Lucian Ciuchiță – Ziua inculturii române

Cum expresia „E ceva putred în Danemarca” a devenit, din cauza uzitării abuzive, o vorbă fără „vlagă” și chiar fără conținut, am apelat la una nouă: „Puc blocat la mantinelă”, menită să ne trezească neuronii adormiți de atâta incultură.

Este o expresie împrumutată din lumea sportului, folosită în limbajul comentatorilor meciurilor de hochei; pe înțelesul tuturor, „blocat la mantinelă” – adică să nu poți înainta din cauza unor factori exteriori, cu premeditare și rea-credință, ostili.

Bineînțeles, nu mă refer la oamenii care se izbesc de mantinela destinului – o altă poveste, un alt subiect… ce-mi propun să detaliez cu o altă ocazie. Vreau, hic et nunc (aici și acum), să fac referire strictă, punctuală, la blocajul apărut în cultura română, la frâiele trase și frânele puse de niște ticăloși, pupincuriști la partid și la Securitate (veche și nouă), care au confiscat tot ce înseamnă adevărata cultură și promovează cu ostentație și asiduitate numai și numai nonvaloarea.

Cei patru călăreți ai Apocalipsei Culturii Române – așa cum i-am denumit mai demult – conduc o gașcă literară, nu pot să o denumesc altfel, întovărășiți în rele cu câțiva critici cu sufletul vândut întunericului. Aceștia își laudă stăpânii ca niște bocitoare profesioniste la capul defunctului.

De ce se întâmplă acest lucru abominabil? Pentru că acești epigoni, în vanitatea și nemernicia lor, nu vor să le scape cumva din gheare scriitori și artiști valoroși, care ar putea demasca adevărata față a acestor impostori.

Marii scriitori, artiștii de geniu și cineaștii valoroși sunt marginalizați și lăsați să moară de foame, totul numai pentru a promova prostia și imbecilitatea – mai bine zis, manelele literare și cinematografice.

Chiar nu își pune nimeni întrebarea: de ce, în ultimii 30 de ani, nu avem ceva relevant în cultura română? Nimic, nimic… Nu avem altceva decât niște manele cinematografice promovate ostentativ, plătite cu „arginți cocliți” pe la unele festivaluri, în timp ce în lumea literară lucrurile stau și mai rău: se tocmesc niște premii otrăvite pe care, de proști ce sunt, și le oferă între ei.

Există, în această lume a literelor – o lume care ar trebui să fie temelia culturii – un individ demn de dispreț: scribul, cel care scrie pentru un stăpân. Scribii moderni, și avem destule asemenea exemple în viața reală, se complac în activitatea de mistificare a realității; cei care, pentru 30 de arginți, își laudă permanent stăpânul. Numai aceștia o duc bine în România. Iudele României!

Primesc sinecuri de la partid, iar două edituri le publică lucrările fără valoare… și le merge foarte bine.

Ce știu să scrie cei patru călăreți ai Apocalipsei Culturii Române? Numai compilații, scurte analize literare, comentarii, evocări cu tentă filozofică, critici și aprecieri fără fond, pilde ortodoxe și… cam atât! Își spală fața zilnic cu „apa sfințită” din butoaiele minciunii și, cu nonșalanță, se complac în noua lor activitate: compilatori de texte și idei ce aparțin unor adevărați filozofi care, din păcate, nu se mai află de mult printre noi. Se răscolesc în mormânt filozofii Constantin Noica și Alexandru Dragomir. Se cred „buricul pământului”, dar nu sunt nimic altceva decât „Notorii de pomană!”

Literatura de duzină care abundă în librării este rodul lipsei de respect față de cititori și o gravă ofensă la inteligența noastră. Și tare mă tem că mai repede am să văd o maimuță făcând focul decât pe cei în cauză cerându-și scuze pentru dezastrul pe care-l produc!

Mai rău este cu cititorii, care descoperă prea multă maculatură în librării și, mai grav, există riscul ca tinerii să își piardă busola, nemaiavând repere morale, pentru că literatura promovată îi învață cu totul altceva.

Politica literară a acestora este, neîndoios, aceea a promovării nonvalorii!

Oamenii de cultură – cei care mai au coloană vertebrală – ar trebui să demonteze mecanismul mizer al promovabilității din România, să tragă cuvenitele semnale de alarmă către populația încă nemanelizată, să propună soluții de rezolvare a situației dezastruoase de incultură și necivilizație în care se află societatea românească! Epigoniada trebuie abolită!

Am mai spus-o și o repet: un scriitor puternic trebuie să aibă har, adică să se bucure de multă imaginație. Din păcate, scribul modern se folosește de „har” într-o expunere imberbă, fără să realizeze ridicolul care îl învăluie, când simte că își pierde sinecura și proiectele de sponsorizare pentru lucrări fără maturitate stilistică.

Cine are nevoie de scriitori puternici, independenți, cu coloană vertebrală, care nu fac parte din partide politice? Cine are nevoie de oameni deștepți într-o țară ocupată? Unde este valoarea literară în această țară? Mai putem spera la o însănătoșire a culturii române?

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!