sfintii brancoveni

Dan Puric – Lovește, vreau să mor creștin!

Se spune că de pe crucea pe care era răstignit Iisus vedea cu ultimile-i zvâcniri de viață pământească două lucruri, care pentru lumea de atunci păreau a fi eterne: fortăreața romană Antonia și Templul Iudaic. Și totuși, ele aveau să dispară cu timpul, sub nisipul neiertător al istoriei. Dar nu și privirea ETERNITĂȚII, care pentru o clipă le-a învăluit. Și poate de aceea, după 1714 ani, bătrânul domnitor al Tării Românești, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, avea să vadă din locul execuției sale publice și a copiilor lui, aranjată de sultan să fie tocmai de ziua Adormirii Maicii Domnului, ca un afront adus întregii Creștinătăți, și în același timp, chiar de ziua lui de naștere, când împlinea 60 de ani, să fie ca o suliță înfiptă în inima lui de OM, avea să vadă ALTCEVA. Vedea bătrânul domn al Țării Românești, asemenea Mântuitorului Iisus, țintuit pe cruce, tot niște lucruri care și atunci, în vremea aceea cumplit de tragică pentru condiția umană păreau eterne. Vedea pe sultanul Ahmed al III-lea, pe sângerosul lui vizir și, mai ales, pe Marile Puteri ale lumii din vremea aceea, Franța, Anglia, Imperiul Habsburgic, Republica Venetia, Imperiul Țarist, înghesuite toate într-un chioșc, adică într-o lojă oficială, din care să poată urmări, excitați de curiozități sangvinice, sinistrul spectacol. Și mai vedea bătrânul domnitor si mulțimea aia adusă și strânsă la ordin, spre a vedea puterea nemăsurată a stăpânului lor, sultanul. Dar toți aceștia nu aveau de unde să știe că, de dincolo de ei, bătrânul domnitor valah VEDEA ceea ce niciunul dintre ei nu putea să vadă. Vedea Chipul lui Iisus, care la rândul Lui îl privea. Și de aceea, spre mirarea tuturor, a putut întoarce atât de firesc spatele istoriei, adresându-se fiilor săi cu aceea putere pe care numai sfinții o au în fața morții: „Iar toate avuțiile și tot ce-am avut, am pierdut!… Să nu ne pierdem SUFLETELE!… Stați tare și bărbătește, dragii mei!… Să nu băgați seama la moarte! Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, cât a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nu vă clintiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta!”. Și spunându-le aceastea, cei din loja oficială, Marile Puteri, sultanul, vizirul sângeros, care ordonase totul, precum și mulțimea imensă venită să asiste la cumplitul supliciu, nu au putut vedea cu ochii lor lumești, cum bătrânul domnitor român, își luase fiii, ca să se arunce în ABSOLUTUL credinței neamului lui și astfel să devină ICOANĂ!

Dar noi astăzi, popor român, ridicat oare a câta oară în istoria noastră pe cruce, ce vedem? Speriați de supliciu, la care am fost supuși cu același cinism ca și înainte, cu ochii paralizați de frica mai Marilor Lumii, rămași parcă la fel, cu aceeași privire impasibilă în chioșcul ăla făcut de sultan, nu vedem decât cu ochii lumești interesul strict personal, alergând laș și fără scrupule după oportunități de moment, omorându-ne trecutul demn al neamului, prin nepăsare și sufocând orice perspectivă de viitor pentru copiii noștri, am ajuns un neam de veșnic adaptați, ce refuză orice CHEMARE spre desăvârșire! Dar nu vedem și din cauza aceasta, cum rând pe rând, în piața publică a noii lumi ni se decapitează COPIII noștri cei mai dragi:… CREDINȚA neamului, TRADIȚIA poporului, MILA sufletească… INOCENȚA copiilor noștri. Și toate în uralele semenilor noștri, adunați în tribuna noii Golgote. Amețiți de drogul noilor ideologii, adormiți de bunăstarea de o clipă întinsă ca o momeală, anesteziați de „fericirea” unei lumi fără de Dumnezeu, fericiți în sfârșit că nu mai există ierarhii, reguli, morală și rușine. Cu tineri ce aleargă bezmetici dintr-o „libertate” în alta, înecându-se inconștienți, rând pe rând sau toți deodată în oceanul depravat al libertinajului pus la dispoziție de forțele oculte ca un sinistru litoral al unei veșnice SINUCIDERI.

Cu numele de ȚARĂ, de MAMĂ și de TATĂ aruncate la coșul de gunoi al istoriei, acceptând să ni se „redefinească” totul, identitatea biologică, sexuală, națională, etnică, ideea sfântă de familie și câte altele ce sunt repere ale existenței noastre, trăim devertebrați în ACVARIUL toxic și lipsit de oxigen al sinistrei poliltici corecte. Fericiți de noua fortăreață Antonia a noului imperiu, în fața căruia îngenunchiem fără scrupule, căci doar ea ne promite să ne apere, înrobindu-ne și aruncându-ne tinerii în războaie ce nu sunt ale noastre, ne ducem restul de viață încătușată, nu cu ochii spre Cerul care veșnic ne-a eliberat, ci închinându-ne la noul „templu” cu zeii născuți morți. „Fericiți” de lumea cea nouă plină de grupe sanguine ce nu ne mai aparțin, închinători cu spatele la Dumnezeul cel Adevărat, dar cu fața spre forța satanică ce invizibil, zi de zi, ne fură până și aerul sufletesc, toți acești dezertori ai firii creștine se vor înrobi, orbiți de strălucirea pietrelor false, vândute ca jiuvaieruri noului templu, cel al promisiunii, neștiind că este clădit pe nisipul pervers al MARII DEZNĂDEJDI ce va să vină. Și atunci, voi toți aceștia ce acum stați fericiți și confortabili în tribunele puse la dispoziție ca să aplaudați noua Golgotă a acestui neam, atunci când veți ajunge în pustia DEZNĂDEJDII ce vă așteaptă, ATUNCI numai, veți fi priviți de dincolo nu de alți ochi lumești, ci de OCHII ÎNLĂCRIMAȚI ai părinților voștri și ai strămoșilor voștri ce nu mai sunt și, mai ales, de INIMILE sfinților și martirilor acestui neam care n-au încetat niciodată să bată întru veșnica noastră Dăinuire, dar pe care voi, „popor” veșnic adaptat, le-ați lăsat din lașitate, oportunism sau frică să fie călcate în picioare de legi fără de Dumnezeu, venite din ținuturile sterpe ale unui rău absolut.

Și tocmai de aceea, în fața acestei „lumi” care vine, eu n-am să cobor de pe CRUCEA neamului meu și, privind neclintit spre Chipul Celui ce ne-a ocrotit tot timpul neamul de istoria nefastă ce ne-a înconjurat, de acolo, de pe CRUCE, am să-i strig călăului, cu care voi solidarizați, am să-i strig precum Matei, fiul cel mic al Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, care în fața gâdelui neîndurător, a sultanului și a Marilor Puteri indiferente, desprinzându-se din brațele tatălui său, a strigat din tot sufletul lui de copil nevinovat și din toată inima lui ÎNSFIINȚITĂ de atâta nedreptate: „Lovește, vreau să mor creștin!”.

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Puric.

lucian ciuchiță

Lucian Ciuchiță – „Descurcăreala” ca strategie culturală

În urmă cu trei ani, pe 19 august 2022, am primit o invitație la o lansare de carte găzduită de Biblioteca Națională a României. Evenimentul a fost onorat de prezența ministrului Culturii de atunci, Lucian Romașcanu. Cum gândesc despre politicieni știți deja – și nu are rost să mă repet –, prin urmare am privit apariția sa cu indiferența cuvenită.

Conform protocolului, cuvântul inaugural i-a aparținut ministrului. A accentuat, cu aerul binecunoscut al funcționarului satisfăcut de sine, că monografia lansată apăruse grație sprijinului ministerului pe care îl conducea. Momentul a căpătat cu adevărat consistență abia atunci când am fost invitat să iau și eu cuvântul. Am vorbit, nu câteva clipe, ci patruzeci de minute, timp în care sala, sunt convins, a ascultat cu atenție. Cei care au fost prezenți la lansările mele știu că nu-mi îngădui frivolitatea discursului, ci caut mereu să transmit un mesaj profund și incomod, un rechizitoriu împotriva vremurilor noastre.

Am vorbit despre incultura care a năpădit țara, despre manelele literare și cinematografice, despre televiziunile care, cu zel, fabrică populații docile și mediocrități agresive. Am adus în discuție chiar o carte pentru copii, publicată de Editura Litera, unde școlarii sunt învățați, fără rușine, „cum să pupe în fund” și să-și blesteme profesorii – simptom grotesc al unei lumi în descompunere morală.

Și, desigur, am subliniat drama scriitorilor adevărați – nu a epigonilor înregimentați ai sistemului –, acei rari supraviețuitori ai condeiului autentic, izgoniți la marginea cetății, purtând pe umeri povara umilinței și a sărăciei asemenea unei cruci care nu le îngăduie izbăvirea.

Când mi-am încheiat discursul, ministrul Romașcanu, zâmbind cu suficiență, a simțit nevoia să adauge o replică: „Păi ce să facem, domnule scriitor, dacă nu știți să vă descurcați?”

În accepțiunea domniei sale, „a te descurca” însemna să îngenunchezi în fața sistemului, să pupi în fund și să cânți, docil, partitura impusă. Numai astfel, ți s-ar fi deschis porțile promovării, ale sinecurilor și ale privilegiilor grase.

Probabil că ar fi trebuit să primesc lecții de „descurcăreală” de la Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu sau Patapievici – adevăratele icoane ale succesului croșetat de sistem… Evident, o glumă amară. De fapt, ar fi fost firesc să fie invers: eu să le predau lecții de demnitate, de curaj și de onoare – lecții pe care niciunul dintre ei nu pare să le fi învățat vreodată.

Aceasta este, de fapt, „descurcăreala” ridicată la rang de politică a culturii. Și atunci nu ne mai miră nimic: așa popor, așa cultură, așa ministru al Culturii…

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

cristina fieraru, maxim belciug

Seară extraordinară de operă la Biblioteca Astra, sub cerul liber, pe acoperiș

Sâmbătă, 23 august, ora 19:00, terasa panoramică a Bibliotecii Astra găzduiește un recital extraordinar de operă. Protagoniștii serii sunt doi artiști îndrăgiți: soprana Cristina Fieraru, una dintre cele mai strălucitoare voci tinere de pe scena lirică de azi, și Maxim Belciug, cu chitara sa cât o orchestră. Sub clar de lună, cei doi vor prezenta un program savuros, care-i prinde în aceeași țesătură fină pe Handel și Monteverdi, pe Bellini și Ionel Fernic, împletind licăr de stele cu zefiri și trandafiri, în imperiul fermecatelor iubiri.

Armonia serii va fi desăvârșită de o selecție de vinuri complexe și unice, create de Crama Histria, pe care le veți putea cunoaște și degusta sub îndrumarea unui somelier cu prezență și poveste captivante. În cadrul superb oferit de panorama orașului, învăluiți în răcoarea primitoare a nopții, veți trăi o experiență multisenzorială rafinată și elegantă, ce răscolește adâncimile emoționale ale creației lirice, cu o voce și o chitară. O formulă mai rară la noi, dar care, pe scenele lumii, a fost și este practicată de nume uriașe, dând naștere unor momente remarcabile. O fi poate atracția specială a chitarei, a cărei sonoritate e atât de diferită de cea a familiarului pian, cert este însă că, acompaniată la chitară, vocea capătă o expresivitate nouă, mai directă, mai actuală, mai vie, iar marea muzică vocală pare mai proaspătă și mai apropiată de inima noastră.

