George Coșbuc – Noapte de vară (poem)

Zările de farmec pline,
Strălucesc în luminiş;
Zboară mierlele-n tufiș
Şi din codri noaptea vine
Pe furiș.

Care cu poveri de muncă
Vin încet şi scîrțîind;
Turmele s-aud mugind,
Şi flăcăii vin pe luncă
Hăulind.

Cu cofița, pe-ndelete
Vin nevestele la rîu;
Şi cu poala prinsă-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.

De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoşi copiii vin;
Satul e de vuiet plin;
Fumul alb alene iese
Din cămin.

Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniştea-i acum deplină
Şi-a-noptat.

Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaițele-au murit,
Şi prin satul adormit
Doar vreun cîine-n somn mai latră
Răgușit.

Iat-o! Plină, despre munte
Iese luna din brădet
Şi se ‘nalță,-ncet-încet,
Gînditoare ca o frunte
De poet.

Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.

Dintr-un timp și vîntul tace;
Satul doarme ca-n mormînt –
Totu-i plin de duhul sfînt;
Linişte-n văzduh și pace
Pe pămînt.

Numai dorul meu colindă,
Dorul tînăr și pribeag,
Tainic se-ntîlneşte-n prag,
Dor cu dor să se cuprindă
Drag cu drag.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!