Cristian Horgoș – Simbolurile primitiv-arhetipale ale „bunului druid” Brâncuși (partea II)

Motto: „Trei pietre de hotar măsoară, în Europa, istoria Sculpturii: Phidias – Michelangelo – Brâncuși…”

Cercul, ca simbol arhetipal

Oul Nou-Născut din colecția David Grob (1923)

La Brâncuși cercul apare îndeosebi în Complexul Monumental care constituie practic o mandală, un axis mundi a inimii orașului Târgu Jiu, cu referire la Poarta Sărutului (abstractizare a sculpturii „Sărutul”), Masa Tăcerii și Alea Scaunelor.

Din culturile neolitice un artefact sugestiv s-a păstrat din Cultura Cucuteni, cu cercuri concentrice.

Începând de la pagina 319 a cărții „Omul și simbolurile lui”, Aniela Jaffé dedică sub-capitolul „Simbolul cercului” începându-l astfel:

„Cercul exprimă întregul psihicului, cu totalitatea aspectelor sale, incluzând aici relația dintre om și natură. Indiferent dacă simbolul cercului apare în rituri primitive de venerare a soarelui sau în religiile moderne, în mituri sau în vise, în mandalele desenate de călugării tibetani, în planurile de bază ale orașelor sau în modelele teoretice sferice ale vechilor astronomi, el indică mereu spre unicul și cel mai important aspect al vieții – totalitatea ei fundamentală”.

O posibilă dualitate valoroasă a cercului este în Poarta Sărutului, unde, pe de o parte, sugerează un sărut stilizat, dar pe de altă parte ne poate duce cu gândul la importanța simbolistică a împărțirii sau tăierii cercului – așa cum arată Aniela Jaffé.

„În artele vizuale ale Indiei și Orientului Îndepărtat, cercul împărțit în patru sau opt este modelul de imagine religioasă folosit de obicei ca instrument de meditație”, spune Aniela Jaffé la pagina 320.

Tot ea continuă la pagina următoare:

„În multe cazuri, nimbul lui Christos este divizat în patru, aluzie semnificativă la suferințele sale, ca Fiu al Omului, și la moartea lui pe cruce – ceea ce îl face să fie un simbol al totalității diferențiate. Pe pereții vechilor biserici romanice pot fi văzute uneori niște figuri abstracte circulare; aceste forme au probabil niște vechi obiceiuri păgâne. În arta necreștină, asemenea cercuri sunt numite ‘roți solare’. Ele apar în gravurile în piatră datând din perioada neolitică, încă înainte de inventarea roții propriu-zise. Așa cum a indicat Jung, termenul de ‘roată solară’ denotă doar aspectul exterior al figurii. Ceea ce conta mereu cu adevărat era experiența unei imagini interioare arhetipale, pe care omul din epoca de piatră a redat-o în arta lui, cu o credință la fel de mare ca atunci când desena tauri, gazele sau cai sălbatici.”

Masa Tăcerii și Poarta Sărutului

În context menționez și teza de doctorat „Influența sculpturii neolitice în arta contemporană”, de Ana Maria Ceară.

Astfel, merită evidențiat sub-capitolul V.3.6. Brâncuşi – Prezenţa-în-lume şi Sărutul de la porţile percepţiei. Titlul sub-capitolului face o referire clară la cartea „Porțile percepției” a lui Aldous Huxley în care autorul marșează pe ideea de sub-conștient colectiv, la fel ca și Carl Jung, chiar dacă într-un mod chiar mai îndrăzneț.

„În acest context, imaginea, semnul și simbolul reprezintă trei forme fundamentale de comunicare vizuală, esențiale în transmiterea și interpretarea mesajelor culturale. Studiul pornește de la premisa că arta neolitică, prin limbajul său semiotic și stilistic, comunică nu doar un trecut istoric, ci și o dimensiune arhetipală ce transcede timpul și spațiul”, arată Ana Maria Ceară în teza ei de doctorat.

Exact acesta e și mesajul lui Carl Jung, că simbolurile arhetipale „supraviețuiesc” încă din leagănul omenirii și că pot răzbate din conștiința adâncă a artiștilor geniali, precum Brâncuși.

Pasările lui Brâncuși vs. păsările culturii neolitice Cucuteni

Pe lângă păsările măiastre e general acceptat că la Brâncuși cocoșul simbolizează vitalitatea și energia, dar are și conotații ancestrale, fiind legat de tradițiile românești unde cocoșul este un simbol al luminii, al apărării împotriva spiritelor rele și al învingerii întunericului. Pentru sculptor, cocoșul era un simbol al propriei sale personalități libere și independente, pe care l-ar fi identificat cu replica „Le Coq c’est moi”.

Artefacte despre păsări au fost găsite și în Cultura Neolitică Cucuteni, o pasăre de ceramică și o lingură ornată cu o pasăre fiind chiar pe pagina Wikipedia a culturii Cucuteni – Trypolie.
De asemenea, arheologul și istoricul Senica Țurcanu a scris lucrarea „Păsările în Imaginarul lumii Cucuteni Tripolie. Noi reprezentări plastice”.

Primitivismul lui Brâncuși, din perspectiva sculptorului Ana Ionescu

În titlul studiului Anei Ionescu găsim cuvântul „celălalt”, similar cu cel pentru conceptul de „umbră” din psihologia lui Jung. La pagina 118 din cartea „Omul și simbolurile sale” găsim citatul:

„Acesta este conceptul de «umbră» care joacă un rol atât de vital în psihologia analitică. Dr. Jung a subliniat că umbra proiectată de mintea conștientă a individului conține aspectele ascunse, reprimate și nefavorabile (sau nefaste) ale personalității.”

Pasărea Măiastră

Merită lecturat rezumatul tezei „’Celălalt’ al lui Constantin Brâncuși: Primitivismul, Poarta Sărutului și funcțiile atelierului artistului emigrant”, scrise de sculptorul Ana Ionescu.

Iată-l:

„Această teză va analiza modul în care sculptura primitivistă a lui Constantin Brâncuși este percepută în contextul propriei sale ‘Alterități’ în cercurile pariziene între anii 1920 și 1940. Brâncuși este atât ‘Alteritate’, cât și ‘Celălalt’ în acest mediu: însușindu-se atât din culturi non-occidentale, cât și dintr-un trecut etnografic afirmat al României sale natale. Prin formă, tehnică și subiect, Brâncuși aderă și transformă primitivismul de la începutul secolului al XX-lea. Deși cercetătorii au cercetat pe larg sculptura lui Brâncuși, inclusiv utilizarea surselor și referințelor subsahariene, nicio sursă secundară nu ia în considerare acest lucru în raport cu persona sa publică ca ‘Primitiv’ sau ‘Celălalt’ în contextul avangardei pariziene din perioada interbelică.

Dezbaterile continue despre utilizarea artei populare românești sau a artei africane nu au luat în considerare, de exemplu, rolul social al artistului și personalitatea publică concertată în acest sens.

Nici cercetătorii români, anglo-americani și francofoni nu se pun de acord asupra modului de a analiza sursele africanizante și folclorice. Astfel, după ce am reformulat sculptura și persona ‘primitive’ ale lui Brâncuși prin compararea și contrastarea a ceea ce rămân agende naționaliste în istoria artei, mă voi concentra în special asupra uneia dintre lucrările capitale ale lui Brâncuși, Poarta Sărutului din 1937-1938. Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, care include Poarta Sărutului, este un studiu de caz deosebit de interesant pentru a examina legătura dintre problemele care stau la baza acestei teze. Comandată de o asociație independentă, dar aprobată de stat, în 1937, România a expus-o la Expoziția Universală din 1937 de la Paris, unde a obținut recunoaștere atât națională, cât și internațională. Aspecte legate de comanda, expunerea și recepționarea sa sunt rezultatul nu numai al sculpturii în sine, ci și al ‘imaginii’ atent elaborate pe care Brâncuși a promovat-o în principal prin vizite în studio, ca locuri de promovare a procesului său și a personalității sale artistice. Studioul lui Brâncuși a funcționat ca un spațiu hibrid de locuit, lucru, socializare, expunere și predare și, voi argumenta, ca un autoportret, care negociază moștenirea sa românească și primitivismul său africanizant. Pentru a analiza cu atenție aceste strategii, atât materiale, cât și imateriale, surse de arhivă din Arhivele Kandinsky, Arhivele Galeriei Brummer, Muzeul Național de Artă Contemporană din București și Expoziția Universală din 1937 vor fi examinate prin prisma unei perspective istorice a artei hotărât ‘decolonizatoare’”.

