Tudor Urse – Aurora Gruescu, „Doamna Pădurilor”, prima femeie inginer silvicultor din lume

Tudor Urse – Aurora Gruescu, „Doamna Pădurilor”, prima femeie inginer silvicultor din lume

Puțină lume mai știe, cine a fost cu adevărat doamna Aurora Gruescu. De asta suntem aici, să vă aducem aminte.

Un zâmbet fin, o prezență impunătoare care a rămas în istorie, punând România DIN NOU la loc de cinste la nivel internațional!

Aurora Gruescu a fost prima femeie inginer silvicultor din lume! De asemenea este și prima româncă ce creează un program de împădurire la nivel național.

Dar haideți să vedem împreună povestea ei.

Se naște în 1914 la Oituz, județul Bacău, într-o familie de dascăli. De când era mică i-a spus tatălui ei că vrea să se facă pădurar. Dar cum se întâmplă adesea, familia credea că era o altă joacă tipic copilărească, însă fetița de doar 10 ani știa de pe atunci că asta îi va fi vocația.

Pe când era mică, tatăl ei organizează o excursie, împreună cu alți copii cu scopul de a-i integra mai ușor pe cei mici în natură. În excursie, copii au poposit într-un luminiş din pădure pentru un picnic. Vrăjită de frumuseţea acelui loc, Aurora şi-a jurat că atunci când se va face mare va lucra în pădure. A urmat după liceu Facultatea de Medicină. O opțiune aleasă de părinții săi, dar care o ținea în continuare cu gândul la meseria de pădurar. A intrat la Medicină, însă a susținut în același timp examen la Facultatea de Silvicultură. Evident că a intrat printre primii. Ușor, ușor s-a îndreptat spre meseria de inginer silvicultor, plină de obstacole, într-o perioadă când femeile nu erau bine văzute în meserii considerate doar de bărbați practicate. Astfel, ajunge să fie singura femeie care alege această meserie în anul 1933, dintr-un grup de specializare format numai din bărbați.

Respinsă la Silvicultură

Aurora GruescuLa facultate începe greul. Avea 130 de colegi, toți băieți. Decanul Vintilă Stinghe, deranjat de prezența unei femei la Silvicultură, îi influențează pe restul să o marginalizeze. Fapt ce a durat o perioadă destul de lungă.

Doamna Aurora spune așa despre această perioadă într-un interviu:

„Doi ani nu mi-a vorbit colegul meu de bancă, zicea că n-are ce să discute cu o fată despre probleme care sunt ale bărbaţilor. Atunci, prejudecăţile se manifestau foarte puternic şi printre intelectuali. De-abia când am avut primul post la Casa Pădurilor Statului am simţit că sunt tratată altfel, deşi aveam un salariu mai mic decât o pensie.”

Trece cu brio peste toate aceste prejudecăți și termină facultatea. Apoi începe imediat să lucreze pe postul de inginer silvicultor. Practic visul ei devine realitate. A lucrat 35 de ani în domeniul Silviculturii unde a adus contribuții importante.

Spre exemplu, când spunem Aurora Gruescu, spunem de fapt primul proiect de împădurire națională coordonat în timpul lui Carol al II-lea. Acesta era propus pentru suprafața de 100.000 de ha. Lucru nemaiîntâlnit la acea vreme dar care și astăzi rămâne unic ca proiect de împădurire.

Tot ea a condus și lucrările de a combate prin procedee avio-chimice dăunătorii ce afectau pădurile infestate din jurul Bucureștiului. Astfel, datorită muncii sale, ajunge membru de onoare al Societății Progresul Silvic, filiala Prahova, al Asociației Generale a Inginerilor din România și al Ministerului Apei, Pădurilor și Protecția Mediului.

Cu așa realizări pentru mediu, a meritat deplin!

Aurora Gruescu

Perioada neagră

A lucrat din 1938 până în 1973. Astfel o mare parte din munca sa a fost și sub perioada neagră postbelică. Evident că datorită originii sale nesănătoase este stabilit ca dușman de clasă și a fost expropriată. Rezistă cu brio acestei perioade, unde după o perioadă de timp, același regim ticălos,  disperat în căutare de intelectuali și specialiști care să susțină propaganda „muncii de clasă”,  o decorează și o atrage să devină membră de partid. Ea respinge acest lucru.

Aurora Gruescu

Un record recunoscut abia în 2000

În anul 1997, The American Biographical Institute o nominalizează pe doamna Gruescu pentru titlul de personalitatea anului. La noi în țară, este recunoscută pentru meritele sale abia 3 ani mai târziu. În anul 2000, vicepreședintele Societății Progresul Silvic, dr.ing. Cristian D. Stoiculescu îi trimite o scrisoare unde este confirmată ca prima femeie inginer silvic din țară și din lume!

Astfel, într-un mod neaoș comic putem spune, mai bine mai târziu decât niciodată!

În anul 2005, doamna Aurora Gruescu moare exact lângă locul pe care l-a iubit toată viața – PĂDUREA!           

Să nu o uităm, și mai ales, să ne aducem aminte cine a fost cu adevărat această doamnă, atunci când mai vorbim de minunile naturii din România.

A consemnat pentru dumneavoastră,

Urse Morega Tudor Alexandru

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu