Istoria Bucureștiului – Casa Cesianu din Strada Clemenței

„Bucureştii bunicilor noştri, supus mersului vremii, îşi leapădă din vechile veşminte… Totuşi, pe alocuri, în părţi importante ale oraşului a mai rămas ceva din vechile aşezări, amintitoare ale acelui trecut, păstrând oareşicum înfăţişarea de odinioară a sfârşitului secolului trecut… ”

E. Hagi-Mosco „Bucureşti – Amintirile unui oraş”^[1]

Planul oraşului Bucureşti din anul 1872, întocmit de maiorul D. Papazoglu şi cel din 1893 executat de Alex. Orăscu, menţionează actuata stradă C. A. Rosetti cu numele Clemenţei^[2].

În schiţa de plan făcută de Hagi-Mosco în cunoscuta sa lucrare „Bucureşti – amintirile unui oraş”^[3], casa de la nr. 5 de pe uliţa Clemenţei este menţionată astfel:

„Casa…, lipită de a lui Zottu^[4], la stradă, încăpătoare şi nu lipsită de înfăţişare, parter, etaj, a fost proprietatea lui Nicu Cesianu, deputat, clădită de dânsul pe un teren de mare suprafaţă, cumpărat de la Procopoaia… La parter, la stradă, erau prăvălii, printre care reprezentanţa firmei Telefunken. La etaj, câtăva vreme a fost un club al comunităţii evreieşti. Astăzi^[5] în casă se află o mare alimentară”.

Istoricul clădirii se poate reconstitui, în principal, pe baza actelor aflate la Arhivele Naţionale – fondul Societatea Creditul Urban^[6]. Actul de vânzare din 25 iunie 1886 atestă că Marghioala Procopoaia Canuşi, „proprietară domiciliată în acest oraş, calea Plevnei nr. 187” vinde „de veci doamnei Marghioala Constantin N. (Comişanu), asistată şi cu consimţământul soţului său mai jos semnat, jumătatea locului… din suburbia Boteanu, strada Clemenţei nr. 5, acest oraş, căci cealaltă jumătate… [a vândut-o] deja doamnei Dumitrula Ştefănescu, cu actul transcris de Tribunalul Ilfov totul pentru suma de 12.000 lei. Acest loc ce l-am vândut prin prezentul act [îl] stăpânesc ca moştenire de la părinţii mei, are întindere în faţă stânjeni zece şi jumătate şi o jumătate de palmă; în fund lărgime opt stânjeni şi patru palme şi jumătate”^[7].

Emanuil Hagi-Moscu relatează că Procopoaia a fost şi „proprietara unei faimoase şi mândre case româneşti de lângă Malmezon, pe câmpul de exerciţiu al trupelor din garnizoana Bucureşti”, probabil chiar casa pe care o indică drept domiciliu.

Potrivit actului de vânzare din anul 1886 şi al schiţei executate de Emanoil Hagi-Moscu imobilul „loc viran” vândut de Procopoaia se învecina cu proprietăţile aparţinând lui C. Boierescu, N. Fotino şi Mitilineu^[8].

În 12 septembrie 1888, „ambele aceste doamne adică Marghioala Const. Comişanu autorizată de soţ, iar Dumitrula Ştefănescu, ca văduvă, au vândut ambele aceste locuri”, respectiv terenul situat în str. Clemenţei nr. 5 lui Nicolae Stănică Cesianu cu suma de 44.000 lei^[9].

Nicolae Cesianu a obţinut de la Primăria Oraşului Bucureşti, în 20 aprilie 1892, autorizaţia nr. 220 pentru construcţia unei case în str. Clemenţei nr. 5 după planurile arhitectului J. Berthet^[10].

Emanuil Hagi-Moscu

Casa Nicu Cesianu din str. Clemenţei, sau C. A. Rosetti nr. 5, a fost construită în stil eclectic academic, acordându-se o evidentă importanţă „etajului nobil”, parterul fiind rezervat prăvăliilor [foto 1]. Astfel din curte unde se află faţada principală se accede, printr-o scară centrală ce se desparte în două rampe, la holul de la etajul întâi. Urmează încăperile de paradă situate spre stradă: biroul şi 2 saloane [foto 2]. In partea opusă, spre curte se află dormitoarele.

Holul amplu, tratat cu deosebită îngrijire are partea de sus a pereţilor decorată cu stucaturi care încadrează pe două laturi cinci din cele şase compoziţii în ulei, existente iniţial [foto 3]. Nu cunoaştem numele artistului, probabil pictor la modă în Bucureştii sfârşitului de secol, care pentru decorarea spaţiilor destinate balurilor a executat picturile în stilul francezului Boucher. Pe peretele din dreapta, centru compoziţia reprezintă două grupuri de bărbaţi şi femei aflate la picnic. La stânga acestei picturi se află o compoziţie alcătuită de asemenea din două grupuri de personaje care cântă la diferite instrumente şi dansează. Pe peretele din stânga, lipseşte compoziţia din centru, cea din stânga reprezentând o scenă cu multe personaje jucându-se „de-a baba oarba”. Compoziţia din dreapta redă în prim plan trei grupuri: doi leagă un snop de grâu, iar puţin în spate, sunt şapte personaje discutând.

