Virgil-Teodorescu Capriș – Furtună pe marea vieții

Mii de raze se revarsă
Niagară, printre nori,
Printr-un ochi micuț de plasă,
Cât un petic de fiori,

Soarele se scurge-n mare
Într-o lavă aurie,
Dă în clocot pe cărare,
Apoi crește în câmpie,

Nori coboară din înalturi
Sărutând marea, se urcă
Printre fulgere, în salturi,
Scăpărând ca o nălucă,

Valuri cresc și se aruncă
În talazuri cât Carpații
Și croiesc din munte, luncă,
Uimind clipa și-nvățații,

Fundul mării se îndoaie
Sub desagi ce se prăvale
Cu-avalanșe de pâraie,
Ridicând o nouă cale,

Nori și mare se-mpreună,
Neștiind din care plouă
Și se prind de stânci și lună,
De catarge rupte-n două,

Toți aleargă ca să scape,
Nori și mare și corăbii,
Toți au fost cuprinși de ape
Care-nghit mișei și săbii.

Nu se știe, norii, marea,
Care sunt învingătorii,
Că ei nu-și umbresc cărarea
Cu-ntrebări de trecători,

Numai noi, vâslașii mării,
Visători și călători,
Ne-avântăm în largul zării,
Biruind și mări și nori!

Peste toți mereu răsare
Veșnic, Soarele cuminte,
Ca egal, să ne-mpresoare
Cu iubiri din raze sfinte!

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!