Povestea celor aproximativ 100 de tone de aur pe care România le-a trimis în Rusia pentru „păstrare sigură”

Povestea celor aproximativ 100 de tone de aur pe care România le-a trimis în Rusia pentru „păstrare sigură”, dar care nu s-au mai întors niciodată, rămâne unul dintre cele mai controversate episoade din istoria noastră modernă. Nu este doar un conflict diplomatic, ci un caz unic: o țară își predă bunurile unui aliat, în baza unor documente oficiale, iar aliatul — după schimbarea regimului — păstrează totul.

În toamna anului 1916, România se afla într-o situație militară critică în Primul Război Mondial. Trupele germane și austro-ungare avansaseră în Oltenia și Muntenia, iar Bucureștiul era amenințat. Guvernul, Casa Regală și instituțiile statului s-au retras la Iași, convinse că teritoriul românesc ar putea fi ocupat complet. Pentru a proteja averea națională, s-a luat decizia trimiterii tezaurului în Rusia Țaristă, considerată atunci un aliat de încredere, sprijinit de Marea Britanie și Franța.

Primul transport a plecat în decembrie 1916, din gara Iași: 17 vagoane încărcate cu 1.738 de casete pline de lingouri și monede de aur — napoleoni, lire sterline, coroane austriece. Totul a fost inventariat cu precizie. Reprezentanții Băncii Naționale a României și ai Băncii de Stat a Rusiei au semnat 3 exemplare ale protocolului prin care aurul era declarat „sub garanția guvernului imperial rus”. Valoarea totală era de 314.500.000 lei aur.

În iulie 1917, pe fondul intensificării conflictelor, România a trimis al doilea transport. De data aceasta, trenul avea 24 de vagoane și conținea nu doar rezervele de aur ale BNR, ci și o parte importantă a patrimoniului cultural românesc: arhive ale Academiei Române, picturi de Grigorescu, Aman și Luchian, documente domnești cu vechime de secole, manuscrise, odoare mănăstirești, bijuteriile Reginei Maria și economiile cetățenilor depuse la Casa de Economii.

În octombrie 1917, bolșevicii au preluat puterea în Rusia. Relațiile cu România s-au deteriorat rapid, mai ales după intrarea armatei române în Basarabia. În ianuarie 1918, Lev Troțki a rupt relațiile diplomatice cu România și a anunțat că tezaurul românesc devine „intangibil”, confiscându-l în numele noului guvern revoluționar.

De-a lungul secolului XX, România a primit înapoi doar o mică parte:

În 1935, URSS a restituit aproximativ 1.443 de lăzi cu documente și arhive, fără aur.

În 1956, Hrușciov a înapoiat câteva bunuri culturale, printre care tezaurul de la Pietroasele și mai multe opere de artă.

Însă componenta esențială — cele 93,4 tone de aur ale Băncii Naționale — nu a fost returnată niciodată. Rusia a invocat pe rând datorii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pierderi provocate de evenimentele revoluționare sau imposibilitatea localizării tezaurului. Cu toate acestea, protocoalele semnate în 1916 și 1917 rămân documente juridice valide, constituind dovada unei creanțe istorice de miliarde de euro.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!