Tudor Urse – MITOLOGIE ROMÂNEASCĂ: Cartea Vâlvelor - Legende din Munții Apuseni (partea I)

Recent, un prieten mi-a dat o carte care, sincer, m-a lăsat complet perplex. Adică în sensul că nu auzisem de ea, mai ales că este pe interesul meu – orice informație despre legende românești sau vâlve. Și chiar le cam știu pe toate. Eh, iată că mi-a demonstrat că încă mai am de cules.

Cartea Vâlvelor, Maria Ioniță

Răsfoind-o descopăr o serie de legende (sau vâlve cum se mai spune din popor în partea Apusenilor) care m-au bucurat nespus de mult datorită conținutului lor bogat în descrierea unor entități din ce în ce mai puțin știute. În primul rând pentru că se găsesc din ce în ce mai greu cărți vechi despre mitologie românească. Și în al doilea rând, pentru că sunt culese direct de la localnici după cum veți vedea în rândurile următoare.

Astfel, m-am gândit să vă lăsăm un bagaj cultural neaoș cum ar zice ăi bătrâni ai noștri, plin de povețe, avertizmente și creaturi destul de interesante.

Poveștile au fost culese din cartea MARIEI IONIȚĂ – CARTEA VÂLVELOR de editura Dacia.

Așa că luați-vă o cană de vin sau o țuică, or pălincă, stați la căldură și citiți cu mare atenție niște legende direct din repertoriul nostru bogat de Halloween românesc cunoscut ca noaptea Lupului Alb sau Sântandrei. Să începem cu…

Despre vâlve

Vâlva, când apare, poate fi îmbracată în alb sau în negru. Aia în alb nu-i așa periculoasă ca aia în negru. Aia în negru nu-i bună, c-aiaț face valuri multe. Și oaminii, la doișpe noaptea, pă timpu unde știu că umblă, nu mai trec p-acolo.

Chicidea Maria, 65 ani

Bistra, Jud. Alba – Data culegerii 07.03.1979

De ce nu umblă copilul până la 1 an

Când s-o făcut lumea, să nășteau fel și fel de ființe care să porneu pă lume și n-aveau putere. Vâlva Pietrelor o făcut o casă. Mamele s-o dus cu tătile cu ființele care s-o născut, în sus de casă și le-o aruncat păstă casă. Tăte – pisică, cățălaș, purcelu, mielușelu, vițălu, lupi, urși, tăt ce s-o aruncat o picat în picioare și-o pornit.

Și-o mers mama cu copilu să-l arunce. Ea a fujit cu șurțu și l-a prins în șurț ca să nu să lovească, să nu moară fiu ei. Și Vâlva Pietrilor la toate le-a dat putere și la femeie i-a zis

– Dacă ț-a fost milă de el, poartă-l în brațe un an de zile.

Roșu Floarea a lui Mososoc, 44 ani

Măguri-Răcătău – Data culegerii 03.09.1979

Cutiuța

On bătrân de-a Ptruchii o ascuns la talpa căsii o cutiuță ca o lădiță. Ș-o zîs ficioru cătă el:

– Ce-ai acolo?

– Tu să nu umbli aicea până-i lumea în cutia asta.

– D-api di ce? Ce-ai acolo?

– Tu să taci, să nu umbli în veci. Și el o murit.

După tri ai o zîs nevasta cătă bărbatu-so:

– Oare ce-a fi având bătrânu în cutiuța aceia?

– Hai să cotăm!

– Hai!

Să apucară ei să dezgroape lădița. Dă s-o deștidă. O deștis. În ie era o pasăre și o zburat pasărea. În ladă nu era nici pene, nici murdărie, nici nimnic. Da de cum a zburat pasărea, ei n-o mai putut șide în casă. Tătă noaptea gânde că vin caii cu lemne. Duduie și țîne rând și nu pute durni.

O mărs din casă ș-o lăsat pă alți, da nici aceia n-o putut sta, că tătă noptea auzău caii viind – trap! Trap! Trap! Trap! Vine caii până-n târnaț, da să să baje-n casă.

În cutiuță o fost puterea vâlvii asupra locului. O zburat pasărea? O zburat!

Cioază Todosia a Fetelor, 57 ani

Măguri-Robești – Data culegerii 12.05.1977

Vâlva cetății

Odată un om viind cu căruța, când o fost pă pantă la Grui, îi era cam somn. Mai în urma lui erau alte două căruțe care să întorceau de la țară. Oaminii să cunoșteau, ei erau vecini și să ortăciseră să vândă împreună lemn. Vânduseră și să întorceau cătă casă. Pă cel din față îl chema Niculaie. Când îi odată, pe când o ajuns pedri colțî aia mari, numa aude odată:

– Niculaie! Ține bine de depleie!

Atuncea odată tresare, când aude vocea aceea aspră. Și când să strezește, numa vede un călăreț din sus de el, pă colț, trecînd într-o forță nemaivăzută de el. O coborât pă ptiatră ca pă perete, o trecut apa pă din sus de Someșu Rece și în urma lui rămâne numa așe un zgomot. Și s-o spăriet calu omului. Și dă-i la fugă! Dă-i! Ș-api până când s-o obosit calu, atunci s-o liniștit.

Omu din ultima căruță s-o uitat în urmă ș-o văzut călărețu că s-o oprit pă Dealu Cetății. Și calu nălucii o nechezat o dată. Atunci calu omului dă-i la fugă! Și omun n-o mai văzut nimic.