Ciprian Porumbescu, geniul muzical si viata sa

Joi, 6 iunie, se implinesc 136 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, un talent muzical de exceptie, creatorul primei operete romanesti – „Crai nou”.

Ciprian Porumbescu a adus, in compozitiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, in care exprima artistic o serie de trairi personale, ganduri si idei, toate incadrate in epoca romantica a genului.

Violonist, compozitor, teolog si mare patriot, Porumbescu a intruchipat in scurta sa existenta, autenticul romanesc cu tot ceea ce este mai frumos si mai pur – de la freamatul codrului, soptirile dulci ale paraielor, pana la glasuri de bucium care rasuna a jale –, definind un adevarat erou cu un destin romantic.

Ciprian Porumbescu, pe numele la nastere Ciprian Golembiovski, a vazut lumina vietii la 14 octombrie 1853, la Sipotele Sucevei, in Bucovina, intr-o casa modesta de tara, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski si al Emiliei Clodnitchi, de origine poloneza, avand o sora mai mare, Marioara.

Familia sa a fost foarte saraca, astfel ca Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicala continua si completa, in schimb tatal sau i-a insuflat credinta si patriotismul „cu asupra de masura”.

Fire timida si retrasa, dar indragostit de muzica, Porumbescu il intalneste, la varsta de sapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg si discipol al lui Chopin, care si-a petrecut cateva veri la Sipotele Sucevei, pentru a culege cantece populare, gazduit fiind chiar in casa familiei Golembiovski.

A inceput studiul muzicii la Suceava si Cernauti

In anul 1871 participa la Putna la marcarea a 400 de ani de la tarnosirea manastirii, unde se alatura unei asistente din care faceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau Nicolae Teclu. Din relatarile vremii, se pare ca dupa festivitatile oficiale, pe pajistea din fata manastirii s-a incins o hora in care au intrat toti cei prezenti, orchestra fiind condusa de Grigore Vindireu, caruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, dupa ce a cantat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigand: „Tata, am cantat Daciei intregi!”

Pana in anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, insa, din cauza saraciei, statea cu chirie in incaperi mici si pline de igrasie, mancarea nu era nici ea indestulatoare si probabil ca aici tuberculoza i s-a strecurat in trup, el fiind foarte preocupat de muzica si nu de persoana sa.

In martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar in perioada 1873 – 1877 a studiat teologia ortodoxa la Cernauti, perioada in care, in 1876, moare mama sa, Emilia.

In 1874 s-a infiintat, la Cernauti, societatea studenteasca „Arboroasa”, dupa numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societatii culturale, iar in ultimul an de seminar a fost ales presedintele ei. Insa, „Arboroasa” nu a fost niciodata privita cu ochi buni de stapanirea austriaca din cauza activitatilor considerate mult prea intens patriotice.

In desele vacante pe care le petrecea la Stupca, o cunoaste pe Berta Gordon, o fata inalta si subtire, fiica a pastorului evanghelic din Ilisesti, de care s-a indragostit iremediabil. La scurta vreme, pentru ca iubirea lor sa nu „degenereze”, si fiindca familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea sa fie trimisa in strainatate, ramanand marea iubire, neimplinita, a compozitorului.

Ciprian scria despre aceasta: „Numai ea singura imi poate da curajul si puterea de a rabda mai departe si a duce munca inceputa la bun sfarsit”, iar ea raspundea: „Cat de rau imi pare ca nu pot sta fata in fata cu acela caruia toata viata mea as dori sa-i fiu cu inima deschisa…”

In 1877, in Bucovina se sarbatorea alipirea la Imperiul Austro-Ungar, iar la Iasi a avut loc o contra-demonstratie in memoria mortii domnitorului Grigore Ghica, Societatea „Arboroasa” trimitand o telegrama de condoleante primarului din Iasi.

In seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducatorii societatii „Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca si Orest Popescu, au fost retinuti si incarcerati la inchisoarea din Cernauti.

In anul 1878, Porumbescu este si el arestat, alaturi de alti tineri, in Procesul „Arboroasa”, fiind inchis timp de trei luni la Cernauti. Se afla la Stupca, i-au dat voie sa-si ia cu el vioara si o gramatica a limbii franceze si a fost urcat intr-o caruta si dus pana la Cernauti, un drum in care apa rece i-a patruns prin haine.

Insa temnita in care si-a petrecut Craciunul anului 1878 s-a transformat pentru el in drum sigur spre mormant, fiindca peretii reci si mancarea proasta l-au imbolnavit grav de tuberculoza.

Trebuie spus ca unul dintre cei mai inflacarati combatanti in presa vremii, care a luptat din rasputeri pentru a obtine eliberarea celor intemnitati, a fost insusi Mihai Eminescu. Dupa trei luni – ce folos? – Ciprian Porumbescu avea sa fie eliberat si achitat de acuzatiile care i-au fost aduse.

Intre anii 1879 – 1881, primeste o bursa de studiu la „Konservatorium für Musik” din Viena, unde studiaza armonia cu Anton Brückner si primeste notiuni de muzica corala de la Franz Krenn.

Tot aici a luat lectii particulare de teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski, dirijeaza corul Societatii Studentesti „Romania Juna”, iar in anul 1880, scoate o colectie de douazeci de piese corale si cantece, intitulata „Colectiune de cantece sociale pentru studentii romani”, pe care se afla creatii precum „Cantecul gintei latine”, „Cantecul tricolorului”, sau „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura romana.

In anul 1881, familia sa isi schimba numele in Porumbescu, dupa ce acesta a fost folosit, o perioada, drept pseudonim.

Intre anii 1881 si 1883, Porumbescu este profesor de muzica la Gimnaziul Romanesc din Brasov si dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului.

La 11 martie 1882, are loc, in sala festiva a Gimnaziul Romanesc din Brasov (astazi Colegiul National „Andrei Saguna”), premiera operetei in doua acte „Crai nou” – prima opereta romaneasca, pe muzica lui Ciprian Porumbescu si versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaste un succes fulminant, astfel incat sunt programate alte doua reprezentatii, pe 12 si 23 martie, in acelasi an, la Brasov si o alta la Oravita. Dupa aceste spectacole, Ciprian Porumbescu ii trimite o scrisoare tatalui sau prin care isi exprima satisfactia cu privire la dorinta sa cea mare ce a fost implinita:

„Si astazi, astazi am ajuns sa-mi vad dorinta implinita, mi-am vazut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemand sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am vazut ridicat, laudat, magulit, laureat. Ce sa mai zic, ce sa mai astept de la viata mea, de la viitorul meu?”.

La 8 noiembrie 1882, este organizat, la Brasov, un concert in beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colctate fonduri pentru tratamentul sau in Italia, iar la 25 noiembrie, acesta pleaca in statiunea Nervi din peninsula.

Starea sa de sanatate nu se amelioreaza si, in plus, dorul de plaiurile natale il macina. Intr-una din scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota: „O! Italie, Italie! Frumoasa si dulce mai esti! Ah, dar ce folos? Nu plateste toata frumusetea si dulceata ei o ceapa fripta, daca colea peste gard nu ma pot sui la Stupca!…”.

In februarie 1883, Ciprian se intoarce la Stupca, langa Suceava, iar la 6 iunie 1883, trece la cele vesnice, in bratele surorii sale si sub privirile indurerate ale tatalui sau.

Cu ultimele forte, Ciprian i-a soptit acesteia: „Sa nu lasati muzica mea sa moara!”. Ultima lui dorinta, ce se regaseste in ultima strofa din „Cantecul tricolorului”, a fost indeplinta, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului romanesc si versurile „Iar cand, fratilor, m-oi duce/ De la voi, si-o fi sa mor/ Pe mormant atunci sa-mi puneti/ Mandrul nostru tricolor”.

La moartea lui, Berta Gordon ii scria sorei acestuia, Marioara: „Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat si am dorit in viata. Mi s-a rapit tot ce am numit noroc. (…) Roaga-te, draga Marie, la mormantul Lui si pentru mine. Tie ti-i dat sa fii in apropierea Lui, tu ai putut sa-i arati scumpului iubirea ta, prin ingrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut si eu!”.

Printre cele mai populare lucrari ale sale, sunt „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, celebrul cantec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzica ce da astazi imnul national al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al Romaniei, „Trei culori”, valsurile „Zana Dunarii” si „Camelii”, „Serenada”, „La malurile Prutului”, „Altarul Manastirii Putna”, „Inima de roman”, „Oda ostasilor romani” si altele.

In anii 1972-1973, regretatul regizor Gheorghe Vitanidis a realizat filmul artistic „Ciprian Porumbescu”, in doua serii, cu Vlad Radescu in rolul marelui compozitor si patriot.

Peste ani a ramas, marturie a trairilor lui Ciprian Porumbescu, casuta din Stupca (azi Ciprian Porumbescu) si muzeul cu acelasi nume situat chiar in fata cimitirului in care acesta isi doarme somnul de veci. Aici exista, bine conservate, toate amintirile acestor plaiuri atat de iubite de compozitor, iubirea niciodata implinita pentru Berta Gordon si mai ales dragostea sa pentru muzica si pentru doina romaneasca…

Articol realizat de Razvan Moceanu via rador.ro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!