Silviu Man – Martin Jan Stransky: „UNESCO propune interzicerea telefoanelor mobile în toate școlile din lume. Domnule ministru David, dumneavoastră când o s-o faceți? 69 de țări au făcut-o deja!”

Aud că, nu demult, în cadrul conferinței „Sănătatea mintală în era digitală”, organizată de Q Magazine la București, celebrul neurolog Martin Jan Stransky l-a comasat puțin pe „ministrul” psiholog al Educației noastre, Daniel David, cu aceste cuvinte:

„UNESCO propune interzicerea telefoanelor mobile în toate școlile din lume. Domnule ministru David, dumneavoastră când o s-o faceți? 69 de țări au făcut-o deja!”.

Eschiva lui Daniel David a sunat astfel:

„Pentru mine, ca ministru și ca psiholog, tehnologia, în sine, nu e bună sau rea. Ea devine bună sau rea în funcție de cum o folosești.”

Martin Jan Stransky

Ceea ce mi-a amintit brusc că anul trecut, dl. psiholog-dar-nu-încă-ministru-David – în cadrul unei alte conferințe, la Iași – afirmase cu seninătate de expert că expunerea copiilor la 2 – 4 ore de ecran zilnic (!) nu are efecte adverse, ba chiar e recomandată, atâta vreme cât conținutul „e de calitate”. Remarcam cu această ocazie, dincolo de enormitatea acestei afirmații, un fapt mai puțin vizibil – anume că dl. David, pentru a-și susține funesta-i recomandare, repetase de vreo cinci-șase ori / oră tot aceeași pseudoidee ca acum, anume că „tehnologia e neutră”. Faptul că autorul celor mai păguboase reforme din învățământul românesc se folosește cu atâta pasiune de această mantră pe care o invocă indiferent că se află în fața unui public obișnuit sau în fața unui „coleg” precum Stransky, ar trebui să dea de gândit multora care cred încă în acest „truism”.

La acel moment, am scris o mică dare de seamă personală despre ideea de neutralitate tehnică, despre formă și conținut, despre determinism și instrumentalism tehnologic. Pentru cine are răbdare să o (re)citească, o las aici.

Revin acum cu câteva notițe pe care le-am adunat de-a lungul timpului din cărțile unor oameni care, în ciuda faptului că nu au fost miniștri, pare că știu mai bine decât dl. David că neutralitatea tehnologiei e o problemă mult mai complicată decât pare. Nu le comentez, sunt și așa suficient de multe și cred că oricum vorbesc de la sine.

Henry Lewis Stimson

Totuși, e necesară o precizare, până a ne pierde în subtilități și nuanțe: coincidență sau nu, e interesant de remarcat din primele exemple de mai jos cum retorica neutralității tehnice a fost intens utilizată de indivizi deloc neutri politic. Personaje cu o poziție de incontestabilă autoritate în sistemul tehnico-militar, implicate nemijlocit în dezvoltarea unor tehnologii de distrugere în masă, de o complexitate și o finețe inginerească nemaiîntâlnite, apelează la ideea neutralității ca și cum acestea ar fi un banal cuțit pe blatul unei gospodine. Cu cât armele care trebuie create și folosite sunt mai periculoase, cu atât retorica din jurul lor pare că trebuie să fie intens neutralistă, protejându-i ca o perdea de fum pe dezvoltatorii lor.

De pildă, HENRY STIMSON, secretarul de război al SUA în timpul celui de-al doilea război mondial și susținător fervent al Proiectului Manhattan, scria despre „neutralitatea” bombei nucleare (la crearea căreia participase în mod direct astfel):

„Ar putea distruge sau desăvârși Civilizația Internațională sau ar putea fi Frankenstein, ori mijloc al Păcii Lumii.” (vezi mai mult în cartea lui David Rothenberg, Hand’s End).

