Cristian Horgoș – Nașterea Cosmosului intuită de Eminescu în Luceafărul și Scrisoarea I

Melania Șerbu

E cunoscut că tânăra brașoveancă Melania Șerbu a corespondat, între anii 1928-1948, cu Albert Einstein, scrisorile pornind de la observația Melaniei că Eminescu ar fi intuit în creația sa mari teorii fizice descoperite abia ulterior. Remarcabil e și faptul că deși avea origini ebraice, Melania Șerbu l-a apreciat foarte multe pe Eminescu și a ținut să-i trimită lui Einstein o poză cu ea în costum popular românesc.

Timp de decenii, oamenii de știință, printre care și celebrul Stephen Hawking, au descris Big Bang-ul ca fiind originea universului – un moment în care spațiul, timpul și toată materia au apărut.

Iată cum descrie Eminescu, în „Luceafărul”, cum vremea, adică timpul, încerca să se ivească din haos.

Nota redacției: „Big Bang-ul” este cunoscut în cercurile teoreticienilor științei materialiste ca fiind o explozie „de la începutul Universului” care ar fi dat naștere Cosmosului, însă nici o explozie, la o analiză mai atentă, nu crează nimic, ci distruge, iar acest lucru sugerează că era deja creat Cosmosul de a „explodat” prin acel presupus „Big Bang” niciodată dovedit de nici unul dintre ei. O anomalie, o contradicție în gândire ce denotă o confuzie și o lipsă de înțelegere a originii Universului creat.

„Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorind îl inconjor
Ca niște mări, de-a-notul..
El zboară, gând purtat de dor,
Pîn’ piere totul, totul;.

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaște,
Și vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naște.”

Iar dacă cineva ar putea crede că a fost doar o fericită coincidență, iată că Eminescu reia această viziune a nașterii Cosmosului dintr-un simplu „punct” și în „Scrisoarea I”:

„La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mișcă… cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în fâșii,
De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii…
De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.”

„De fiecare dată când citesc ecuațiile lui Einstein, sunt uimit de ordinea pe care creierul meu o recunoaște în Univers. De fiecare dată când citesc versurile lui Eminescu, tremură pielea pe mine, pentru că mă face să intuiesc ceea ce fizica nu poate descrie”, spune fizicianul Cristian Presură încă din debutul articolului său „Eminescu vs. Einstein”, în care noțiunile fizice sunt mai detaliate pentru cei dornici să intre în profunzimile științei.

Cum a MAI dat clasă Eminescu savanților zilelor noastre

Oameni de știință de astăzi cred că, dacă Universul este infinit, atunci este foarte probabil să mai existe versiuni ale planetei noastre și chiar ale noastre ca oameni, în alte zone ale spațiului nemărginit.

Sigur că pare o idee de frontieră, însă ea a fost exprimată foarte similar de Mihai Eminescu într-unul din manuscrisele sale despre nemurirea sufletului şi a formei individuale.

„Văzând însă de pe formaţiunea sistemelor dintr-o negură indiferenţiată o icoană a formării pământului nostru şi din risipa vreunei planete aceea a pieirii lui, suntem siguri că o nouă formaţiune, aceeaşi în formă şi în compoziţie, a avut, are şi va avea loc întotdeauna. Pe acest nou pământ s-ar repeta aceleaşi procese ale vieții care s-au urmat pe-al nostru, încât n-am avea niciun drept de a-i disputa identitatea, afară doar dacă n-am voi să susţinem identitatea masei de materie. Însă această masă de materie nu decide asupra identităţii niciunui individ cosmic. Noi, inşii, suntem numai formele unei eterne treceri a materiei şi, precum după Heraclit, noi nu putem coborî de două ori în unul şi acelaşi râu, tot nu mai suntem, material vorbind, nici într-un moment unul şi-acelaşi om”.

