Lucian Ciuchiță – „Descurcăreala” ca strategie culturală

În urmă cu trei ani, pe 19 august 2022, am primit o invitație la o lansare de carte găzduită de Biblioteca Națională a României. Evenimentul a fost onorat de prezența ministrului Culturii de atunci, Lucian Romașcanu. Cum gândesc despre politicieni știți deja – și nu are rost să mă repet –, prin urmare am privit apariția sa cu indiferența cuvenită.

Conform protocolului, cuvântul inaugural i-a aparținut ministrului. A accentuat, cu aerul binecunoscut al funcționarului satisfăcut de sine, că monografia lansată apăruse grație sprijinului ministerului pe care îl conducea. Momentul a căpătat cu adevărat consistență abia atunci când am fost invitat să iau și eu cuvântul. Am vorbit, nu câteva clipe, ci patruzeci de minute, timp în care sala, sunt convins, a ascultat cu atenție. Cei care au fost prezenți la lansările mele știu că nu-mi îngădui frivolitatea discursului, ci caut mereu să transmit un mesaj profund și incomod, un rechizitoriu împotriva vremurilor noastre.

Am vorbit despre incultura care a năpădit țara, despre manelele literare și cinematografice, despre televiziunile care, cu zel, fabrică populații docile și mediocrități agresive. Am adus în discuție chiar o carte pentru copii, publicată de Editura Litera, unde școlarii sunt învățați, fără rușine, „cum să pupe în fund” și să-și blesteme profesorii – simptom grotesc al unei lumi în descompunere morală.

Și, desigur, am subliniat drama scriitorilor adevărați – nu a epigonilor înregimentați ai sistemului –, acei rari supraviețuitori ai condeiului autentic, izgoniți la marginea cetății, purtând pe umeri povara umilinței și a sărăciei asemenea unei cruci care nu le îngăduie izbăvirea.

Când mi-am încheiat discursul, ministrul Romașcanu, zâmbind cu suficiență, a simțit nevoia să adauge o replică: „Păi ce să facem, domnule scriitor, dacă nu știți să vă descurcați?”

În accepțiunea domniei sale, „a te descurca” însemna să îngenunchezi în fața sistemului, să pupi în fund și să cânți, docil, partitura impusă. Numai astfel, ți s-ar fi deschis porțile promovării, ale sinecurilor și ale privilegiilor grase.

Probabil că ar fi trebuit să primesc lecții de „descurcăreală” de la Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu sau Patapievici – adevăratele icoane ale succesului croșetat de sistem… Evident, o glumă amară. De fapt, ar fi fost firesc să fie invers: eu să le predau lecții de demnitate, de curaj și de onoare – lecții pe care niciunul dintre ei nu pare să le fi învățat vreodată.

Aceasta este, de fapt, „descurcăreala” ridicată la rang de politică a culturii. Și atunci nu ne mai miră nimic: așa popor, așa cultură, așa ministru al Culturii…

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!