Entries by Patrick Matis

Ilie Bădescu – Războiul împotriva poporului român

/0 Comments/in /by

Mărturii pe cale (Din Jurnalul lui Andreas Lixandru)  I Războiul împotriva poporului român are dimensiune istorică. Acum este o fază nouă, extrem de primejdioasă prin complexitate. E un război holotropic. Ștergerea memoriei, în toate câmpurile, este combinată cu tehnicile ponegririi neamului romanesc și cu distrugerea ruinătoare a țării, toate pe fondul instaurării regimului neofanariot în care fiscalitatea e totul și economia care produce bunăstare e nimic. Populația este educată să accepte că singura soluție este consumul din substanța economiei naționale (politica înstrăinării unor active strategice) etc. Dintre toate, operațiunea cea mai riscantă (primejdioasă) este împingerea României pe o a treia cale, a economiei fanariote, care îndepărtează România de Europa, de capitalismul producător de civilizație națională și de bunăstare. Acest război holotropic îmbracă la vedere formula războiului cu statuile și impotriva canonizării neomartirilor români. Este războiul împotriva eroilor și a sfinților români, a cerului romanesc (ruperea vremelniciei de veșnicia acestui neam ca să se risipească și să se șteargă numele de român din calendarul popoarelor). II  „Am văzut Raiul și iadul. Iadul e plin de sfinți care se roagă dar sunt mândri și nu iubesc, raiul e plin de păcătoși care se smeresc” și descoperă iubirea înaintea clipei de pe urmă, ne spune Sf. Tiron Rusul, duhovnicul Sf. Paisie Aghioritul. Sfinții români sunt un exemplu înfiorător de sfinți care s-au smerit rugându-se pentru călăi, iubindu-i în rugăciune, fiindca și aceștia au fost creați după chip dumnezeiesc chiar dacă în faptele lor s-au lepădat de darul chipului îndrăcindu-se în cele săvârșite de ei. Felul acesta iubitor si smerit al sfinților români arată ca poporul român, în duhul său, n-a ucis și n-are vocația omorârii semenilor, precum l-a ponegrit Elie Wisel când a strigat: „poporul român a ucis, a ucis, a ucis!”. Nu!, poporul roman n-a ucis, n-a ucis, n-a ucis și marturie sunt sfintii lui, plămădiți din suflet romanesc creștin, care s-au rugat pentru dușmani, iubindu-i astfel în fața lui Dumnezeu și mărturisindu-i drept semeni ai lor și ai noștri. Iubind au fost și au rămas pe Cale, mărturisind Adevărul au fost și au rămas în Hristos, primind fără ură martiriul au dobândit Viață cea adevărată, adică pe Hristos, Care este Calea, Adevărul și Viața. Ponegritorii neamului romanesc sunt fiii tatălui minciunii și trebuie să ne rugăm pentru ei să scape din cea mai cumplită robie, robia minciunii. Adică a potrivnicului, fiindcă minciuna este dușmanul Adevărului care este Hristos. III  Minciuna în dreptul semenului se numește mărturie mincinoasă, adică mărturisirea potrivnicului împotriva lui Dumnezeu. În învățătura creștină aceasta este păcat împotriva Duhului Sfânt, care este Duhul Adevărului, si acest fel de păcat nu se iartă nici aici nici în viața de apoi. Cei ce mint, direct sau indirect (prin ponegrire), în dreptul și împotriva poporului român și al oricărui popor, cad sub acest păcat. Pe aceștia noi putem să-i iertăm și să ne rugăm pentru ei, cum ne cere învățătura, însă în fața lui Dumnezeu aceștia nu găsesc iertare. […] Cu privire la Nichifor Crainic, problema reală și imperativă este sincronizarea oricărui manual (oricărei programe) cu adevărul și deopotrivă cu respectul pentru toate popoarele și pentru valorile lor perene. Opera lui Nichifor Crainic face parte din clasa valorilor perene. Oricine-i falsifică profilul se dezonorează și cade din demnitatea unei culturi și din cultul adevărului. Aflu ca se croiesc și alte tehnici ale minciunii și falsificării în numele acelorași criterii mutilante. Este imperativă reacția față de aceste strategii ale ponegririi poporului român creștin din Spațiul carpato-danubiano-ponto-nistrean. Aflăm ca se precipită vremelnicii care au pus mâna pe cârma instituțiilor să dicteze legi și coduri, programe și manuale de falsificare sufletească a noilor generații bazate toate pe strategia ponegririi identității românești. Trebuie respinse toate în numele adevărului, demnității și onoarei. A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. acad. Ilie Bădescu.

Lucian Ciuchiță – Știrile TV – Producătorul Oficial de Frică și Prostie

/0 Comments/in /by

Stingeți, fraților, cutia aia buboasă cu luminițe și vociferări, numită, cu un cinism dezgustător, „televizor”! Nu mai priviți la spectacolele de știri, acele fose septice lucioase ale dejecțiilor zilnice, unde curge, la robinet, nu apa vieții, ci apa murdară a fricii, a urii și a prostirii colective. Acolo nu se prezintă niciodată realitatea, ci doar o supă stricată de panică și obediență, în care sunteți invitați să vă înmuiați mințile până se fac terci. Credeți că urmărind „jurnalele” aflați ce se întâmplă? Vai de naivitatea voastră! Nu, dragi concetățeni, voi doar acceptați să vi se bage în cap, cu pâlnia, groaza ca metodă de guvernare. Vă hrăniți din frică, dar nu e groaza voastră, ci a lor – inventată pe bandă rulantă, servită cu garnitură de pseudo-experți, clovni de serviciu ai dictaturii de carton. Știrile? Toate, fără excepție, sunt negative. De ce? Pentru că frica paralizează. Frica vă bagă în casă, vă îngroapă în fotoliu, vă astupă gura și vă transformă în struți de apartament cu capul în televizor, nu în nisip. „Să nu mi se întâmple și mie ce zic ăștia la știri…” – iată mantra sclavului modern. Dar atenție! Nu mai sunteți doar sclavi, ci robi fericiți! V-ați îndrăgostit de călăii voștri. Le mulțumiți torționarilor că vă dau zilnic doza de spaimă, ca un drog. Ați ajuns să vă uitați la „Pro Tâmpiți” și la „Latrine TV” așa cum strămoșii voștri se uitau la icoane: cu credință oarbă. Numai că, în loc de sfinți, vă privesc niște ventriloci ai puterii, niște maimuțoi eleganți, cu cravate strălucitoare și vocabular sărăcăcios, care vă repetă aceleași minciuni până le luați drept adevăruri eterne. Acești clovni mediatici se cred elite, dar nu sunt decât niște flașnete prăfuite ale sistemului, niște papagali care au învățat o singură poezie: „Ascultați-ne pe noi și gândiți ca noi!” În fiecare seară vă prezintă spectacole jalnice, cu aerul unor Mesia la costum, când, de fapt, nu sunt decât niște agenți de vânzări ai fricii. Și voi, publicul? În loc să-i huiduiți, îi aplaudați! Le oferiți audiență, le dați putere, îi plătiți să vă îmbolnăvească mințile. E ca și cum ai plăti pe cineva să vină zilnic să-ți scuipe în farfurie, iar tu, fericit, să-i spui: «Mulțumesc, ce delicatesă!» Dar există leac. E simplu și nu costă nimic: apăsați pe butonul „OFF”! Închideți cutia buboasă! Ieșiți din case, la lumină, acolo unde nu există breaking news, dar există cer, copaci, râsete de copii, prieteni adevărați și conversații fără prompter. Descoperiți că viața e mai generoasă decât toată propaganda pusă laolaltă. Citiți o carte, creați ceva, ajutați pe cineva, beți un pahar de vin bun cu un om drag. Toate acestea sunt adevărate antidoturi împotriva fricii și nu se difuzează la ore de maximă audiență. Dacă vreți neapărat să vă lipiți de ecran, măcar faceți-o inteligent: filme bune, documentare, istorie, cultură, artă – tot ce nu hrănește haita mediatică a prostirii. Și, mai ales, nu mai ridicați în slăvi imperiul clovnilor de carton. Altfel, da, vă veți merita soarta de legume amorfe, binecuvântate de sistem să putrezească în liniște, cu telecomanda în mână. Stingeți televizoarele acum, cât încă mai aveți mintea întreagă! A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova – 82 de ani de la Operațiunea „Tidal Wave” (Valul Nimicitor) – eveniment expozițional 1-31 august 2025

/0 Comments/in , /by

Vineri, 1 august 2025 Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, Crucea Roșie Română – Filiala Prahova și Asociația „Memorial Ploesti Tidal Wave” vă invită la un eveniment expozițional dedicat împlinirii a 82 de ani de la Operațiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor). Expoziția este dedicată evenimentelor tragice petrecute în orașele Ploiești și Câmpina la 1 august 1943 și aduce în prim-plan impactul economic și uman asupra celor două orașe în timpul desfășurării acestei operațiuni din cel de-al Doilea Război Mondial. Veți putea vizita o expoziție tematică impresionantă, a cărei deschidere va fi marcată de un simpozion, în cadrul căruia va fi prezentată în detaliu istoria Operațiunii „Tidal Wave”, cu informații tehnico-tactice despre avioane, drame și povești din marea bătălie ce a avut loc în acea perioadă pe teritoriul orașelor Ploiești și Câmpina. În speranța că veți da curs invitației noastre, vă așteptăm cu drag vineri, 1 august 2025, ora 12:00, la Palatul Culturii, Sala Coloanelor, Strada Slt. Erou Călin Cătălin, nr. 1, Ploiești, pentru a descoperi împreună un moment important și eroic din istoria Ploieștiului și a Câmpinei!

Tenorul ŞTEFAN von KORCH în premieră la Târgovişte cu recital, masterclass şi prezenţă în juriu, la Concursul Naţional de Muzică Clasică Belcanto

/0 Comments/in , /by

Tenorul Ştefan von Korch se alătură numelor de marcă ce contribuie la încurajarea şi şlefuirea tinerelor talente ale scenei lirice, prin prezenţa ca membru al juriului în cadrul celei de a patra ediţii a Concursului Naţional de Muzică Clasică Belcanto de la Târgovişte. Ştefan von Korch se dedică misiunii formative şi prin susţinerea unui masterclass de tehnică şi măiestrie vocală de belcanto, destinat participanţilor la concurs. Spre delectarea publicului, în completarea atribuţiilor didactice şi de evaluare, solistului a cărui voce este adesea considerată inconfundabilă pentru linia de tenor din Carmina Burana, îi revine şi placerea de a susţine un recital, pe 31 august, alături de Orchestra Muntenia, sub bagheta maestrului Daniel Jinga. Recitalul va avea loc în cadrul concertului de închidere a concursului, la Cinema Independenţa, de la ora 18.00. Tenorul Ştefan von Korch spune: „Sunt onorat să dau curs invitației domnului Florin Georgescu, o legendă vie şi de faptul că voi avea bucuria să fac parte din juriul competiției, alături de distinși colegi, nume mari ale operei românești. Apreciez şi șansa de a întâlni artiști aflați la început de drum şi de a împărtăși experiența mea scenică și dragostea pentru acest repertoriul de belcanto. Şi nu în ultimul rând, mă bucură că voi fi prezent pe scenă în recitalul special din seara de închidere, un moment prin care doresc să aduc publicului emoția și frumusețea muzicii clasice.” Alături de tenorul Ştefan von Korch în juriu vor mai fi prezenţi iluştri reprezentanţi ai scenelor lirice, aplaudaţi în România şi peste hotare: Daniel Jinga, dirijor şi manager Opera Naţională Bucureşti, Lucian Petrean – bariton, manager Opera Braşov, Ioan Hotea – tenor, Iulia Isaev – soprană, Daria Lupu – soprană şi Teodora Iurcovschi, câştigătoarea trofeului ediţiei precedente. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative va avea loc în perioada 29–31 august 2025, la Târgoviște.

Teatrul Național Aureliu Manea Turda își reafirmă misiunea de a susține și promova identitatea culturală românească în Grecia.

/0 Comments/in , /by

Teatrul Național Aureliu Manea Turda își reafirmă misiunea de a susține și promova identitatea culturală românească peste hotare, prin continuarea proiectului Romanian Stories – The New Chapter, ce se va desfășura în Atena, Grecia. Anul 2024 a înregistrat un mare succes pentru proiectul Romanian Stories, când prima ediție a adus în fața a peste 300 de spectatori, public român și internațional, reinterpretări scenice inspirate din cultura noastră clasică. Inițiativa este finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și urmărește consolidarea legăturilor dintre comunitățile românești din străinătate și valorile care definesc identitatea națională. Cea de-a doua ediție – Romanian Stories – The New Chapter – va prezenta două ateliere de storytelling menite să îi ghideze pe cei mici în descoperirea și practicarea structurilor narative fundamentale, încurajându-i să creeze propriile povești în limba română și un spectacol inspirat din folclorul românesc și din operele unor autori români, prin care tradiția și patrimoniul cultural se împletesc cu mijloace scenice contemporane. Prin aceste activități, Teatrul Național Aureliu Manea Turda dorește să aducă mai aproape de comunitățile românești din Atena frumusețea poveștilor, umorului și simbolurilor care definesc cultura românească, într-un demers de continuitate și recunoaștere a valorilor noastre. Romanian Stories-The New Chapter, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu suma de 100.000 lei. Parteneri principali: Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA Grecia, Școala de Limba Română, Cultură și Civilizație DACIA. Cu sprijinul Ambasadei României în Republica Elenă.

UN ATLET AL NAȚIONALISMULUI CREȘTIN: Sfântul Dumitru Stăniloae despre marele gânditor ortodox Nichifor Crainic – un alt mare sfânt al Bisericii Ortodoxe Române (20-21 august 1972)

/0 Comments/in , /by

În noaptea de 20 spre 21 august 1972, pleca la Ceruri ziaristul, poetul, scriitorul, gânditorul, academicianul Nichifor Crainic, mult-pătimitor în închisorile bolșevice pentru Crezul lui: NAȚIONALISMUL CURAT, ORTODOX.

„Este cel mai mare poet român creștin și unul dintre cei mai mari poeți creștini ai lumii. A fost Profesor universitar, academician și ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică și mistică. Prelegerile sale universitare îi înălțau pe auditori la ceruri.”, scria despre el un alt mare martir-mărturisitor ortodox, Ioan Ianolide.

