Ionuț Țene – Să spunem adevărul! Ce a realizat Cuza în şapte ani a continuat Carol I în 47 de ani!

După revoluţia din decembrie 1989 a devenit o modă în rândul intelectualilor, a reprezentanţilor presei şi societăţii civile să se sublinieze realizările Regelui Carol I şi să se treacă cu vederea cele ale înaintaşului său Alexandru Ioan Cuza. Nimeni nu neagă succesele României Mici pe toate planurile, de la economic la cultural, dar să nu uităm că prințul Hohenzollern pe tronul României a domnit 47 de ani. Ceea ce a realizat Cuza într-o perioadă foarte scurtă de timp, de numai șapte ani, nu a mai făcut nimeni până la el.

Ştiu că e o modă după 1990 să se exacerbeze rolul benefic al domnului străin, chiar în ultimele sondaje publice de acum câţiva ani a fost ales ca cel mai mare român un neamţ Carol I, parcă prefigurând alegerea unui sas în fruntea ţării. Nu neg realizările lui Carol I, dar în 47 de ani şi dacă era un rege paralizat de voinţă tot s-ar fi realizat lucruri importante pentru ţară într-o durată atât de lungă. România nu ar fi stat pe loc dacă domn sau rege era altcineva. Slăvindu-l pe Carol I să nu uităm că predecesorul său Alexandru Ioan Cuza, un moldovean născut în Bârlad, cu gradul de colonel şi participant la revoluţia din 1848, care a pus bazele României moderne din toate punctele de vedere: admninistrativ, fiscal, militar, poliţie, cultură şi învăţământ.

Colonelul Cuza a fost ales domn pe 24 ianuarie 1859 de adunarea de la Bucureşti, ca domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales prealabil de moldoveni la Iaşi, pe 5 ianuarie, realizându-se unirea în ciuda Convenţei de la Paris, care prevedea unirea Principatelor Unite cu doi domni. România de azi îi datorează lui Cuza toate bazele legislative, fiscale, militare, şcolare şi chiar religioase. Nu e segment din societatea românească ca să nu fi început să funcţioneze prin norme şi legi puse de Cuza. Universităţiile de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864) au fost înfiinţate de Cuza, la fel promulgată Constituţia, date codurile penale şi civile, făcute reformele fiscale, promulgată legislaţia militară, a pompierilor, miliţiei, construirea primei căi ferate etc. Au fost elaborate și promulgate Legea contabilității, Legea consiliilor județene, Codul Penal și Legea instrucțiunii publice, precum și crearea Consiliului de Stat. La 1864 se introduce învăţământul de patru clase gratuit şi obligatoriu. Acum se înființează Școala Națională de Arte Frumoase, la București, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman și este inaugurată, în premieră, o Școală de Medicină Veterinară. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal și a contribuției pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca, la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern.

Cuza a dat la 1863 legea secularizării averilor mănăstireşti şi a confiscat proprietăţi funciare ale mănăstirilor închinate la Athos, care au fost împărţite şi date ţăranilor. Cea mai importantă reformă rămâne cea agrară. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Împărţirea pământului la ţărani de către Cuza a ridicat conştiinţa naţională a românilor, care au avut pentru ce lupta ca să obţină independenţa la 1877 sub Carol I. Nu sunt de acord cu istoricii care minimalizează rolul lui Cuza şi exagerează începutul domniei lui Carol I. Dinastia străină a fost o necesitate a epocii, pentru a se menţine unirea, dar nu e adevărat când se spune că domnul Carol I a venit într-o Românie dezorganizată, într-o terra deserta. E fals. Carol I a sosit într-o Românie a cărei baze legislative, economice, sociale, militare şi administrative erau moderne şi puse cu râvnă patriotică de Cuza. Sigur, Carol pare lipsit de modestie şi a încercat să-şi aroge singur meritele modernizării României. Nu e adevărat. Domnul moldovean a realizat în şapte ani ce nu a reuşit Regele străin Carol I în 47 de ani. Independenţa la 1877 a fost obţinută cu sângele dorobanţilor ţărani împroprietăriţi de Cuza Vodă la 1864. Eminescu a criticat în epocă intrarea în războiul de Independenţă, deoarece ţara noastră era un stat de facto neatârnat.

Moartea celor 10.000 de ţărani români în război era considerată o jertfă prea mare pe altarul unei dorinţe regale, pentru că România era de facto independentă, iar de jure era doar o chestiune de timp. Alianţa cu Rusia ţaristă la 1877 ne-a adus pierderea Basarabiei. Cu toate că 10.000 de ţărani români au murit pentru independenţă, Carol I nu a făcut o nouă reformă agrară pentru împroprietărirea acestora, fapt ce a dus, prin acumularea tensiunilor sociale, la sângeroasa răscoală din 1907 înfrântă cu gloanţe şi tunuri de către armată. Să nu uităm de investitorii penali germani care au secătuit ţara prin afacerea Strousberg, protejată de Rege. Domnia lui Carol I a fost doar o continuare a celei lui Alexandru Ioan Cuza, care a reuşit în doar şapte ani să realizeze lucruri pe care Carol I a reuşit să le facă într-o lungă şi luminoasă domnie de 47 de ani. De aceea, mitizarea domniei Regelui Carol I, doar pentru că a făcut parte dintr-o dinastie străină, faţă de autohtonul Alexandru Ioan Cuza mi se pare nedreaptă, fără consistenţă documentară şi în afara adevărului istoric.

A consemnat pentru dumneavoastră Ionuț Țene.