Drumurile Memoriei: Grigore Caraza, despre prezența lui Hristos în celulă

Atunci m-am rugat lui Dumnezeu să-mi trimită un preot în celulă. Credeam că nu mai ajung nici Crăciunul şi aş fi vrut să am un preot lângă mine. Şi, minune, după câteva zile intră un deţinut în celulă la noi. Nu eram singur. Sunt preotul cutare, se recomandă.

Zic:

– Părinte, vă aşteptam.

– Cu ce te pot ajuta?, mă întreabă.

– Părinte, cred că n-am să prind Crăciunul, nu mai pot rezista. Daţi-mi măcar un sfat.

Atunci, părintele le-a zis colegilor de celulă:

– Plimbaţi-vă prin faţa vizetei că eu vreu să spoveduiesc şi să împărtăşesc pe omul acesta. De spovedit da, dar cum să mă împărtăşească acolo, atunci? mă întrebam în sinea mea.

Părintele a scos dintr-o cută a hainei o bucăţică de pâine, care fusese cândva sfânta împărtăşanie, şi mi-a dat-o. Am mâncat-o. M-o spovedit, m-o împărtăşit. Îi zic:

– Părinte, eu am văzut când aţi scos sfânta împărtăşanie din cuta hainei, dar busuiocul de unde l-aţi scos, că eu nu am văzut?

– Cum? Mai zi o dată, mă roagă părintele.

– Da, busuiocul de unde l-aţi scos?, întreb din nou.

– Busuioc, îţi miroase a busuioc?, mă întreabă părintele.

Îi zic:

–Îmi pătrunde continuu în nas, prin gură, prin urechi, peste mîini, peste tot. Îs plin de busuioc.

– Ei, dacă dumneata simţi continuu miros de busuioc şi ţi-a pătruns în ochi, pe mâni, pe faţă, pe gât, peste tot, înseamnă că Iisus Hristos a fost prezent aici, în celulă, cu noi.

A consemnat pentru dumneavoastră Nicolae SAVA, ziarul Ceahlăul.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!