Patrick Matiș – Atunci când Imperiul moare, legile i se înăspresc, închisoarea-și întărește gratiile… IUBIREA se crucifică!

Îmi plac ciclurile ca și arhetipuri. Aduc aminte de întoarcerea la origini, aduc cu sine lecții ale reîntoarcerii, cauzelor și efectelor, ne fac să ne căim de toate risipele și excesele noastre.

Imperiul este precum un mare parazit transnațional fără cap și fără coadă, acum în zilele tenebroase ale vremurilor noastre, care suge seva omenească, iar când foamea sa bolnavă îl face să strângă lanțurile asupra subiecților săi supuși, atunci un singur lucru este clar: imperiul moare!

Omul se renaște prin faptele de pe lângă imperiu, paralele cu el, făcându-și un alt sistem de a trăi, un sistem de viață corectă întru Hristos, ca pe vremurile de prigoană, ca pe vremurile când oricare dintre imperii moare și, precum planta care renaște din sămânță, omul renaște precum pasărea Pheonix din propria-i cenușă.

Acum, în momente de restriște și de tragedii naturale care au măturat case, gospodării, oameni, animale, iată că omul a dat mâna cu omul și s-a jertfit pentru celălalt, ca pentru sine. Aceasta este IUBIRE! Aici există iubire.

În imperiul patocraților care ne-au confiscat statalitatea românească pe linia turanică parazitară a celor ce purtau blazonul scutului roșu, care acum își dirijează paraziții din Franța, și ea confiscată de ei, nu există decât ură… ură față de a fi român, față de cultura noastră, față de tradiții, față de identitatea noastră națională, ură față de bunăstarea noastră, față de ceea ce ne dă cadou natura, ură față de firea noastră omenească. Iar cel ce urăște, sfârșește victimă a propriei sale uri. Nu poate decât să confiște culturi, identități, valori care și le însușeste dar nu poate să și le asume. Impostorul deghizat este un impostor deghizat, precum mormintele văruite.

În zadar pompează bani, de fapt ultimii bani din această lume, în propagandiști, în trâmbițe ale „democrației”, de un servilism și un nivel scârbos de minciună și impostură, pentru că poporul nu mai crede nebunia lor. Filmul lor să terminat jalnic, așa cum am mai spus. Iar apoi îi vedem în adevărata lor splendoare. Însă înainte de aceasta urlă efectiv demonic împotriva celor ce din iubire-și ajută seamănul, aruncând cu toate minciunile și aberațiile propriilor lor păcate și defecte asupra lor, ca și când iar și iar au fost stropiți cu aghiazmă.

Să știți un lucru. În momentul în care confiscatorii țării impun restricții, tăieri de fonduri, măriri de taxe și impozite, este semnul disperat că vor să capete puterea, pe care n-au avut-o niciodată și pe care oricum nu o pot căpăta, datorită prefăcătoriilor în care trăiesc. Falsa impresie a rămânerii la putere și a rotirii cadrelor în interiorul instituțiilor așa-zisului stat (care e doar un construct mental, o entitate mentală fictivă fără act constitutiv fizic, pe foaie scris, legal și toate cele) este doar un praf aruncat în ochii imprudenți ai prostimii ca să rămână cu impresia că au un stat, că statul îi ajută, că funcționarii statului sunt în slujba lor. În realitate, faptul de a „câștiga alegerile” niște incapabili mental este semnul clar că imperiul lor se destramă. Acești incapabili nu pot conduce nimic, nici măcar pe sine. Ei sunt rezultatul multor abuzuri și depravări la care s-au supus pe sine, sau la care au fost supuși, iar incapacitatea cognitiv-intelectuală și apoi faptică pe terenul practic al „guvernării” unei țări este efectul acelor abuzuri. După fapte (sau lipsa lor) îi vom cunoaște precum pomul după roade.

Sunt corupți, dau șpăgi între ei și către stăpânii lor, primesc șpăgi, fac tranzacții ilicite, oneroase între ei ca să rămână în vârf cocoțați, precum maimuțele din copac care nu știu că a venit potopul și vor fi măturate. Dar, la antipozi, în partea opusă, adevăratul popor se organizează și oamenii se ajută între ei. Gesturi de autoguvernare prin a se ajuta la necaz care fac să tremure Monolitul din cap până în picioare. În zadar trepădușii monolitului urlă ca arși de „populismul” poporului suveran. Dar, poporul să știe că a venit timpul jertfei, căci altfel nu se mai poate. A venit timpul să ne luăm țara înapoi, iar aceasta numai cu sacrificiu. Nivelul de corupție din rădăcini și până în vârf nu se poate dizolva decât cu munci grele, asidue, supraomenești făcute de fiecare dintre noi, nu doar de un singur om pe care l-am ales să ne fie, de exemplu, președinte, pentru că nu se poate în alt mod. Dar toate acestea în iubire și din iubire unul pentru celălalt și noi toți cu Dumnezeu.

Monolitul acestor plutocrați, care s-au dovedit în cele din urmă a fi patocrați, tremură și crapă din ce în ce mai mult până se prăbușește, ca un furuncul care a concrescut pe tegumentul sănătos al organismului uman. Cândva, în curând, se vor auzi cuvintele „mai mult nu-i de unde”, căci când colectorul de „taxe de protecție”, sau mai neaoș, „taxe pă șmecher”, spune „dă-mi, bă, banii!”, iar când omul moromețian spune „n-am, bă, să-ți dau!”, atunci vine sfârșitul real al imperiului. Aceste cuvinte „fanariote” au fost rostite la finalul imperiului străin ce a acaparat țara acum trei secole și ceva. Finalul său a fost revoluția, cu anumite ajutoare din partea altor imperii care câteodată ne vroiau și ceva bine, alteori nu, deznaționalizându-ne prin impunerea limbilor lor stâlcite. Dar răscoalele adevărate au fost ale poporului, nu ale imperiilor care vroiau să detroneze alte imperii, și tot așa. Această răscoală de bunului simț deja a început.

Există o Cruce în Centrul Pământului care are Semnul Infinitului. Aceasta se învârte la nesfârșit și aduce aminte de Roata Norocului fiecăruia dintre noi. Cum ne așternem, așa dormim. Ea se crucifică cu Foc atunci când oamenii facem fapte de Iubire. Nu este focul revoluțiilor sângeroase, dar face să sângereze monștrii rațiunii făcuți în laboratoarele socialiste ale putrefacților din spatele bibliotecilor și academiilor. Dar există și o altă Cruce a Opt-ului vertical ce distruge toate idealurile lumești și sacrifică suflete cu răbdarea infinită ce așteaptă în întuneric față de ordaliile ce le avem de trăit în dictatura asupritorilor noștri. Este aceasta o chestiune de suflet contra suflet, sau lume contra lume? Cu siguranță este o separare a apelor de ape, a Cerului de Pământ. Acest Opt al lui Iov are un singur Final: Dumnezeu.

Acestea fiind spuse am consemnat,

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!