Gheorghe Piperea – Trăim în contemporaneitate și nu gândim liber

În contemporaneitate, suntem permanent bombardați cu îndemnul mefistofelic de a prinde clipa, de a fi oameni „întregi”, care nu hoinăresc să adune știință.

Sub tirania imperativului de a „prinde” clipa, ne plasăm într-o buclă repetabilă, în care ne pierdem perceptia timpului, deposedați fiind de amintirea a ceea ce am trăit și visat în ultimii ani și blocați în privința idealurilor si planurilor de viitor. Devenim, treptat, oameni ai prezentului continuu, adolescenți care, crezându-se nepieritori și pretinzând ca sunt adulți, vor totul și vor acum. Trăim o infantilizare în masa, menită a ne impiedica sa deschidem larg ochii la ceea ce achiziționam*, dar si o alienare dintre cele mai grave din istoria umanitatii – în lipsa memoriei si a idealurilor, o parte consistentă a sufletului omului, la nivel individual si la nivel colectiv, deopotrivă, se pierde, în modalitate faustiană.

Fără proprietate, băltind într-o iluzorie libertate și o butaforică egalitate de șanse, dependent de stat sau de structuri private, fără o centură de siguranță reprezentată de economii, fără o plasă de siguranță socială reprezentată de reglementarea supra-îndatorării în vederea reducerii poverii sau a ștergerii acesteia pentru imposibilitate de plată, omul prezentului continuu este încurajat să se îndatoreze, să achiziționeze, să își satisfacă toate dorințele ne-naturale, răsfățul și viciile, mai ales pe datorie.

Reclamele și celelalte capcane comerciale folosite cu titlu de persuasiune îl îndeamnă să își trăiască visul/basmul acum, căci viitorul este irelevant.

Omul prezentului continuu nu mai vede nimic rău în faptul că își transformă în sclav eul viitor, cel care va munci următorii 25-30 de ani pentru a rambursa creditele făcute acum. Doar pentru că vrea acum şi aici lucruri (care nu îi sunt neapărat utile, dar care pot fi afişate, pentru a se vedea că are, pentru a-și putea face un selfie şi a-l pune pe Instagram, ca îl vadă „prietenii” şi să îl invidieze), își amanetează viitorul, uitând să fie el însuși, golindu-se pe dinăuntru pentru a face loc sosiei sale, albina-lucrătoare a stupului, captivă ţelului de a achita creditul la bancă. Atunci când se împrumută pe 25-30 de ani pentru orice, omul prezentului continuu se joacă de-a călătoria în timp, aducându-și în prezent veniturile viitoare pentru a fi grevate (uneori în proporţie de 100%), în favoarea creditorului financiar, care îşi va vrea înapoi „banii” creaţi din nimic, chiar și prin executare silită. Sub cuvânt că îi feresc de acest risc, profesionistul persuasiunii îl va determina să se golească de el însuşi şi să se umple cu fantomele creditorilor. Nimic nu distinge lumea financiarizată, pusă la picioarele bancherilor, de lumea digitalizată, aseptică, distanțată social, a Big Tech și Big Pharma. Totul este „pentru siguranța” omului prezentului continuu. Chiar și tentativele de segregare socială pe criterii sanitare sau de avere.

Din această continuă și fără scăpare manipulare, care transformă omul prezentului continuu într-un captiv, nu câștigă nimeni decât temporar, la fel ca Faust sau ca spectatorii magiei performate de Woland și asistenții săi, din Maestrul și Margareta, de Bulgakov.

Deşi este posibil ca mulţi să îşi să îşi tatueze pe corp mesaje mobilizatoare emoţionale, ca cele pe care şi le afişează starurile de cinema sau sportivii de performanţă, ceea ce realmente contează pentru omul prezentului continuu este bunăstarea, care poate fi obţinută chiar și folosind sau exploatând alţi oameni (în aparenţă liberi, dar legaţi cu tot felul de lanţuri juridice de cei care deţin resursele şi avuţia) și sănătatea, care poate fi menținută chiar și obligându-i pe alții la tratamente preventive sau segregare socială pe criterii sanitare.

Omul prezentului continuu este „ultimul om” din scrierile lui Friedrich Nietzsche (Aşa grăit-a Zarathustra) sau Francis Fukuyama (Sfârşitul istoriei şi Ultimul om). Deviza lui este: să bem și să mâncăm, căci în viitor oricum vom muri**.

* Caveat emptor, un principiu juridic antic, înseamnă, în traducere liberă, „cumpărătorul să deschidă larg ochii”.

** Parafrază a lui Emmanuel Carrere, dupa 1 Corinteni, 15. A se vedea Împărăția cerurilor, ediția în limba română la editura Trei, București, 2016.

A consemnat pentru dumneavoastră Gheorghe Piperea.