În fața lui, pițifelnicii de azi, vedete ale „ortodoxiei corecte” de pe „sticlă” și Iphoane, pot doar exclama precum gardienii imbecili de ieri: „— Băăăi, Crainic, băi! Băga-te-aș în p…. mă-tii, da’ deștept mai ești!”, după cum evocă neo-martirul Grigore Caraza în „Aiud însângerat”.

Dar Crainicul nostru este, în regimul actual, aproape „interzis în țara mea și a strămoșilor mei” – după cum spunea chiar el, dar în timpul regimului comunist. Așa cum până și pomenirea martirului ortodox Mircea Vulcănescu era să fie aproape interzisă în bisericile de pe cuprinsul României pe vremea neregratatului Vasile Bănescu.

„Fericiți veți fi când vă vor ocarî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și va veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, ca așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.” (Matei 5, 11-12)

Mi-l voi aminti pe Crainic așa cum rămâne, ca „un mare poet și filozof al neamului, ca pe cel mai bun român dintre români, ultimul stegar al naționalismului, silit să poarte crucea martirului pentru ideile sale” – aprecia alt mare naționalist, Pan Vizirescu, la înmormântarea gândiristului, potrivit documentelor Securității aflate acum în Arhiva CNSAS.

„Eu însumi am făcut parte dintr-o grupare literară de dreapta, cea de la revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic… Revista Gândirea a fost publicația cea mai importantă la noi între 1920-1940… Noi nu eram nici fasciști, nici comuniști ab absurdo; noi căutam să salvăm existența poporului nostru și a culturii noastre… în momentul în care capii fasciști au atacat România (Italia susținea revizionismul maghiar, Germania vedea în noi o posibilitate de a-și mări spațiul vital), noi ne-am ridicat împotriva lor… Ne simțeam liberi, lipsiți de orice ură, de orice intenție violentă și de orice teamă, pentru că noi credeam în puterile moștenite de la geniul poporului nostru. Acesta era felul nostru de fi naționaliști”, spunea Vintilă Horia, alt „interzis”, pentru neo-gardienii cu ifose TV de azi, purtătorii de vorbe ai duhurilor mute pentru duhurile surde.

„Dintre amintirile frumoase pe care le păstra din închisoare, Părintele Justin vorbea despre încurajarea pe care o primeau deținuții prin credință și cultură, despre rolul pe care l-au avut colegi de Aiud, precum Radu Gyr, Vasile Voiculescu sau Nichifor Crainic, în întărirea caracterelor în fața suferinței și a umilinței. ‘Atât Nichifor Crainic, cât și Radu Gyr, Voiculescu, mărturisea mai târziu Preacuvioșia Sa, pentru noi au fost salvatorii, poate, a miilor și miilor de tineri care eram încarcerați în celulele Aiudului, ale Piteștiului, ale Gherlei. Poeziile lor au fost niște rugăciuni trăite, cu care tineretul s-a identificat în zilele acelea negre. Când ascultai sau învățai o poezie precum «Iisus în celulă» sau «Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane!» sau «Fața lui Iisus» sau alte poezii, care aveau un caracter atât de îmbărbătare, cât și de viață, de interiorizare, dar era și elan de dăruire, de jertfă, nu te mai simțeai că ești tu acolo, fie că asta se întâmpla după zece – doisprezece ani de temniță. Chiar dacă aveai pedeapsă de muncă silnică sau de temniță grea, trăiai mereu această viziune a acestor mari luptători’,” scrie Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu într-o evocare a Duhovnicului Neamului.

„Prin Nichifor Crainic s-a săvârșit o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox”, scria Părintele Dumitru Stăniloae în revista Gândirea (an XIX, nr. 4, aprilie 1940, număr festiv).

Dumitru Stăniloaie

Dumitru Stăniloaie

O să-l lăsăm pe vrednicul de pomenire Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român și cel mai mare teolog ortodox al veacului XX, să explice ce este cu Naționalismul și Ortodoxia chiar și pentru cei mai mari și mai dilematici pitici din lume:

UN ATLET AL NAȚIONALISMULUI CREȘTIN

În epoca noastră atât de lipsită de oameni cu convingeri tari, cu atitudini consecvente, capabili să îmbrățișeze în preocuparea lor grija pentru obștea în fața căreia  declamă mincinos, Nichifor Crainic e un exemplar de rară și ideală umanitate.

Toată acțiunea lui postbelică e de o impresionantă unitate de ton. În poezia lui, care ne-aduce ecouri din țara de peste veacul agitației periferice, din substraturile de limită ale ființei noastre, de unde se privește dincolo, în dezmărginire, răsună sublimat, în muzicalitatea cristalină și eternă, același cântec românesc care înfiorează de taină duhovnicească eseurile sale și înflorește cu imagini de câmp scrisul său. «Gândirea», cuvioasă, feciorelnică, gingașă, plină de taină și de frumusețe spirituală, este ființa română îndumnezeită, așa cum s-a arătat în viziunea poetului, și în același timp, cea mai statornică și mai închegată atitudine și concepție literară la noi, după război.

Curentul animat de Nichifor Crainic nu e o speță de sămănătorism. Acela era un romantism facil, adeseori afectat, foarte puțin realist și exagerând nota optimistă și de mândrie națională. Gândirismul se distinge prin nota de intimitate și adâncime spirituală, prin preocuparea, nu de anecdoticul vieții țărănești, ci de coloritul fin, abia sesizabil al problematicii sufletești, de elementele religioase și metafizice ale etnicului românesc. El nu e, direct, nici optimist, nici pesimist, ci realist. Nu e nici exaltat în ton, nici protestatar, ci problematic și investigator. Meritul lui Nichifor Crainic e cu atât mai mare, cu cât a știut să atragă interesul literar și filozofic asupra unui câmp de observație care părea compromis prin sămănătorism.

Dar Nichifor Crainic n-a rămas numai la exprimarea literară a crezului său organic, ci a purces să-și cristalizeze și în formă de doctrină politică fireștile consecințe ale concepției sale cu care îl simți concrescut într-o bucată.

«Calendarul» este a doua mare etapă în acțiunea lui; e reversul politic al «Gândirii».

Doctrina politică a lui Nichifor Crainic, în slujba căreia a pus tot talentul său de scriitor, e în ritmul concepției care își întinde uimitor de repede stăpânirea asupra întregii Europe în urma falimentului democrației cu derivatul ei, marxismul și cu sprijinitorul ei ocult: francmasoneria.

Caracteristic democrației și suitei ei este individualismul, internaționalismul și ateismul, sau materialismul teoretic și practic. Individualismul, care a dezlănțuit lăcomia și rapacitatea insului, a dus la situația de azi când câteva sute sau mii de guralivi și șmecheri încasează milioane de la consiliile de administrație ale băncilor și întreprinderilor industriale, din funcții acumulate, din bugetul public, pe căi mai mult sau mai puțin cinstite, iar restul de oameni tânjesc în mizerie cruntă, ducând-o de pe o zi pe alta.

Individualismul nu știe de nicio legătură a insului cu obștea, de nicio datorie sau jertfă a lui față de o comunitate. Individualismul democrației este egoism feroce care destramă națiunea, destramă familia, destramă breasla.

Internaționalismul e un pretext cu ajutorul căruia insul scapă de datoriile către comunitatea imediată, ca să servească, zice-se, comunității mai largi. E ca și cu aceia care nu se căsătoresc pe motiv că familia îi împiedecă de-a-și întinde dragostea și ajutorul la un cerc mai larg de oameni. E o mască la adăpostul căreia neamurile mai abile, în urma unei mai fericite dezvoltări istorice, exploatează până la exterminare pe altele, cum e cazul nostru. E o nesocotire a voii dumnezeiești care vrea ca însăși creația Lui să fie variată și, prin aceasta, cu atât mai minunată; dar e și o utopie care nesocotește realitatea atât de palpabilă a națiunilor.

Ateismul rupe pe om de izvoarele metafizice, îndreptându-i tot apetitul de fericire spre cele externe, spre cele materiale, spre plăceri, căci viața e scurtă.

În fața acestor fermenți cu adevărat dizolvanți, Nichifor Crainic opune un „solidarism național cu temeliile morale în credința religioasă”. E cel mai realist și cel mai generos sistem politic, generos ca sufletul poetului țării de peste veac și a lui Iisus în țara mea.

Statul, prin organizarea lui, și credința religioasă, prin forța ei lăuntrică, va tempera egoismul individului democrat, făcându-l să suporte solidar cu neamul lui bucuriile și greutățile lui. Disproporțiile actuale, strigătoare la cer, nu sunt conforme cu spiritul de dreptate și de iubire între frați, cum îl cere chiar bunul simț. Inșii trebuie să capete o  educație în sensul unei morale eroice, jertfelnice, nu egoiste.

Naționalismul cel nou nu e declamație de fraze nesincere, la adăpostul cărora să exploateze bancherii naționali pe conaționalii săraci.

Până la internaționalism e naționalismul. Iubește întâi pe cei din jurul tău și atunci vei fi în stare să iubești sincer și alte popoare cu specificul lor etnic, tot atât de mult voite de Dumnezeu.

Naționalistul adevărat nu predică ura față de alte națiuni, dar își îndeplinește o datorie față de Dumnezeu cultivându-și firea ce i-a dat-o, dezvoltând-o prin puterile proprii și cu ajutorul lui Dumnezeu în toată amploarea și frumusețea cuprinsă în germene.

Solidarismul național creștin, încoronat de monarhie, nu este o încercare de-a nesocoti nevoile sociale ale timpului nostru, ci el este o doctrină socială, cea mai echitabilă doctrină socială. Nu numai că oferă soluțiile cele mai bune pentru toate problemele sociale, ci ceea ce este și mai caracteristic, e că insuflă un entuziasm, un patos pe care nu-l pot inspira niciuna din celelalte doctrine politice.