Comanditarul acestei elegante clădiri Nicu Cesianu a fost imortalizat prin înscrierea iniţialei din monograma N. C. în volutele cu struguri ce decorează balconul din stradă, decor ce se păstrează până astăzi.

Nicolae Cesianu

Nicu Cesianu, deputat, era unul din fiii lui Stănuţă Cesianu (nepotul lui Iancu Jianu) şi al Mariei Slătineanu^[11]. A fost căsătorit cu Maria Dimitrie Florescu. Nicu Cesianu a făcut parte dintr-o familie boierească cunoscută din secolul al XVIII-lea şi s-a înrudit cu multe familii de vază atât din Ţara Românească cât şi din Moldova, familiile mai sus menţioante, spirite vii, fiinţe dispărute, multe din ele au trecut pragul acestui imobil, au trecut sau întârziat mai mult în saloanele casei în discuţii
politice sau de familie în vizite ocazionale sau poate la balurile organizate de proprietar^[12].

La masă, terasa imobil C. A. Rosetti nr. 5

Conform actelor din dosarul nr. 14715/903 al Societăţii Creditul Funciar Urban^[13], se poate reconstitui configuraţia imobilului N. Cesianu la data respectivă. Întreaga proprietate era împrejmuită cu zid şi grilaj, suprafaţa terenului fiind de 1.300 metri pătraţi. Terenul se învecina la nord pe lungimea de 17,60 m. cu colonelul Fotino, la sud pe lungimea de 37,95 m. cu strada Clemenţei, la est pe lungimea de 37,10 m cu dl. Mitilineu iar la vest cu dl. C. Boerescu pe întindere de 51 m. „Imobilul construit pe acest teren, consistă în două corpuri de clădire, aşezat(e): A pe alinierea stradei; B în fund” ocupând suprafaţa de 697 m² şi având în total 27 încăperi:

Corpul A, având parter şi etaj, cu zidul din două cărămizi este învelit cu tablă de zinc şi cuprinde la parter „două prăvălii mari, 1 culoar şi 6 odăi podite scânduri; 2 camere şi 1 cabinet toaletă podite parchet; o bucătărie podită ciment”.

Etajul este compus dintr-un antreu mare podit cu parchet de stejar, un culoar, zece camere cu parchet, două cămări şi o seră pentru flori.

Podul cuprinde patru mansarde podite cu scânduri.

Corpul B este format din parter având zidul din 1 cărămidă, este acoperit cu tablă de zinc şi cuprinde 1 grajd, 1 şopron şi o spălătorie.

La data încheierii evaluării imobilului „domnului N. St. Cesianu [din] Bucureşti, str. Clemenţei nr. 7, culoarea Galben, care-l oferă ipotecă pentru împrumutul solicitat de la Creditul Funciar Urban” (9 decembrie 1903) „destinaţia sa este a servi de locuinţă proprietarului închiriindu-se cele 2 prăvălii din parter”. De asemenea, se preciza, despre corpul A că are instalaţie de calorifer şi lumină electrică ca şi „distribuţie apă”, dovadă a nivelului de confort deosebit. Se mai indica „starea de soliditate este foarte bună (nouă) iar starea de întreţinere am găsit-o foarte bună”. Acesta şi explică evaluarea imobilului la 323.000 lei cu aprecierea că valoarea lui va creşte „îndată ce se vor expropria terenurile situate în faţa palatului regal”. Opinia comisarului expert diferă parţial acesta evaluând imobilul numai la suma de lei 270.000 lei dar indiferent de păreri valoarea este ridicată^[14].

Proprietarul iniţial, Nicolae St. Cesianu, a decedat în anul 1914 iar prin actul nr. 7249 din 18 septembrie 1914, sunt atestaţi ca moştenitori ai averii defunctului Nicolae St. Cesianu, soţia sa Maria născută Dimitrie Florescu cu cele două fiice ale sale: Margareta, căsătorită cu V(asile). Miclescu şi Alexandrina, căsătorită cu Alex. Racoviţă. Casa din str. C. A. Rosetti nr. 7, rămâne în proprietatea familiei^[15] care o păstrează până la nationalizare^[16].

Istoria casei a cunoscut o seamă de momente interesante. În 1909 clădirea este închiriată şi se instalează aici proaspătul înfiinţat „Automobil Clubul Român” sub preşedenţia lui Ion Cămărăşescu. La inaugurarea noului local (în care clubul va funcţiona cu certitudine până în anul 1913, din anul 1916 fiind mutat în Calea Victoriei 162) din 28 noiembrie a participat principele Ferdinand şi a cântat orchestra lui Grigoraş Dinicu^[17]. Tot de pe acoperişul acestei case se va fotografia, în anul 1910 zborul biplanului „Farman” condus de pilotul francez Michel Molia pe deasupra Palatului Regal^[18]. Probabil din anul 1916 clădirea devine sediul cercului cultural „Libertatea” al comunităţii evreieşti. Schimbările politice aduc alţi chiriaşi în casa din str. C. A. Rosetti nr. 7. Astfel din 15 august 1941 datează cererea secretarului Fasciei italiene adresată secretarului general al Societăţii Creditul funciar urban, Băicoianu, din care reiese că imobilul din str. C. A. Rosetti nr. 5[7]^[19] a fost închiriat de Alexandru Racoviţă, soţul Alexandrinei Cesianu, Consulatului Italian pentru sediul Fasciei şi a organizaţiilor coloniei italiene din Bucureşti^[20].

La parterul clădirii, în spaţiul special construit pentru prăvălii au funcţionat diferite birouri şi prăvălii precum: 1935 S.E.G. pentru materiale electrice şi tehnică; 1937 – 1944 Telefunken Binder ing.; 1937 Soc. N. Butculescu pt. Exp. Automobile; 1941 Skoda Steyer Automobile S.A.R.

După 1948 casa este „închiriată prin rechiziţionare” pentru sediul asociaţiei de prietenie cu URSS, cunoscuta ARLUS, în anul 1950 fiind naţionalizată. Preluată de stat clădirea cu toate decoraţiile şi picturile sale devine mai târziu sediul unui Comaliment.

A consemnat pentru dumneavoastră Aurel Duțu, „București, Materiale de Istorie și Muzeografie, XV, 2001”.

Note:

1. Hagi-Mosco, Emanoil „Bucureşti – Amintirile unui oraş”, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995, p. 172.

2. Strada Clemenţei, care a purtat anterior numele de uliţa Boteanu, a fost strada cc pornea, de unde se sfârşea uliţa Poloneză (aceea care va deveni uliţa Colegiului şi apoi str. Academiei) spre nord, aproape paralel cu Podul Mogoşoaiei, o lua mai târziu spre est, cotind prin spatele proprietăţilor Lahovary şi trecând pe lângă biserica Boteanu, se întâlnea cu uliţa Colţca ce se termina la această întretăiere şi apoi cu începutul celei a lui Pitar Moşu şi se încheia în viitoarea stradă Dionisie. Traseul acesta consemnat în planul Borroczyn (1852) se va modifica la sfărşitul sec. XIX când odată cu construirea impozantului edificiu al Fundaţiei Universitare Regale strada îşi modifică traseul prin prelungirea sa astfel ca să devină perpendicular pc calea Victoriei. La începutul sec. XX strada Clemenţei îşi schimbă numele primind pe acela a marelui om politic C. A. Rosetti.

3. Op. cit., capitolul „O veche stradă din Bucureşti: Uliţa Clemenţei” pg. 172.

4. Casa Zottu vecină cu casa Nicu Cesianu ocupă colţul străzii C. A. Rosetti cu str. Nicolae Golescu. Ea a fost construită pe locul celei ce a aparţinut omului politic Mihail Mitilineu şi a fost ridicată, în stil neoromânesc, pentru noul proprietar generalul Vasile Zottu.

5. Articolul a fost scris de E. Hagi-Moscu în 27 ianuarie 1962.

6. Arhivele Naţionale. DPMB. Fond CFU dosar 5237.

7. Idem. Conform actelor din dosarul nr. 14715 din 1903 al Creditului Funciar urban, Marghioala Procopie „văduva răposatului Procopiu Canuşi” plătea impozite pentru locul din „strada sau uliţa Boteanu… loc slobod…” din anul 1838. Tot acolo se atestă că „Marghioala Procopie Canuşi, fosta proprietară a locului viran din Ulița Boteanu astăzi str. Clemenţei, era văduvă de mult timp când a vândut locul în 1886, către doamnele Dumitrula Ştefănescu şi Maria Comişanu. Se mai atestă că Procopiu Canuşi nu se ştie când a murit dar că Marghioala… era văduvă de mai bine de 20 de ani şi că… nu s-a mai căsătorit”.

8. Casa Boerescu, situată la vest este ocupată în prezent de restaurantul „Cina”. Casa Fotino era la nord, iar casa Mitilineu la sud (vezi nota 4).