Luminoasă, sensibilă și distinsă, Cristina Fieraru este o prezență din ce în ce mai activă în peisajul artei lirice contemporane. A absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia Stilistică Interpretativă – Canto, unde a studiat cu soprana Iulia Isaev şi mezzosoprana Cristina Soreanu. Pe lângă studiile universitare, a avut șansa de a lucra cu personalităţi de renume internaţional precum Ruxandra Donose, Ramon Vargas, Leontina Văduva, Mariana Nicolesco, Florin Estefan, îmbogățindu-și tehnica interpretativă. Este o prezenţă constantă a scenei lirice, fiind invitată încă de la vârsta de 18 ani la Opera Naţională Bucureşti, unde a debutat, în 2018  în rolul Pamina, din opera Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart. Alte roluri interpretate: Erste Dame din aceeași Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart, Alice Ford din opera Falstaff de Giuseppe Verdi, Mimì şi Musetta din opera La Bohème de Giacomo Puccini, Contessa d’Almaviva din opera Le nozze di Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Dido din opera Dido and Æneas de Henry Purcell și Ileana din opera La Şezătoare de Tiberiu Brediceanu. Colaborează frecvent cu Opera Comică pentru Copii, iar din 2021 este membră a Corului de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu. A participat ca solist invitat la numeroase concerte și festivaluri, la Opera Naţională Bucureşti, Ateneul Român din București, Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, Filarmonicile din Brașov, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Sibiu și nu numai.

Maxim Belciug, cel care în acest concert joacă rolul orchestrei, este un nume binecunoscut și îndrăgit. Artist clasic în formarea sa, el este chitaristul Încântărilor și, de peste 3 decenii, se încăpăţânează să creadă că frumuseţea va mântui totuși lumea și o spune neîncetat, cu chitara, cântând mult, peste tot: în țară ori în străinătate (Paris, Roma, Veneţia, Varşovia, Belgrad, Viena, Stockholm, Budapesta etc), pe marile scene ale muzicii clasice (Ateneul Român, Sala Radio, filarmonici, Teatrul Nottara, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Iaşi etc) ori în spații neconvenționale, pur și simplu printre oameni.

Cristina Fieraru și Maxim Belciug au debutat în duo în 2024, propunând publicului diverse programe de concert derivate din preocupările lor de a explora posibilitățile expresive ale perechii voce – chitară în contextul diversității repertoriale, căutând mereu emoția, frumosul și muzica pură, dezbrăcată de constructe și de artificii.

Crama Histria este o cramă boutique cu spirit aparte și vinuri cu arome puternice, distincte. Aici, locul, oamenii și visurile adaugă, fiecare, câte ceva în poveste: colinele istorice ale Dobrogei, arse de soare și bătute de briza mării, truda mâinilor și priceperea durată de generații, moștenirea afectivă, tradiția în viticultură și tot dorul pe care Paul Fulea, creatorul de vinuri de la Histria, le potrivește în fiecare vin. Sau, după cum spune povestea oficială a cramei:

„Un țipăt de șoim și o vulpe care trece printre rânduri. O prepeliță se grăbește să-și ducă puii la adăpost. Natura specifică zonei colinare a Dobrogei, în toată splendoarea ei. Alături de mare, marea ce duce dorul zidurilor cetății Histria, pe care le scălda în vechime. O fărâmă de istorie. Și, printre toate aceste frumuseți, sunt oamenii. Oameni cu sufletul curat, oameni buni, care încă mai știu să vorbească viei, la fel ca acum 2000 de ani, cand îngrijeau via lui Ciurea. Nu s-a pierdut nimic din această legătură magică”.

