grupul pentru romania

Serviciul Român de Informații s-a predat cu totul serviciilor secrete străine

Este evident și arhicunoscut că, după evenimentele din decembrie 1989, în România au avut loc numeroase fenomene negative, care au condus la pierderea suveranității naționale, la lichidarea economiei naționale și în locuirea ei cu o economie străină, la un jaf colosal al acumulărilor de 50 de ani din societatea românească, la escaladarea corupției, la depopularea țării, la îndatorarea foarte mare, la pierderea controlului statului român asupra resurselor naturale ale țării, la înstrăinarea mijloacelor necesare statului român pentru a-și exercita cu succes atribuțiile, la înstrăinarea unei mari părți a pământului țării, la retrocedări de bunuri, valori și resurse care s-au făcut prin abuz și au condus în Transilvania la restabilirea sistemului de proprietate care a existat în Evul Mediu, când minoritățile naționale dețineau proprietățile, iar românii le munceau, la înlocuirea românilor cu imigranți neasimilabili, la degradarea sistemului de educație, de sănătate, de justiție, la falsificarea de alegeri, la jefuirea economiilor bănești ale populației prin tot felul de mijloace (prăbușirea controlată a unor bănci, apoi FNI, SAFI, Caritas și alte sisteme de atragere a banilor populației în jocuri piramidale), la promovarea unor politici prin care România își atrage adversitatea unor mari puteri mondiale, la implicarea țării în războaie în care n-ar avea ce căuta și la alte numeroase fenomene negative, asupra cărora nu ne mai oprim în rândurile de față. Toate acestea sunt mari riscuri de securitate națională care nu au fost prevenite de SRI și au condus la un adevărat dezastru al țării, care se încearcă a fi acoperit de regimul politic printr-un cor propagandistic asurzitor și prin poliție politică represivă, exercitată de SRI, cu ajutorul instituțiilor pe care le dirijează (Parchete și Poliție), poliție politică represivă deghizată în sintagma „lupta împotriva corupției”.

Cele mai multe dintre fenomenele negative grave din societatea românească s-au născut și dezvoltat după includerea țării în organismele euro-atlantice și aservirea totală a SRI față de serviciile secrete ale unor state „partenere”.

GpR constată că principalul serviciu de informații al țării, Serviciul Român de Informații, care avea – și are – datoria să semnaleze și să prevină riscurile de securitate,  nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin lege. Acesta este principalul motiv al eșecului total al regimului politic euro-atlantic. Fiecare regim politic din istorie poate fi modelat în direcția progresului unei țări, sau în direcția regresului. În anii regimului euro-atlantic, România a mers înainte coborând pe scara istoriei. Țara a fost dată înapoi cu peste un secol la mulți indicatori social-economici și ar trebui să analizeze comparativ problemele cu care se confrunta România în perioada 1890-1900, în timpul regelui Carol I. Ca și în acele timpuri, România are cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză, are spitalele infectate cu bacterii nozocomiale, are cel mai mare număr de analfabeți la mia de locuitori din Europa, nu are depozite pentru recoltele de cereale ale fermierilor, nu are flotă, nu mai are căi ferate corespunzătoare etc., etc.

La necesitatea foarte mare de prevenire a dezastrelor menționate, Serviciul Român de Informații nu a avut reacții eficiente. Reprezentanți ai SRI au declarat în mod repetat în spațiul public că serviciul a informat asupra riscurilor de securitate, dar factorii politici ar fi cei care nu au reacționat. Aceste declarații ar putea fi acceptate doar dacă SRI ar fi fost numai ceea ce ar fi trebuit să fie, respectiv un serviciu care să ofere informații corecte, complete, verificate, oferite la timp decidenților politici și administrativi stabiliți prin lege. Or, SRI este mult mai mult decât atâta: este deținătorul și administratorul puterii în România. Politicienii sunt doar interfața puterii pe care o dețin serviciile secrete, în primul rând SRI.

GpR a constatat că atunci când SRI a dorit să intervină în societatea românească și să-și promoveze interesele, a avut toate mijlocele să o facă. SRI controlează în cea mai mare măsură toate parchetele și numeroși judecători. Pentru susținerea afirmației noastre, este suficient să amintim numeroasele dezvăluiri din presă ale acestei realități din societatea românească. SRI avizează sau respinge avizul pentru ocuparea funcțiilor în instituțiile publice de la nivel local și central. SRI avizează toate intrările în magistratură. SRI ridică avizele pentru persoanele pe care le consideră necorespunzătoare în exercitarea funcțiilor. Cine avizează o persoană să exercite o funcție în stat și cine îi poate ridica avizul, este superiorul acelei persoane. Din acest punct de vedere, SRI este părintele celei mai mari părți ale clasei politice din România.

