Constantin 7 Giurginca – Arhivele Transcendente – Țintarul Hoților

Se impune, cum spuneam o privire paleolingvistică asupra toponimelor masivului Bucegi, și o privire lingvistico-etnografică pentru a afla altceva decât ne pot spune geografii sau geofizicienii care cu obstinație, peste toate dovezile aduse, susțin că formele de pe platoul sacru al Bucegilor sunt forme de eroziune (apă, vânt, ploi, îngheț-desgheț), deși în vestul și nordul Europei și pe platourile andine ale Americii regăsim aceleași forme și aceeași enigmatică cultură megalitică-ciclopică.

Mergem mai departe cu „Țintarul”, care se află în zona Colții lui Barbeș-Vârful Dorului. Locului i se mai spune și „Țintarul hoților”, întrucât desenul este realizat pe peretele unei stânci în zona Colții lui Barbeș, unde prin grotele din zonă se ascundeau hoții, bine dosiți și de pădurile greu de pătruns prin ele.

Țintarul de la Sinaia nu este rezultatul unui joc al naturii, și nici un artefact al lotrilor (hoților); el se află pe platoul sacru al Bucegilor ca un vestigiu al civilizației megalitice, alături de vecinii săi: Masa Ciobanului, Vârful Dorului, Colții lui Barbeș.

Ca simbolistică, țintarul aparține imaginii labirintului, o criptare a unui spațiu într-alt spațiu, trei pătrate circumscrise unul altuia.

În limbaj popular i se mai spune și Moara, și este necesar și complementar într-un spațiu sacru, alături de celelalte vestigii preistorice din platoul Bucegi, spațiu sacramental ce-și are și el străjerul de piatră, care scanează drumeții neaveniți în acel loc, și anume: Colții lui Barbeș, Colții legendarului Dragon, care protejează locuri binecuvântate, în care în vremurile de Aur și eroice ale omenirii, a avut loc o hierofanie.

Este o tablă de „joc” în care ansamblul de pătrate este semnul bătăliei care începe conflictul pe care tabla de joc îl exprimă.

După Plutarh, pitagoricienii afirmă că pătratul reunea puterile pe care le avea Rhea, mama zeilor, care se manifestă prin modificările celor patru elemente: apa, focul, pământul și aerul, reprezentate de Afrodita, Hestia, Demeter și Hera.

Pătratul simbolizează sinteza elementelor primordiale, este un simbol al manifestării puterii creatorului.

Inițiații în riturile misteriilor cunoșteau puterea „pătratului magic”; după aceștia, știința pătratului magic este o știință inițiatică, creată de Dumnezeu, care El însuși l-a inițiat pe Adam în această știință, transmisă ulterior de profeți, sfinți, înțelepți.

Din timpuri originare înțelepții Cunoașterii Primordiale au revelat raportul dintre pătratele magice și planete, simbolistică pe care o cunoșteau și Moșii noștri Primordiali, pelasgii și hyperboreii.

Distinsul meu elev, etnologul Arhire Daniel, îmi semnalează existența unui țintar în Anatolia, unde la Dytima există un oracol vestit, care se numește Templul lui Apollo.

Pe ultima treaptă, la intrarea în templul oracol, în poziție orizontală, este însăilat un țintar. Posibil ca în hermeneutica lor, amândouă fiind plasate în zonă cu încărcătură hierofanică (și Dytima ține de spațiul tracic al țărmului Asiei Mici), să învedereze calea prin care poți face proba biruirii labirintului, o cale inițiatică.

În plan profan, țintarul, sau moara, sau Car, ar putea fi încadrat în categoria jocurilor de strategie. Wikipedia notează că jocul a fost jucat încă din antichitate în multe părți ale lumii.

În planul geografiei sacre, simbolul are însă alte valori, și anume inițiatice. Arheologul Vasile Boroneanț, în studiul său „Arheologia peșterilor și minelor din România”, semnala, la pg. 103, existența unui țintar în complexul rupestru de la Basarabi, în compartimentul Bisericuța Basarabi B2 (informație căpătată prin bunăvoința aceluiași distins etnolog).

Pe pereții din dreapta altarului se află incizat un țintar, sub el doi cai în mers, iar între ei tot un cal cu desen neterminat.

De asemeni pe peretele naosului se află incizat tot un țintar. (Interesantă este și Bisericuța B3, aflată sub B2, care este un paraclis funerar ce continuă spre vest cu câteva morminte.

Vasile Boroneanț

Se compune din altar și naos și este singura bisericuță de la Basarabi care are câte trei adâncituri dreptunghiulare pentru spălări liturgice).

Prezența celor două țintare în Bisericuța Basarabi B2 întărește afirmația de mai sus, că simbolistica țintarului ține de proiecția sacrului în conștiința omului religios și de calea ieșirii din Labirint prin inițierea în ritualurile trecerii între cele două tărâmuri (lumi).

Țintarul de la Sinaia, situat în zona sudică a Platoului sacru din Bucegi (zona Vârful Dorului) capătă o asemenea valență inițiatică, alături de Străjerul de Piatră de la intrarea dinspre sud a platoului (dinspre Comarnic-Podul lui Neag-Valea Dorului-Sinaia) și anume: Colții lui Barbeș, alături de Crucea Ciobanului (azi dislocată și de negăsit încă), alături de ritualica Masă a Ciobanului, unde s-ar fi săvârșit în timpuri arhaice un ritual de trecere și de inițiere a unui tânăr păcurar în ceata însurățeilor, și alături de tainicul veghetor al plaiurilor: Vârful Dorului.

Cezar Bolliac

Slon, Prahova

Un țintar a descoperit și Cezar Bolliac în săpăturile sale arheologice de la Slon (zona de munte a județului Prahova), notiță publicată în „Trompeta Carpaților” nr.846/1870: „Țintarul întocmai precum a ajuns la noi l-am găsit format pe o cărămidă în zidul de la Slon. Cărămida am depus-o la muzeu, unii spun că este un joc roman. Dar existența țintarului într-un loc unde nu se află urme romane, probează că țintarul a fost un joc dac, pe care l-au învățat și legionarii romani de la daci, și el devenise un joc comun și dacilor și romanilor”.

Jocul era comun dacilor și celților, care au conviețuit secole cu dacii și care au migrat apoi spre occidentul Europei, ducând cu ei tripla magică tablă druidică. Și așa romanii l-au putut cunoaște, fie prin filieră dacă, fie prin cea celtică. Oricum, țintarul rămâne o cale a inițierii în drumul spre Centru.

A consemnat pentru dumneavoastră Constantin 7 Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București 2020.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!