„De la Paul Gauguin la Brâncuşi. În căutarea primitivului (II)”

„Cocoșul”, de Constantin Brâncuși

Ce legătură există între arta lui Paul Gauguin şi cea a lui Constantin Brâncuşi, modernismul şi primitivismul lor, precum şi între Tahiti, Africa şi Gorj, ne lămureşte profesorul Roxana Zanea, în partea secundă a unei analize exhaustive intitulate „De la Paul Gauguin la Brâncuşi. În căutarea primitivului (II)” și publicate de Matricea Românească.

„La Brâncuşi, Cocoşul este de fapt redus la strigătul lui, la momentul-cheie când acesta se înalţă către soare. Peştele, foca, broasca ţestoasă, Cuminţenia Pământului sunt toate primordialităţi al unei Arce brâncuşiene, o arcă a lui Noe ce tinde să recreeze lumea”, spune Roxana Zanea aducând astfel în scenă un alt concept mitologic, Arca lui Noe.

Roxana Zanea mai evidențiază ceva important:

„Concluzia criticilor de artă este evidentă: arta lui Brâncuşi îşi are sursele în tradiţia ancestrală a meşterilor populari anonimi care, la fel ca şi cei ai culturilor africane, ştiau să stabilească cu materialul lucrat – lemn, pânză, bronz, alamă, piatră, teracotă – prin prelucrarea lor, o legătură puternică cu spiritele strămoşilor lor sau cu cele ale naturii.”

Constantin Brâncuși, „Primul Pas” (1913)

„Primitivism în Arta Secolului XX: Brâncuși”

O carte de 689 de pagini intitulată, în traducere „Primitivism în Arta Secolului XX: Brâncuși” („Primitivism” in 20th Century Art: Brâncuși), a fost scrisă de William Stanley Rubin și William Rubin.

Editorii cărții au rezumat-o astfel:

„Influența crucială a artelor tribale – în special a celor din Africa și Oceania – asupra pictorilor și sculptorilor moderni este recunoscută de mult timp. Totuși, în mod surprinzător, această carte este prima tratare academică cuprinzătoare a subiectului în ultima jumătate de secol și prima care ilustrează și discută lucrări tribale colecționate de artiști de avangardă. În această lucrare uimitoare din punct de vedere vizual și provocatoare din punct de vedere intelectual, nouăsprezece eseuri bogat ilustrate de cincisprezece cercetători confruntă probleme complexe estetice, istorice artistice și sociologice ridicate de acest capitol dramatic din istoria artei moderne. Lungul eseu introductiv de William Rubin, deși definește parametrii primitivismului modernist, schițează istoria atitudinilor occidentale față de popoarele primitive și, în special, față de arta lor, ridicând întrebări fundamentale și corectând concepțiile greșite răspândite. Capitolele de fundal succesive, scrise de istorici ai artei primitive, urmăresc sosirea și răspândirea artei africane, oceanice, amerindiene și eschimose în Occident. În 1906, sculptura tribală a fost ‘descoperită’ de artiștii secolului al XX-lea; aceste obiecte deveniseră brusc relevante datorită schimbărilor în natura artei moderne în sine. Corpul principal al cărții conține o serie de eseuri despre primitivism în operele lui Gauguin, foviști, Picasso, Brâncusi, expresioniștii germani, Lipchitz, Modigliani, Klee, Giacometti, Moore, suprarealiști, expresioniști abstracți. Se încheie cu o discuție despre artiștii contemporani primitiviști, inclusiv cei implicați în lucrări de șamanism și spectacole inspirate de ritualuri. Peste o mie de ilustrații juxtapun pe paginile acestor volume lucrări specifice Primitivismului cu cele ale maeștrilor moderniști, explorând afinitățile lor subiacente și iluminând probleme complexe de influență și raport. Operele tribale ilustrate includ nu numai o varietate de capodopere pertinente intereselor moderniste, ci și alte obiecte vitale pentru istoria primitivismului.”

Constantin Brâncuși

Brâncuși și Arta Africană, conform ArtForum

De pildă, Paul Klee a apelat la cercuri în pictura sa abstract-subconștientă, un exemplu fiind pictura sa „Limitele intelectului” (Limits of Reason).

Un alt citat esențial despre simbolurile arhaice găsim în articolul „Cunoaște-l pe Constantin Brâncuși: Patriarhul sculpturii moderne”, de arheologul și istoricul de artă Stella Polyzoidou.

„Cele două surse principale de inspirație pentru Brâncuși au fost cultura populară românească și arta africană. Prima a prezentat sculptura în lemn, pe care Brâncuși a încorporat-o în sculpturile sale. Miturile populare românești, poveștile și simbolurile arhaice au influențat, de asemenea, alegerea subiectelor sale”, arată Stella Polyzoidou.

„Moștenirea imaterială primitivă”, surprinsă de Oana Șerban

Încă din introducerea studiului „Moștenirea imaterială primitivă din spatele formelor tangibile moderniste ale culturii ale lui Brâncuși” găsim fragmentul:

„Interesul principal în această cercetare este mai degrabă concentrat pe deconstruirea naționalismului din spatele moștenirii lui Brâncuși, argumentând că acesta poate fi redus în cele din urmă la un amestec puternic de forme primitive, intangibile de cultură, cum ar fi credințele mistice, narațiunile folclorice, tradițiile țărănești și valorile religiei ortodoxe, reformulate și traduse în simboluri moderniste reprezentate de forme tangibile de cultură, cum ar fi sculpturi individuale și ansambluri.”

Un alt citat edificator:

„Creațiile artistice ale lui Brâncuși pot fi urmărite, fără îndoială, în lumina fascinației euro-americane de la începutul secolului al XX-lea pentru obiectele primitive, care au implicat primitivismul ca o tendință etnocentrică la modă în producția de artă modernă și contemporană. Pe de o parte, un astfel de ‘primitivism’ ar trebui înțeles ca o narațiune vizuală despre originea și sentimentul de apartenență pe care o națiune le înfățișează prin recurgerea la artefacte culturale, simboluri și expresii tradiționale ale principiilor, valorilor și stilurilor de viață locale.”

Concluzie:

Deși aparent forjat în ultimii ani, inclusiv pe plan politic prin legiferarea anului 2026 ca Anul Brâncuși, maestrul de la Hobița e departe de a fi epuizat, arătând profunzimi care merită explorate în continuare, îndeosebi din perspectiva psihologiei jungiene, una din cele mai profunde psihologii moderne.

Articolul din a doua parte, deși prezintă o notă subiectivă, rămânând la latitudinea cititorului sau observatorului dacă Brâncuși într-adevăr a dorit să reflecte cel mai enigmatic experiment al fizicii cuantice, în Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu, îmi face realmente plăcere să notez că a fost preluat de zeci de site-uri culturale sau de știri, îndeosebi în limba română dar și în limbile italiană sau engleză.

Bibliografie:

• Ana Ionescu, Constantin Brâncuși’s „Other”: Primitivism, the Porte du Baiser and the Functions of the Émigré Artist’s Studio, 2024
• Ana Maria Ceară, „Influența sculpturii neolitice în arta contemporană”, 2025
• Barbara Crescimanno, „Busoné figurines – Cozzo Busonè (AG)”
• Carl Jung, M.-L. von Franz, Joseph L. Henderson, Jolande Jacobi, Aniela Jaffe „Omul și simbolurile sale” (Editura Trei), 2017 Cristinel Fântâneanu, Ioan Alexandru Bărbat, „Iconografia unui vas ceramic Starčevo-Criş descoperit la Acmariu (comuna Blandiana, judeţul Alba)”, 2015
• Elvira Visciola, „Trasimeno Statuette (PG)”
• Javier Angulo, „Moștenirea paleolitică: de la decorarea genitală la mutilarea peniană” (Paleolithic legacy: From genital decoration to penile mutilation), 2016
• Oana Șerban, „Moștenirea imaterială primitivă din spatele formelor tangibile moderniste ale culturii ale lui Brâncuși”, 2018
• Roxana Zanea, „De la Paul Gauguin la Constantin Brâncuşi. În căutarea primitivului (II)”
• Stella Polyzoidou, „Cunoaște-l pe Constantin Brâncuși: Patriarhul sculpturii moderne” („Get to Know Constantin Brancusi: Patriarch of Modern Sculpture”), 2021
• Viorica Răduţă, „Brâncuşi, spre o artă a templului (2)”, 2023
• Virginia Barbu, „În labirint cu Barbu Brezianu. Brâncuși, muzica și dansul”
• William Stanley Rubin și William Rubin, „Primitivism” in 20th Century Art: Brâncuși, 1984

Vă mulțumesc pentru atenție.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!