Cum foarte corect spunea Nichifor Crainic în „Veacul naționalismului”, internaționalismul și comunismul n-au putut înflăcăra tineretul care e din fire generos.

Doctrina neo-naționalismului, sintetizată de Nichifor Crainic în articole magistrale, cum e, mai ales cel citat, din ultimul număr al «Calendarului», îl așază pe autor în rândul puținilor cugetători politici de marcă pe care i-am avut.

Chiar dacă doctrina aceasta ar rămâne numai ca o piesă în arhivă, ar adăuga la cununa poetului o frunză nevestejită. Dar doctrina aceasta nu e făcută să rămână în arhivă. E prea vie, prea ispititoare, și prea a cucerit entuziasmul tinerei generații, ca să poată fi multă vreme oprimată.

Cu atât mai mult cu cât nu se poate constata nimic subversiv, nimic dizolvant în ea și de aceea oprimarea ar părea cu atât mai monstruoasă, dacă s-ar încerca.

Peste doctrina aceasta, ilustrată și sintetizată la noi lucid de Nichifor Crainic, nu se mai poate trece ca peste ceva pur și simplu neexistent.

Și nici n-ar fi bine să se poată.

Pr. Dumitru Stăniloae

Ortodoxie și Românism, Sibiu, 1939 – volum disponibil și sub titlul Ortodoxie și Naționalism.

A consemnat pentru dumneavoastră Victor Roncea.

INTERVIU CU NICHIFOR CRAINIC REALIZAT CHIAR DE FIICA SA PENTRU NOI, CEI DE AZI:

Dan Puric – Lovește, vreau să mor creștin!

