Mircea Dogaru – Transilvania după Mihai Viteazu. Desființarea bisericii ortodoxe și transformarea „românimii” în „secuime”
Istoricul calvin István Számosközy a fost primul care a susținut că romanii s-au retras în totalitate la sud de Dunăre sub Gallienus (253-268), astfel încât românii să nu-și poată revendica originea nobilă. Dezvoltându-și noile teritorii în „De originibus Hungaricis” și „Nero Verus”, el a sfârșit prin a aduce pamfletar insulte „olahilor” și în special, lui Mihai Viteazu. Lui Számosközy i-au răspuns însă chiar istoricii secui, începând cu Székely Istvan care, în Chronica, demonstra anterioritatea românilor, precizând că armatele lui Carol cel Mare, în campania antiavară din 795-796 i-au găsit pe „olahok” nu numai în Transilvania, ci și în Pannonia. Iar dacă pe linia lui Számosközy aveau să continuie să scrie vitriolant croatul ungurizat Ioan Lucius (Istvan Lucic) (1604-1699) și Martin Széntivany (1633-1705), de partea cealaltă au făcut-o, apărând autohtonia și latinitatea românilor, Istvan Milley, Paul Béke și Mathias Miles care, în sprijinul Contrareformei ce a recatolicizat „secuimea”, acționau în vederea atragerii românilor spre Biserica Romană.
Din punctul de vedere al deznaționalizării românilor, veacul XVI, derulat sub pecetea operei lui Mihai Viteazu, ale cărui obiective le-au preluat și principii transilvani Gabriel Bethlen (1613-1629), Gheorghe Rakoczi II (1648-1660) care au realizat succesiv „pactum sive confederatio” cu domnii Moldovei și Munteniei, aceasta s-a derulat mai lent, datorită și angajării Europei catolice și protestante în „Războiul de 30 de ani” (1618-1648), prelungit ca război franco-german până în 1659. Lent dar tenace și în strânsă legătură cu deznaționalizarea secuilor, grație atragerii luptătorilor în tagma nobiliară. Tagmă întărită prin codicele de legi, înrobitoare pentru țăranii români reduși la starea de iobăgie, Aprobatae (1653) și Compillatae constitutiones (1659). Este epoca ungurizării românilor prin „secuizare”, când familia Ciurea din Zagon devine „Csioria de Păpăuți” (1606), Bocșa din Simeria (fosta Breaza, intrată ca un cartier românesc – „Olah Szent Gyöorgy” în componența orașului Sfântu Gheorghe) devine „Boksa” (1610), Cozma și Ciubota din Turia de Jos – „Kosma” (1653) și „Csoboth” (1655) etc. Transformarea în masă a românilor din Carpații Răsăriteni în „secui” se accelerase!
„Lustrația” din 1614 înregistra deja 478 de luptători „secui” cu numele de „Olah”, iar la 9 august 1638, raportul către Vatican al lui Francisc Leone („Relatarea privind întreaga Transilvanie”), identifica în „Secuime” 60 de așezări cu populație mixtă româno-secuiască, ai căror locuitori erau însă toți ortodocși (deci și „secuii” erau niște foști români), având 34 de parohii, organizate în 3 arhidiaconate, ținând de Mitropolia Ortodoxă de Alba Iulia. Ridicând, alături de domnii români Gheorghe Ștefan și Constantin Șerban steagul lui Mihai Viteazu, principele Gheorghe Rakoczi II (1648-1660) a acordat, în 1656, mitropolitului Sava Brancovici jurisdicția peste întreaga Transilvanie. În replică, Sfântul Scaun a cerut organizației militante De Propaganda Fide să ia măsuri pentru trecerea românilor din „Secuime” la catolicism. Misionarii acesteia au fost instruiți în secret la Estelnic, pe moșia contelui Samuel Kanski, unde au luat cursuri de limba română. Pentru a contracara acțiunea lor, Sava Brancovici a convocat Sinodul la Alba Iulia, în 1675, hotărând ca, din acel moment, „cuvântul lui Dumnezeu să se facă în românește”. Cinci ani mai târziu, în fața primejdiei romano-germane, Principele Mihai Apaffi I (1661-1690) i-a acordat jurisdicție peste toți ortodocșii din „Secuime”. Dar cucerirea imperială a Transilvaniei, în perioada 1685-1699, însoțită de impunerea unirii religioase cu Roma (7 octombrie 1698) a românilor transilvăneni a dus la desființarea Bisericii Ortodoxe în perioada 1701-1761, însoțită de dispariția a 37 de biserici și la accelerarea proceselor de deznaționalizare a românilor din „Secuime” și de ungurizare a lor și a secuilor. Oficial, din 1699, în fapt din 1711, Ungaria, „eliberată” de otomani, și Transilvania, „aliată” cu forța, au devenit provincii separate în cadrul Imperiului Romano-German, asupra populațiilor lor acționând tenace, metodic, biserica romano-catolică, fiscul imperial, armata de ocupație și, mai presus de toate, principiul „Divide et impera” al diplomației habsburgice.
A consemnat pentru dumneavoastră col. dr. ist. Mircea Dogaru, „Secuii, poporul furat”, Editura „Mureș”, Tg. Mureș, 2019 – fragment.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!