Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Sanctuarul de la Vârful Mălin

În nord-estul satului Jugureni (din Munții Buzăului), la locul numit Piatra, pe culmea sud-estică a dealului Mălin se află un sistem de fortificații construit din bulgări de piatră, din bolovani de stâncă uriași, de dimensiuni diferite; de la roțile unui autoturism la altele cu latura de 1,50 – 2 metri. În partea răsăriteană a edificiului se află o crice, căreia oamenii îi spun Crucea Ciumei sau Crucea Albă, cruce care este din granit și are ornamente pe ea. De ce albă, căci granitul nu este alb?

Alții îi spun locului din culmea Mălinului, Piatra Sfatului sau Piatra Cislăului (de la numele taxei: cislă) ori îi spun simplu: Piatra.

Crucea se află în afara unui parcurs de pietre cu aspectul unor dale, ce par a delimita ceva. „Dâra de piatră” este paralelă cu alte două situate la 7-8 metri, respectiv 11 metri spre sud (acoperită acuma de o iarbă deasă), urmând șirul dalelor de piatră spre vest se ajunge la un punct în care ele sunt întrerupte de un drum de țară perpendicular, având direcția nord-sud, făcut mai aproape, în zilele noastre. Carele trase de vite au provocat în acel loc deteriorarea șirurilor de dale prin repetate treceri. Din această nefericită trecere, aliniamentul triplu se lărgește spre vest făcând loc altor două șiruri de bulgări din piatră, de dimensiuni mai mici, delimitând un sanctuar. Cele două aliniamente intermediare se întrerup vreo 20 de metri, lăsând impresia unei săli de ceremonii sociale, politice, ori religioase, având la centru o adevărată vatră, marcată cu pietre mai mici. Șirurile de aliniamente reapar la vest de această sală pe un parcurs de vreo 30 de metri. Ele sunt amenințate cu dispariția, căci oamenii scot și duc acele bucăți mari de piatră, la ei în gospodărie, pentru construcții […].

Aliniamentele zidurilor ciclopice conduc spre constatarea existenței unei mari cetăți pe vârful Mălin și nu ca prezență întâmplătoare a unor pietre și bolovani stivuiți acolo, așa, printr-un hazard al naturii. Însă cum oare am explica prezența unor pietre de peste 1,50 metri în diametru care se găsesc răzleț la 150 metri sud de aliniamentul sudic al sanctuarului? Pare că sunt desprinși din sanctuar în dorința de a lichida așezământul! Și în acest caz am putea vorbi de urmări ale unei puternice conflagrații încheiate ori prin demolarea fortificației, ori prin distrugerea ei printr-un incendiu devastator, în vremea Titanilor ori a Giganților. Zidul sudic, pe tot parcursul de aproximativ 200 metri, care încă se vede, este un aliniament compact constituit din bulgări de piatră de cea mai mare dimensiune. Aliniamentul nordic este lucrat din pietre mai mici, întrucât zidul era mărginit și apărat de pădure. Aceeași construcție este și la zidurile de la est și vestul sanctuarului. (Detalii despre sanctuar puteți găsi în excelenta monografie „Jugureni – între mit și pamflet” scrisă de eruditul profesor Viorel Șoldea) […].

Etimologia cuvântului mălin ridică niște întrebări. Dicționarele noastre îi stabilesc cuvântului mălin o origine slavă, că ar veni din bulgară, sârbocroatul, ori rusescul malina = zmeură. Semantic, ca înțeles al cuvântului, este o mare deosebire între sensul slav „zmeură” și copacul, ori arbustul mălin, în spațiul românesc. În Bucovina, mălinul este un copac, din specia foioaselor, cu o coajă aparte, din care se obține un medicament astringent, un copac ce face niște fructe negre, ca la afin, însă boaba este mult mai mare. În unele zone din Ardeal mălinului i se mai spune liliac, dar oricum am numi acest arbore, ori arbust, noi românii, el nu este zmeură.

De reținut ar fi că mălinul este prezent într-un cântec de inițiere, un ritual de trecere a anului, și anume în Cântecul Caprei din nordul Moldovei, unde mălinul este un copac ce face, cum spuneam, niște boabe mari, negre. Cântecul începe cu chemarea caprei astfel: „Foaie verde trei măline / Ia-te capră după mine / Că-ți știu eu sama bine / Ș-oi scoate oful din tine…”. Prezența mălinului într-un cântec de ritual, arată străvechimea acestui obicei, care este precreștin, și deci nu îl putusem împrumuta de la slavii creștinați târziu în spațiul carpato-balcanic (după anii 800-900 d.Hr.). Ce virtuți consacratoare va fi având mălinul, pentru că el este polisemantic: este și un arbore sfânt, dar și un loc încărcat cu valori și puteri sacramentale identificate printr-un apelativ cu însușirile sacrului: mălin. Altfel cum am explica oronimul Colții Mălinului ce străjuiesc sălbatica vale a Mălinului, ce se desprinde din platoul sfânt al Bucegilor? Acolo nu cresc nici mălini, nici liliac, acolo sunt colți de stâncă și abrupturi colosale. Sunt și alte toponime în geografia sacră românească, legate de acest sens metaforic al cuvântului: apelativ ce evocă atributele sacrului în acel loc: Mălina, pădure în comuna Gorganul, județul Muscel. Dominante în pădure sunt esențele: stejarul, fagul, carpenul, nu mălinul. Însă în toponimia românească Gorgan este un loc cu atribute sacre, consacrat memoriei moșilor primordiali.

Există un schit Mălinești în comuna Gârceni, județul Vaslui, care nu este legat ca nume de vreo pădure cu mălini în jurul ei. Cunoscută este și comuna Mălini, din județul Suceava, locul unde s-a născut poetul Nicolae Labiș, iarăși fără vreo legătură cu copacul mălin; cu același înțeles trebuie să înțelegem și numele satului Mălini, de la răsărit de Bug. În afara orașului Brăila, este un tăpșan, un întins platou, care a fost transformat în pligon de trageri militare, care se cheamă: Mălina. Ce legătură pot avea toate aceste toponime românești cu slavul malina = zmeură?

Această mică preumblare printre cuvinte, arată cât de falsă este școala lingvistică „urechistă”, care stabilește etimologia unui cuvânt după cum sună acesta în alte limbi, fără a face o cercetare semantică și istorică, și etimologică, atunci când apropiem cuvinte din limbi diferite.

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!