Mădălina Diaconu – Un experiment mai dureros decât „fenomenul Pitesti”: pandemia care ucide omenia

Mi-a fost dat să văd, să simt, cum românul și-a pierdut omenia. Cum părinții nu-și mai iubesc copiii și le este indiferentă viața lor de azi înainte. Mi-a fost dat să simt, în după amiaza zilei de 19 septembrie 2020, că suntem supuși unui experiment mai dureros decât cel de la Pitești din perioada comunistă, pentru că acest experiment al zilelor noastre, atinge fiecare locuitor al acestei țări iar repercusiunile vor fi pe toată durata existenței neamulu românesc. Îmi este rușine de cei care au crezut în acest popor, în acest pâmânt, imi este rușine să recunosc că românul este în pragul absolut al pierderii oricarei noțiuni de om, de ființă cu sentimente și trăiri.

Ne plac filmele de la Hollywood cu nave spațiale și lumi intergalactice, cu roboți inteligenți care fac de toate… Dar de ce trebuie să devenim și noi roboți și să nu ne păstrăm statutul de Om?! Ne încruntăm când citim despre sclavi, ne bucurăm când descoperim că sclavia a fost abolită… Dar oare chiar a fost abolită? Nu cumva facem parte din noul tip de sclavie? Nu cumva suntem pe o plantație care se numește Pământ și suntem biciuți și supuși unor reguli care ne țin îngenunchiați și înfricoșați? În secolul XXI, NE ESTE TEAMĂ să ridicăm ochii și să-l privim drept, în față, pe asupritor. Iar partea cea mai dureroasă este că nu mai suntem în stare nici măcar să-l privim în față pe asupritorul propriului nostru copil! Cât de trist este acest lucru? Cum am ajuns aici? Răspunsul este simplu: prin subjugare, prin instaurarea sentimentului de teamă, prin răspândirea PANDEMIEI CARE UCIDE OMENIA. Acesta este virusul ucigaș răsărit în anul de grație 2020 și acest virus ne-a distrus sufletele, iar pentru această boală nu există un vaccin, ci doar un viitor sumbru. Cei care urmăresc acest lucru stau frumos tolăniți în fotoliu și se bucură de apogeul războiului pornit fără arme de foc, un război mai ucigaș decât toate războaiele lumii la un loc.

Protestul care a avut loc în după amiaza zilei de sâmbătă 19 septembrie 2020 în Piața Universității a fost un răspuns clar al gândurile mele de mai sus. Mi-a fost rușine de oamenii prezenți în locul unde s-a murit pentru libertate, de prea puținii oameni care au avut curajul să iasă în stradă pentru a cere respectarea drepturilor copiilor lor, pentru a cere ca celor mici să li se permită să fie copii. Cum să ieși în stradă doar 2 – 3 mii de oameni când Bucureștiul are milioane de părinți? Acest lucru spune tot, spune că această nație, acest popor, își pierde din omenie. Știm să ne luptăm pe toate rețelele de socializare, dar când vine momentul să susținem public un gând, o dezbatere… fugim ca potârnichiile.

Rușine reprezentanților presei care au transmis știri despre acest protest așa cum li s-a dictat și nu cum a fost la fața locului. Rușine membrilor presei care nu au participat la protest nici măcar cu rolul de observator.

Jos pălăria pentru cei care au organizat protestul și Dumnezeu să-i apere pe părinții și profesorii care au avut curajul să vină în stradă și să ceară respectarea drepturilor copiilor și elevilor lor.

Din păcate, concluzia mea este tristă și sunt convinsă că magicienii vremurilor în care trăim și-au atins scopul și, într-adevăr, PANDEMIA UCIDE OMENIA.