Patrick Matiș – „Pleacă ai noștri, vin ai noștri!”, dar noi unde suntem? Unde se află România Profundă?

Motto: „Dacă poporul acesta ar ști câtă forță are, ar zgudui istoria.”

În vremuri tulburi, de zguduire istorică prin care trecem, noi, românii, se cade să ne uităm în noi înșine profund și să fim sinceri: CINE SUNTEM NOI? CINE ESTE ROMÂNIA? UNDE ESTE ROMÂNIA PROFUNDĂ?

Am trecut prin două războaie mondiale precedate și succedate de zvârcoleli, vânzoleli și forfote așa-zis politice în Bătrânul Continent Europa și la noi, în Patria Mumă România, în care am obținut integralitatea statală și Unirea de neam, țară, națiune, în fapt, în cuget și în simțiri, apoi am fost trădați de ai noștri în complicitate cu ai lor.

Am trecut prin „reeducări” ce s-au lăsat cu martirizarea elitelor socio-profesionale, sfințirea multora dintre ei, bărbați și femei de-o potrivă, înălțarea lor spirituală într-o mistică a lacrimilor ce încă dăinuie pe meleagurile acestui continent și în spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru ca al nostru egregor să renască puternic cândva după ce pâcla hoțiilor se va fi risipit.

Am trecut printr-un asasinat economic timp de 35 de ani care continuă și acum, căci țara încă n-a murit, iar sufletul românesc încă nu și-a dat duhul. Prin înfometarea noastră ei cred că ne va aduce sfârșitul ca națiune dată de la Dumnezeu. Dar aceasta va fi doar dacă le permitem și doar atunci când inteligentul nostru instinct de conservare ne va fi paralizat total.

Indiferența noastră este o boală care ne macină de zeci de ani, încă de la momentul 23 august 1944 și acum s-a acutizat într-atât încât letargia în care ne aflăm este posibil că ne va fi fatală. Dar totul nu este pierdut, încă.

Am trecut de ceea ce se numesc alegeri, am ajuns să ne uităm la ceruri, unii dintre noi, și să întrebăm: Ce trebuie să facem? Ce avem de făcut? Unii se mișcă nevăzut să se adune, să se coaguleze în diverse celule de criză, pentru ca în viitorul apropiat să acționeze la suprafață și să ne luăm țara înapoi, iar alții încă se vânzolesc între ei, poate călăuziți de astre, poate de alte forțe pozitive nevăzute, dar tot la origini se întorc, se întorc spre ei înșiși.

Am trecut prin cel mai cumplit examen de până acum care a început cu anularea alegerilor din 6 decembrie 2024, iar prin lovitura de stat în formă continuată am ajuns să trăim momentul 18 mai 2025 în mod fatidic și să simțim cum tenebrele s-au așezat asupra noastră și asupra țării doar ca să ne dăm acum seama ce am ales: insula muribundă a globalismului fatal, „Europa” progresiștilor.

Marea Crăpelniță a grădinii zoologice progresiste de la noi s-a dat în spectacol, apoi, în timpul marii „învestiri” a „președintelui” lor care ne-a confiscat România. Al lor spectacol grotesc ne-a scârbit cumplit, dar ne-am dat seama că ceva am greșit în tot acest timp de am ajuns să trăim asemenea „jocuri ale foamei” de România, undeva, cândva în tot acest răstimp, am schimbat macazul. Avem de văzut unde și când.. Monolitul statal și-a arătat adevărata față și colții în această perioadă în care i-am spus clar că nu-l mai vrem, și că vrem pace, libertate și democrație, că vrem suveranitate, că vrem SĂ FIM. Nu am fost lăsați, dar am permis să ni se întâmple toate acestea pentru ca acum să trăim urmările.

Vor veni și alte mari examene prin care trecem. Poate majorările exagerate și fascistoide ale taxelor și impozitelor, poate cenzura în mediul online pentru cei care susținem marii eroi ai neamului considerați de ei „criminali de război” și „organizații de tip fascist” etc., poate trimiterea inconștientă la război a tinerilor noștri și multe altele năstrușnice care le vor trece prin cap. Se întorc anii de tristă amintire în care pe străzile țării se facea poliție politică, asta doar pentru că unii dintre noi am ales greșit și am permis ca după lovitura de stat în formă continuată, să facă fraudă electorală. Căci – nu-i așa? – după lovitura de stat urmează mereu fraudele electorale, numai ca acei „înșurubați” în sistem să rămână în funcții ca să căpușeze în continuare involuând cumplit.

Dar noi ceilalți, porecliți de tefeleii mass-mediei de propagandă ca făcând parte din „pleava societății”, am ales în cele din urmă să ne facem un examen de conștiință, să ne uităm în oglindă, să ne aducem aminte de noi, de ființa noastră românească, și am văzut ce avem nevoie să schimbăm. Ne vom corecta și ghida gândirea, simțirea și fapta, căci acum când scriem aceste rânduri ne sunt mult tulburate, și avem nevoie să fim cât mai limpezi.

Privim în oglinda noastră și ne schimbăm gândurile și sentimentele de tristețe, ură, pizmă, ranchiună, răzbunare, lene și delăsare, letargie și indiferență, în exact inversul lor: fericire, iubire, bucurie pentru binele aproapelui, hărnicie, implicare, chiar dacă pentru unii pierduți în sinea lor toate acestea pot părea utopii personale. Pentru noi nu, căci ne schimbă inclusiv fapta.

