Dumitru Ioncică – Atacul slavilor asupra limbii române

În cărțile sale, Lucian Costi arată că limba română  nu este doar un mijloc de comunicare, ci  o creație care ajută la înțelegerea lumii și constituie un sistem pe care nu-l cunoaște nici o limbă europeană în ce privește formarea cuvintelor. Cuvintele sunt compuse din morfeme stem, fiecare cu un sens, din a căror îmbinare rezultă cuvântul și familiile de cuvinte ale căror înțelesuri multiple alcătuiesc un sistem  de cunoaștere universală cu dimensiuni spațiale, temporale și obiectuale. Elementele sistemului se află în corespondență între ele.

În primul volum „Româna, limba vechilor Cazanii” aveam o strălucită demonstrație a autorului că  echipamentul lingvistic al religiei ortodoxe române este străvechi românesc și nu aparține slavilor, așa cum se susține pe toate drumurile academice, iar limbajul și terminologia reprezintă o fraudă istorică de mari proporții a rușilor.

Folosind aceeași metodologia aplicată, în volumul doi sunt analizate cuvinte esențiale ale vocabularului principal al limbii, cum sunt catrință, mândra, draga, pogorâre, trai, trăiască, sticla. Se demonstrează fără putință de tăgadă că ele sunt inventate de strămoși, nu de slavi, care doar le-au copiat, după care și le-au însușit. Cu acest prilej este dezvăluit atacul slavilor împotriva limbii române  și neamului românesc, care se duce de peste 160 de ani, în mod organizat, insistent și bine finanțat. 

În numărul trecut al revistei CERTITUDINEA, am ilustrat demonstrația lui Lucian Costi cu analiza cuvântului „slava” care nu este… slav, ci străvechi românesc, restituit apoi limbii române cu altă etichetă.

În volumul doi al cărții dăm și peste cuvânul Bog, un termen arhaic al limbii, cu zeci de derivați, printre care este numele propriu Bogdan, larg răspândit. Se demonstrează că Răzvan, Mircea, Basarab, Șerban, Sultana sunt creații vechi românești. Cuvântul Steag are rude în limbile germanice, ca și vrednic. Straniu și străin sunt rude cu strana, descinse fiind din același cod STR*N. Nic e una din cele mai vechi și productive particule ale limbii, care a difuzat în multe graiuri, iar originea sa din limba slavă este un fals grosolan. La fel, afirmația da provine din aceeași particulă da, ca și cea din Da-cia, iar  prezența lui da în slavă este tot un furt și oinsultă adresată neamului românesc.

Ca o încoronare a minunatelor sale proprietăți, să menționăm că limba română a inventat un procedeu formativ de cuvinte noi, folosind principiile simetriei din geometrie, evidențiat prin cuvintele surori clădite prin inversare de particule. Acest procedeu nu se regăsește în nicio altă limbă de pe pământ.

Așa cum am menționat, Lucian Costi analizează cuvântul ca pe o structură moleculară dar, în cele din urmă, sedus de luxurianța cuvântului românesc, transformă studiile sale de caz  în adevărate minienciclopedii. Avem, pe de o parte, pasionatul om de cultură, de neclintit în superbul lui naționalism, iar pe de alta oferta incredibil de bogată și surprinzătoare a limbii române. Totodată, cititorul își va da seama că un asemenea act cultural nu poate fi realizat având ca subiect altă limbă, oricare ar fi aceea, pur și simplu, pentru că româna este singura care se poate preta la așa ceva.

Titlul original: „Româna în împărăția limbilor lumii” – prefața la volumul II al cărții „Româna, limba vechilor cazanii” de Lucian Costi, apărută recent la Editura Uranus (extrase).

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!