Vannevar Bush

Despre VANNEVAR BUSH, inginer, inventator, fondator al Raytheon (același Raytheon, da!) și fost decan al facultăţii de inginerie de la MIT se spune că „reafirma idealul ştiinţei pure chiar înainte ca secretul celei mai mari realizări a ştiinţei aplicate, bomba atomică, să fie dezvăluit publicului. Mai mult decât orice altcineva, el este cel responsabil pentru decizia de a construi bomba”. Pledoaria lui Bush era ca cercetătorii universitari să fie „liberi de a urmări adevărul oriunde ar duce el”. Deloc întâmplător, celebrul lui raport se numeşte „Science, the endless frontier”. (Vezi mai mult în cartea lui Eric Schatzberg – „Technology: Critical History of a Concept”)

John von Neumann

Nu ar fi de ignorat nici cazul lui JOHN VON NEUMANN, celebrul matematician, fizician și inginer-pionier al computerelor, descris de istoricul Steve Heims ca fiind „dăruit complet progresului tehnologic nelimitat, care să fie obținut cu cea mai mare viteză posibilă”. În 1955, la doar 10 ani de la bombardamentele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki, von Neumann declara senin și mai puțin neutralist decât colegii lui de proiect: „Tehnologiile sunt întotdeauna constructive și benefice, în mod direct sau indirect”. Ca detaliu picant, se pare că în discuțiile sale intime, von Neumann afirma că sacrificiul de vieți umane este un preț acceptabil pentru progresul tehnologic. (mai mult în cartea lui Doug Hill – Not So Fast. Thinking Twice About Technology)

Poate că aceeași motivație stă și la baza retoricii mediului științific de la Stanford din anii ’60, pe care profesorul GREGORY H. DAVIS îl descrie astfel:

„O întreagă subcultură de intelectuali și de ‘oameni care rezolvă probleme’ care își dedicau timpul gândindu-se la problemele tehnice – dar nu și morale – despre folosirea armelor nucleare de distrugere în masă”. (Davis a fost profesor de Humanities and Political Science, cu atestări academice obținute la Universitatea Stanford și autor al volumului Technology: Humanism or Nihilism).

Ceva mai aproape de noi, alte câteva voci din industrie care pun sub semnul întrebării neutralitatea tehnică. ELLEN ULLMAN, programatoare și autoare a mai multe lucrări, printre care „Close to The Machine: Technophilia and Its Discontents”:

„Mi-ar plăcea să cred că computerele sunt neutre, o unealtă precum oricare alta, ca un ciocan cu care poți construi o casă sau sfărâma o țeastă. Dar există ceva în însuși sistemul, în logica formală a programelor și datelor, care recreează lumea după propria imagine”.

ABBE MOWSHOWITZ, computer scientist și profesor la City University of New York: „uneltele insistă să fie folosite în anumite feluri”. (The Conquest of Will: Information Processing in Human Affairs).

Bill Joy

BILL JOY, computer scientist, cofondator al Sun Microsystems:

„Neputința de a înțelege consecințele propriilor invenții în vreme ce ne lăsăm duși de extazul descoperirii și inovației pare să fie vina comună a oamenilor de știință și a tehnologilor.” („Why The Future Doesn’t Need Us”, un eseu de referință publicat pe Wired în anul 2000.)

Fie că e vorba de pretextul neutralității tehnice, precum mai sus, sau de o anumită non-neutralitate care ține de însăși esența tehnicii dincolo de intențiile directe ale creatorilor, dezvoltatorilor și utilizatorilor, problematica a fost și este expusă și de diverși gânditori, filosofi și critici culturali:

De pildă, JERRY MANDER, critic media și activist american:

„Presupunerea absolut eronată că tehnologiile sunt ‘neutre’, instrumente benigne care pot fi folosite bine sau rău în funcție de cine le controlează… Numeroase tehnologii își determină propria folosire, propriile efecte și chiar propriul tip de oameni care să le controleze. Încă nu am învățat să gândim tehnologia ca având o anumită ideologie construită în chiar forma sa.” (Four Arguments for the Elimination of Television)

Neil Postman

NEIL POSTMAN, celebrul gânditor, pedagog și critic media american, susținea încă de acum 40 de ani că „folosirea tehnologiei este determinată în cea mai mare parte de însăși structura ei” (nu de conținut!) și avertiza fără false pretenții de obiectivitate și echilibru:

„A nu conștientiza că o tehnologie vine însoțită de un program de schimbare socială, a susține că tehnologia e neutră, a presupune că tehnologia este întotdeauna prietena culturii este, la acest ceas târziu, prostie pură și simplă.” (Distracția care ne omoară / Amusing Ourselves to Death)

