valvele apei, mitologia romaneasca

Tudor Urse – MITOLOGIE ROMÂNEASCĂ: Cartea Vâlvelor – Legende din Munții Apuseni (partea a II-a)

Vă salut dragilor din nou! Astăzi vin la voi cu alte vâlve noi, mai lungi un pic, și legate de tema apei. Mai precis de făpturile apelor, spiritele apelor care se mai numesc și Ondine.

Acestea te pot ajuta, dacă le respecți sărbătorile și datinile (cum spun bunii noștri) sau te pedepsesc atunci când le încalci (Rusaliile, Noaptea de Sânziene).

Așa ca haideți să vedem ce mai zic poveștile despre vâlvele apelor. Să vedem:

FECIORUL ȘI VÂLVA APEI 

O fost on fecior și la Sânziene s-o dus la pescuit pă dunga apii. În loc să vadă pești, o văzut o zînă frumoasă, frumoasă tare frumoasă. I-o fost dragă, dar în zadar, că pă când s-o prindă, nu s-o mai putut. O scîpat. O zis cătă el:

– Mai așteaptă pân la vară.

– El s-o dus acasă supărat și s-o gândit

Cum de n-am fost mai deștept?

Cum să stau on an s-aștept?

Că mni-o spus că pân la vară

Zânile vor veni iară.

Aia o fost Vâlva Apii și l-o păcălit pă ficior.

Vidrean Maria a lui Gheorghe a lui Iacob, 63 ani

Măguri-Răcătău, Iujdei – 26.07.1979

FETELE DE APĂ 

stima apelorÎn vremea războiului o trăbuit să se retragă. Tăt o fujit, tăt o fujit. O umblat săracii să să retragă-ncoacea. Și o nimerit pân niște pîduri, pâng-o apă, pă lângă niște colț. Ș-o zîs că o gândit că dade or da de un on pod oareunde, să poată trece, să strabată încoacea, s-ajungă compania.

O zîs că o auzit acolo mai plângând, mai râzând lângă apă, acolo. O zîs că mai era cu unu din Măguri. S-o zîs că s-o băgat ei într-o coptă de ptiatră și s-o uitat. Ș-o zîs că era două fete, așa să țâpa-n apă, iară să rădica, iară să văieta.

– Vai cum ne tulbură oaminii apele, ni le prăpădesc. Iară să mai băga în apă, iară…

Aveu on păr mare până la călchie, Și să scula de-acolo și da cu mânurile așe pă cap și să ciuciula și iară să mai băga-n apă și iară să mai văieta și să cânta. Erau fetile de apă. Fetile Vâlvii Apii.

Apoi o pornit săracii, s-o tăt dus ș-api oarecum și oarecum o trecut și-o dat api de-un pod. Ș-o trecut apa, o dat de-o companie, s-o prezentat acolo ș-o scăpat săracii.

Ileana a lui Iosif Pădineanului, 73 ani

Măguri-Răcătău – 02.02.1975

valve si stime

OMU ÎNSĂMNAT 

O fost odată o femeie și bărbatu ei era beteag de-o jumătate de an pă pat. Muierea o mărs la târg la Câmpeni și până să vie de acasă, soacră-sa o aflat că ficioru ei îi însămnat de Vâlva Apelor și numa așe scapă, dacă, trimite pă oarecine cu hainile la o stavilă, acolo unde apucă apa de merje la o moară. Și, dacă a scăpa acela ce duce hainile și s-a întoarce acasă, moare ficioru-su, dacă moare acela, vâlva să mulțămește cu atâta și ficioru ei scapă.

Nevasta atâta o putut să înțăleagă, când o ajuns, că – Vine – și – O trimetem – dar n-o înțăles că ce vreu. Noa, o vinit și o intrat în casă și soacră-sa i-o spus că o aflat că, dacă cineva i-a arunca hainile în apă, la stavilă, s-a face bine. Și i-o zîs:

Numa tu să poate să mei, că tu ești muierea lui.

Îi dede drumu la muiere cu hainile și dădu să vie cătă casă. Dar ce să vie, că n-o lăsau să treacă păstă pot cătanile. Nu să știe de unde, dar podu era plin de cătane. Suce, zmuce și în stânga și în dreapta. Când s-i deșchis on picuț de cale pintre cătare, nevasta îndată o trecut pântre ele ca vântu și du-te! Atunci auzi vaiete și zderete. Nu știe nime că ce-i, nu se pricepe nici ea, destul că atâta era de asudată și necăjită și amărâtă, de să-nciotau pticioarele pă loc. Fel și fel de strâgăte pă ie:

Tu Ana! Tu nevastă! Tu muiere! Întoarce-te-napoi! Uită-te la noi!

Muierea ață-nainte și până acasă. O ajuns pă podu Sohodolului și s-o trezit sub pod. Și să trude să iasă din apă și nu putea, dar ea nu era nici pă pod, nici sub pod că era într-o luncă. Acolo stăte. Ș-o scos cizmele să-și țîpe apa din ele. Dar nu era apă, că era sudoare de cât să muncise. Să scoală de-acolo-ncetuț și să ie cătă casă. Când o ajuns aproape de casă, o auzit:

Vine! N-o murit!

Atât o putut să înțăleagă ea și s-o băgat în casă. O intrat în casă.

– Noa, dar ce-aț vrut, să mă omorâț? Și cătane după mine și fel și fel de muzici, numa să mă întorc, dar am știut că-i vâlva și nu m-am întors. Și-am scăpat.

Atunci bărbatu ei, care nu se sculase de-on jumătate de an de pă pat, s-o ridicat, o ieșit pă ușe și ață la apă. Atâta o auzit cei din casă:

Stai că iaca viu!

Cum o ajuns lângă apă, o sărit în ea ș-o foat gata. L-o dus Vâlva Apelor cum i-o fost sămnu.

Nicoară Ioan Gherasim zis Nelu, 53 ani

Sohodol, județul Alba – 07.10.1977

Apăi deh… că Vâlvele astea ale apelor tare mai sunt periculoase. Cam atâta azi despre Vâlvele apelor. Zilele următoare revenim cu altele…

A consemnat pentru dumneavoastră,

Al vostru,

Urse Morega Tudor Alexandru

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu