Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Muntele Lespezi – dolmenul „Peștera cu Oale”

Poetul pașoptist Cezar Bolliac a fost un pasionat arheolog ale cărui cercetări în teren ar trebui luate în seamă, și continuate în pespectiva cunoașterii preistoriei carpato-dunărene, epocă asupra căreia Bolliac încearcă să aducă puțină lumină. Este regretabil că savantul Al. Odobescu a luat în derâdere cercetările contemporanului său, Cezar Bolliac, ridiculizându-l că „scoate fumuri din lulele preistorice”.

Cezar Bolliac

În anul 1869 a făcut o interesantă călătorie spre Valea Ialomiței – Peștera Ialomicioarei, pe care o va descrie în ziarul „Trompeta Carpaților”, ziar editat de Bolliac, drumeție făcută în două etape, fiind ajutat de ghizi ciobani din zona Moroieni, obiectivul acestei călătorii fiind muntele Lespedei (Lespezi) cu dolmenul „Peștera cu Oalele” (jurnalul de călătorie va fi publicat în Trompeta Carpaților nr. 846/1870, articolul „Arheologie”). La dus, traseul a urmat ruta: Pietroșița – Moroieni – Plaiul Domnesc – Muntele Priporului – Muntele Brândușelor – Muntele Bran – Muntele Orzea – Valea Ialomiței – Muntele Lespedei. La întors traseul a fost pe ruta: Muntele Lespedei (Lespezi) – Muntele Brândușelor – Muntele Surlele – Muntele Dichiul – Muntele Oboarele – Muntele Nucetului – Muntele Blana – Muntele Lăpticiului (Lăptici) – Muntele Cocora – Valea Ialomiței – Peștera Ialomicioarei – Muntele Furnica – Sinaia. O remarcă ar trebui imediat făcută: Bolliac rostește și scrie numele muntelui, așa cum l-au pronunțat ghizii lui, localnici din Moroieni, acum 150 de ani, și anume, Muntele Lespedei (sau Lespezei) și nu Lespezi. Muntele Lespedei arată clar că este vorba de un munte unde se află o Lespede uriașă, cu legendele ei, și cu o importanță cultică ce s-a păstrat în memoria localnicilor. Acolo este lespedea sfântă unde se află „Peștera cu Oalele”. Dacă pronunțăm Muntele Lespezi, așa cum este scris acuma pe toate hărțile, avem un nume neindentificat, neindividualizat, Lespezi, care amintește de o mulțime de lespezi, ca o priveliște generală, fără a identifica ceva (nearticulat). În schimb, identificat locul, Lespedea (aceea unică și nemultiplicată) prin articularea substantivului (pus în cazul genitiv) devine altceva: Muntele Lespedei (ori a Lespezei), toponim care spune ceva, care nu vorbeste de o grămadă de lespezi, ci de o anume Lespede, Lespedea aceea unde este Peștera cu Oalele.

Pentru a înțelege semnificația cultică a dolmenului, Bolliac invită cititorul să se uite peste cartea lui Sir John Lubock „Omul înainte de istorie” (recomandând figura 98 și 99 din carte). Iată cum descrie acel dolmen uriaș și cercul de pietre sepulcrale din jurul lui Bolliac:

„Peste pietre mari, o lespede pietroi formează un acoperământ peste două încăperi, unde de 18 picioare lungime și alta de 8 picioare lărgime, cu o intrare și cu o ieșire împotriva intrării de 7 palme, înalte și largi de trei palme: bolovani mari drept praguri și câte un alt bolovan ca treaptă de coborât într-una. Întrând înăuntrua acesteia, pe deschizătura către apus, la dreapta, este un bloc de piatră în formă pătrată, altar negreșit, înălțime de 4 palme și tot atâtea de câte patru laturile. Pe acest altar numai cenușă și cioburi, amestecate cu un fel de nisip adus de vijeliile iscate în munți. De aici numirea acestei Capiște: Peștera cu Oalele. Tradițiunea spune că sunt bătrâni care au apucat aici multe oale întregi: erau unele de trei picioare (oale, n.n.) și în mărimi deosebite. Descoperirea mare este că dacii acelor timpuri în acele capiști își ardeau morții.” (Cezar Bolliac, Trompeta Carpaților, nr. 846/1870).

„Alături cu această sală, despărțită printr-un zid format dintr-un singur bloc de piatră și acoperită numai cu același bloc de piatră care acoperă și prima sală, în formă de tindă, de umbrar aci, este o altă sală, mai mică decât cea dintâi, fără altar într-însa și fără nici o îngrădire.” (Cezar Bolliac, Arheologie, Opere vol. II, 1956, pg. 271)

Templul de la Lespezi, Capiștea cum îi spune Bolliac, nu era o construcție cu funcție sepulcrală, ridicată de geto-daci, ci era un templu ridicat după tehnica dolmenului (ca și în restul Europei) de o civilizație precursoare geto-dacilor, posibil din paleolitic, care depunea cenușa morților în oale de pământ sub protecția unor asemenea dolmene. Cenușa din acele oale era de pe vremea unor populații despre care legendele popoarelor vorbesc ca de niște ființe gigantice, uriașe: Uriașii, Jidovii. Este adevărat că și dacii moșteniseră ritualul incinerării, dar cunoșteau și înhumarea.

Arhitecta Silvia Păun ne-a lăsat o schiță a dolmenului de la Lespezi, pe care o voi atașa ca imagine la cele relatate de Bolliac (se va înțelege și mai bine sensul de dolmen).

Dolmenul a rămas în conștiința arhaică a muntenilor din zona Leaota-Bucegi legat de existența acelei Lespezi enorme care adăpostea templul în care se depuneau oalele cu cenușa morților. Din cauza numelui Peștera cu Oalele, mulți au căutat în muntele Lespezei o peșteră, dar n-au găsit-o pentru că nu era o peșteră (în înțelesul cuvântului), ci un dolmen ca în figura pe care am postat-o. Așadar, informația lui Bolliac trebuie urmărită în înțelesul de care el însuși vorbește: un dolmen uriaș (nu o peșteră), pe care l-a vizitat la fața locului.

Descoperirea lui Bolliac este un moment deosebit în cercetarea preistoriei poporului daco-român, în cunoașterea unor asemenea locuri cu funcție cultică în arealul așezărilor megalitice de atunci.

Ca spațiu profan, ciobanii de azi explică sensul toponimului Muntele Lespedei ca un loc unde pe lespezi pun ciobanii drob de sare pentru oi, dar un asemenea loc special ales într-un munte se cheamă la români Săruni… și nu lespezi.

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!