Mihaela Fășie Cudalbu – Cultura română în diaspora canadiană

Mihaela Fășie Cudalbu – Cultura română în diaspora canadiană

În peisajul multinațional al Canadei fiecare comunitate și-a revendicat locul binemeritat prin prezervarea tradițiilor pământurilor natale. O abundență de multiculturalitate (într-o societate care și-a făcut o politică din promovarea acesteia și  în același timp o mândrie națională) definește Canada de azi și  implicit cel mai mare oraș al ei, Toronto. Iar în inima acestei bogății etnice, o „oază de românism” a strălucit prin evenimentul cultural organizat de Consulatul României la Toronto și revista culturală Observatorul pe data de 20 ianuarie 2024 la North York Library Auditorium. 

Un spectacol divers, cu neașteptate surprize, a canalizat eforturile celor două organizații sub titlul Ziua Națională a Culturii Române – Ziua Eminescu. Invitația generos transmisă întregii comunități românești, nu doar din Toronto, dar și din statul Ontario, și-a aflat un răspuns copleșitor; peste 200 de români au participat „cu mic, cu mare” la evenimentului anului al etniei mioritice, în ciuda unui spațiu prea restrâns pentru o astfel de audiență. Varietatea și înalta calitate a numerelor artistice incluse în program (prezentate cu aplomb și ades cu umor de reprezentantul Consulatului României, domnul Titov Gheorghe și directorul revistei Observatorul, domnul Dumitru Popescu) au incitat publicul care nu doar a asistat, dar a și cântat alături de instrumentiști romanțe pe versuri eminesciene.

mihaela fasie cudalbu, cultura romana in diaspora, toronto

Școala românescă din Toronto a adus în scenă interpreți de toate vârstele, de la 5 ani la adolescență, în a căror dulce recitare am rememorat toți – unii cu lacrimi în ochi – poemele  cunoscute ale sărbătoritului zilei; Seara pe deal, Pe lângă plopii fără soț, Mai am un singur dor și multe altele. Autenticitatea costumelor populare românești și a dansurilor din toate colțurile țării (Maramureș, Muntenia cu a ei splendidă Ciuleandra, în vocea neuitatei Maria Tănase, ori războinicul Dans al Călușarilor din Oltenia) au sclipit în luminile auditoriumului prin performanța tinerilor din ansamblurile Dănțăușii din Toronto și Aroy din Kitchener. Aș aminti aici că acest oraș găzduiește una dintre cele mai extinse și mai active comunitate românești, care și-a păstrat tradițiile și a organizat multe evenimente culturale de-a lungul anilor.

mihaela fasie cudalbu, cultura romana in diaspora, toronto

A fost impresionantă virtuozitatea unor artiști tineri care trebuie amintiți aici datorită execuțiilor splendide ale momentelor lor; grațioasa balerină Mia Oprea, ieșită parcă din Lacul lebedelor ceaikovskian, pianistul Kai Oszlai a cărui agilitate extraordinară și simț muzical deosebit au produs o excelentă versiune a Dansurilor românești de Bela Bartok, sau duo-ul Saxophia&Chitarius. Remarcabilă a fost apariția cantautoarei Barbra Lică, (https://barbralicamusic.com) muzician consacrat pe tărâm canadian care oferă în muzica ei o combinație echilibrată și sensibilă de elemente pop, folk și jazz; Barbra Lică a primit nominalizări la prestigioasa competiție muzicală canadiană Juno Award, a susținut concerte în Canada și Statele Unite și a apărut în compania unora dintre cei mai realizați muzicieni de gen ai Canadei.

Muzica clasică românească a fost reprezentată de instrumentiști cu reputație deja stabilită în Canada. Pianista Antonia de Wolfe (https://antoniadewolfe.ca/) a excelat prin vigurozitatea și agilitatea ieșite din comun a interpretării pieselor Bourreé de George Enescu și Passacaglia de Sigismund Toduță; pianista deține un palmares bogat de recitaluri și concerte pe scene cunoscute din București, Moscova, Roma, Paris, Salzburg sau Toronto. I s-a alăturat violonistul moldovean Alexander Gângurean, realizând împreună un duo care a stârnit urale prin execuția excepțională a unor piese devenite deja șlagăre ale muzicii clasice române: Hora staccato de Grigoraș Dinicu ori celebra Ciocârlia, în aranjamentul original al celor doi interpreți.

mihaela fasie cudalbu, cultura romana in diaspora, toronto

Alți artiști de talent ai diasporei române din Toronto, Iulia si Dacian, taragotistul Vasile Simion Ciobanu (el însuși instrumentist în orchestra simfonică din Guelph) au facut deliciul publicului. Finalul spectacolului a fost de-a dreptul fulminant; Gia Ionesco (pianist virtuoz școlit la Universitatea de Muzică din București și antrenat în domeniul jazz de artiști români cunoscuți, Marius Pop și Anca Ștefănescu) a ridicat audiența in picioare prin magistrala execuție a compoziției personale In memorian Eminescu. Gia Ionesco (https://www.giaionesco.com/) este un interpret de jazz de notorietate, are o discografie impresionantă sub nume de rezonanță ca Sony Music și posedă un stil creator original care nu imită, nu urmează, ci creează ceea ce el însuși numește „Gia-jazz”.

Evenimentul a găzduit prezentările de carte ale unor autori români din Toronto, pe care domnul Dumitru Popescu i-a anunțat publicului  îndemnându-l să viziteze standul destinat publicațiilor. Pe toată durata spectacolului, un ecran imens a rulat fotografii istorice ale unor artiști care au făcut dintotdeauna mândria nației române: alături de poetul Mihai Eminescu, scriitorii Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Nicolae Iorga, muzicianul George Enescu, ori pictorul Nicolae Grigorescu,  la fel ca și imagini ale producțiilor lor artistice. La picioarele pianului, o fotografie a unui splendid cap eminescian realizat de către unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani, Nică Petre, a readus în memoria publicului arta sa celebrată prin expozițiile permanente din Canada, Statele Unite, Japonia, Grecia, Germania, Austria, ori Ungaria. România se mândrește cu lucrările-i monumentale aflate la tabăra de sculptură de la Măgura Buzău, ori cele 763 de desene și 85 de sculpturi realizate în Canada și ulterior donate Muzeului din Brăila chiar de către artist. Iar ca o surpriză a după-amiezii, prezența în public a celebrului cantautor de muzică folk Ștefan Hrușcă a fost întâmpinată cu minute în șir de aclamații ale iubitorilor muzicii sale.

 Întreagul eveniment, care a durat mai bine de 3 ore, a culminat cu înmânarea Diplomei de recunoaștere a activității revistei Observatorul (http://www.observatorul.com/) puse de mai mult de 30 de ani în slujba promovării culturii și istoriei române; doamna Consul Oana Gheorghe a oferit diploma domnului Popescu în aplauzele audienței familiare cu unicul jurnal românesc activ în statul Ontario.  O după-amiază încărcată de emoție, de amintiri dureros de frumoase, de dor și dragoste de țară, și nu în ultima instanță, de mândria de a fi Român!

mihaela fasie cudalbu, cultura romana in diaspora, toronto

A consemnat pentru dumneavoastră prof. muzicolog Mihaela Fășie Cudalbu.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu