Patrick Matiș – Mormintele văruite și gândirea putrefactă ce emană din ele

Motto: Două bărbi, o ţăcălie,
O mustaţă fumurie
Şi o „gaură” pustie –
Vai de biata Românie!

– Păstorel Teodoreanu.

Într-un macabru peisaj al decrepitudinii intelectuale care a adus revoluțiile sângeroase în lumea noastră, vedem morminte văruite din care emană o gândire putrefactă. Este emanația mentală abisală a zilelor de ieri, de alaltăieri și a vremurilor care au biciuit omenirea cu lanțurile celor care au urât-o dintotdeauna. Ei gândesc că noul este mortal și distrugător pentru tot ce înseamnă „establishment-ul” lor care a fost recent demascat, noul care înseamnă schimbarea. Ne referim la aceia care purtau bărbi și monoclu în academii, odinioară, apoi s-au tuns, ras și frizat și se numeau între ei tovarăși, apoi au revenit la bărbi sau la plete slinoase și se numesc ‘telectuali sau tefeliști, astăzi balotând aceleași gunoaie pe care mai apoi le emană prin toți porii: ei sunt pro- orice, numai față de semenii lor nu, ei prezintă „compasiune” sau „milă” față de toți din afara lor, din afara țării în care se află, dar nu se identifică cu ea, din afara neamului în care s-au născut, pentru oricine ce nu poartă nume de națiune cu ei, o „compasiune” de fațadă doar ca să arate că sunt pro-umani, când de fapt sunt conduși de forțe malefice din spate, acolo unde e întuneric și unde în aparență nu se vede nimic.

Dar împăratul gol a fost demascat. Mormintele văruite s-au desfăcut și se vede putrefacția la cel mai josnic superlativ, de un abisal iz de pierzanie, iar conștiința publică deja a ales curățenia generală. Din aceste morminte emană pestilențial boala, ciuma, ideopatia deghizată în ideologie care ne adoarme ca un sedativ cu false dulci savori la nivel mental doar ca să ne seducă iar și iar. Dar nu mai! S-a terminat cu intoxicarea! Națiunea și-a ales destinul. Din păcate, doar prin furt mai poate fi dat înapoi, iar în cazul de față se va vedea adevărata încercare cum o vom transcende.

Și așa am intrat în istorie, deși nu vroiam. Ca și popor, românii nu doream istoria, doream și năzuiam doar să fim lăsați să trăim cum datinile noastre străvechi ne-au fost trasate. Năzuiam pacea și liniștea între frați aici în toți Carpații, pe toată Dunărea și la gurile ei, aici la răspântia de drumuri și destine. Dar a venit năpasta îmbrăcată în mantia albă, înșelătoare, a corectitudinii politice.

Tot din istorie am văzut că se răspândesc buruienile lor mentale care au ieșit din putrefacția mormintelor văruite și de acolo se hrănesc și trăiesc printre noi. Și când au ajuns să-și arate florile răului și să mai și facă fructe, am început să le tăiem rădăcinile, am început cositul și apoi am pârjolit ogoarele. Nu erau adânci, ci doar larg răspândite și încâlcite după atâta amar de vreme în care s-au înmulțit în pământ contaminându-l, căci complicarea lor le masca intențiile, profundele năzuințe devastatoare. Dar n-au putut pătrunde în adânc, căci acolo se află neamul, acolo se află datinile, acolo e cultura, acolo e Soarele și Luna, acolo sunt străbunii, acolo sunt Zeii Moși cei sfinți, pe acolo nu se trece decât dacă ești fiu și fiică de român autentic. Ei nu sunt, căci nu au nici mamă, nici tată. Sunt făcuți, nu născuți, din cei cu bărbi și țăcălie, și monoclu, din academii înțesate cu ideopatiile celor care, după ce și-au terminat inchizițiile și arderile pe rug, torturile și decapitările, au trecut la minciună, fraudă, farsă și înșelăciune prin cuvânt, deghizate în democrație, socialism, capitalism, dreptate, Europa, Occident, binele comun și așa mai departe. Astfel și-au emanat putreziciunea intelectuală în lume. Astfel au sucit mințile tinerilor noștri.

Nu există nimic bun și uman în emanațiile lor mentale, căci istoria ne-a arătat mormanele de victime ale tuturor lagărelor, epurărilor etnice, războaielor și revoluțiilor sângeroase în numele acestor deziderate. Totul a fost minciună. Au curățat omenirea de cele mai pure elite care au realizat binele nostru al tuturor și după urma cărora să trăit în pace, bunăstare și fericire, care printr-un ideal comun au construit adevărata noastră civilizație. Dar i-au exterminat pe aproape toți în valuri de distrugere și decimare, doar ca să își instaureze noua lor ordine mondială. Buruienilor maligne nu le plac niciodată florile paradisului lăuntric ce sălășluiește în fiecare om, virtuțile umane. Ele pervertesc orice apucă să împânzească și să acopere cu mulțimea lor vegetativă, meschină, morbidă și putrefactă.

Acum suntem în vremuri noi și avem oameni noi, dar nu din cei făcuți în laboratoare, ci născuți din mame făurite din substanța iubirii și ele la rândul lor și clădiți pe omenie. Sunt oamenii care au tăcut vreme de veacuri, iar acum la deschiderea gurii lor iese Sabia celui care le-a sunat Trâmbița Sfârșitului emanațiilor mormintelor văruite.

Alegerile pe care acum le avem sunt între Rai și Iad, între Bine și Rău, între Lumină și Întuneric, între Alb și Negru, între Mântuire și Pierzanie. Doar furtul lor nedovedit, iar dovedit, nepedepsit mai poate să le dea victoria. Dacă va fi așa, tot neamul românesc mai are o ultimă bătălie de dat, care poate să-l martirizeze, or poate să-l salveze: lupta cu fiara pe care am hrănit-o prin neglijențele noastre.

Iar dacă biruim, vom avea de făcut curățenia noastră generală, muncă de a desțeleni toate buruienile care ne-au invadat și de a limpezi pământurile și apele. Apoi, după limpezirea ogoarelor noastre vom reclădi România din temelii, așa cum știm, tot pe baze conștiente, pe baze solide ale trecutului de succes, atunci când am făurit țara, nu când ne-a fost răpită, atunci când ne-am unit, nu când ne-am trădat, atunci când am construit viitor, nu când am distrus din complicitate cu cei făcuți în laboratoarele hoților la drumul mare. Vom clădi pe baze strămoșești și curate la suflet, curățind în același timp sufletele noastre de otrava ego-ului din noi.

Dar vremurile mormintelor văruite s-au terminat. Era cea nouă a venit în care cu toții suntem dimpreună ca să ne curățăm drumurile și să cinstim eroii noștri în mausolee ca niște case de rugăciune pentru fiecare, căci cei morți dar vii în amintirea noastră, sunt cei ce ne-au dat o țară, un neam genial și glorios, virtuți ce nu le vom putea distruge în veci, căci sunt eterne.

Și în continuare vom lăsa Principiul Cauzalității:

„Cântă cocoșul deoarece vine dimineața, sau vine dimineața deoarece cântă cocoșul?”
Răspuns:
„Oricâți cocoși ar sugruma, dimineața tot vine!”…

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!