Laurențiu Roșu – O lege stalinistă, folosibilă ca armă politică

Laurențiu Roșu – O lege stalinistă, folosibilă ca armă politică

O lege stalinistă, folosibilă ca armă politică – atât împotriva oamenilor, cât și împotriva culturii, s-a votat în Parlamentul României (încă) libere și merge spre promulgare. După 35-36 de ani de la Revoluția în care s-a strigat „LIBERTATE”, am ajuns să ne vedem amenințați cu 10 ani pușcărie pentru „delict de opinie” dacă ne exprimăm sau dacă vorbim despre cultura sau istoria României, fiind acuzați de „cultul” unor personalități culturale, ca exemplu istoricul Nicolae Iorga (asasinat în 1940) care este recent acuzat de Yadvashem… sau ca Eminescu, acuzat chiar de detractori mioritici de „xenofobie” pe baza unor citate scoase din contextul epocii.

Nici chiar pe vremea comuniștilor, deși era cenzură, nu te acuza sau nu te închidea nimeni dacă scriai articole despre Iorga, Eminescu, Goga, Antonescu, Blaga, Eliade, Eugen Ionescu sau Cioran, iar acum mai toți marii autori români sunt trecuți in categoria „xenofobi” sau cu „idei totalitare”, iar unii dintre ei au fost etichetați chiar „fasciști”, citatele lor fiind scoase din contextul epocii și interpretate părtinitor de membri de partid sau afiliați puși să servească doctrine politice. Dar culmea este că tot ei acuză pe marii autori ai culturii române de „doctrine fasciste” sau „xenofobe”, sau cu alte etichete iar de-acum, cu această lege, ne pot acuza si pe noi, si ne pot eticheta subiectiv după voia si interesul lor – fiindcă în lege nu sunt definiți termenii acuzărilor, astfel că pot fi aplicați după interesul acuzatorilor.

Chiar Eminescu, simbol al culturii românești, spirit vizionar și poet universal e vizat spre eliminare prin această lege, și cu EL suntem vizați toți cei care susținem sau apreciem cultura românească care, fiind românească, este și universală, cum spunea Arghezi.

Am prezentat cândva pe scenă un film nou pe care l-am creat – «Poeme de granit» de Eminescu, Blaga, Ion Pillat – toți acum pe lista neagra deși nu au fost nici „fasciști”, nici „legionari”, ci doar genii, patrioți si mari valori ale culturii românești și universale. Dar acum, pe baza acestei legi interpretabile, cei de la putere pot interzice cărți, poeme, fotografii istorice, scenete pe care dacă le afișezi public sau pe rețele sociale sau pe scenă te vor putea acuza că faci CULTUL unor personalități de pe lista neagră. Iar pedeapsa poate ajunge la 10 ani închisoare, mai mult decât pentru violatori, criminali sau interlopi. Admitem că Antonescu a și greșit, când România era prinsă în menghină între Rusia și Germania, dar asta nu înseamnă să facă cineva 10 ani pușcărie pentru o opinie, cum a fost cea a Regelui Mihai care a spus că „în perioada sa, niciun evreu nu a fost trimis la Aushwitz din România”. Sau acum și Regele Mihai e interzis??? Și nu am minimizat niciodată holocaustul, dimpotrivă am scris numeroase articole despre ororile comise în holocaust împotriva unor oameni nevinovați.

Practic, dacă cineva de la putere te consideră rival sau dacă îți dorește postul pe care îl ai pe merit sau dacă te consideră incomod sau te dușmănesc ei, cei aflați vremelnic la butoane, ei pot căuta afirmații din tot ce ai scris sau spus pentru a te elimina, interpretând cum vor ei ca să te eticheteze ca „fascist”, „xenofob” sau „dez-informator” sau cu altă etichetă în scopul eliminării rivalilor. Desigur, dacă ești membru de partid (eu nu sunt în niciun partid), dacă ești din partidele lor, nu te vor eticheta, ba chiar te vor îndemna să raportezi pe alții să-i denunți, așa cum chiar azi am auzit la radio un spot publicitar (repetat) care ne spune să raportăm la CNA afirmații sau opinii exprimate public care pot fi interpretate pe lista neagră a Poliției Gândirii. Așa se proceda și în stalinism – erau învățați copiii (dar și adulții) să-și denunțe prietenii, cunoscuții, sau chiar părinții.

Cum de s-a putut ajunge la o asemenea fărădelege după Revoluția din 1989, când românii au murit tocmai pentru ca Legea să fie egală pentru toți, pentru libertate de opinie (care cam lipsea în comunism) și pentru dreptul de a nu fi de acord cu cei de la putere?

Iar acum, ni se impune o opinie UNICĂ, cea oficială, cu ciocanul unei „legi” folosită ca armă politică, cu amenințarea a 10 ani de pușcărie pentru opinii pe care ei, cei de la butoane le pot interpreta ca „idei periculoase” sau „dez-informări” sau „doctrine fasciste” dacă gândim diferit față de versiunea oficială sau dacă nu suntem de acord cu ei, în schimb, nu aplică aceeași măsură pentru politicienii de la putere, care propun legi staliniste, sau care promit dez-informator în campanii electorale apoi nu îndeplinesc promisiunile electorale, ceea ce arată cum au mințit și dezinformat pentru a obține votul – ei bine acești politicieni staliniști și dez-informatori nu au site-urile închise, cum se propune închiderea unor site-uri care nu transmit aceeași versiune oficială a Poliției Gândirii, iar ei, cei de la putere, au voie să urască pe oamenii liberi, ei au voie să facă inchiziție, ei au voie să cenzureze, ei au voie să voteze Legi care îngrădesc cultura, gândirea, exprimarea, ei au voie să numească arbitri preferați și să înlăture pe alții, iar acum vor să aibă voie să închidă 10 ani după gratii pe oricine spune ceva care diferă de ceea ce vor ei (și vor numi „dezinformare”, sau „fascism” după principiul stalinist „dacă nu ești nu noi, ești împotriva noastră”).

A consemnat pentru dumneavoastră prof. Laurențiu Roșu.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu