Patrick Matiș – Cine urăște poporul român?

După ce-mi iau porția de informații, printre slalom-urile dezinformărilor pe care le găsesc în eter, adesea stau și reflectez la ceea ce ni se întâmplă și ajung să-mi pun întrebări simple, dar fundamentale pentru existența și ființa noastră nu doar ca români, ci mai ales ca oameni pe suprafața acestei planete. Ajung să mă întreb: cine urăște poporul român și de ce?

Într-una din cloacele ficțiunii confiscate de saltimbancii impostori și profund delictuali care parazitează această țară, referindu-mă la parlamentul României lor, am văzut zilele trecute un gest de o nesimțire crasă și de o obrăznicie revanșardă ieșită din comun din partea unei nulități ilegitime, un individ deghizat într-unul din reprezentantul a ceea ce ei se numesc pe sine „poporul ales”, rupând un afiș cu o serie de fotografii portret cu mari oameni de cultură români, unii dintre ei fondatori ai României Mari, cu o sfidare absolută față de locul în care se afla și față de țara care i-a găzduit minoritatea comunitară. Nu am putut să mă abțin să mă întreb: oare această canalie știe cine au fost acei oameni? Sau are o idee greșită despre ei că așa aflat de la cei ce i-au dresat comportamentul? Oare ticălosul urăște cumva poporul român și marile sale valori culturale fundamentale? Acest gest se încadrează la exact opusul a ceea ce vrea el să obțină și vom vorbi în continuare despre această consecință.

Întreaga sa comunitate minoritară ar trebui să aibă o reacție în profund dezacord cu ceea ce a făcut această nulitate în acel spațiu public, în acea instituție finanțată din bani publici. Și o așteptăm negreșit. Ar trebui să îl sancționeze pe individ pentru giganticul derapaj care poate să ne strice în totalitate relația cu ei, cei care au avut, au și se pare că vor avea nevoie de noi, de altfel, ca și popor-gazdă, mai ales că suntem singurii cărora le-am dat dovadă de omenie, mărinimie, înțelegere și frățietate. Ar trebui să-și aducă aminte de sutele de mii de înaintași ai lor pe care i-am salvat în timpul celui de-al doilea război mondial de urgia nazistă care avea să-i șteargă de pe fața pământului, act care a fost salutat și pentru care ne-a mulțumit fostul lor președinte acum aproape zece ani. Ar mai trebui, de asemenea, să își aducă aminte de faptul că le-am oferit toate facilitățile unei vieți perfecte, cu școli și teatre, cu proprietăți, inclusiv pământuri pe care oricum ei nu le cultivă, nefiind de sorginte țărănească precum suntem noi. Ar trebui să înțeleagă efectul invers al demersurilor cretinului care, din păcate, îi reprezintă oficial și le prezidează minuscula comunitate de vreo două mii și ceva de suflete, și pentru care va fi blamat în veci, în piața publică pentru acest act samavolnic al tembelismului de a salva lumea de antisemitism, fascism, rasism, extremism și xenofobie, ceva ce nu există în această țară și n-a existat niciodată (până la el), de-a dreptul obsedant, traumatizat și traumatizant în același timp, și ar trebui să își ceară iertare oficial de la poporul român pentru această formidabilă alunecare. Atenție, nu dăm nume! Știți voi despre cine este vorba. Nu dorim să rănim susceptibilitatea orgoliului cosmic pe care stupidul individ îl are care, cu cât este mai mare și îi crește datorită privilegiilor îngăduite, noi înțelegem că este din ce în ce mai capacitat și ultrasensibil la tot ce mișcă și respiră pe lângă el, sau pe toți cei 237.500 de km pătrați ai acestor meleaguri.

Iată că el însuși devine xenofob, prin acest gest față de cei care sunt străini de el, extremist, rasist, detestând rasa românească, de această dată, inclusiv antisemit prin faptul de a se întoarce împotriva a celor care se consideră ai lui, și care se consideră pe sine semiți, cu toate că istoria lor demonstrează contrariul, și care nu au nici o problemă cu personalitățile ale căror portrete el le-a rupt în plen. Dar ca să lăsăm lucrurile așa, chiar la nivelul exemplului acesta, întreaga acțiune se întoarce împotriva lui cu un efect de bumerang care l-ar putea dărâma de pe soclul de lut roșu pe care se află.

Dincolo de acest exemplu aparent individual este precedentul creat și livrat publicului. Ce este acest tip de gest? De ce s-a făcut într-unul din cele mai înalte foruri naționale ale statalității românești, confiscată de către impostorii care colcăie pe acolo? „Conducătorii” noștri vor să ne învețe ceva? Ce anume? Așa da, sau așa nu? În legătură cu ce? În legătură cu gestul netrebnicului, sau cu oamenii de cultură apăruți în acel afiș? Ce minciună ni se mai livrează că suntem și ce acuzații subversive, cu alte cuvinte?

Ura față de români nu este de ieri, de azi. A mai fost în trecut, în istorie. Era ura față de cel mai brav și mai simplu, dar genial popor, cel puțin de pe acest continent-mumă, Europa, la a cărei formare civilizațională și etnogeneză am contribuit de milenii. Nu ne preamărim, am rămas cât se poate de simpli până la prostie și pierdere a demnității, din simplul motiv de a nu deranja. Vedeți? Aceasta poate fi una dintre cauze, faptul de a ne considera mici și poate oricine să își bată joc de noi, și oricine să ne fure, chiar cu complicitatea noastră deoarece poate nu dăm doi bani pe noi înșine. Altă cauză poate fi chiar puterea cu care am schimbat fizionomia lumii și istoria ei, în așa fel încât poate am stricat planurile tuturor. Am realizat poate imposibilul în politică, în economie, în domeniile științelor exacte, în artă, de ce nu și în religie sau studiul credințelor și ideilor religioase. Am dat martiri cu duiumul de putem considera deja martir întreg poporul nostru. Dar acum? De ce am degenerat? De ce tinerii noștri au un nivel așa de scăzut intelectual, submediocru cel mult, și gradul de analfabetism funcțional printre ei este la cote paroxistice? De ce există o ruptură în interiorul poporului român însuși la nivel de generații, de parcă am fi împărțiți în câteva popoare mai mici și diferite, legate doar prin faptul că vorbim limba română, ce-i drept cu un vocabular scăzut și amestecat cu străinisme, când ar trebui să fim unul unitar și de nestrămutat? Unde ne este demnitatea? Oare ne detestăm pe noi înșine? Ne vrem chiar atât de mult răul că, pe cale de consecință, trăim toate acestea? Ce este ceea ce pățim?

Se spune că ceea ce suntem, aia atragem, nu ceea ce ne dorim. Căci ne-am putea dori – nu-i așa? – sănătate, o viață bună și frumoasă, bunăstare și prosperitate, bani mulți, să nu ducem lipsă de nimic, dar planurile cosmice sunt altele, după cum vedem. Realitatea ne arată răul în care trăim și care vine iar și iar, de nu se mai oprește, cu toate că noi poate ne considerăm buni și capabili, chiar lăudându-ne. Dar a ne considera nu înseamnă a fi și nici a face ca un rezultat al ceea ce suntem. Imaginea, sau ambalajul, nu corespunde cu produsul, iar „blestemul” nostru este de fapt rezultatul a ceea ce ne scapă.

Să ne facem mea culpa în continuare pentru că unii, alții aleg să vomite și să bolborosească depășite ideopatii bolșevice de tip hoțul strigă hoțul cu care ne incriminează pe nedrept în continuu? Oare vestiții legionari le-au făcut de petrecanie atât de tare că, la aproape 100 de ani de la marcarea lor în istorie în această lume românească încă ne mai urăsc pentru asta? Și nu mă refer la vreun act antisemit care nu a existat oricum, de îndată ce printre membrii lor de atunci au existat și dintre ai lor. Vreau să mă refer strict la acțiunile antibolșevice care azi sunt dovedite ca fiind strict antineomarxiste printre patrioții noștri cu vitalitate scăzută și blamate ca atare, antisemite și xenofobe, în țara în care străinul a fost cel mai omenit și i s-a îngăduit orice. Acestea dor atât de tare maeștrilor deghizărilor și reșapării nomenclaturilor decrepite ce ne-au maltratat ființa în ultima sută de ani că – iată! –, nu ne-au iertat și nu ne-au uitat. Poate ar trebui să ne mai uităm și mai departe în trecut și să vedem în ce hal ne-am opus expansiunilor lor sângeroasă din stepa asiatică, cu toate că acum Asia nu pare să mai aibă vreo treabă cu ei, Europa fiind cuibul unde și-au aciuat nemerniciile. Iar totul vine de la bani și de la resurse, pricina de control a tot și toate.

Nu vă faceți griji, dragilor, globalismul va cădea, la fel ca și socialismul „multilateral dezvoltat” de mai deunăzi. Când nu va mai fi banul fictiv neacoperit de aur, tipărit din nimic, și nu va mai fi hrană suficientă, rațiunea popoarelor vă dispărea repede. Popoarele neraționale vor trece la fapte, deja au trecut. Vezi istoria. Dar vezi acum Anglia, Franța, Germania, Belgia, Grecia, Bulgaria etc. Și când aceste precedente vor crește exponențial din cauza „înăspririi legilor imperiului”, vor cădea și propagandiștii obsedați de anti-orice pe cale de consecință pur firească, precum pe vremea de sfârșit al fanarioților: „mai mult nu-i de unde”, iar propaganda nu va mai fi. Ei nu vor mai face muncă de idioți utili, pardon, voluntariat pe uscat. Iar instinctul de conservare continental își va cere dreptul să se manifeste.

Trâmbițele patocrate neomarxiste continuă să bulverseze, să ne facă să râdem de ei și cu partea dinapoia sufletului, să ne scârbească, pentru că desenele lor animate emană aere de democrație, ucisă oricum odată cu anularea alegerilor, dar care nu a existat niciodată în mod real în România, dar și aere de bună guvernare, o minciună grosolan de elucubrantă, halucinantă, pe care ne-o livrează crezând că noi încă îi mai credem. Toate acestea dintr-o ură viscerală față de români.

Cum altfel să considerăm ceea ce ni se întâmplă decât că vine din ura față de români? Cine și de ce ne urăște? Cei ce nu ne înțeleg, popor contrarevoluționar și stăruitor pe meleaguri carpato-danubiano-pontico-mioritice, câmpenești și pastorale de-o potrivă. Ce ar rezulta dacă ne-ar înțelege? Ne-ar lăsa să fim, să ne dezvoltăm, ne-ar lăsa în pace, n-ar vrea să ne ducă în războaiele altora. Ne-ar iubi, sau mai întâi ne-ar iubi ca să ne înțeleagă, nu invers. Dar iubirea, autorespectul trebuie să vină de la noi. Să încetăm a ne sabota mereu, a ne trăda între noi, a ne înșela și a ne săpa unii pe alții a devenit o necesitate de acum o sută de ani.

Dar ura față de noi vine la pachet cu lașitatea noastră. A nu deranja este o imbecilitate pe care am putea-o gândi când destinul nostru a fost să refacem mereu civilizația Europei chiar și din puținul de omenie și îngăduință creștină pe care încă le mai avem. Acum Europa aproape că nu mai există fiind mâncată din interior de bestiile anticulturale și destructurante ale hoardelor de pușlamale anticreștine care vor inclusiv metisarea popoarelor europene cu toate scursurile infracționale asiatice care vin prin cotele de imigranți, și asta se vede peste tot în marile orașe europene, cota de violuri și de tâlhării din partea acelor migranți a atins noi maximuri. Dispariția culturii Europei ne va amenința și pe noi cu dispariția. De fapt, suntem deja amenințați punându-ni-se pumnul în gură cu privire la marii noștri fondatori culturali din sec. XX. A lua atitudine în fața acestor atacuri nu e doar semn de curaj, ci și de respect profund și iubire față de țara noastră și de neam. A rupe afișul cu portretelor lor în parlament înseamnă că vine cumva o lume nouă în care aceștia dispar din conștiința noastră? Ce să facem, să ne punem chipiuța pe creștet și să pupăm poalele mititeilor care vor să ne distrugă?! Cine sunt acești deghizați impostori confiscatori de identitate națională, când ei nu au nici o legătură cu poporul biblic? Asta o spun unii membri notabili ai comunităților lor.

Cât despre noi, insistăm: a lua atitudine înseamnă curaj, respect și iubire față de noi înșine. Cu acestea ne plătim datoria urii față de noi înșine. Inversul înseamnă să ne autodistrugem. A tăcea acum, când trebuie să vorbim, înseamnă să lăsăm paraziții distrugători să ruineze tot ce a mai rămas în picioare în România. Apoi vine noaptea și dispărem în întuneric cu toții. Hai, deșteptarea și curaj!

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!