Omul când trăiește are o adresă la care-l găsești. Când moare el, și adresa lui se șterge, moare și ea.

Lucrul acesta tulburător îl știe oricine și poate că ceva din cutremurul acestui gând îi motivează pe cei ce donează case și uneori averi mari spre pomenire. Din lupta aceasta împotriva tumultului dez-adresării s-au născut memorialele. E ca și cum omul călător prin veac ar lăsa, în pragul celei din urmă călătorii, adresa la care să poată fi căutat.

Creatorul unei mari opere își lasă în operă adresa la care poate să fie nu doar căutat ci și găsit. Cu opera sa, acela și-a lăsat adresa de duh pentru veșnica pomenire, însă aceasta nu servește de mărturie pentru făptura cea din veac.

Grija pentru pomenirea pământeștii călătorii este universală și mai severă chiar decât grija pentru veșnica dăinuire. Și cel mai anonim muritor se bagă la grijă pentru a-și rândui loc de odihnă și pomenire.

Marii voievozi creștini au primit prin inspirație sfântă ideea votivelor ca locuri de pomenire cu numele și cu făptura din veac. Templul și deci biserica devin astfel, pentru ei, și locuri de veșnică pomenire.

Te întrebi, în chip firesc, ce mărturie de răspuns va fi lăsat Eminescu la fiorul acesta?

Duhul morții l-a vizitat cu asupra de măsură și opera sa este o mărturie genială în acest sens.

Însă pentru făptura sa cea din veac, călător vremelnic spre tărâmul celor fără de adresă, ce loc de pomenire își va fi dorit?

Ne spune el însuși în cutremurător de frumosul poem, „Mai am un singur dor”. Acesta este înscrisul de legământ pentru locul de pomenire de după marea și cea din urmă călătorie a sa pe pământ.

Biserica pe care și-a ales-o de pomenire este zidită, iată, cu cele din care a zidit chiar Dumnezeu casa omului: „întinsele ape”, „codrul aproape” și „cerul senin”. Marea, codrul și cerul, acestea sunt zidurile vii ale bisericii în care a lăsat poetul legământ să-i fie depusă făptura trupească. De-asupra-i „teiul sfânt/ să-și scuture creanga”: ce minunată metaforă pentru preotul de sfințire, cădelnițând, în ritmul lor, clipa și veșnicia, veșnica pomenire.

„Mai am un singur dor:
În liniștea serii
Să mă lăsați să mor
La marginea mării.
Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin
[…]
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-și scuture creanga”

În duhul templului zidit chiar de Dumnezeu și-a preînchipuit marele poet loc de pomenire și-n același duh va fi sculptat Oscar Han bustul poetului lângă farul Genovez, pe faleza care va și primi numele eminescian „Elegia”.

Slujba de pomenire a marelui poet, săvârșită în fiecare an de neostenitul întru rugăciune, IPS Teodosie, se așează în același duh de venerație cu cei pe care-i găsim pe lista de subscripții pentru ridicarea statuii poetului: Ioan N. Roman, om politic, scriitor și publicist, inițiatorul proiectului, numit de Iorga „Patriarhul Dobrogei”, Nicolae Iorga însuși, Simion Mehedinți, Elena Văcărescu, Cincinat Pavelescu, Hortensia Papadat Bengescu. Ce nume! Și toate confirmă minunata erminie a filosofului creștin, Petre Țuțea, asupra înțelesului metafizic al marelui poet: „Eminescu e românul absolut… L-am definit eu: sumă lirică de voievozi”, încât, iată, cel ce-a dezvelit bustul a fost chiar regele.

Pe toți îi descoperim în același duh de evlavie față de marele poet, creatorul operei eponime a neamului și culturii românești.

„Chipul lui Eminescu se cuvine modelat cu evlavie adâncă și cu excepțională înțelegere de mâna celui mai mare sculptor al României contemporane”, mărturisea cel ce-a comandat bustul poetului pe malul mării.

Cu evlavie adâncă va fi pomenit în duh de liturghie voievodală marele poet de către Înaltul Teodosie, liturghisind pentru noi și pomenind împreună cu tot neamul. Oare nu este tulburător să afli că cel care-l va pomeni pe Eminescu săvârșește dumnezeiasca taină după ce-a pomenit mii și mii de nume de credincioși din toată împărăteasca întindere a României întregi? Fiindcă din toată România vin spre înaltul ierarh pomelnice și cereri de rugăciune și iată cum înaintează toate, maiestuos, spre pomenirea cea mare, care ne cuprinde în duhul ei de rugăciune pe toți, pomenirea celui despre care George Călinescu nota cuvinte de flacără nepieritoare, să ardă în veci în torța olimpienei amintiri:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngropării sale va răsari pădure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ sa-si strângă toate sevele si sa le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

În veci să fie pomenit cu neamul și cu nemurirea, Mihai Eminescu!

A consemnat pentru dumneavoastră prof. univ. dr. acad. Ilie Bădescu via ActiveNews.ro.

O lege stalinistă, folosibilă ca armă politică – atât împotriva oamenilor, cât și împotriva culturii, s-a votat în Parlamentul României (încă) libere și merge spre promulgare. După 35-36 de ani de la Revoluția în care s-a strigat „LIBERTATE”, am ajuns să ne vedem amenințați cu 10 ani pușcărie pentru „delict de opinie” dacă ne exprimăm sau dacă vorbim despre cultura sau istoria României, fiind acuzați de „cultul” unor personalități culturale, ca exemplu istoricul Nicolae Iorga (asasinat în 1940) care este recent acuzat de Yadvashem… sau ca Eminescu, acuzat chiar de detractori mioritici de „xenofobie” pe baza unor citate scoase din contextul epocii.

Nici chiar pe vremea comuniștilor, deși era cenzură, nu te acuza sau nu te închidea nimeni dacă scriai articole despre Iorga, Eminescu, Goga, Antonescu, Blaga, Eliade, Eugen Ionescu sau Cioran, iar acum mai toți marii autori români sunt trecuți in categoria „xenofobi” sau cu „idei totalitare”, iar unii dintre ei au fost etichetați chiar „fasciști”, citatele lor fiind scoase din contextul epocii și interpretate părtinitor de membri de partid sau afiliați puși să servească doctrine politice. Dar culmea este că tot ei acuză pe marii autori ai culturii române de „doctrine fasciste” sau „xenofobe”, sau cu alte etichete iar de-acum, cu această lege, ne pot acuza si pe noi, si ne pot eticheta subiectiv după voia si interesul lor – fiindcă în lege nu sunt definiți termenii acuzărilor, astfel că pot fi aplicați după interesul acuzatorilor.

Chiar Eminescu, simbol al culturii românești, spirit vizionar și poet universal e vizat spre eliminare prin această lege, și cu EL suntem vizați toți cei care susținem sau apreciem cultura românească care, fiind românească, este și universală, cum spunea Arghezi.

Am prezentat cândva pe scenă un film nou pe care l-am creat – «Poeme de granit» de Eminescu, Blaga, Ion Pillat – toți acum pe lista neagra deși nu au fost nici „fasciști”, nici „legionari”, ci doar genii, patrioți si mari valori ale culturii românești și universale. Dar acum, pe baza acestei legi interpretabile, cei de la putere pot interzice cărți, poeme, fotografii istorice, scenete pe care dacă le afișezi public sau pe rețele sociale sau pe scenă te vor putea acuza că faci CULTUL unor personalități de pe lista neagră. Iar pedeapsa poate ajunge la 10 ani închisoare, mai mult decât pentru violatori, criminali sau interlopi. Admitem că Antonescu a și greșit, când România era prinsă în menghină între Rusia și Germania, dar asta nu înseamnă să facă cineva 10 ani pușcărie pentru o opinie, cum a fost cea a Regelui Mihai care a spus că „în perioada sa, niciun evreu nu a fost trimis la Aushwitz din România”. Sau acum și Regele Mihai e interzis??? Și nu am minimizat niciodată holocaustul, dimpotrivă am scris numeroase articole despre ororile comise în holocaust împotriva unor oameni nevinovați.

Practic, dacă cineva de la putere te consideră rival sau dacă îți dorește postul pe care îl ai pe merit sau dacă te consideră incomod sau te dușmănesc ei, cei aflați vremelnic la butoane, ei pot căuta afirmații din tot ce ai scris sau spus pentru a te elimina, interpretând cum vor ei ca să te eticheteze ca „fascist”, „xenofob” sau „dez-informator” sau cu altă etichetă în scopul eliminării rivalilor. Desigur, dacă ești membru de partid (eu nu sunt în niciun partid), dacă ești din partidele lor, nu te vor eticheta, ba chiar te vor îndemna să raportezi pe alții să-i denunți, așa cum chiar azi am auzit la radio un spot publicitar (repetat) care ne spune să raportăm la CNA afirmații sau opinii exprimate public care pot fi interpretate pe lista neagră a Poliției Gândirii. Așa se proceda și în stalinism – erau învățați copiii (dar și adulții) să-și denunțe prietenii, cunoscuții, sau chiar părinții.

Cum de s-a putut ajunge la o asemenea fărădelege după Revoluția din 1989, când românii au murit tocmai pentru ca Legea să fie egală pentru toți, pentru libertate de opinie (care cam lipsea în comunism) și pentru dreptul de a nu fi de acord cu cei de la putere?

Iar acum, ni se impune o opinie UNICĂ, cea oficială, cu ciocanul unei „legi” folosită ca armă politică, cu amenințarea a 10 ani de pușcărie pentru opinii pe care ei, cei de la butoane le pot interpreta ca „idei periculoase” sau „dez-informări” sau „doctrine fasciste” dacă gândim diferit față de versiunea oficială sau dacă nu suntem de acord cu ei, în schimb, nu aplică aceeași măsură pentru politicienii de la putere, care propun legi staliniste, sau care promit dez-informator în campanii electorale apoi nu îndeplinesc promisiunile electorale, ceea ce arată cum au mințit și dezinformat pentru a obține votul – ei bine acești politicieni staliniști și dez-informatori nu au site-urile închise, cum se propune închiderea unor site-uri care nu transmit aceeași versiune oficială a Poliției Gândirii, iar ei, cei de la putere, au voie să urască pe oamenii liberi, ei au voie să facă inchiziție, ei au voie să cenzureze, ei au voie să voteze Legi care îngrădesc cultura, gândirea, exprimarea, ei au voie să numească arbitri preferați și să înlăture pe alții, iar acum vor să aibă voie să închidă 10 ani după gratii pe oricine spune ceva care diferă de ceea ce vor ei (și vor numi „dezinformare”, sau „fascism” după principiul stalinist „dacă nu ești nu noi, ești împotriva noastră”).

A consemnat pentru dumneavoastră prof. Laurențiu Roșu.