Intelectul nostru, continuă Eminescu, „va reapărea iarăşi cu aceleaşi funcţiuni şi sub aceleaşi condiţii, şi-n aceasta consistă nemurirea sa. Căci dacă ne-nchipuim eternitatea moartă ca o urnă de loterie în care stau închise toate formele vieţii, e neapărat că în ea se va trage o dată (şi momentul acesta e indiferent, oricât de depărtat ar fi) numărul specific al formei omeneşti” (Manuscrisul mss. 2255, filele 186-187, f. 10).

Progresul e zvârcolirea tangentei în spirală scrie Eminescu

Această formulare celebră, „Progresul = zvârcolirea tangentei în spirală”, aparține într-adevăr lui Mihai Eminescu și se regăsește în manuscrisele sale (în manuscrisul înregistrat ca Mss. 2255, fila 360 verso).

Formula este menționată în studiile eminesciene (de exemplu, de Mihai Ciurdariu în Studii eminesciene, 1965) și reflectă preocupările poetului pentru filosofie, fizică și ontologie.

Semnificația metafizică/științifică: Această metaforă descrie progresul nu ca o linie dreaptă, ci ca o mișcare complexă, un efort continuu („zvârcolire”) de a depăși limitele actuale (tangenta) printr-o traiectorie evolutivă, dar sinuoasă (spirală), tinzând spre un ideal sau spre o ordine superioară.

Tangenta și Spirala: Într-o interpretare metaforică, tangenta poate reprezenta religia sau raportul omului cu infinitul, în timp ce progresul este modul în care omenirea se apropie de acest ideal, „zvârcolindu-se” în spirală.

Nota redacției: Spirala este arhetipul dinamicității (mișcării) Universului, care sugerează atât cauza, cât și efectul Creației însăși. Cu alte cuvinte, arată cum se mișcă și dezvoltarea ei. Se dezvoltă în spirală, mișcându-se în spirală, care sugerează eterna reîntoarcere (puternic prezentă în poemele lui Eminescu) la punctul de plecare originar.

Conștiința: În aceeași notă din manuscris, Eminescu definește conștiința ca „punctul de gravitație al individului, care, mișcat de puteri enorme, sare în unghiul de scăpare”.

Acest citat subliniază viziunea profundă și vizionară a lui Eminescu, care îmbina gândirea filosofică cu intuiții ce prefigurau concepte din fizica modernă.

În opera lui Mircea Eliade, spirala este un simbol complex, asociat în principal cu structura timpului, istoria civilizațiilor și procesul de reîntoarcere la origini (nostalgia originilor). Ea reprezintă o viziune ciclică asupra existenței, dar nu o simplă repetare mecanică, ci o revoluție sau o reluare la un alt nivel.

Iată principalele aspecte ale spiralei în viziunea eliadescă:

Spirala Istoriei și a Timpului: Eliade explorează „structura în spirală a istoriei civilizaţiilor şi spiritului”, semnalând momentele de „revenire” sau „reîntoarcere”. Aceasta sugerează că umanitatea sau cultura nu se mișcă liniar, ci trece prin cicluri care revin, dar adesea transformate.

Nostalgia Originilor: Spirala simbolizează mișcarea de întoarcere spre un centru sacru sau spre timpul mitic primordial. În „Profetism Românesc”, Eliade vorbește despre „alergarea pe spirala istoriei”, legând acest simbol de ideea de destin și eternitate.

Ritual și Inițiere: În studiile sale despre șamanism și imagini și simboluri, spirala este adesea asociată cu șerpii, moartea și renașterea, sau cu ascensiunea pe muntele sacru (Kogaion, Axis Mundi), reprezentând un drum inițiatic.

Semnificație Cultuală: Spirala este un simbol al creației și al continuității, fiind o cale de a evoca sacrul într-o lume profană.

În esență, pentru Mircea Eliade, spirala reunește ideea de circularitate (timpul care revine) cu cea de ascensiune (evoluția spirituală sau istorică), fiind o metaforă a modului în care omul arhaic și sacrul interacționează cu timpul liniar.

Concepții foarte asemănătoare cu cele ale lui Eliade despre spirală are și marele psiholog Carl Gustav Jung.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!