Cristian Horgoș – „Narco-cultura” lui Andrei Oișteanu, o carte „fumată” rău

Cartea „Narcotice în cultura română: Istorie, religie și literatură”, de Andrei Oișteanu aruncă supoziții confuze despre daci, atribuindu-le, incredibil, până și fumatul de cannabis din „lulele”. Urmarea? S-au rostogolit o serie de articole elucubrante gen „Cum se drogau dacii acum 2000 de ani” pe diverse site-uri precum Click.ro, Adevarul.ro, Hotnews.ro, A1.ro, DilemaVeche.ro chiar si Historia.ro.

Probabil fiind un subiect incitant, cartea a fost îmbrățișată de multe cercuri pe nemestecate. Până și Institutul Cultural Român i-a dedicat un articol subliniind printre altele:

„Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, volum distins cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, reprezintă un amplu studiu, deopotrivă de antropologie culturală şi de istorie a mentalităţilor, primul de o asemenea anvergură întreprins pe terenul culturii române, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu până în 1990, continuă să fie abordată în genere cu rezerve, iar documentarea întâmpină serioase dificultăţi.”

Dan Dana

Adevărul e că dacă unele informații din carte privind scriitori mai apropiați zilelor noastre sunt verificabile, cele privindu-i pe daci sunt dubioase din cale afară. Aceasta o spune și Dan Dana (foto), doctor în istorie la l’École des Hautes Études en Sciences Sociales – Paris, în lucrarea sa „DIN NOU DESPRE FUMURI DIN LULELE PREISTORICE” (cu privire la cartea lui Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, Ed. Polirom, Iaşi, 2010). Lucrarea poate fi găsită aici și, practic, desființează „metodologia” aplicată de Oișteanu: 

Iată câteva citate:

„M-a mirat mai ales lipsa oricărei argumentări convingătoare sau exploatări pertinente a surselor antice, în cazul ‘utilizării narcoticelor’ la ‘strămoşii românilor’. Observaţiile mele critice se vor referi, prin urmare, exclusiv la acest pandant antic care deschide noua monografie şi care nu impietează asupra restului lucrării, deşi mă întreb cu ce impresie finală va rămâne cititorul obişnuit, în condiţiile în care Andrei Oişteanu privilegiază de fiecare dată, inclusiv prin ipoteze şi supoziţii repetate (‘probabil’, ‘desigur’ etc.), narcotizarea efectivă”.

„Primul capitol pe care-l aduc în discuţie, cel despre ‘fumigaţii de cânepă şi alte halucinogene’, se bazează pe texte a căror pertinenţă şi autenticitate nu este  vreodată chestionată. Este invocat astfel Pomponius Mela, care atribuie tracilor (în general) beţii provocate de arderea unor seminţe cu ocazia unor ospeţe (vini usus quibusdam ignotus est: epulantibus tamen ubi super ignes quos circumsident quaedam semina ingesta sunt, similis ebrietati hilaritas ex nidore contingit); Andrei Oişteanu adaugă textul, identic ca informaţie, al altui autor latin, din sec. III–IV p. C., Solinus. Mai departe, aceste seminţe (textul latin spune doar ‘semina’) sunt identificate de Andrei Oişteanu cu cele de cânepă, moment în care sunt evocate binecunoscutele pasaje din Herodot despre ‘purificarea’ funerară prin asemenea inhalări la sciţi”. Aici e de menționat că Oișteanu atribuie în mod vădit eronat geto-dacilor textul prin care Herodot spune că sciții ardeau semnițe de canabis. Ori sciții erau în nordul Mării Negre, nu în nordul Dunării.

„Acest obicei este atribuit abuziv tracilor, fără nicio urmă de îndoială, în urma unei confuzii: recunoaştem, pe lângă celebra descriere a lui Herodot 4.74-75 despre sciţi (unde este vorba despre seminţe de cânepă, tēs kannabios to sperma), un alt pasaj din Herodot 1.202, despre un obicei al massageţilor (citat de A.O., 38) – unde aceştia, strânşi în grupuri în jurul unui foc, aruncă fructele unui anumit copac (dendrea karpous) în foc, inhalând fumul produs, şi îmbătaţi, sub acelaşi efect precum cel al vinului la greci (methyskesthai tēi odmēi kata per Hellēnas tōi oinōi), se ridică pentru a dansa şi cânta. Or, în antichitate, confuzia dintre massageţi şi geţi, cunoscută de altfel din alte surse, a antrenat fără putinţă de tăgadă atribuirea acestui obicei tracilor în general.”

„Iată deci că pertinenţa acestui pasaj pentru traci îşi pierde orice fundament: o relatare herodoteană despre un neam scitic din Asia Centrală a ajuns, după o jumătate de mileniu, să fie aplicată asupra unui neam tracic! Numai că Andrei Oişteanu transferă aceste date asupra geţilor, invocând, ca atâţia alţii, acei ‘umblători prin fum’ pomeniţi de Strabon (C. 296–297), kapnobatai, sau, conform unei expresii eliadiene care s-a împământenit, ‘specialişti ai sacrului’ daco-moesieni”.

„Or, Andrei Oişteanu nu putea să nu plece de la celebra polemică, care a devenit un episod fondator al arheologiei româneşti, dintre Cezar Bolliac, care susţinea în 1873 că dacii ar fi inhalat fum cu lulele de lut negru (‘descoperite’ de el) şi Alexandru Odobescu, care, într-un pamflet rămas celebru, ridiculiza acele ‘fumuri archeologice scornite din lulele preistorice’. Total deconcertant şi fără a aduce vreo dovadă arheologică, Andrei Oişteanu scrie: ‘S-ar putea ca Odobescu să se fi înşelat’”.

Ei, aici e într-adevăr o culpă majoră la un istoric modern, precum Oișteanu, să îi dai crezare lui Cezar Bolliac că a găsit „lulele dacice” fără să ții cont că nici până atunci și nici de atunci până acum nu a mai fost găsită în vreun sit dacic de pe teritoriul României măcar o singură astfel de „lulea dacică”.

Dealtfel, despre credibilitatea personajului Cezar Bolliac spune destule articolul „Un fapt divers atroce”, care îl prezintă pe Bolliac ca violator pedofil, dacă vă place stilul de „documentare” a lui Andrei Oișteanu.

Andrei Oișteanu

*Andrei Oișteanu (n. 18 septembrie 1948, București) este etnolog, antropolog, istoric român al religiilor și al mentalităților, de origine evreu. Este membru fondator și cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române și membru în Consiliul științific al Institutului. Este de asemenea profesor asociat la Centrul de Studii Ebraice, Universitatea din București, fiind membru în Consiliul științific al Centrului. Este președintele Asociației Române de Istorie a Religiilor.

**Dan Dana (n. 1975) este doctor în istorie al l’École des Hautes Études en Sciences Sociales Paris. Dintre numeroasele articole publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate, amintim: „Zalmoxis in Antonius Diogenes’ Marvels beyond Thule”, Studii Clasice, 34‑36, 1998‑2000; „Zalmoxis in Christian Context”, Ephemeris Napocensis, 9‑10, 1999‑2000; „Șapte note despre Herodot”, Thraco‑Dacica, 21, 2000; „Dacii și lupii. Pe marginea teoriei lui Mircea Eliade”, Studii si Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, 51, 2000; „Les Daces dans les ostraca du desert Oriental de l’Egypte. Morphologie des noms daces”, Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, 143, 2003; „Occultations de Zalmoxis et occultation de l’histoire. Un aspect du dossier Mircea Eliade”, Anabases, 5, 2007.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!