Cristian Horgoș – Noi vrem pământ! Sau nu mai vrem?

Poate că port-stindardul poeziilor românești despre dragostea de glie rămâne poezia „Noi vrem pământ” a lui George Coșbuc.

Dar pământul e încărcat de semnificații și în poeziile lui Mihai Eminescu („Iar când voi fi pământ”), Alexandru Macedonski („Mă uit la cer și la pământ”), Octavian Goga („Pământ și cer”), Tudor Arghezi („Om de pământ” / „Mai mult pământ”), George Bacovia („Nihil”), Lucian Blaga („Pământul”), Ion Barbu („Grup”), Vasile Voiculescu („Imn sufletului”), Nicolae Labiș („Pământul”), Radu Gyr („Avem o țară”), Nichita Stănescu („Pământ” / „Un pământ numit România”) și alții.

Bineînțeles că tema a fost una centrală și în opere de proză. Cele două părți ale romanului „Ion” de Liviu Rebreanu se intitulează chiar: Glasul pământului și Glasul iubirii. Aceiași luptă dintre glasul iubirii și glasul pământului se regăsește și în „Neamul Șoimăreștilor” a lui Mihail Sadoveanu. Iar în „Moromeții”, Marin Preda surprinde relația specială a țăranului român față de pământul său.

Străinii ne preiau bucuroși pământul

Suprafața de teren arabil din România deținută sau exploatată de firme străine este estimată la cel puțin 40% din totalul suprafeței agricole a țării, conform unor studii ale Parlamentului European și ale unor rapoarte de presă din anii recenți. Acest 40% era avansat de presă încă din 2016 dar, la un deceniu distanță, e destul de probabil să fi crescut simțitor.

E straniu că avem un Institut Național de Statistică dar nu avem cifre exacte poate tocmai fiindcă subiectul doare. În fine, să nu alunecăm spre politică. Întrebarea cheie e cum s-a petrecut înstrăinarea țăranilor noștri de pământ și încotro va duce deculturalizarea unei pături sociale atât de importante în istoria României?

Fiindcă am scris numeroase articole despre frumoasa perioadă Neolitică de pe teritoriul României nu voi mai insista dar ideea de esență e că simbioza om-pământ din primele societăți agrare a fost consfințită pe plan spiritual, în urmă cu multe milenii, inclusiv prin venerarea fertilei Zeițe Mamă echivalentă cu Zeița Geea a grecilor antici (de fapt a pelasgilor, a străbunilor tracilor, grecii preluând de la noi – n.red). Iar acum, în decursul unei singure generații, asistăm la ruperea relației multi-milenare dintre populația autohtonă și fosta sa principala sursă de trai. Avem un obicei pre-creștin valoros precum „Plugușorul” dar care se perimează pe an ce trece.

Sigur, e mai ușor de împins căruciorul în mari magazine decât să lucrezi pământul fără utilajele imense ale marilor firme agricole.

Dar ce se întâmplă cu sufletul țăranului dezrădăcinat și ajuns, deseori, să lucreze la bandă în parcuri industriale situându-se însă la periferia culturală a orașelor?

Noi vrem pământ

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor –
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; –
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ – şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!