Ne vom aduna, ne vom unii în comunități mici și cât mai multe, în care ne vom ajuta în orice facem. Vom pune baze sociale și poate chiar politice luând-o de la capăt, la firul ierbii, deoarece am pierdut vremea și nu ne-am schimbat fundamentul nostru interior. Am continuat cu certurile între noi, cu punerea bețelor în roate, cu sabotarea unora și altora dintre noi doar ca să întârziem inevitabilul care chiar a venit, eșecul total de aproape că am pierdut o țară.

Egregorul distrugător al neomarxismului a crescut monstruos vrând să distrugă egregorul nostru strămoșesc ce dăinuie pe meleagurile noastre de milenii. Este posibil să o facă, să-i pună capăt zilelor dacă mai permitem ca valorile noastre să se piardă. De aceea, noi toți, începând individual, continuând familial și comunitar ne vom conserva aceste valori milenare care sunt ca talanții cosmici în sufletele noastre, schimbând și corectându-ne modul de a gândi, simți, vorbi și acționa. Prin aceste falii lucrează răul între noi și ne distruge sufletul românesc.

Ajungem în punctul în care ne uităm la noi, bulversați fiind de ieșirea din cadru a liderilor noștri, totală sau parțială, chiar temporară, începând din acel moment 18 mai, și ne întrebăm dacă nu cumva am fost trădați, sau lăsați să ne purtăm de grijă, ca formă de autoguvernare, sau ne dă îndemnul inteligent, înțelept, părintesc să continuăm cumva singuri într-un fel de tăcere ermetică, prin „catacombe”, ghidați de spiritul lor, de egregorul lor, de moștenirea lor, de ceea ce ne-au spus, sfătuit, ne-au arătat prin exemplul lor jertfelnic, chiar dacă ei mai sunt încă printre noi.

Ni s-a spus că: „Atunci când râul vine în viitură, cu multe mizerii, este bine să nu îl traversezi… Aștepți pe mal.” Însă și atunci când acesta iese din matcă încercând să-și revendice pentru sine și pe aceia care așteaptă pe mal, atunci se cuvine să ne dăm mai în spate ca să nu fim luați de vâltoarea uriașă.

Gândurile rele duc la fapte rele, creionându-ne un caracter rău. La fel, sentimentele de frică, de angoasă, de lene și delăsare, să ni le preschimbăm în curaj, dar cu inteligență, hărnicie cu noi și între noi, căci la sentimente rele, se cuvine să răspundem cu sentimente bune, gândind, simțind, făcând exact inversul celor ce ni se fac acum.

Ce ne costă să ne uităm la noi și să fim sinceri cu noi înșine? Oare suntem corecții pământului? Oare merităm o asemenea soartă pe un drum așa de greșit?

Ce ne costă să ne punem frână gândului distructiv și răzbunător, sau tristeții și dezamăgirii, și să revedem frumusețea vieții care încă există în noi și cu care am fost înzestrați? Mai avem oare forță să ne revenim în fire?

Toate faptele bune cu noi, între noi, duc la schimbări majore printre noi și ne consolidează unitatea trainică pe mai departe. Chiar dacă este un precept bun, are la baza fapta creatoare de comunități, de vetre de familie. Valori umane avem nevoie să cultivăm în noi, ca ele să se reflecte în tot ce facem. Acestea ne sunt schimbările.

Apoi, după ce am făcut istorie spunând lumii întregi care ne este voința, faptul că nu mai vrem ca hoții să ne conducă, va da la o parte vălul de umbră întunecată care încă mai bântuie pe aceste meleaguri românești și în mințile noastre vrând să ne țină adormiți. Lumina va veni atunci când și mai mult vom acționa spre binele nostru.

La dezbinare, vom fi uniți unii cu ceilalți și noi toți cu Dumnezeu. La hoție, vom da celui ce nu are și-l vom ajuta să prospere. La corupție, vom răspunde corect cu demnitate, respectând legea, dar mai ales legea firii și cea divină gândind corect, simțind corect, acționând și vorbind corect, și așa vom da exemplu generațiilor următoare. La crimă vom răspunde cu fapta dătătoare de viață, creatoare, care insuflă și inspiră.

La tristețe, cu bucurie ne vedem de propriile vieți. Dar unul alături de celălalt, nu izolați și dezbinați cu suspiciuni și temeri de a fi dimpreună.

Hoția din țară nu se șterge cu una, cu două, ci doar întâi înțelegând că așa nu se face, nu așa se trăiește, iar fapta ne urmează și dând vom redobândi, dar fără să așteptăm nimic în schimb. Dacă alții ne distrug, noi să construim, chiar și cu puținul pe care-l avem. Dacă alții ne fură, noi să dăm chiar și din puținul pe care-l avem. Iar apoi liniștea, pacea, prosperitatea vor veni organic, natural, firesc pe acest făgaș care ne consolidează egregorul străvechi de milenii.

Nu suntem suflete rele, nu suntem cruzi din fire și nici sângeroși din naștere, ci buni, pașnici și blajini, îngăduitori, înțelegători și înțelepți, și vrem să continuăm așa, nu să ne schimbăm natura pe un bol de linte sau pe 30 de arginți.

Toți cei care au fost buni, au fost martirizați de cei care i-au hulit, batjocorit, blasfemizat, dar nu le-a păsat, s-au crucificat nerăzbunându-se.

Soarta noastră este acolo unde gândim, simțim și facem corect, nu pe drumul groaznic al răutăților, urii și dezbinării între noi.

De aici reîncepe viitorul nostru, din unitatea noastră și din modul corect în care ne ajutăm unul pe celălalt.

De aici încolo suntem noi, România Profundă, în care suntem dimpreună.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș