Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Pietrele Mirăului

De ce Pietrele de la Brăiești din Munții Buzăului sunt botezate Pietrele Mirăului? Ce cunună să fi primit cuvântul, cu ce înțelesuri și rosturi a plecat el în lume la nașterea sa? A se mira, care are și înțelesul a se minuna în românește, își are obârșia în latinescul mirari ce provine și el tot dintr-un latin, mirus, ce ar avea la bază radicalul preindoeuropean, reconstituit, *PIE smeiros = miraculos.

Este, într-adevăr, un loc miraculos, nu numai ca înfățișare geofizică, ci și ca urme ale unor vizibile repere cu rol de observatoare astronomice, dar și urme ale unor incinte sacre unde s-au desfășurat acum câteva milenii ceremonialuri de inițiere în cunoscutele misterii traco-geto-dace. Și la Pietrele Mirăului, ca și în Culmea Pietrei, la Ruginoasa, observăm același tablou halucinant al unei paleogeologii, în care au avut loc schimbări și ciocniri catastrofale, în care piatra s-a lichefiat, căpătând apoi surprinzătoare (uneori chiar bizare) forme și înfățișări în erele geologice, care au urmat, după ce s-a încheiat procesul de solidificare a rocilor Terrei. Miraculoasa Piatră a Mirăului ar trebui cercetată ca realitate geomagnetică și ca nod geomagnetic ales în țara legendarului Aiete (Caucalandul de mai târziu), putând să fie un puternic observator astronomic, asemeni enigmaticei „lâne de aur” ascunsă în Colchida, într-o pădure consacrată Zeului Marte, un posibil „radar” cosmic.

Piatra Mirăului, când o privești atent, îți pare o construcție făcută, turnată, în acel loc. Călătorii temerari care s-au încumetat să citească, la fața locului, biografiile în piatră ale Pietrei Mirăului și ale stâncilor martor din jurul lor, cu îndreptățire au numit Piatra miraculoasă, Idolul. Dacă Piatra a fost așezată acolo, turnată acolo, ne întrebăm și cu ce scop s-a săvârșit o asemenea lucrare megalitică?

Piatra a fost încărcată magnetic (de aceea ar trebui efectuate măsurători electromagnetice), iar misiunea ei a fost să fie un reper, o baliză magnetică, piatra conservând în ea cifrate informații către posteritate (infoenergeticienii ar trebui să detecteze acele energii particulare și să încerce descifrarea codului infoenergetic, în care au fost conservate informațiile).

Piatra, care a fost turnată, și cu anumite rosturi lucrată, se încheie cu un cap de cal finisat în piatră, ce ar reprezenta invocarea Divinității Supreme asupra rosturilor pământene, cu un evident rol apotropaic. Capul acela de cal din Vârful Pietrei se punea și la finisarea acoperișului caselor tradiționale românești, când se puneau grinzile de susținere ale acoperișului, având același rol apotropaic.

Dar Piatra miraculoasă a Mirăului, în afara vârfului ascuțit al pietrei terminat cu acel cap de cal apotropaic, mai poartă pe ea urmele unor găvane (scobituri) care nu sunt făcute cu ciocul de păsările văzduhului, găuri realizate într-o geometrie tainică, încă pentru noi. Nu cred că ar fi avut un rol cultic, cum în general se spune, cred că totuși au avut un rol în întreaga construcție cu misiune astronomică.

Pe lângă aceste scobituri (găuri) unduiește Șarpele, un șanț unduitor făcut de toată lungimea Pietrei; nu poate fi vorba să arate așa un șanț de scurgere.

Un alt simulacru din vecinătate a primit numele de „capul de lup” și de „paznicul comorii”. Într-adevăr capul de lup, ca viziune megalitică, întruchipează totemul neamurilor geto-dace, acel celest „lup de foc” al dacilor (Dragonul ceresc). Tot în rânduiala mentalității arhaice daco-române, acel cap de lup este și paznicul comorii, iar comoara nu trebuie neapărat să fie una de tezaur de orfevrărie ci, mai degrabă, un tezaur informațional bine conservat în comoara păzită de acel lup totemic.

Interesant este și capul de vultur din piatră, numit de localnici Zăganul, o specie de vultur din văzduhurile carpatice. În zona Pietrelor Mirăului, tradiția noastră susține că ar fi existat o așezare dacică, cu niște sculpturi în piatră: capul de lup (prezentat deja), „Masa de piatră”, dar tradiția pomenește și de prezența haiducilor la Peștera haiducilor (unde se intra printr-o gaură puțin mai mare ca o vizuină). Tot tradiția pomenește și de o ascunzătoare a haiducilor, „Seiful haiducilor” (nume dat de contemporani). De reținut că există o comoară din epoca preistorică a pelasgo-hyperboreilor, păzită de acel Cerber, Lupul totemic geto-dac, și o comoară din timpurile moderne, ascunsă de haiduci. Piatra miraculoasă de la Brăiești are în jurul ei toate elementele unui sanctuar inițiatic geto-dac: Piatra de consacrare, terminată cu acel cap de cal apotropaic, o peșteră și un izvor (care pleacă de sub temelia Pietrei).

Piatra „pusă” de la Mirău, cu un scop precis, invită pe circumspecți și pe cei care o ignoră să încerce să dea o explicație acelor scobituri ce suie spre capul de cal consacrat unei Divinități primordiale. Cei care vor privi acele „găuri” ar fi bine să știe că ele sunt lucrate și pe enigmaticul megalit Piatra Rotării (județul Buzău), dar le regăsim și în megalitul Cucco-Orgala din Sicilia, și în megalitul din Borzone (Italia), ca și în megalitul Sassari din Sardinia.

Piatra Mirăului aparține, evident, unei civilizații preistorice cu o spiritualitate comună, ce și-a exprimat și manifestat gândirea în creații ce lucrează cu simboluri și tipare arhetipale comune, ca reprezentare a lumii și a Universului.

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!