/0 Comments/in /by

Se spune că de pe crucea pe care era răstignit Iisus vedea cu ultimile-i zvâcniri de viață pământească două lucruri, care pentru lumea de atunci păreau a fi eterne: fortăreața romană Antonia și Templul Iudaic. Și totuși, ele aveau să dispară cu timpul, sub nisipul neiertător al istoriei. Dar nu și privirea ETERNITĂȚII, care pentru o clipă le-a învăluit. Și poate de aceea, după 1714 ani, bătrânul domnitor al Tării Românești, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, avea să vadă din locul execuției sale publice și a copiilor lui, aranjată de sultan să fie tocmai de ziua Adormirii Maicii Domnului, ca un afront adus întregii Creștinătăți, și în același timp, chiar de ziua lui de naștere, când împlinea 60 de ani, să fie ca o suliță înfiptă în inima lui de OM, avea să vadă ALTCEVA. Vedea bătrânul domn al Țării Românești, asemenea Mântuitorului Iisus, țintuit pe cruce, tot niște lucruri care și atunci, în vremea aceea cumplit de tragică pentru condiția umană păreau eterne. Vedea pe sultanul Ahmed al III-lea, pe sângerosul lui vizir și, mai ales, pe Marile Puteri ale lumii din vremea aceea, Franța, Anglia, Imperiul Habsburgic, Republica Venetia, Imperiul Țarist, înghesuite toate într-un chioșc, adică într-o lojă oficială, din care să poată urmări, excitați de curiozități sangvinice, sinistrul spectacol. Și mai vedea bătrânul domnitor si mulțimea aia adusă și strânsă la ordin, spre a vedea puterea nemăsurată a stăpânului lor, sultanul. Dar toți aceștia nu aveau de unde să știe că, de dincolo de ei, bătrânul domnitor valah VEDEA ceea ce niciunul dintre ei nu putea să vadă. Vedea Chipul lui Iisus, care la rândul Lui îl privea. Și de aceea, spre mirarea tuturor, a putut întoarce atât de firesc spatele istoriei, adresându-se fiilor săi cu aceea putere pe care numai sfinții o au în fața morții: „Iar toate avuțiile și tot ce-am avut, am pierdut!… Să nu ne pierdem SUFLETELE!… Stați tare și bărbătește, dragii mei!… Să nu băgați seama la moarte! Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, cât a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nu vă clintiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta!”. Și spunându-le aceastea, cei din loja oficială, Marile Puteri, sultanul, vizirul sângeros, care ordonase totul, precum și mulțimea imensă venită să asiste la cumplitul supliciu, nu au putut vedea cu ochii lor lumești, cum bătrânul domnitor român, își luase fiii, ca să se arunce în ABSOLUTUL credinței neamului lui și astfel să devină ICOANĂ! Dar noi astăzi, popor român, ridicat oare a câta oară în istoria noastră pe cruce, ce vedem? Speriați de supliciu, la care am fost supuși cu același cinism ca și înainte, cu ochii paralizați de frica mai Marilor Lumii, rămași parcă la fel, cu aceeași privire impasibilă în chioșcul ăla făcut de sultan, nu vedem decât cu ochii lumești interesul strict personal, alergând laș și fără scrupule după oportunități de moment, omorându-ne trecutul demn al neamului, prin nepăsare și sufocând orice perspectivă de viitor pentru copiii noștri, am ajuns un neam de veșnic adaptați, ce refuză orice CHEMARE spre desăvârșire! Dar nu vedem și din cauza aceasta, cum rând pe rând, în piața publică a noii lumi ni se decapitează COPIII noștri cei mai dragi:… CREDINȚA neamului, TRADIȚIA poporului, MILA sufletească… INOCENȚA copiilor noștri. Și toate în uralele semenilor noștri, adunați în tribuna noii Golgote. Amețiți de drogul noilor ideologii, adormiți de bunăstarea de o clipă întinsă ca o momeală, anesteziați de „fericirea” unei lumi fără de Dumnezeu, fericiți în sfârșit că nu mai există ierarhii, reguli, morală și rușine. Cu tineri ce aleargă bezmetici dintr-o „libertate” în alta, înecându-se inconștienți, rând pe rând sau toți deodată în oceanul depravat al libertinajului pus la dispoziție de forțele oculte ca un sinistru litoral al unei veșnice SINUCIDERI. Cu numele de ȚARĂ, de MAMĂ și de TATĂ aruncate la coșul de gunoi al istoriei, acceptând să ni se „redefinească” totul, identitatea biologică, sexuală, națională, etnică, ideea sfântă de familie și câte altele ce sunt repere ale existenței noastre, trăim devertebrați în ACVARIUL toxic și lipsit de oxigen al sinistrei poliltici corecte. Fericiți de noua fortăreață Antonia a noului imperiu, în fața căruia îngenunchiem fără scrupule, căci doar ea ne promite să ne apere, înrobindu-ne și aruncându-ne tinerii în războaie ce nu sunt ale noastre, ne ducem restul de viață încătușată, nu cu ochii spre Cerul care veșnic ne-a eliberat, ci închinându-ne la noul „templu” cu zeii născuți morți. „Fericiți” de lumea cea nouă plină de grupe sanguine ce nu ne mai aparțin, închinători cu spatele la Dumnezeul cel Adevărat, dar cu fața spre forța satanică ce invizibil, zi de zi, ne fură până și aerul sufletesc, toți acești dezertori ai firii creștine se vor înrobi, orbiți de strălucirea pietrelor false, vândute ca jiuvaieruri noului templu, cel al promisiunii, neștiind că este clădit pe nisipul pervers al MARII DEZNĂDEJDI ce va să vină. Și atunci, voi toți aceștia ce acum stați fericiți și confortabili în tribunele puse la dispoziție ca să aplaudați noua Golgotă a acestui neam, atunci când veți ajunge în pustia DEZNĂDEJDII ce vă așteaptă, ATUNCI numai, veți fi priviți de dincolo nu de alți ochi lumești, ci de OCHII ÎNLĂCRIMAȚI ai părinților voștri și ai strămoșilor voștri ce nu mai sunt și, mai ales, de INIMILE sfinților și martirilor acestui neam care n-au încetat niciodată să bată întru veșnica noastră Dăinuire, dar pe care voi, „popor” veșnic adaptat, le-ați lăsat din lașitate, oportunism sau frică să fie călcate în picioare de legi fără de Dumnezeu, venite din ținuturile sterpe ale unui rău absolut. Și tocmai de aceea, în fața acestei „lumi” care vine, eu n-am să cobor de pe CRUCEA neamului meu și, privind neclintit spre Chipul Celui ce ne-a ocrotit tot timpul neamul de istoria nefastă ce ne-a înconjurat, de acolo, de pe CRUCE, am să-i strig călăului, cu care voi solidarizați, am să-i strig precum Matei, fiul cel mic al Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, care în fața gâdelui neîndurător, a sultanului

