Originea Mărțișorului – obicei specific românesc
Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum aproximativ 8000 de ani. Amuletele formate din pietricele de râu, vopsite în alb și negru, erau înșirate pe ață și purtate la gât. Culoarea roșie semnifica focul, sângele și soarele, și era atribuită femeii – deci vieții. Albul, semnificând albul norilor și limpezimea apelor era asociat cu înțelepciunea masculină. Șnurul mărțișorului semnifica tocmai impletirea inseparabilă a celor două principii, feminin și masculin. Mărțișorul este un obicei specific românesc, pe care nu îl regăsim la alte popoare. În timp, tradiția mărțișorului a fost preluată și de alte populații de la sud de Dunăre. Astăzi, obiceiul este deosebit de răspândit și la vecinii bulgari. Copacii din țara vecină sunt plini de șnururi alb-roșii primăvara.
Mărțișorul de odinioară
…La sfârșitul iernii, când gerul era încă în toi, Baba Dochia i-a dat fiicei sale vitrege, pe care nu o iubea deloc, o bucată de pânză murdară, pe care să o spele la râu până se va face albă ca zăpada. Plângând, copila a tot încercat, dar pânza nu se albea, iar ea a început să înghețe în gerul care era afară. Atunci a apărut Mărțișor, un flăcău care i-a prins în piept o floare roșie, i-a spus să nu mai plângă și a trimis-o acasă cu pânza care se albise brusc, precum zăpada din jurm Văzând floarea din pieptul fetei, Baba Dochia a crezut că a venit primăvara, și-a luat oile și a plecat cu ele la munte. Acolo i-a apărut în față Mărțișor, care a adus cu el viscolul, Baba Dochia și oile ei fiind astfel transformate în state de gheață.
Dacii confecționau aceste amulete din fire de lână albă și neagră, răsucite de 365 de ori, câte zile are anul, pe care apoi înșirau pietricele albe și negre sau scoici, închise și mai deschise la culoare, în funcție de zonă, între ele fiind întotdeauna intercalate una sau mai multe pietre roșii. Firele albe și negre reprezentau binele și răul, bucuria și tristețea, nașterea și moartea, începutul și sfârșitul. Pietricelele reprezentau zilele și nopțile, lumina și întunericul, iar piatra roșie însemna renașterea, reluarea ciclului vieții.1
După alte informații etnografice, cele două fire răsucite ar fi semnificat iarna și vara, iar de ele se agăța o monedă de aur, argint sau din alt metal. În vechime se pare că șnurul se împletea din lână albă și neagră, fără a i se adăuga monede sau alte obiecte artizanale. În unele accepțiuni, șnurul bicolor al mărțișorului, ca obiect cultic, reprezenta funia anului, care aduna săptămânile și lunile în anotimpurile de bază ale Calendarului popular – iarna și vara. Acest șnur era făcut cadou la 1 martie, în ziua Dochiei, început de An Agrar.
Folcloristul Simion Florea Marian arată că în Moldova și Bucovina mărțișorul consta dintr-o monedă de aur sau de argint legată cu un șnur alb și roșu la gâtul copiilor. Era credința că portul mărțișorului face ca aceștia să aibă noroc. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr și-l țineau astfel până la sosirea berzelor sau până ce înflorea primul pom. După aceea, cu șnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv își cumpărau caș, pentru ca tot anul să le fie fața frumoașă și albă.2
La sfârșitul secolului al XIX-lea, mărțișorul era primit de copii, fete și băieți deopotrivă, de la părinți, în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. De firul mărțișorului se agăța o monedă metalică de argint sau aur și se purta la mână, prins în piept sau agățat. În funcție de zona etnografică, el era scos la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paște) sau la înflorirea unor arbuști și pomi fructiferi, și agățat de ramurile înflorite. Se credea că purtătorii mărțișorului vor fi sănătoși și frumoși ca florile, plăcuți, drăgăstoși, bogați și norocoși, feriți de boli și de deochi.
Potrivit lui Ion Ghinoiu, toate tradițiile despre Dochia întăresc ideea că, la români, anul este structurat pe eterna opoziție a contrariilor: lumină-întuneric, vară-iarnă, cald-frig, fertilitate-sterilitate, viață-moarte.3
Baba Dochia apare ca o soacră rea care își trimite nora de 1 martie la munte, după fragi. Dumnezeu îi dă fetei o mână de fragi, Dochia crede că a venit primăvara, își pune nouă cojoace, unul peste altul, ia oile și urcă la munte. Aici, vremea este capricioasă, mai întâi se face cald și Dochia își aruncă cojoacele. Apoi vine frigul și baba, împreună cu oile, îngheață. Cu timpul, sloiurile s-au prefăcut în piatră. Acestea ar fi Babele de azi din Bucegi. După unele tradiții, firul Mărțișorului ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer, aceasta aducând belșug în casele oamenilor. Dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor, pomii sunt împodobiți de mărțișoare. În Transilvania, mărțișoarele ce atârnă de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele. Mărțișorul este o tradiție în România, Basarabia și teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.
Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă, a fost răpită de un zmeu, un motiv pentru care întreaga lume a căzut în mâhnire. Un tânăr curajos a învins creatura și a eliberat lumina. Rănit în lupta cu zmeul, tânărul și-a pierdut viața pentru Soare. În locul unde a căzut au răsărit ghiocei, iar de atunci lumea îi cinstește memoria dăruind șnurul din două culori: albă, precum ghiocelul și roșie, simbolizând sacrificiul tânărului.
Alte legende spun că șnurul a fost împletit de către Dochia, când urca la munte cu oile. În vechime, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor, fete și băieți deopotrivă. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.
Fetele adolescente purtau și ele mărțișoare la gât, în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.
Astăzi, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer.
În județul Bihor, se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat, fetele se spală, în această zi, cu zăpadă pentru a fi iubite. În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. În sudul țării, oamenii cred că ar trebui să-ți dai jos mărțișorul doar atunci când vei observa un stol de berze.
În alte regiuni, acest lucru se întâmplă la vederea unei lebede, existând credința că vei fi tot anul la fel de grațios precum respectiva pasăre. Fetele nemăritate își pun mărțișorul sub o piatră mare și încearcă să afle, după semne numai de ele știute, care le va fi ursitul.
În zona Moldovei, pe 1 martie, se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie.
Țările în care este sărbătorit Mărțișorul
Spațiul Mărțișorului
Spațiul Mărțișorului, un alt nume pentru spațiul carpato-balcanic, leagănul nostru etnogenetic. Obiceiul arhaic românesc al mărțișorului există la toți dacoromânii, meglenoromânii și aromânii, fiind transmis și populației bulgarofone din Peninsula balcanică. L-au împrumutat și alții, dar nimeni nu l-a generalizat ca noi.
Sărbătoarea populară a Mărțișorului marchează începutul anului agricol, odată cu sosirea primăverii, și este asociată unor obiceiuri străvechi din aria carpato-balcanică întâlnite la români (atât dacoromâni, cât și aromâni și meglenoromâni) și la unele popoare din această arie geografică.
Note:
1. Ionel Grama, Op. Cit., 2012, 12.
2. Simion Florea Marian, Mitologie românească (selecție din articole publicate de S. Fl. Marian în periodice), ediție îngrijită, cuvânt înainte și note de Antoaneta Olteanu, Editura Paideia, București 2000.
3. Ghinoiu Ion, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Elion, București 2002.
A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. Vicu Merlan, „Dacia Esoterică – Simboluri, Legende și Tradiții (volumul 1)”, cap. IV Credințe și tradiții în spațiul carpato-balcanic – IV. 23. Originea Mărțișorului – obicei specific românesc, Editura Daksha, București 2023.
