LECȚIA DE ISTORIE: 8 mai 1882 – Ungaria se cutremura aflând că s-a înființat Comitetul „România Iredentă” devenită mai apoi Societatea Carpații

La 8 mai 1882, la Budapesta era emisă circulara ministrului de interne regal ungar, prin care prefecţii transilvăneni sunt informaţi că la Ploieşti a luat fiinţă Comitetul „Iredenta”, cerându-se urmărirea eventualilor agenţi ce ar veni din România, unde activează Societatea „Carpaţilor” care a chemat pe toţi românii aflaţi sub stăpânire ungurească să i se alăture.

Constantin Alexandru Rosetti

Debutul societății secrete „România Iridentă” sau „Iridența” așa cum a fost denumită la început sub patronajul lui C. A. Rosetti pornesc de la data de 10 mai 1881. La începutul anului următor, la 24 ianuarie 1882, de Ziua Unirii Principatelor, s-a înființat în mod „oficial”, la București, societatea „Iridența Română” (n.r. „Iredenta Română”), care, din 1883, s-a numit „Societatea Carpații”. A fost fondată de tineri studenți români din Transilvania, conduși de George Ocășanu și George Secășanu, cu sprijinul tacit al lui C.A. Rosetti, Slavici și Eminescu.

Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni, Iredenta Română, a jucat un rol special în campania anti-ungară.

Mihai Eminescu și-a dat seama că numele societății „România Iridentă” este prea provocator, stârnind prea multă atenție din partea dușamnilor, mai ales din partea Austro-Ungariei, așa că decide să-i schimbe numele în 1883 în „Societatea Carpații”.

Însă după cum vedem din circularele guvernului de la Budapesta, Ungaria intrase în alertă încă de la fondarea oficială la București a societății secrete „România Iridentă”. Prin circulara ministrului de interne regal ungar de la Budapesta, prefecților transilvăneni li se trasa sarcina de identifica și de a vâna pe oricine avea legătură cu „România Iridentă” sau „Iridența Română”, semn că deja Ungaria tremura din toate încheieturile cu privire la urzelile românilor care își propuneau nici mai mult, nici mai puțin decât refacerea Daciei Mari, adică a întregului spațiului etnic locuit de către români.

De aici pornesc o serie întregi de măsuri antiromânești de o ferocitate și de o barbarie nemaiîntâlnită la adresa neamului românesc din Transilvania. Mihai Eminescu și alți reprezentanți de marcă ai culturii românești sunt vânați și spionați prin tot felul de „prieteni”, colaboratori sau apropiați (printre care și Titu Maiorescu, și alții – n.red.). Mulți dintre cei vizați ajung să moară, inclusiv Eminescu, în niște condiții destul de nenaturale…

La Carei, pe granița de nord-vest, a fost nevoie să se ducă o luptă de doi ani până la aprobarea unui bust al lui Mihai Eminescu în oraș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!