Tot Postman explică într-o altă carte:

„Tiparul, computerul, televizorul [evident, lista poate fi actualizată cu internet, social media, realitatea virtuală, I.A.] nu sunt simple mașinării de transportat informația. Ele sunt metafore prin care conceptualizăm realitatea într-un fel sau în altul. Ele clasifică lumea pentru noi, o reordonează, o încadrează, o lărgesc, o reduc și aduc dovezi pentru modul în care lumea este prezentată. Prin aceste metafore media, nu vedem lumea așa cum este ea. O vedem așa cum o prezintă sistemele de codare. Atât de mare este puterea formei informaționale”.

Și, spre finalul lucrării, rezumă astfel:

„1. Datorită formelor simbolice în care informația este codată, diverse media au diverse predilecții (biases) intelectuale și emoționale;
2. datorită accesibilității și vitezei informației lor, diverse media au diverse predilecții politice;
3. datorită formei lor fizice, diverse media au diverse predilecții senzoriale;
4. datorită condițiilor în care participăm la ele, diverse media au diverse predilecții sociale
5. datorită structurii lor tehnice și economice, diverse media au diverse predilecții de conținut.” (Teaching as Conserving Activity.)

DAVID ROTHENBERG, profesor de filosofie și directorul programului de Știință, Tehnologie și Societate al Institutului de Tehnologie din New Jersey:

„În cele din urmă, avem de-a face cu tehnologii care sugerează noi folosințe, depășind scopurile noastre inițiale. Ceea ce dorim să facem este schimbat cu ceea ce putem să facem – tehnologia nu face niciodată pur și simplu ceea ce îi spunem să facă, ci modifică noțiunile noastre cu privire la ce este posibil și ce este dezirabil.” (vezi lucrarea sa: Hand’s End. Technology and the Limits of Nature)

Günther Anders

GÜNTHER ANDERS, filosof german:

„Nu-i suficient să afirmi că tehnica ar trebui folosită pentru scopuri bune și nu pentru unele rele, pentru sarcini constructive și nu pentru unele distructive. Acest argument, care se aude până la greață din gurile multor hommes de bonne volonté, este, indiscutabil, miop. Întrebarea care trebuie pusă astăzi este dacă dispunem așa liber de tehnică. Nu putem să postulăm pur și simplu această putere de a dispune. Altfel spus: este cât se poate de ușor de conceput ca pericolul care planează deasupră-ne să nu constea în proasta utilizare a tehnicii, ci să să se afle în esența tehnicii ca atare.” (vezi cartea Obsolescența omului / Die Antiquiertheit des Menschen)

PHILIP SHERRARD, filosof, istoric și teolog britanic:

„Există o anumită concluzie greșită, din care trebuie să ne eliberăm, iar aceasta este ideea potrivit căreia teoriile științifice contemporane și descrierile care le însoțesc sunt oarecum neutre, pur obiective, și nu presupun supunerea minții umane unui set de presupuneri sau dogme în maniera în care se afirmă că sunt cerute de aderența la o credință religioasă […] Știința modernă – departe de a fi pur și simplu o disciplină pragmatică, materialistă sau empirică, independentă de metafizică, și asta este ceea ce mulți oameni de știință ar vrea ca noi să credem – presupune, de fapt, și implementează sub orice aspect, teoretic și practic, un punct de vedere metafizic sau filosofic ce poate fi văzut ca orice, dar nu ca fiind neutru […] Să gândești și să acționezi fără a avea constrângerea oricărei cunoașteri sau sistem de valori – în afară de cele proprii gândirii științifice moderne – înseamnă să te dedai la o tiranie de o nemaiauzită răutate”. (vezi cartea Coruperea omului și a naturii / The Rape of Man and Nature)

Bogdan Popoveniuc

BOGDAN POPOVENIUC, profesor de filosofie al Universității din Suceava și autor al cărții „Filosofia singularității”:

„Așa-zisa neutralitate valorică a tehnologiei este relativă și doar unul dintre multele moduri în care omul se amăgește pe sine pentru a se elibera de responsabilitatea pentru faptele sale. ‘Eu îmi fac doar treaba’. (I do my job) sau mai rău, ‘datoria’. ‘Eu doar fac ceea ce trebuie să fac’ este sloganul cel mai frecvent cu care se încearcă acoperirea incertitudinii axiologice a omului nesigur, predat forțelor tehnologice.”

