Cristian Horgoș – Academicianul Ioan-Aurel Pop despre Conciliul de la Niceea și despre „Românii în secolul al XIII-lea”

Președintele Academiei Române a conferențiat joi, 15 mai, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, cu ocazia împlinirii a 1.700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic de la Niceea.

Ca moderator al reuniunii, Gabriel Moisa, manager al Muzeului orădean, a punctat că academicianul i-a fost profesor la Cluj Napoca.

„La trecerea a 1700 de ani, primul sinod ecumenic – în limbaj occidental, conciliu, în limbaj răsăritean, sinod – a reprezentat o piatră de hotar nu numai pentru viaţa bisericii şi a credinţei, dar o piatră de hotar pentru lumea noastră europeană, nord-africană, asiatică… Dacă ne gândim la acest orăşel astăzi, Niceea, care acum este în Turcia, 325 e un an important din mai multe puncte de vedere”, a spus Ioan Aurel Pop.

În anul precedent, împăratul Constantin l-a înfrânt pe rivalul său, Licinius, reîntregind astfel imperiul întins pe trei continente.

„În 324, în înţelepciunea lui, hotărâse să mute capitala. Îndrăzneaţă hotărârea lui. Să muţi capitala imperiului de la Roma aeterna, într-un loc care pentru mulţi era anonim”. A mutat-o în orașul care a preluat numele împăăratului. „Împăratul Constantin simţea că viaţa în occident decade şi că nu mai vine lumina vieţii de acolo, că se mută viaţa în Levant. De atunci a apărut proverbul: Ex oriente lux (Lumina vine de la Răsărit)”. Dar pentru că în anul 325 Constantinopolul încă nu era gata, împăratul i-a reunit pe capii eparhiilor din imperiu la Niceea.

„Acest conciliu din 325, primul, convocat la iniţiativa Împăratului Constantin şi a mamei lui, Elena, a fost cu adevărat important din cel puţin două motive. Unul este că a condamnat arianismul – care susţinea că Fiul lui Dumnezeu n-a fost de aceeaşi natură divină cu Tatăl, ci că ar fi o creatură superioară faţă de toate creaturile – dar că ar fi rămas creatură, adică om, şi că Dumnezeu singur este Atotputernic şi unic. Astfel a rămas ceea ce a stabilit Sinodul, că Iisus este de-o Fiinţă cu Tatăl, Dumnezeu şi Om în acelaşi timp, iar Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (sau Spiritul Sfânt) rămâne în continuare temelia credinţei creștine. Al doilea motiv este că a stabilit Crezul, rugăciunea de căpetenie a creştinilor, care a fost ulterior completat şi fortificat la sinodul ecumenic de la Constantinopol, în anul 381. De aceea în Teologie, aceste este Crezul niceo-constantinopolitan”, a precizat Ioan Aurel Pop, menționând că în cele două biserici fundamentale şi tradiţionale Crezul a rămas aproape neschimbat, adică în Biserica Apusului pe care o numim din sec. XVI catolică, şi Biserica Răsăritului, pe care tot de atunci o numim oficial ortodoxă.

„Acest sinod de acum 1700 de ani, când lumea trăia momente de cumpănă – dar când nu le-a trăit?, și noi le trăim astăzi – a avut o importanță capitală pentru evoluția vieții bisericești și pentru păstrarea tradiției credinței în partea de răsărit a Europei. Țările Române din afara Carpaților și românii din Ardeal au făcut parte din lumea Bizanțului, din punct de vedere religios și s-au îngrijit de la un timp de organizarea lor canonică, aflată în legătură cu marile centre ale Răsăritului. Și n-au uitat niciodată că, deși prin organizarea Bisericii, prin limba slavă bisericească sau slavonă, prin alfabetul chirilic, prin geografie, erau așezați aici, mai aproape de Răsărit decât de Apus, sunt bizantini. Dar, prin originea romană, prin numele de român, prin limba pe care o vorbesc, prin vocabularul creștin, care cel de bază e în proporție de 80% latin, prin toate astea sunt apuseni. N-au uitat niciodată deci că rădăcinile sunt în Europa asta, care a contat, Europa occidentală, care ne-a fost scut și model, și care, cel puțin prin angajamentele pe care le avem și pe care nu le putem schimba, trebuie să rămână în această formă”, a mai declarat Ioan Aurel Pop.

La finalul conferinţei, auditoriul au ridicat întrebări, cărora le-a răspuns atât academicianul cât și episcopul ortodox al Oradiei, PS Sofronie Drincec, care s-a așezat în sală lângă episcopul greco-catolic de Oradea, PS Virgil Bercea.

„Românii în secolul al XIII-lea. Câteva secvențe culese din izvoare”

Vineri, 16 mai, academicianul Aurel Pop a susținut, la Univeristatea din Oradea, conferința „Românii în secolul al XIII-lea. Câteva secvențe culese din izvoare” precum și lansarea volumului „Silviu Dragomir și Dosarul Cavalerilor Ioaniți”, scris de academicianul Ioan-Aurel Pop alături de prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș.

După ce le-a mulțumit tuturor celor de față pentru prezenț, Ioan-Aurel Pop a mărturisit că vine „cu plăcere, dar și din obligație la Oradea, deoarece sunt membru al acestei onorabile și venerabile comunități academice”.

Pentru început, profesorul Ioan-Aurel Pop a subliniat că „românii sunt un popor romanic, despre a căror existență nu se poate vorbi decât din anii 800-900 încoace”. În acest context, așa cum a spus academicianul, o prelegere despre românii din secolul XIII „poate suna curios”. Pentru a arăta că nu e tocmai așa, prof. univ. Ioan-Aurel Pop a punctat câteva momente importante din istoria acelui secol. Președintele Academiei a început cu anii 1185-1186, când spun izvoarele, odată cu revolta românilor și a bulgarilor împotriva Imperiului Bizantin, se naște Țaratul Româno-Bulgar, condus de valahii Petru și Asan. Apoi, profesorul Ioan-Aurel Pop a amintit de Ioniță cel Frumos, cel căruia Papa Inocențiu i-a transmis, pe la 1204-1205, că fiind atât de „mândru de descendența sa romană”, ar face bine să se alăture Bisericii Catolice. A fost menționat apoi anul 1290 al celui de-al doilea descălecat, al lui Negru Vodă. „Două momente fondatoare au existat în conștiința românilor – susține Ioan-Aurel Pop – cel de la origini, al împăratului Traian, și cel al celui de-al doilea descălecat, al lui Negru Vodă, când s-a format Țara Românească”. A urmat anul 1204, când după Cruciada a IV-a, a puntcat  istoricul Ioan-Aurel Pop încep să apară, în izvoare, „unele răpiri de drepturi și bunuri în Transilvania”. Se vorbește despre un cnezat, aflat poate în zona Sătmar – Bihor, a cărui episcopie ortodoxă trebuia „atrasă” spre biserica Romei. Tot după 1204, a mai spus profesorul clujean, urmașii unei anumite Ecaterina luau, cu ajutorul regelui Ungariei, districtul și cetatea Medieșului din „mâinile românilor schismatici”. Apoi, la 1222, se vorbește despre o construcție de piatră, ridicată pe „pământ scos de la valahi”, în țara Făgărașului. La 1224, a mai amintit prof. univ. Ioan-Aurel Pop, Bula de Aur a regelui maghiar Andrei al III-lea, dădea dreptul sașilor să folosească, împreună cu românii și pecenegii, păduri din zona Sibiului. La venirea cavalerilor ioaniți, în 1247, aceștia se stabilesc în Oltenia, țărișoară care cuprindea: Banatul, Hațegul și Țara Severinului. Aurel Pop l-a mai amintit pe Litovoi și pe urmașii acestuia, reprezentanți ai „unei dinastii oltene înainte de întemeierea Țării Românești”. Pentru ca, la 1290, să aibă loc descălecatul lui Negru-Vodă din Făgăraș, în Muntenia. Tradiția întemeierii Țării Românești menționează existența a două mari centre politice, oltean și muntean.

În concluzie, președintele Academiei a declarat că „secvențele” amintite de el arată că „au existat formațiuni statale românești înaintea existenței țărilor românești propriu-zise, din secolul XIV”. Referindu-se la istoria veacului pe care l-a pus în discuție, profesorul Ioan-Aurel Pop a mai afirmat că, în această perioadă, românii sunt „pomeniți ca stăpâni, cărora li se ia mereu câte ceva: o țară, o bucată de pământ, un drept, o episcopie. E clar că erau acolo”. Președintele Academiei a făcut și o subtilă remarcă spre zilele noastre: „Aceia care nu știu greacă și latină, nu se pot îmbrăca în daci, pentru că nu pot citi izvoare istorice, nu sunt istorici”.

Ideile exprimate de academicianul Aurel Pop rezonează dealtfel cu discursul său de recepție de la Academie.

Dosarul Cavalerilor Ioaniți

Volumul „Silviu Dragomir și Diploma Cavalerilor Ioaniți” a fost prezentat de decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa. Un volum remarcabil, consideră istoricul orădean, carte care spune povestea cercetărilor făcute de Silviu Dragomir în legătură cu Diploma Cavalerilor Ioaniți, a regelui maghiar Bela al IV-lea, un adevărat act de naștere al poporului român. Lucrarea, care, datorită concluziilor la care ajunsese Dragomir nu era pe placul autorităților, a fost pusă la index chiar și după anii regimului comunist. Meritul autorilor, a subliniat Gabriel Moisa, este că au demonstrat că, în ce privește documentul – considerat un fals de către Silviu Dragomir, acesta s-a înșelat.

„Am vrut să arătăm mecanismul unei cercetări. Azi, unii fac istorie numai de dragul spectacolului. Oameni ca Silviu Dragomir nu făceau spectacol, în mintea lor era numai adevărul. Cartea este povestea unui eșec cum n-a mai fost, un eșec regal”, a completat acad. prof. univ. Ioan-Aurel Pop.

Grație Editurii Academiei Române – Centrul de Studii Transilvane și Editurii Universității din Oradea, studenții prezenți la conferință au primit gratuit volumul cu autografe din partea profesorului Ioan-Aurel Pop.

Un articol despre eveniment a fost postat și pe site-ul Universității din Oradea.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!