getii-bugetii

Cristian Horgoș – Geți-bugeții sau sperietoarea deficitului bugetar

Cartea „Între pâini” scrisă de universitarul Barbu Ștefănescu la Editura Academiei Române descrie cum bunicii și străbunicii noștri supraviețuiau cu lobodă și te-miri-ce în dificila perioada după ce terminau proviziile din recolta anului precedent și până ajungeau la noua recoltă. De altfel titlul cărții definește această perioadă.

Ideea e că de-a lungul istoriei poporul român s-a călit în vremuri de restriște, cu dat foc la holde și otrăvit fântânile, așa încât n-ar fi cazul să fie tocmai o sperietoare deficitul bugetar și etichetarea României în categoria „Junk” de varii agenții globaliste de ratinguri. La urma urmei, chiar merităm o așa catalogare câtă vreme am preluat pe nemestecate junk-food-ul și fast-food-urile. Occidentul ne-a dedulcit la împrumuturi grase știind însă că le vom cheltui în bună parte tot cu excursii prin Europa și destinații exotice, cu automobile bengoase de import și multe alte produse și trufandale aduse de peste hotare cu vaporul sau camioanele.

Dar am putea supraviețui bine-mersi și fără concedii cu masaje tailandeze, SPA-uri mediteraneene și skijet-uri pe Costa Brava ori Coasta de Azur. Avem munții, codrii și văile noastre care au însemnat mult în cultura poporului român de-a lungul vremii.

Nu ne-ar strica să mai exersăm și pedalatul pe bicicletă sau mersul pe jos în locul urcatului cu fundul în mașină până la ABC-ul de la colțul străzii. Străbunicii noștri mergeau pe jos din sat și până în cel mai apropiat oraș la dispensar sau la târg.

Ne plângem de traficul auto matinal dar nu mai știm să ne trimitem copiii în pas lejer până la școală sau măcar cu autobuzul ori tramvaiul.

În locul caselor ecologice de chirpici s-au construit în ultimii ani până și la sate case în care numărul camerelor îl depășește cu mult pe cel al copiilor, „living-ul” e mai mare decât șura, iar „dressing”-ul e tixit cu haine de import fiindcă numărăm pe degete sătencele care mai țes din in și cânepă cu regim special de supraveghere.

În loc să-și exerseze creativitatea cu jocurile tradiționale ale copilăriei sau să calce într-o bibliotecă tânăra generație de la sate și orașe stă cu ochii fixați pe iPhone-uri sau  PlayStation-uri scumpe. Chiar n-ar fi o tragedie să nu mai cheltuie părinții pe telefoane care rămân mai „smart” decât propriile odrasle scutite de procesul gândirii.

Apoi s-ar putea face economii și dacă genele false, unghiile false, buzele false și silicoanele s-ar plăti cu bancnote false.

Iar faptul că de Finanțele României se ocupă un ministru UDMR ne reamintește vorba că afară-i vopsit gardul în roșu, galben și albastru dar înăuntru e românul verde.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *