Drumurile Memoriei – Căpitanul Valter Mărăcineanu, eroul căzut la 37 de ani în luptele Războiului de Independență

În timp ce înfigea drapelul Regimentului 8 linie pe parapetul redutei turcești Grivița, 9 gloanțe i-au străpuns trupul.

A treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii din Războiul de independenţă; trupele române ocupă puternica redută Griviţa 1; au căzut în luptă maiorul Gheorghe Şonţu (1851-1877), căpitanul Valter Mărăcineanu (1840-1877) şi aproape 800 de soldaţi.

Gheorghe Şonţu (n. 1851 – d. 1877) a fost un maior român, erou al Războiului de Independenţă (1877 – 1879). A căzut, în fruntea Batalionului I din Regimentul 10 Dorobanţi pe care-l comanda, la 30 august/11 septembrie 1877, în timpul asaltului împotriva redutei Griviţa.

În atacul din 30 august 1877, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu a căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei turceşti Griviţa drapelul Regimentului 8 linie.

Nicolae Valter Mărăcineanu (n. 30 mai 1840, Craiova – d. 30 august 1877, Grivița, Bulgaria) a fost un ofițer român, căzut eroic la reduta Grivița, în luptele din cadrul Războiului de Independență al României purtat contra turcilor.

Asaltul asupra redutei Grivița 2: „După mine, copii!”

La atacul din 30 august asupra fortificațiilor de la reduta Grivița 2, batalionul lui Valter Mărăcineanu a făcut parte din coloana de atac a Brigăzii 1 din Divizia 3 Infanterie, sub comanda colonelului Grigore Ipătescu. Jurnalul de operații al Regimentului 8 Infanterie de linie descrie în detaliu misiunea și căderea eroică la datorie a lui Valter Mărăcineanu.

În Dicționarul Contemporanilor, din 1897, Dimitrie R. Rosetti spunea, referindu-se la Mărăcineanu:

„În timpul rezbelului Independenței face parte din reg. 8 de linie, comandant al batalionului I-iu și în capul soldaților săi, strigând: ‘După mine, copii!’, se repede la asaltul redutei Grivița. El cade în șanțuri, pătruns de gloanțe (30 august 1877). Turcii din redută, în urma primei retrageri a ostașilor români, luară corpul căpitanului Mărăcineanu și al maiorului Șonțu și le înfipseră ca trofee pe parapetul redutei”.

Theodor C. Văcărescu, fostul său coleg de școală, consemna:

„Strălucita purtare și voiniceasca moarte a maiorului [Gheorghe] Șonțu și a căpitanului [Valter] Mărăcineanu au fost o pildă pe care toți tovarășii lor voiau să o urmeze pe-ntrecute și aceste două nume de eroi, împreună cu numele celor cari, ca dânșii, se jertfiseră astăzi, vor rămâne neșterse în cartea de glorie a oastei românești”. (Historia.ro)

În atacul din 30 august 1877, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu a căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei turcești Grivița drapelul Regimentului 8 linie.

Prezentând luptele româno-turce din 30 august 1877 pentru cucerirea redutei Grivița 2, iconografia epocii și cea ulterioară, au preluat greșit din relatările martorilor faptul că în momentul morții sale, căpitanul Nicolae Valter-Mărăcineanu, purta în mână, conform diferitelor surse, după caz, drapelul regimentului, drapelul național, sau un stindard. În realitate era vorba despre fanionul Batalionului 1 din Regimentul 8 infanterie de linie, al cărui comandant era, pe care a reușit să-l înfigă pe retranșamentele (șanțuri întărite, dispuse pe aliniamente exterioare succesive) redutei, la câțiva metri în față.

Momentulat acului redutei cu Valter Mărăcineanu în fruntea oștenilor săi, devenit emblematic pentru Războiul de Independență din 1877-1878, a rămas imortalizat în paginile ziarului «Resboiul», grație talentului lui Carol Pop de Szathmari, „desenator al Curții”, fotoreporter de război, colaborator al unor publicații de prestigiu din epocă.

Nicolae Valter Mărăcineanu s-a născut la 30 mai 1840, în București, fiind fiul lui Valter și al Lucreției. La vârsta de 18 ani, a intrat în armată, devenind cadet în regimentul de lăncieri.

La 24 ianuarie 1861, tânărul a fost promovat la gradul de sublocotenent și a fost transferat la Regimentul 2 infanterie.

După doi ani, a fost din nou avansat și s-a alăturat Regimentului 3 infanterie. În 1868, a devenit comandant de companie la Regimentul 8 infanterie, obținând în același timp gradul de căpitan.

În aprilie 1877, regimentul său a părăsit cazarma din zona Ţiglina a orașului Galați, iar lui Mărăcineanu i s-a încredințat comanda unui batalion.

„Vă ordon de acum să-mi puneți pușca la frunte”

La 11 august, detașamentul, alături de alte unități din Divizia a III-a, a primit misiunea de a lupta, așa că soldații au fost îmbarcați în bărci, plute și pontoane remorcate de șalupele Rândunica și Bucur pentru a traversa Dunărea și a stabili un cap de pod pe malul drept al fluviului.

În zona satului Măgura, detașamentul trebuia să asigure apărarea podului care urma să fie construit de către unitățile de geniu ale Armatei Române.

Căpitanul Mărăcineanu a primit ulterior sarcina de a efectua acțiuni de recunoaștere, urmărire și eliminare a patrulelor inamice în zona dintre râurile Vii și Nicer.

Episodul cel mai dramatic din viața căpitanului Nicolae Valter Mărăcineanu a avut loc în ziua celei mari bătălii din 30 august 1877. Înainte de a porni la atac, căpitanul le-a adresat ostașilor săi următoarele cuvinte:

„Să vă țineți după mine! Să nu dați niciun pas înapoi. Dacă simțiți, băieți, că eu mă feresc de focul inamicului și evit să fiu în fruntea voastră, vă ordon de acum să-mi puneți pușca la frunte”, ar fi spus Căpitanul Valter Mărăcineanu.

Presă vremii a lăudat curajul și eroismul tânărului căpitan. «România liberă» scria despre el:

„Se lupta în primele rânduri dispreţuind moartea… sui în mijlocul unei ploi de gloanţe dealul şi dânsul fu cel dintâi la întăritură, împlântând steagul. Trăiască România!, fu cea din urmă vorbă a căpitanului Valter”.

„În momentul când vei primi această ultimă scrisoare să ştii că eu am încetat de a mai exista. Mi-am dat viaţa pentru iubita mea patrie. Soarta a voit aşa! Nu trebuie să ne plângem, eu unul mulţumesc soartei de favoarea ce mi-a făcut-o.

Am murit liniştit, făcându-mi datoria pentru patrie. Aş dori să fiu îngropat în scumpul nostru Bucureşti, dar fiindcă este greu a mi se realiza această dorinţă copilărească, lasă-mă acolo unde sunt, că sunt foarte bine”.

Via anonimus.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!