9. „Contractul de vânzare” încheiat precizează: „Locurile ce vindem sunt libere de orice sarcină şi nu ne rezervăm nici o parte şi nici un drept asupra lor, iar preţul vânzării este de lei noi … 44000 din care am primit în mâinile noastre lei noi… 22.000 iar restul… ni se va răspunde la finele lunii noiembrie a.c.”. În conformitate cu codul civil până la plata restului de bani datoraţi de cumpărător, respectiv N. Cesianu, vânzătoarele vor avea dreptul în „caz de neplată să punem în vânzare locurile fără curs de judecată…”.

10. Autorizaţia de construcţie existentă în dosarul nr. 31/1892 la fila 157 (fondul Primăriei Municipiului Bucureşti – Tehnic de la Arhivele Naţionale – Direcţia Municipiului Bucureşti) demonstrează că imobilul se afla la data respectivă pe deplin în posesia lui N. Cesianu. Pe baza cererii depuse de Berthet (este vorba de arhitectul J. Berthet deosebit de activ în perioada 1884-1899) pentru dl. Nicolae Cesianu prin care se cerc „vă rog… autorizaţia de a clădi o casă după planurile aici alăturate [care, din păcate lipsesc], pc terenul meu situat pc strada Clemenţei nr. 5”, se emite autorizaţia. Ea precizează „se autoriză dl. Nicolae Cesianu… a construi… la proprietatea nr. 5 din strada Clemenţei secţiunea I. ocolul I case de locuit de zid masiv lucrate cu mortar de var şi acoperit cu metal. cu calcan de zid despre vecin şi conf. planurilor prezentate şi aprobate de serviciul Clădirilor, iar privăţile se vor construi după planul tip al primăriei în ceea ce priveşte hasnaua şi ventilatori. Clădirea nouă se va executa cu faţada pe aliniere… conform ţăruşilor bătuţi la fața locului… S-a achitat… taxa pentru 589,90 metri pătraţi…”.

11. Cesienii pe numele lor de origine Jieni se trăgeau din Radu pârcălab de sat la Cruşov, nepot al vătafului Stan Jianu. Strănepotul de fiu al vătafului, clucerul Dumitrache (frate cu Iancu Jianu) schimbă numele moşiei sale Corlăteşti din Romanaţi în Cesieni după ce a găsit aici stela funerară a lui Plautius Cesianus. Fiul său Stănuţă adoptă ca patronimic numele Cesianu.

12. Ne amintesc ceva din acele episoade „Ephemeride”-le din cunoscutul „Almanach du High Life” a lui Clarmoor în care se notifica „21 noiembrie: Ceai la domnul şi doamna Nicolae Cesianu”.

13. Conform Arhivele Naţionale. DPMB. Fond CFU dosar 5237 în care se precizează „imobilul din Clemenţei 7 fost 5”.

14. Tocmai pentru a valorifica mai bine proprietatea în anul 1909 Nicu Ccsianu se mută în str. Biserica Enei nr. 10 unde se mai găsca şi în anul 1913 iar casa din str. C. A. Rosetti nr. 7 este închiriată. După moartea sa soţia lui se mută mai aproape de draga ci casă pc str. N. Golescu nr. 9.

15. Tradiţia orală care o denumea „Casa Calimachi” nu este dovedită de nici un act. De altfel între cele două familii Nicolae Ştef. Cesianu şi Calimachi nu s-a certificat vreo legătură şi nu s-a identificat nici o formă de posesie a casei din str. Clemenței/C. A. Rosetti nr. 517 de către familia Calimachi ale cărei case se găsesc pc str. Batişte.

16. Conform „Declaraţiei individuale pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite” din 8 martie 1950 prin care se precizează „recenzarea imobilelor din comuna Bucureşti strada C. A. Rosetti nr. 5… Proprietar Margareta Miclescu şi Alexandrina Racovitză (moşt[enitori])”.

17. „Inaugurarea noului local al Automobil Clubului Român”. În: Revista Automobilă, an. IV, nr. 48, 15 dec. 1909, pg. 7.

18. Op. cit., an V, nr. 57, sept. 1910.

19. Prin dărâmarea primei clădiri dinspre calea Victoriei pentru crearea marii pieţe din faţa Palatului Regal str. C. A. Rosetti se renumerotează nr. 7 devenind din nou nr. 5.

20. În Bucureşti se află mai multe casc numite după proprietarul lor iniţial „Casa Cesianu” şi anume imobilul din Calea Victoriei nr. 151 (fost 175) fosta proprietate a lui Constantin Cesianu (1887-?, diplomat, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Paris) căsătorit cu Maria Brăiloiu şi imobilul din calea Victoriei nr. 174 (fost 188 şi 190) a lui Dimitrie Cesianu căsătorit cu Elena Bibescu, casa care a devenit ulterior sediul Legației Germane, comandament al trupelor sovietice (după 1944) şi apoi sediul teatrului „C-tin Tănase”.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!