Corvin Lupu – Documentele de la Vatican despre trădarea României în decembrie 1989 (partea III)
Continuăm să vă prezentăm textul folosit de documentariștii care au realizat documentarul „Grotele Vaticanului”, privitor la lovitura de stat din decembrie 1989 și la distrugerea României care a urmat acestui moment istoric […].
„Un alt grup care a avut un rol important în distrugerea economiei românești după 1989 sunt statele vest-europene și America. Intenția acestor state era să transforme România într-un importato net de produse vestice, de vreme ce aceste economii au nevoie de creștere continuă, așa cum a explicat mai devreme, și într-un furnizor de resurse naturale, de vreme ce țările vest-europene sunt printre cele mai sărace din lume în privința resurselor naturale și pot supraviețui economic numai dacă țin alte țări în sărăcie artificială și le fură resursele naturale. Aproape tot ce e produs în țări ca Marea Britanie, Franța, Olanda, Austria, Germania etc. este făcut cu resurse furate de la alte țări, cu ajutorul sistemului legal și momentar internațional care este condus de oameni din vest. Pentru a pune mâna ușor pe resursele românești și pentru a distruge economia României, pentru ca România să devină un importator net de produse vestice, țările vestice au ademenit România cu promisiunea intrării în Uniunea Europeană. Dar pentru a fi acceptată în UE România trebuia mai întâi să dea multe legi și să facă multe reforme care au distrus capacitatea productivă a industriei și agriculturii României și să se deschidă pentru «comerț liber».
Numai în 2007, după aproape două decenii de distrugere economică dictate de țările vest-europene, România avea să fie acceptată în UE. La acea dată România nu mai putea produce nimic și era transformată într-un stat bananier care era ținut în viață numai prin importuri de la acești hoți vest-europeni. Tratatele pe care România a fost forțată să le semneze când a intrat în UE erau și ele menite să țină țara în sclavie economică. De exemplu, acolo unde Franța plătește subvenții de peste 500 de euro agricultorilor, România e forțată să plătească mai puțin de o treime din acea sumă, distrugând practic orice șansă a agricultorilor români de a concura cu cei francezi. Așa că azi, deși era cel mai fertil pământ din Europa și s-ar putea hrăni exclusiv cu produse naturale, România e forțată să cumpere mâncare fără gust din Europa de Vest.
Înrobirea economică a României de către țările vestice, înseamnă că țări ca Austria, de exemplu, acum dețin petrolul românesc și combustibilul e mai ieftin în Austria, care nu are petrol deloc, decât în România. Austriecii sunt și printre cei mai mari tăietori ai vechilor păduri din Ardeal, ultimele păduri virgine ale Europei, în timp ce defrișarea în Austria este interzisă. Multe alte țări vest-europene sunt implicate în jafuri similare și distrugere de resurse, mascate ca fiind «comerț liber». Țările vest-europene sunt și printre primele surse de corupție între oficiali înalți. De exemplu, marile companii europene au echipe dedicate care se ocupă de mituirea oficialilor pentru a obține contracte publice. Mercedes, de exmplu, o companie care probabil ar da faliment fără echipa sa de mituire, a câștigat un contract de furnizare de autobuze în București, deși autobuzele Mercedes sunt printre cele mai scumpe din lume, fără să se diferențieze calitativ de competitori. Tot acest jaf economic organizat înseamnă că România, care în 1990 era cea mai bogată țară din lume în termeni de resurse naturale relative la suprafață, și care teoretic ar putea să trăiască în izolare totală față de restul lumii folosindu-se exclusiv de propriile resurse, este astăzi mai săracă decât țări ca Marea Britanie, care nu mai are resurse aproape deloc și a cărei populație pur și simplu ar dispărea complet în câteva luni, dacă ar fi izolată de restul lumii.
Românii sunt bine veniți în UE atâta timp cât ei sunt doctori, oameni de știință etc. De altfel, țările vestice vin să ia medici și asistente direct din România. Alții nu sunt la fel de bine veniți, cum e cazul Franței, unde evreul Sarkozy a dat afară țiganii, așa cum europenii le făceau înaintașilor lui evrei în trecut. În alte cazuri, România e tratată ca un adevărat membru UE, cum e cazul aruncării de deșeuri radioactive nucleare în România de către Germania. Distrugerea economiei românești, furtul de resurse și tratamentul rău al cetățenilor români vor continua până când nu va mai fi lemn de tăiat, petrol și gaze de extras, metale rare de furat etc., și atunci România va fi, probabil, dată afară din UE” […].
A consemnat pentru dumneavoastră Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu.
(Va urma)
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!