Concertul începe la ora 19:00 și are loc sâmbătă, 13 august 2025, pe terasa panoramică a Bibliotecii Astra, corp. B (sediul nou), str. Gheorghe Barițiu 7, Sibiu. Biletele sunt disponibile online, pe eventbook.ro, ambilet.ro și iabilet.ro.

https://eventbook.ro/music/bilete-vin-la-opera-pe-terasa-soprana-cristina-fieraru-chitaristul-maxim-belciug

https://www.ambilet.ro/bilete/vin-la-opera-pe-terasa-sibiu-695541/

https://www.iabilet.ro/bilete-sibiu-vin-la-opera-pe-terasa-soprana-cristina-fieraru-si-chitaristul-maxim-belciug-in-concert-cu-degustare-de-vinuri-histria-114140/

vivo per lei, filarmonica din pitesti, stefan von korch, oana serban

„Vivo per lei” – Concert triumfal de pop opera, canzonete şi operă cu tenorul Ştefan von Korch şi invitaţii la Teatrul de Vară Gheorghe Zamfir din Piteşti

În miez de august, Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Pitești a devenit neîncăpător pentru un eveniment unic al verii: concertul pop-opera „Vivo per lei”, ce i-a adus alături de Orchestra Filarmonicii Piteşti pe tenorul Ştefan von Korch şi invitaţii săi. Sub lumina caldă a apusului, publicul a trăit o experiență sonoră și vizuală de neuitat, ce a împletit nobleţea operei cu energia inconfundabilă a muzicii pop-simfonice şi cu spiritul jovial al canzonetelor napoletane.

Tenorul Ștefan von Korch a deschis universul solistic al serii cu eleganţa şi carisma ce îl definesc. Cu un repertoriu clasic și totodată surprinzător, a fost cuceritor în aria celebră „La donna è mobile” din „Rigoletto” şi plin de nuanţe în antrernantele „La Danza” de Rossini și „Chitarra Romana”, bijuterii rar auzite în România, a căror fervoare sentimentallă a potenţat farmecul miezului de vară sub cerul liber.

Alături de el, soprana Oana Șerban a cucerit spectatorii cu zâmbetul său cald și vocea ce îmbină lirismul cu inflexiunile bogate. Şarmul din „O mio babbino caro” din Boema și grația din „Quando m’en vo’” au fost momente de pură încântare. Iar împreună, cei doi solişti au oferit un punct culminant al serii prin duetul plin de vibrație emoțională „Con te partirò”, care a smuls aplauze îndelungate.

La finalul concertului, tenorul Ştefan von Korch a descris experienţa astfel:

A fost o plăcere să mă aflu din nou alături de publiculi din Piteşti care este extraordinar de cald. Iar Teatrul de Vară Gheorghe Zamfir, în care am fost pentru prima dată, este o şansă extraordinară dată spectatorilor de a se relaxa bucurându-se de muzică, în mijlocul naturii şi o oportunitate pentru noi, artiştii de a cânta şi de a fi aproape de cei care ne îndrăgesc, într-un loc plin de farmec.”

În completarea programului, Alin Stoica și Stephanie Radu au adus în prim-plan fragmente memorabile din „Tosca” și „La Traviata”, apreciate şi aplaudate de public.

Întregul concert a fost susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de maestrul Constantin Grigore, pe care publicul va avea ocazia să îl revadă atât în apropiatul Festival George Enescu. Prezența sa la pupitrul dirijoral a asigurat coerenţa artistică şi rafinamentul muzical al întregului spectacol. Orchestra a deschis seara cu o explozie de energie prin uvertura „Wilhelm Tell”, a animat publicul cu încântătoarea polka „Moara din Pădurea Neagră” şi a transpus cu măiestrie spectatorii  în universul cinematografic prin rafinatul „Tribute to Mancini”.

Finalul serii a fost unul festiv ce a inclus efervescenta „Brindisi” din „La Traviata” şi un moment special pentru aniversații zilei de Sfânta Maria.

„Vivo per lei” a fost, fără îndoială, un spectacol al emoției și al excelenței, o seară în care opera și pop-simfonicul s-au împletit într-un regal artistic. Cei care nu au putut fi prezenți la Pitești vor avea șansa să retrăiască magia concertului pe 19 noiembrie, când seria Musical Extravaganza, coordonată de Ștefan von Korch, va aduce spectacolul pe scena Sălii Dalles din București, într-o formulă nouă plină de surprize.