Despre Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de Mir
Despre Sfantul Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau a fost numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor – un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: „Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi”. Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.
Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.
Cand vine vorba de Sfantul Dimitrie, grecii afirma ca trebuie sa vorbim de doi sfinti distincti: Sfantul Dimitrie de la Tesalonic, fiul guvernatorului, cinstit pe 26 octombrie si Sfantul Dimitrie de la Sirmium, diacon care si-a dat viata pentru Hristos si este pomenit pe 9 aprilie. Nu stim daca aceasta ipoteza a grecilor este adevarata. Nu avem un raspuns final din partea cercetatorilor pentru aceasta problema.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – ocrotitorul orasului Tesalonic
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este ocrotitorul orasului Tesalonic. Comunitatea crestina de aici a fost infiintata de Sfantul Apostol Pavel, in timpul celei de-a doua calatorii misionare. In ziua de 26 octombrie, in Tesalonic se organizeaza pelerinaje si procesiuni la sfintele sale moaste. Punctul culminant al sarbatorii il constituie deschiderea raclei in care sunt pastrate cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie. Racla este asezata in partea stanga a naosului, intr-un mic paraclis din marmura si impodobit cu fresce din viata sfantului. Episcopul care participa la aceasta sarbatoare, se roaga inaintea raclei, apoi sfinteste untdelemnul pe care il toarna peste mirul izvorat din sfintele sale moaste. Acest ulei sfintit unit cu mirul izvorat in chip minunat este daruit credinciosilor spre dobandirea sanatatii sufletesti si trupesti.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie in iconografie
In primele reprezentari, Sfantul Mucenic Dimitrie nu apare ca fiind militar, ci intr-un costum civil care apartinea clasei senatoriale. Amintim ca in anul 2000, David Woods a lansat o ipoteza legata de cultul Sfantului Dimitrie, in care sustine ca acest cult s-a dezvoltat prin mutarea moastelor mucenicilor militari Chelidonius si Emeterius, din Spania la Tesalonic. Guvernatorul Leontie va primi vindecare in urma sarutarii acestor moaste, in anul 413. Dorind sa afle cui apartin moastele, David Woods precizeaza ca s-a interpretat gresit inscriptia de la locul moastelor. S-a citit Demeterius in loc de Emeterius. Aceasta ipoteza, ar putea fi un raspuns la reprezentarea iconografica a Sfantului Dimitrie in chip de militar.
Pe o gravura in fildes din secolul al X-lea intalnita in Constantinopol, Sfantul Dimitrie este reprezentat ca soldat de infanterie. Insa, o icoana din secolul al XI-lea din Sinai il arata ca fiind civil.
O alta icoana din Sinai, datand din perioada cruciadelor, pictata in a doua jumatate a secolului al XII-lea, il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie alaturi de Sfantul Gheorghe. Cei doi sunt reprezentati calare, Sfantul Dimitrie pe un cal negru, iar Sfantul Gheorghe pe un cal alb. In timp ce Sfantul Gheorghe este reprezentat impungand cu sulita un balaur, Sfantul Dimitrie este infatisat invingandu-l pe gladiatorul Lie. Avand in vedere ca Sfantul Dimitrie l-a invins pe Lie prin rugaciune, nu direct in lupta, aceasta reprezentare face trimitere la razboiul nevazut. In icoanele recente, mai ales din Grecia, in spatele Sfantului Dimitrie apare in fundal, Turnul Alb din Salonic.
Originea numelui Dimitrie
Originea numelui Dimitrie e greceasca si aminteste de vechea zeita Demeter. Crestinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demometer, „maica poporului” (demos = popor; meter = mama), pronuntat in neogreaca dimomitir. La noi, pe langa numele barbatesti Dumitru, Dimitrie (cu prescurtari ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima si diminutive ca Mitrus, Mitrut, Mitrel, Mitrica, Mitus, Mitel, Mitica, iar uneori Mitty, sub influenta occidentala), exista si numele femeiesc Dumitra (de unde Mita si alte forme diminutivate).
Troparul Sfantului Dimitrie
Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, purtatorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai surpat si la lupta indraznet pe Nestor l-ai facut, asa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila.
Sursă: crestinortodox.ro.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!