JOSEPH W. COHEN, profesor de filosofie al Universității din Colorado Boulder:

„…această percepție a neutralității permite oamenilor de știință și inginerilor să evite orice gând perturbator că și ei, în calitate de oameni de știință și tehnicieni, ar putea fi preocupați de valori și, prin urmare, ar putea purta povara responsabilității pentru modul în care sunt folosite creațiile lor”.

DAVID DICKSON, autor, corespondentul din Washington al revistei Nature:

„Tehnologia unei societăţi nu poate fi niciodată izolată de structura sa de putere, prin urmare tehnologia nu poate fi considerată niciodată ca fiind neutră politic.” (în Alternative Technology and the Politics of Technical Change)

Max Black

MAX BLACK, filosof american:

„Dacă ‘neutralitatea științifică’ este o realitate și nu un mit, atunci oamenii de știință nu au opțiunea de a lua vreo poziție în privința problemelor personale și sociale arzătoare ale timpului nostru. Dar atunci discuția despre ‘neutralitatea’ științei aduce a ridicol – e ca și cum ai denumi pâinea neutră pentru ea poate hrăni și păcătoșii, și sfinții depotrivă. Nu poate exista opțiune științifică, nici partizanat științific cu privire la chestiuni de politici sau moralitate; și de aici rezultă, în sens strict, că nu poate exista nici neutralitate științifică: știința nu are vreo legătură directă cu altceva decât cu problemele științifice. Această calificare este desigur importantă. Am putea spune că ‘neutralitatea’ științei trebuie să fie esențială, incapabilă de a fi eliminată sau ameliorată. Dar în acest caz ar fi poate mai bine să vorbim despre irelevanță științifică.” (vezi articolul „Is Scientific Neutrality a Myth?”, în Lipscombe, Williams (eds.) – Are Science and Technology Neutral?)

Aș fi încheiat cu această mărturisire trașantă a scriitorului și fizicianului ERNESTO SÁBATO, laureat al Premiului Cervantes:

„În 1938, lucram în Laboratorul Curie din Paris. Îmi vine să râd şi îmi e greaţă de mine, amintindu-mi cum stăteam între electrometre, suportând încă îngustimea spirituală şi vanitatea scientiştilor, cu atât mai demnă de dispreţ, cu cât era întotdeauna învăluită în fraze despre Umanitate, progres şi alte fetişuri, abstracte prin stilul lor; şi asta, când războiul se apropia, iar Ştiinţa care, după domnii aceia, venise să-l elibereze pe om de toate relele sale fizice şi metafizice, devenea instrumentul masacrului generalizat”…

…Mă gândesc însă că, în urmă cu 80 de ani, retorica neutralității tehnicii se întețea în jurul unei tehnologii extreme care se pregătea să spulbere materia și să instaureze spectrul unei neîntrerupte panici de sfârșit de lume – bomba nucleară.

Acum, retorica neutralității tehnicii pare că se întețește din nou în jurul unei alte bombe, al cărei suflu trece dincolo de materie – bomba informațională numită I.A.

Așa că pentru a încheia această dare de seamă, de fapt cea mai nimerită ar fi Milla Sofia, care nu e nici ministru, nici psiholog, ci influenceriță virtuală (complet generată de I.A.) care – nu foarte surprinzător – e în deplin acord cu influencerul real Daniel David, „ministru” și psiholog (nu știu exact de cine generat):

„– Care este opinia ta privitoare la creșterea în popularitatea a modelelor IA? Crezi că IA ar putea fi periculoasă?

– Lumea se schimbă rapid și trebuie să ne adaptăm la schimbare. Dezvoltarea inteligenței artificiale va provoca schimbări majore în societatea. Vechile joburi dispar, dar sunt create altele noi. Nu cred că merită să încercăm să oprim această dezvoltare. Inteligența artificială poate fi folosită pentru bine sau pentru rău, la fel ca numeroase alte inovații.”

A consemnat pentru dumneavoastră Silviu Man.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!