Alternativa de Bun Simț – Despre familie și ziduri

„Nu dărâma niciodată un gard până când nu știi motivul pentru care a fost pus” spunea în urmă cu un secol gânditorul englez Chesterton (și tot el spunea că zidurile nu sunt făcute pentru că i-am urî pe cei din afara lor, ci pentru că-i iubim pe cei dragi dinăuntru).

Dar care sunt legăturile dintre garduri – sau ziduri – și familie? Gardurile și zidurile casei asigură, bineînțeles, protecția fizică a familiei. Dar tot niște garduri de apărare sunt și contururile și limitele ei morale, cerințele sociale sau legale care îi dau structura și rezistența.

De la un timp, aceste „garduri” – limite – au început să fie asaltate iar ușor ușor, mai puțin la noi, mai mult în alte părți, au început să cadă: de la căsătoriile trainice din timpuri nu chiar atât de îndepărtate, la divorțuri de moft chiar și cu copii minori la mijloc, la parteneriate civile, „căsătorii” în trei sau „căsătorii gay”. O fi, oare, bine?

Despre efectele distrugerii familiei asupra societății am mai scris aici. Problema e că fiecare scut pare să cadă pas cu pas, câte unul, fără să ne dăm că fiecare renunțare nu face decât să accelereze viteza spre dezmembrare socială.

Iată: am fost întrebată de câțiva prieteni, după eșecul referendumului pentru familie de acum trei ani, dacă nu ar trebui să închidem tot tămbălăul acesta legat de cuplurile homosexuale dându-le drepturile pe care le cer, ca să termine cu văicăreala şi scandalul – și gata!, se face pace, se închide bâlciul, toată lumea e mulţumită, iar din trei căsătorii homosexuale pe an nu moare nimeni.

Sunt multe motive pentru care nu cred în această variantă de „rezolvare” a problemei:

1. problema nu se reduce doar la drepturile pe care le pretind susţinătorii homo-căsătoriei pentru acea 0,1% din populaţie interesată, eventual, de atare mariaj, ci şi la potențialele şi probabilele pagube colaterale pentru societate în ansamblu, a căror gravitate depăşeşte cu mult beneficiile individuale punctuale:

– diluarea semnificaţiei, caricaturizarea şi lovirea prestigiului, deja afectat, al institutiei milenare a căsătoriei, de natură să afecteze familia, adică celula fundamentală a țesutului social. Homosexualitatea se referă la o practică sexuală, nu necesită „căsătorie” – iar cei care se „căsătoresc” în țările unde este permisă o fac mai degrabă dintr-un moft, nu dintr-o nevoie autentică.

– coliziunea cu libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi cea de a educa copilul în spiritul valorilor în care crede părintele, pentru că, odată recunoscută homosexualitatea ca normă şi instituţionalizat cuplul homosexual ca familie, orice referire negativă la familia homosexuală va putea fi taxată ca discurs intolerant, incitator şi discriminator şi sancţionate ca atare; nu va exista, de exemplu, nicio bază legală pentru a reclama scoaterea dintr-un manual de şcoală primară a imaginilor cu „familii homosexuale” şi va fi greu de apărat propovăduirea în Biserică a necesității de a evita căderea într-o situaţie păcătoasă care va fi consacrată oficial ca egală în semnificaţie solemnă cu căsătoria naturală

2. nu există nicio garanţie, ba chiar ceea ce se întâmplă în Vest demonstrează contrariul, că susţinătorii agendei creării de noi drepturi pentru persoanele gay şi LGBT se vor opri după recunoaşterea drepturilor la parteneriat/căsătorie; de la căsătorie şi adopţie, vor trece la sancţionarea discursului care pune la îndoială moralitatea homosexualităţii sau a intrării în mariajul homosexual, apoi la impunerea unei educaţii „incluzive” obligatorii în şcoală, la promovarea transsexualismului și teoriilor gender, vor cere obligarea Bisericii la încheierea căsătoriei religioase între homosexuali, discriminare pozitivă etc.

Pofta vine mâncând, cu cât câştigă beneficii la care nu sunt legitim îndreptăţiţi, cu atât vor considera că li se cuvine mai mult.

Şi nu este vorba neapărat despre o agendă conspirativă gândită de personaje oculte: simpla schimbare a paradigmei şi perspectivei care modelează societatea atrage inerent necesitatea regândirii instituţiilor şi cutumelor cu care noile drepturi recunoscute vin în conflict; şi nu ştim cine va avea câştig de cauză, pentru că, odată făcut primul pas, schimbările ulterioare par a se înlănţui logic, vechile deprinderi urmând să cadă pe rând, ca piesele unui domino.

3. Tocmai pentru că agenda homo-căsătoriei nu a apărut ca urmare a unei nevoi reale, autentice, a minorităţii homosexuale de a se căsători (cu partener de acelaşi sex), ci o anume marginalizare din trecut a acestei minorităţi a fost instrumentalizată politic de către diferite grupări pentru dobândirea, prin intermediul luptei în numele ei, a unei forme de prestigiul moral, a unor avantaje politice, a unor finanţări şi mai ales a posibilităţii de a remodela lumea şi a crea un nou „Om Nou”, putem concluziona că aceste drepturi sunt, în bună măsură, inventate (nu corespund unei reale nevoi umane) şi, mai ales, că odată satisfăcute, vor fi inventate altele pentru care lupta trebuie continuată.

4. Reluând o idee anterior exprimată, miza nu e un drept sau altul pe care homosexualii l-ar fi pierdut şi vor să-l redobândească, sau la care ar fi fost vreodată îndreptăţiţi sau de care au cu adevărat nevoie (majoritatea homosexualilor nu cer homo-căsătoria, la care aspiră şi recurg puţini dintre ei şi pe care nu o împlinesc aşa cum o împlinesc majoritatea cuplurilor de sex opus), ci remodelarea lumii după un ideal gândit abstract, căruia nu îi corespunde modelul actual născut din experienţa reală şi concretă a generaţiilor trecute.

5. Drepturile nu trebuie recunoscute doar pentru că cei care le solicită devin foarte obositori, pisălogi, enervanţi, cu atât mai mult cu cât nu le cer pentru ei, ci în numele unor oameni care nu le doresc neapărat. Drepturile se acordă când sunt legitime, corespund unei năzuinţe autentice sau unei nevoi reale, care este semnificativă sau relevantă statistic la nivelul societăţii şi când libertatea nou creată celor ce urmează să beneficieze de ele nu e de natură să rişte prejudicii mult mai importante pentru societate.

6. Din punctul meu de vedere, modelul propus de noii ingineri sociali – diluarea prestigiului căsătoriei până la desființarea ei de facto prin irelevanță; abolirea sexelor; noul limbaj; încurajarea promiscuităţii sexuale; toate cu consecinţe în privinţa numărului, calităţii morale şi a dezvoltării copiilor generaţiilor viitoare este falimentar pentru civilizația care o adoptă şi o face pradă sigură (cu tot cu liberalismul său) acelor culturi impermeabile la astfel de idei şi care se vor hrăni din sângerarea celei dintâi.

Vom ajunge să luăm și ultimele frâne și garduri care ne țin să nu o luăm de-a dura, la vale? Căci cu cât vom slăbi frânele, cu atât va fi mai dificil, apoi, să oprim prăbușirea…

Sursă: Alternativa de Bun Simț Blog.