Fiecare război are dimensiunea sa tragică, tineri soldați uciși în floarea vârstei, de-o parte și de alta, pentru o cauză care nu e a lor, mame care-și plâng fii, civili cuibăriți în adăposturi de frica bombelor, locuințe distruse, masacre și gropi comune. Iar războiul din Ucraina nu face, din păcate, excepție. În același timp, însă, nu putem să nu observăm că acest război are, în mod ciudat, și o dimensiune carnavalescă, de parcă s-ar turna un film de Tarantino.

În mod ciudat, o țară supusă invaziei primește în câteva luni vizite diplomatice cât n-a primit în toată istoria ei. Capitala este ba bombardată, ba încercuită, dar liderii lumii poposesc nestingheriți la Kiev. Deși trupele de ocupație bântuie țara, trenurile cu șefii altor state călătoresc mii de kilometri cu trenul, delectându-se cu peisajele primăvăratice. În alte războaie nimeni nu s-ar fi încumetat, de pildă, să facă vizite de încurajare pe frontul de la Verdun sau în orașele încercuite Leningrad sau Stalingrad, ba să mai și promită, sub privirile agresorilor, ajutoare de miliarde de dolari. Și te-ai fi așteptat ca deplasările astea printr-o țară ocupată să fie ținute la secret, ca nu cumva viețile aliaților de rang înalt să fie puse în pericol. Da’ de unde! Vizitele sunt anunțate cu surle și trâmbițe, de parcă ar avea loc în Hawaii, cu ghirlande de flori pe umeri, nu într-o țară al cărei cer e brăzdat de bombe și de rachete.

Ca să nu mai vorbim că cei patru șefi de stat și de guvern, la țol festiv, cu costum și cravată, au fost așteptați de gazdă în tricou, de parcă abia atunci aflase președintele Ucrainei de vizită și, în felul ăsta, le sugerează că avea treabă și ei îl rețin.

A consemnat pentru dumneavoastră Varujan Vosganian.

Nota redacției: Momentele de luciditate și bun simț în zilele noastre pe care marii oameni de cultură, cei cu rezonanță, le au astăzi sunt din ce în ce mai prețioase referitoare la vremurile pe care le trăim, la conflictele (iată!) care s-au produs în ultimii doi ani, iar domnul Vosganian este unul dintre cei care au creionat foarte corect peisajul lumii actuale și derapajele sale, mai ales în mediul online. Dacă sunt din ce în ce mai prețioase, nu înseamnă că aceste intervenții sunt din ce în ce mai rare, dimpotrivă, aparițiile sunt din ce în ce mai dese pentru că vremurile o cer și oamenii de asemenea. Cum spunea un mare scriitor al secolului trecut: „Sunt decenii în care nu se întâmplă nimic, dar apoi sunt săptămâni în care se întâmplă decenii!”. Să luăm aminte!

P.S.: Urmăriți și seria interviurilor noastre cu dl. profesor istoric Corvin Lupu despre Adevărul privind țara de La Margine (U-Craina).