Patrick Matiș – „Democrația” fără popor

Motto: „O națiune nu își pierde democrația atunci când liderii devin corupți, ci atunci când cetățenii ei intră în amorțire.” – Simone Weil.

A început anul 2026. Asistăm în primele zile la ruperea „ordinii bazate pe reguli”, ordine care dispăruse oricum, sau se făcea dispărută cu ani în urmă – cu toate că încă mai dădea semne de prezență prin imageria publică, încă de când ne lovise plandemia –, prin atacul SUA asupra Venezuelei și „capturarea” fără mandat a dictatorului și soției lui sub pretextele revanșarde de trafic de droguri și arme destinate împotriva SUA, încălcând protocoalele internaționale în această privință. Precedentul s-a creat, mandatul nu a existat, poporul venezuelean nu a cerut acestea, de acum vechea ordine nu mai există nici în aparență, sau a fost doar o simplă glumă și pășim spre o nouă etapă în care hegemoniile iluziilor politicianiste se vor fi aruncate ca un praf în ochii imprudenților. Un nou imperialism mondial?

Popoarele asistă acum la o „democrație” fără popor. Dacă înainte-vreme se vorbea despre instaurarea democrației, citând adesea pe grecii clasici de la care această formă de poartă spre dictatură originează, mai târziu observăm ceea ce însuși Thomas Jefferson, fost președinte al SUA de acum vreo două secole a spus că „puterea majorității este dominația găștilor mafiote (mob rule)”. Avertizmentul a fost foarte clar, primul pas spre dictatură fiind realizat prin acrobațiile de tip majoritate-minoritate (sau puțini, dar mari, pardon, puternici), dreapta-stânga eșichierului și democrație-extremism, pardon naționalism sau suveranism (acesta din urmă termen inventat pe plaiurile dâmbovițene). Mult cunoscuta bătălie a aparentelor antiteze socialiste versus comuniste, sau globaliste, cum se numesc astăzi, se dă asupra cui instaurează democrația mai bine și mai repede, și mai ferm. Dar și cum? Prin forță militară sau prin dominare economică. Popoarele sunt doar liantul sau materia primă cu care se fabrică iluzia controlului parțial sau absolut. Și tot prin „democrația” (dar fără popor) au fost răsturnate președinții în America de Sud de către agenții americani ai corporatismului deghizat în politică.

Acum, „democrația” fără popor este scheletul dezgolit al acrobațiilor „politicilor” globale. Toți vor ca „popoarele” să aprobe toate deciziile lor. Puterea lor înseamnă decizie. Cel care deține decizia, în pofida popoarelor amorțite, sau paralizate, sau înghețate bocnă, ca să fim mai duri, este cel care domină azi harta geopolitică a lumii. Deciziile se iau fără prezența popoarelor.

Un dictator care are succes în această lume este un individ bine controlat, un actor cu rol precis de hegemon, un mare afacerist pe capetele cetățenilor lui, iar după îndeplinirea rolului urmează scoaterea din scenă. Așa a grăit istoria mereu în vremurile noastre din ultimii două mii de ani. Cu ce este mai presus dictatorul din acea țară din America de Sud față de alții ca el din alte părți ale lumii? Cu ce este diferit? Oare acesta nu a avut consilieri, agenți care să-l protejeze și să-l îndrume? Oare nu a primit ordine? Și dacă da, de la cine? De la poporul său în nici un caz, având în vedere cât l-a abuzat. Setea de putere se pare că se desfată cu suferința cauzată în mod sadic altora. Conștiința doarme profund în asemenea scenariu de hegemon malefic care domină prin forță.

„Șoc și teroare” (shock and awe) este rețeta „Vulturului American” prin care-și paralizează victima, însă neștiind că victima are lipită de propriul său trup un întreg popor pe care l-a capturat și-l ține prizonier. Lovești victima, implicit lovești și poporul. Dezlipirea lui de victimă nu se face prin șoc și teroare, prin bubuituri balistice, ci prin conștientizare, care duce evident la schimbarea rezonanței poporului față de călăul său, care cândva a provenit tot din rândul oamenilor. În realitate, bucuria nu a fost a poporului pentru capturarea călăului său, ci a „Vulturului American” pentru încă o lovitură de justițiar încununată cu succes. Dar oare acest vultur, sau jandarm mondial, justițiar global și-a ales vocația de eliberator prin forță al popoarelor asuprite? Oare le va livra mai apoi prosperitate și libertate de gândire, de creație, de asociere și de alegere? Oare le va „da înapoi petrolul venezuelanilor”? Sau este prea frumos să fie adevărat?

În momentul în care democrația, sau imaginea ei, este preluată și dezvoltată de oameni de afaceri care formează ceea ce azi numim macroeconomie (sau Strategii Economice Murdare – SEM, de cumetrie, crony capitalism), aceasta devine un soi de dictatură corporatistă realizată din culise, cu față prietenoasă pentru consumiști și promițătoare de viață materială frumoasă bazată pe cifre imaginare produse în pepinierele de gândire algoritmică binară, digitală, fără acoperire în nimic fizic. Acolo nu există conștiință, iar predictibilitatea este numai pe ecrane, o predictibilitate falsă calculistică ce nu are de-a face cu realitatea. Viața însă are prostul obicei să scape intelectului mașinat al corporatiștilor. Nici o macroeconomie nu a salvat ziua omului de la înec. Finanțele au întotdeauna traseu ciclic, iar baza lor e tot în majoritatea populară cumpărătoare de iluzii cu două fețe comerciale. Minus, plus, nu mai contează, ci contează să fie cerere și ofertă. Iar când bula speculanților ce dirijează „produsele financiar-bancare”, ca „active de investiții” se umflă dincolo de capacitatea de acoperire a monedei de interschimb în bunuri și servicii, totul pică indiferent de imaginea sclipitoare creată pe suprafața pământului. Atunci popoarele rămân în dezolare. Macroeconomia nu a salvat pe nimeni tocmai pentru că vinde iluzii și multe gunoaie ale piețelor de multe lucruri de care nu avem nevoie.

Dar, oare democrația azi este o iluzie? A se vedea fața politică a lumii unde demult popoarele nu mai dictează, decât prin instinct și nu prin rațiune conștientă, căci atunci când se ajunge să se strige de foame, sete și de frică, atunci ființa-om nu mai este un animal rațional, iar instinctul de conservare are doar un scop: conservarea, adică protejarea ființei-om cu orice preț. Cu alte cuvinte, după multe lipsuri, chiar și cei mai înfometați și înfricoșați se revoltă. Supușenia ia sfârșit, iar puterea poporului, sau restului de popor, câștigă războiul om-contra-om.

Dar cine suntem noi să dăm sfaturi „Marilor Puteri”, cu alte cuvinte, marilor politici? Păi, noi suntem poporul, cel neauzit, neascultat, cum ar spune americanii, „We, the People!”. Cei conduși trebuie să traseze direcția conducerii, altminteri „vârful de lance”, care sunt decidenții mandatați s-o încaseze primii pe „câmpul de bătaie geostrategic” nu vor știi unde să țintească și-și vor pierde „mandatul” de ochitori către în față, iar ținta ar trebui să fie viitorul sănătos, fericit și prosper. Dar oare pentru cine? Pentru „Vârful de Lance” care s-a separat de „Lance”, adică de popor și continuă printr-o „democrație” fără popor ca-ntr-o locomotivă fără vagoane? Sau pentru toată „Lancea”? Rămâne de văzut dacă conducerea constructoare va aduce fericire popoarelor sau nu. Optimiști suntem, însă realitatea a bătut dintotdeauna idealul.

Și ce facem cu corupția? Este oare ea endemică sau toți funcționarii publici funcționează pe bază de nivel de infracțiune? Cu cât ești mai infractor, mai șantajabil, cu atât poți avea impresia că poți conduce o țară mai bine. De fapt, toate interesele lăcomiei lor sunt îndestulate din așa-numiții „bani publici”, iar cea mai coruptă este justiția – Doamna cu balanța, spada și eșarfa pe ochi, care nu vede nimic, nu-i ala? –, exact cea care „face dreptate” în „democrația” fără popor cu poporul lipsă. Cu alte cuvinte, această minunată și mult iubită „democrație” există doar pe hârtie și în gurile acestor samavolnici care facilitează alte lucruri ascunse în culise. Dar ca acestea din urmă să fie cunoscute, este necesar să se facă văzute efectele ei: cei patru călăreți apocaliptici tropăiesc fără oprire întru condamnarea abisală a omenirii la mizerie, sărăcie, boală și moarte. Așa este majoritatea, nu coruptă, ci involuată. Iar această involuție este prezidată de minoritatea, sau „elita” care împarte decizii în stânga și în dreapta întru guvernarea lumii.

Marele reset al lor este uniformizarea omenirii la un nivel cât mai jos, entropia mondială. Aceasta perfectează controlul absolut al pusul pumnului în gură al celor care s-au născut în fundurile goale altora care s-au născut tot în fundurile goale, pe criteriul bogatului împotriva săracului, sau călăului împotriva victimei. Dar roata este rotundă și indiferent cu ce viteză se învârte, ea ajunge să întoarcă circumstanțele în așa fel încât călăul să devină victimă și să primească ceea ce a dat, ceea ce-i aparține, căci cu sabie trăiești, de sabie vei pieri, spun cărțile sfinte. Dar în momentul de față, poporul român am intrat în faza fiscală a biciuirii noastre, iar istoria ne-a arătat că sfârșitul cumplit și sângeros al tuturor imperiilor a fost mereu această chestiune a abuzului de fiscalitate, cu alte cuvinte prea multe taxe și fanariotul dicton „mai mult nu-i de unde”. Atunci când vom auzi minunatul dialog scurt ca un impromptu al unei singure voci: „Dă, bă, banii băăăăă! – N-am, bă, de unde să-ți dau!”. Atunci începe sfârșitul imperiului sau a imperiului și a poporului odată cu el. Depinde dacă se va fi reușit tranchilizarea instinctului de conservare sau nu. Dacă da, imperiul va cădea violent. Dacă nu, imperiul va face implozie împreună, sau dimpreună cu poporul.

Ce ne-a învățat cacealmaua holiudiană a Venezuelei? Că imperiul știe să joace la bluff și să își arate mușchii în jocurile foamei. Spectacolul este desăvârșit, după părerea sa, iar frica, imperiul crede că a stabilit-o ca lege universală în această lume. Adevărul este că jocul penibil al asasinatelor economice vor avea un deznodământ tragic până la sfârșitul zilelor lor, care se pare că vin cu viteză amețitoare către imperiu ca să îi dezgolească înainte să-i arunce în Abis. Falimentul tuturor valorilor sale este iminent, iar manifestarea lui va fi formidabil de înspăimântătoare.

Români, haideți, scularea! Bună Dimineața!

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș