Ionuț Țene – Originile istoriografice geto‑dace ale anglo‑saxonilor din Anglia medievală

Umaniștii și istoricii începutului epocii moderne susțineau cu tărie că nu doar regatele Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Islandei și chiar ținutul Groenlandei își aveau originea în vechiul popor al geto-dacilor, ci și că ”Dacia Nordului” era considerată, încă din secolul al X‑lea, de cronicari și de papalitate drept un teritoriu succesor al Daciei de la Dunăre și Carpații. Regii țărilor nordului se considerau, conform hrisoavelor vremii urmașii conducătorilor geți precum Burebista sau Decebal. Această reprezentare originară constituia o încercare de legitimare a regatelor din nordul Europei prin evocarea unei istorii glorioase a dacilor, popor care s‑au confruntat cu romanii. Istoriografia română a ignorat adesea aceste teorii promovate de istorici medievali și pre-moderni din vestul Europei, atribuindu‑le, pe baza lucrării „Getica” a lui Jordanes, o aparentă confuzie semantică dintre geți și goți. Deși problema este complexă, iar confuzia fonetică dintre goți și geți — potrivit unor cercetători moderni — pare a fi mai degrabă o suprapunere de tradiții decât o simplă eroare.

Getica, de Iordanes

Care este originea englezilor a frământat istoricii umaniști și ai barocului englez? În școala noastră s‑a predat, pe scurt, faptul că englezii sunt anglo‑saxoni veniți din zona Danemarcei. E adevărat anglii și saxonii trăiau pe parte însemnată a teritoriului Danemarcei de azi, care l-a începtul evului mediu se chema în cronici Dania sau Dacia, regii acestui stat medieval se considerau geto-daci. Acești anglo-saxoni au emigrat în secolele V-VI în insulele britanice. Există însă o lucrare istorică engleză uitată azi, de circa 550 de pagini, scrisă în limba latină — „De Anglorum Gentis Origine Disceptatio” (Cercetare asupra originii neamurilor englezeşti) — semnată de istoricul Robert Sheringham, un monarhist fanatic. În această carte, autorul susținea că „strămoșii noștri sunt geții” – făcând referire la originea englezilor și elogia civilizația getică, prezentând‑o ca puternică și foarte veche. Lucrarea a fost citată de contemporani și de istorici ulterior, fapt care i‑a sporit notorietatea. Conform interpretării lui Sheringham, strămoșii englezilor ar fi geții. Să reținem că în Londra există toponimul Dacorum Campus („câmpul dacilor”), iar în literatura comparată se întâlnesc observații potrivit cărora „în timp ce vechii britoni trăiau încă într‑o stare primitivă, populațiile de pe teritoriul actual al României dețineau o civilizație avansată, cu ordine, disciplină și cultură” (Florand Farboreaux, People of All Nations). Ideile acestea au fost preluate și de cercetătorul și inginerul român Gabriel Gheorghe (1929–2019), cunoscut pentru studiile sale în dacologie și lingvistică comparată, publicate frecvent prin Fundația Gândirea, pe care a condus‑o. Una din lucrările sale cunoscute, „Valah” (2012), include idei ale istoricului englez Robert Sheringham și propune ipoteza originii getice a anglo‑saxonilor și a Angliei.

De Anglorum Gentis Origine Disceptatio

Umanistul pre-iluminist Robert Sheringham a trăit între anii 1602–1678, fiind un fost lingvist, savant și scriitor regalist englez, născut în Guestwick, Norfolk. A studiat la Gonville and Caius College, Cambridge, obținând licența în 1623 și masteratul în 1628. Deși a fost înlăturat din funcție în timpul evenimentelor politice din anii 1640, a revenit în 1660. În exil a predat arabă și ebraică la Rotterdam, fiind specialist pe originile talmudice ale Vechiului Testament.. În 1670 a publicat „De Anglorum Gentis Origine Disceptatio”, o lucrare despre originile limbii și poporului englez, în care discută diverse ipoteze — fenicieni, germani, dani — și explorează posibilitatea unei origini getice. Sheringham argumentează, printre altele, că geții din antichitate și goții care au invadat Imperiul Roman ar putea reprezenta aceeași entitate etno‑lingvistică, susținând că denumirea „goți” ar fi o variantă fonetică a termenului „geți”. Savantul a trasat originea saxonilor și a anglilor până la populațiile din regiunea Dunării și a Mării Negre, susținând că migrațiile acestora spre nordul Europei ar fi contribuit la formarea popoarelor care au colonizat ulterior Britania. Sheringham îi descrie pe geți ca pe un popor vechi, curajos, organizat și cu o cultură autonomă înainte de contactul cu romanii, opunându‑se astfel teoriilor care atribuiau originea saxonilor unor ramuri sarmatice.

Tezele privind o origine geto‑dacă a popoarelor nordice au avut impact în istoriografia târzie a umanismului și în epoca barocă, influențând și unii autori români precum Nicolae Densușianu (Dacia preistorică). Nicolae Miulescu (Dacia – Țara Zeilor) și, parțial, pe A. D. Xenopol și Vasile Pârvan. Studiile istoricilor britanici din era barocă privind originea anglo‑saxonilor revelă teorii variate și adesea inventive despre posibila legătură getică a englezilor. Nu se poate susține existența unei „Dacii Nordice” ca entitate politică înainte de cuceririle normande din secolul al XI‑lea, însă se poate vorbi despre o filiație simbolică sau mitică revendicată de unele elite anglo‑saxone, care se considerau urmașe ale geților lui Decebal. În această ecuație originară se încadrează și cercetările lituaniene Marija Gimbutas privind originile pelasge ale populațiilor indo‑europene originare din spațiul carpato‑danubiano‑pontic, ipoteze care au fost vehiculate frecvent de istorici din secolele XVIII–XIX, precum Carlo Troya sau Edward Bulwer‑Lytton. Deci, istoricii români au mult de lucru ca să descopere originile istoriografice ale danezilor, englezilor, suedezilor, islandezilor și rolul lor în colonizarea Groenlandei, granița de vest a simbolicei și originarei țări Dacia Nordului.

A consemnat pentru dumneavoastră Ionuț Țene via NapocaNews.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!