Când SRI a dorit să devoaleze o faptă sau un fenomen pe care l-a considerat neconform cu interesele pe care le reprezintă, acea faptă sau acel fenomen a fost scos la iveală de presă în forma dorită de serviciu, iar persoanelor incomode li s-au distrus imaginile, au fost compromiși, le-a fost lovită familia, sau au fost întemnițați.

Serviciul Român de Informații a avut totdeauna puterea de influențare a deciziilor politice privitor la acordarea de fonduri mult crescute anual pentru serviciu, în ciuda situației financiare grave în care se află România de mulți ani.

Serviciul Român de Informații a încălcat legea în mod grav, acordându-și puterea de influențare a unor instituții ale statului. Astfel, reamintim că, prin Legea organică 303/2004, legiuitorul a prevăzut riscul de abuzuri ale serviciilor de informații în domeniul justiției și a menționat în lege că magistrații nu au voie să colaboreze cu serviciile secrete. În Metodologia de aplicare a legii, care face parte integrantă din lege, s-a prevăzut inițial ca magistrații să fie obligați să dea anual o declarație olografă pe proprie răspundere că, în anul respectiv, nu au colaborat cu serviciile de informații. Chiar și în forma actualizată a legii, la art. 228, alin. 1) s-a prevăzut că: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații”; la alin. 2) că: „Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror”; la alin. 3 că: „ Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de resurse umane”, iar la alin. 4) că: „Serviciilor de informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute la alin. (1) ca lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani…”.

În ciuda acestor prevederi explicite ale legii, SRI a încheiat protocoale secrete ilegale cu Înalta Curte de Casație și Justiție, cu Parchetul General, cu DNA, cu DIICOT, cu Curțile de Apel, cu Uniunea Națională a Barourilor din România și cu alte instituții. Prin aceste protocoale secrete ilegale, SRI s-a implicat ilegal în justiție, colaborând ilegal și influențând magistrații în luarea de sentințe și de decizii, prin introducere în dosare, a unor probe care nu au fost obținute în condiții legale. În acest fel, SRI s-a dovedit o instituție care a încălcat grav legea, în formă continuată. Magistrații din România au dat anual declarații pe proprie răspundere în baza legii și le-au încălcat grav. În felul acesta, magistrații au fost cu toții vulnerabilizați și aduși la mâna SRI. Fiecare dintre magistrații care au colaborat cu SRI putea fi oricând devoalat, compromis și eliminat din magistratură, cu pierderea drepturilor la pensii foarte mari și numeroase alte privilegii.

Existența acestor protocoale ilegale a fost deconspirată de un fost șef al unui partid de guvernământ, Liviu Nicolae Dragnea, a cărui imagine publică a fost deteriorată grav, apoi a fost condamnat cu suspendare (pentru că a trimis niște e-mailuri!), apoi a fost condamnat la închisoare cu executare, iar o mare parte a opiniei publice, inclusiv numeroși juriști, sunt de părere că unele din acele condamnări au fost abuzive. În urma implicării SRI în justiție, în baza protocoalelor secrete încheiate de serviciu, au rezultat abuzuri colosale. Ulterior deconspirării protocoalelor, sute de dosare s-au finalizat cu achitări, cu mențiunea „Fapta nu există”. Alte mii de dosare erau deja finalizate cu sentințe definitive și nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea adevărului și dreptății. În ciuda deconspirării existenței protocoalelor secrete, în ciuda presiunii opiniei publice și a solicitărilor politice, conținutul acelor protocoale încheiate de SRI cu diverse instituții nu a fost niciodată făcut public. Ascunderea în continuare a conținutului abuziv al protocoalelor secrete nu poate salva imaginea SRI și a regimului pe care îl slujește această instituție. Atât regimul politic, cât și SRI, s-au compromis iremediabil.

În Serviciul Român de Informații au fost cooptați foarte numeroși ofițeri, subofițeri și maiștri militari proveniți din rândul minorităților naționale, care, de-a lungul istoriei, au reprezentat factori de risc pentru securitatea națională a României. Nu este cazul să menționăm în aceste rânduri realitatea istorică a conflictelor dintre români și maghiari, dintre români și evrei, dintre români și ucraineni etc. După părerea GpR, prezența minoritarilor etnici în rândul SRI vulnerabilizează susținerea de către instituție a intereselor naționale ale majorității etnice românești ale țării. Minoritățile naționale au susținut totdeauna, prioritar, interesele popoarelor de care aparțin din punct de vedere etnic, interese diferite sau chiar adverse față de interesele istorice ale României.

Serviciul Român de Informații s-a predat cu totul serviciilor secrete străine ale statelor din care provin companiile multinaționale occidentale care jefuiesc România și s-a asociat cu acestea pentru a promova interesele economico-financiare personale ale cadrelor serviciului, cu deosebire ale celor cu funcții de comandă.

Grupul pentru România știe că în SRI există și ofițeri români patrioți, care nu au putut, în momentul istoric de după aderarea României la NATO și la UE, să acționeze plenar în favoarea intereselor României profunde, total diferite de interesele globaliste ale stăpânitorilor străini ai României și de slugile aservite lor din conducerea de la București. GpR speră că va veni un moment când acești patrioți din SRI vor putea să muncească pentru renașterea României.

Grupul pentru România face un apel la întregul corp ofițeresc din SRI să schimbe orientarea exclusivă a serviciului către interesele „partenerilor” străini ai României și să se pună în slujba poporului român și intereselor sale vitale, cu toată marea putere și mijloacele pe care le deține. Interesul poporului român nu este acela de a se prăbuși în continuare, la braț cu falși parteneri, care în realitate sunt jefuitorii României.

Din toate aceste motive și din altele, GpR consideră că SRI nu și-a îndeplinit misiunea care i-a fost încredințată, că a avut și are un rol nefast în societatea românească și trebuie resetat, nemaiputând fi reformat din mers.

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

grupul pentru romania

Cetățeni ai României,

Grupul pentru România a dezbătut posibilitatea de schimbare a guvernării actuale, trădatoare, anti-suveraniste și susținerea partidelor suveraniste în vederea alegerilor din acest an.

La ora actuală există doar doua partide suveraniste cu șanse reale de a accede în Parlament – AUR si SOS. Conform sondajelor de opinie, aceste două partide au un potențial de vot total de maxim 30%.

Conform ultimelor studii sociologice în România există un bazin electoral pro-suveranist, patriotic, de 60-65%. În concluzie, la ora actuală există o nișă suveranistă de aproximativ 30-40%, potențial votanți suveraniști, potențial votanți ai unui partid de patrioți luminați ce nu s-ar prezenta la vot pentru că azi nu se regăsesc în genul de patriotism promovat de AUR si SOS.

În acest sens, GpR consideră necesară și oportună unificarea tuturor partidelor mici suveraniste și crearea unei alianțe naționale patriotice, o a treia cale patriotică, care să promoveze un patriotism de calitate care să susțină UNITATEA NAȚIONALĂ și nu dezbinarea!

Prin realizarea acestei unități a mișcării naționalist-suveraniste, procentul total al voturilor obținute de partidele suveraniste ar putea trece de 50% și ar putea reda  poporului român speranța unei schimbări de sistem și de paradigmă.

De asemenea, GpR consideră necesară și binevenită o dezbatere publică pentru identificarea și susținerea la alegerile prezidențiale a unui candidat care să reprezinte patriotismul și suveranismul de calitate, o personalitate publică de mare calitate intelectuală, morală și umană care să poată mobiliza întregul popor în greaua încercare de a redirecționa România pe calea suveranității naționale.

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

Nota redacției Revistei România Culturală:

Partidul AUR NU este un partid suveranist, ci o grupare politicianistă șarlatană care s-a „îmbrăcat” cu haine suveraniste pentru a delapida banul public în diverse acțiuni aparent suveraniste și în care mulți membrii ai săi au comis multe infracțiuni penale și de drept comun, printre care și violuri de minore la școala lor de vară. Mai mult, liderul lor George Simion se pare că ar fi anchetat de D.I.I.C.O.T. pentru trădare națională și încălcarea dreptului suveran al poporului român.

rrc podcast, cella delavrancea, ion luca caragiale, mateiu caragiale
To view this content, you must be a member of Revista's Patreon at $1 or more
Already a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.
george cosbuc, dante alighieri

L-am cunoscut pe Coșbuc în vara anului 1915, la Tismana. Mi-amintesc ca și cum ar fi acum! După ce o domnișoară anonimă se ridicase de la pian, unde asasinase o nocturnă de-a lui Chopin, rămăseserăm singuri în „salon” câteși trei: Coșbuc, Castaldi și cu mine. Castaldi începu să se jelească de asasinarea lui Chopin, la care asistaserăm cu puțin mai înainte îngroziți. Și cum caietul rămăsese deschis la pian, se ridică și execută dânsul așa de magistral bucata aceea, fără tours de force, dar cu tot sufletul și cu aceea fină intuiție a stilului autorilor celor mai deosebiți. După aceea, dânsul începu o improvizație furtunoasă, plină de pasiune, care ne răscolise ca un uragan și care ne lăsă înmărmuriți și gânditori.

Coșbuc, mai cu seamă, era fericit. Ochii lui străluceau de emoție. Voi să îmbrățișeze pe Maestru și porunci să se aducă câteva sticle. Petrecurăm toată noaptea discutând despre artă, literatură, și sorbind călugărește băutura dionisiacă. Beam câte puțin și la răstimpuri, discutam liniștiți, senini, cu lungi pauze de tăcere și reculegere. Din când în când îmi părea că aș fi asistat la un simpozion platonic.

Cam pe la trei după miezul nopții, Castaldi se duse la culcare și rămăseserăm numai noi doi, ca să discutăm despre Dante. Din seara aceea furăm nedespărțiți, și nedespărțită de noi era umbra severă a lui Dante.

În fiecare zi, pe la cinci după prânz, plecam pe jos, spre sat. Ajunși în sat, intram la cârciumă (o cârciumă frumoasă și tare curate, cu ferestrele împodobite cu mușcate roșii cu focul), ceream o oca de vin, pâine și brânză și continuam să vorbim despre Dante.

— Măi, mare șarlatan e acest Dante al dumneavoastră! Mare șarlatan! A pus stăpânire pe mine și nu mă lasă! Ce am eu cu el? Și totuși, îmi place mai ales pentru obscuritățile lui! Câte lucruri nu sunt în Divina Comedie! Dar trebuie să știi cum s-o citești! Comori sunt, nu altceva, dar ascunse! Și apoi cum! Și lumea crede că se poate citi așa, ca un fleac oarecare. Și-mi povestea cum, din întâmplare, a venit în contact cu Dante.

— Tatăl meu era popă. Dumnezeu știe cum a ajuns la urechea lui că Dante ăsta ar fi scris ceva în care se vorbea de Iad, Purgatoriu și Rai. Măi, Gheorghe, îmi zise el într-o zi, tu, care ai învățat și știi atâtea și atâtea, de ce nu-mi cauți ceva despre Dante ăsta?

— Da, tată am să caut!, i-am răspuns fără multă hotărâre, convins că ar fi vorba numai de o toană a bătrâneții. Însă bătrânul stărui, și eu sfârșii cu cumpărarea unei traduceri nemțești a Comediei și cu traducerea ei în românește (numai ca să-l mulțumesc!) a celor dintâi trei cântece ale Infernului. Din clipa aceea Dante a pus stăpânire pe mine. Măi, mare șarlatan!

Trebuia să-l fi auzit cu câtă patimă și ce zâmbet șiret și ce sclipire a pupilelor fixate în depărtare, urmărind un gând ascuns, și cu câtă îngăduitoare și minunată dare din cap repeta vorbele acelea care exprimau pentru dânsul cea mai înaltă formă de admirație:

— Măi, mare șarlatan!

La întoarcere vorbeam de altceva. Dumbrăvile răsunau la sunetul răgușit al cornului de vânătoare, care chema la masă pe vilegiaturiști, iar eu citeam versurile lui Tasso.

Apoi râdeam și ne duceam la masă. Dar seara, când mesele erau golite și vilegiaturiștii erau duși cu toții la culcare, rămâneam singuri numai noi doi, înaintea unei sticle (o oca la doi inși!) de cel mai bun vin de Odobești și… vorbeam de Dante…

În tăcerea solemnă a nopților de vară, adâncurile de umbră care se deschideau în pădure (acolo unde raza lunei călătoare printre vârfurile copacilor nu izbutea să pătrundă prin desul frunziș) luau înaintea ochilor noștri înfățișarea prăpastiei infernale; muntele din față lua forma sfântului munte al Purgatorului și stelele, sclipind deasupra capetelor noastre, ni se păreau a se învârti melodia de care Dante pomenește în Paradis.

A consemnat pentru dumneavoastră Ramiro Ortiz, „Coșbuc la Tismana”, Universul Literar, 1928.