Lucian Ciuchiță – „Descurcăreala” ca strategie culturală

/0 Comments/in /by

În urmă cu trei ani, pe 19 august 2022, am primit o invitație la o lansare de carte găzduită de Biblioteca Națională a României. Evenimentul a fost onorat de prezența ministrului Culturii de atunci, Lucian Romașcanu. Cum gândesc despre politicieni știți deja – și nu are rost să mă repet –, prin urmare am privit apariția sa cu indiferența cuvenită. Conform protocolului, cuvântul inaugural i-a aparținut ministrului. A accentuat, cu aerul binecunoscut al funcționarului satisfăcut de sine, că monografia lansată apăruse grație sprijinului ministerului pe care îl conducea. Momentul a căpătat cu adevărat consistență abia atunci când am fost invitat să iau și eu cuvântul. Am vorbit, nu câteva clipe, ci patruzeci de minute, timp în care sala, sunt convins, a ascultat cu atenție. Cei care au fost prezenți la lansările mele știu că nu-mi îngădui frivolitatea discursului, ci caut mereu să transmit un mesaj profund și incomod, un rechizitoriu împotriva vremurilor noastre. Am vorbit despre incultura care a năpădit țara, despre manelele literare și cinematografice, despre televiziunile care, cu zel, fabrică populații docile și mediocrități agresive. Am adus în discuție chiar o carte pentru copii, publicată de Editura Litera, unde școlarii sunt învățați, fără rușine, „cum să pupe în fund” și să-și blesteme profesorii – simptom grotesc al unei lumi în descompunere morală. Și, desigur, am subliniat drama scriitorilor adevărați – nu a epigonilor înregimentați ai sistemului –, acei rari supraviețuitori ai condeiului autentic, izgoniți la marginea cetății, purtând pe umeri povara umilinței și a sărăciei asemenea unei cruci care nu le îngăduie izbăvirea. Când mi-am încheiat discursul, ministrul Romașcanu, zâmbind cu suficiență, a simțit nevoia să adauge o replică: „Păi ce să facem, domnule scriitor, dacă nu știți să vă descurcați?” În accepțiunea domniei sale, „a te descurca” însemna să îngenunchezi în fața sistemului, să pupi în fund și să cânți, docil, partitura impusă. Numai astfel, ți s-ar fi deschis porțile promovării, ale sinecurilor și ale privilegiilor grase. Probabil că ar fi trebuit să primesc lecții de „descurcăreală” de la Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu sau Patapievici – adevăratele icoane ale succesului croșetat de sistem… Evident, o glumă amară. De fapt, ar fi fost firesc să fie invers: eu să le predau lecții de demnitate, de curaj și de onoare – lecții pe care niciunul dintre ei nu pare să le fi învățat vreodată. Aceasta este, de fapt, „descurcăreala” ridicată la rang de politică a culturii. Și atunci nu ne mai miră nimic: așa popor, așa cultură, așa ministru al Culturii… A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

Seară extraordinară de operă la Biblioteca Astra, sub cerul liber, pe acoperiș

/0 Comments/in , /by

Sâmbătă, 23 august, ora 19:00, terasa panoramică a Bibliotecii Astra găzduiește un recital extraordinar de operă. Protagoniștii serii sunt doi artiști îndrăgiți: soprana Cristina Fieraru, una dintre cele mai strălucitoare voci tinere de pe scena lirică de azi, și Maxim Belciug, cu chitara sa cât o orchestră. Sub clar de lună, cei doi vor prezenta un program savuros, care-i prinde în aceeași țesătură fină pe Handel și Monteverdi, pe Bellini și Ionel Fernic, împletind licăr de stele cu zefiri și trandafiri, în imperiul fermecatelor iubiri. Armonia serii va fi desăvârșită de o selecție de vinuri complexe și unice, create de Crama Histria, pe care le veți putea cunoaște și degusta sub îndrumarea unui somelier cu prezență și poveste captivante. În cadrul superb oferit de panorama orașului, învăluiți în răcoarea primitoare a nopții, veți trăi o experiență multisenzorială rafinată și elegantă, ce răscolește adâncimile emoționale ale creației lirice, cu o voce și o chitară. O formulă mai rară la noi, dar care, pe scenele lumii, a fost și este practicată de nume uriașe, dând naștere unor momente remarcabile. O fi poate atracția specială a chitarei, a cărei sonoritate e atât de diferită de cea a familiarului pian, cert este însă că, acompaniată la chitară, vocea capătă o expresivitate nouă, mai directă, mai actuală, mai vie, iar marea muzică vocală pare mai proaspătă și mai apropiată de inima noastră. Luminoasă, sensibilă și distinsă, Cristina Fieraru este o prezență din ce în ce mai activă în peisajul artei lirice contemporane. A absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia Stilistică Interpretativă – Canto, unde a studiat cu soprana Iulia Isaev şi mezzosoprana Cristina Soreanu. Pe lângă studiile universitare, a avut șansa de a lucra cu personalităţi de renume internaţional precum Ruxandra Donose, Ramon Vargas, Leontina Văduva, Mariana Nicolesco, Florin Estefan, îmbogățindu-și tehnica interpretativă. Este o prezenţă constantă a scenei lirice, fiind invitată încă de la vârsta de 18 ani la Opera Naţională Bucureşti, unde a debutat, în 2018  în rolul Pamina, din opera Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart. Alte roluri interpretate: Erste Dame din aceeași Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart, Alice Ford din opera Falstaff de Giuseppe Verdi, Mimì şi Musetta din opera La Bohème de Giacomo Puccini, Contessa d’Almaviva din opera Le nozze di Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Dido din opera Dido and Æneas de Henry Purcell și Ileana din opera La Şezătoare de Tiberiu Brediceanu. Colaborează frecvent cu Opera Comică pentru Copii, iar din 2021 este membră a Corului de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu. A participat ca solist invitat la numeroase concerte și festivaluri, la Opera Naţională Bucureşti, Ateneul Român din București, Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, Filarmonicile din Brașov, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Sibiu și nu numai. Maxim Belciug, cel care în acest concert joacă rolul orchestrei, este un nume binecunoscut și îndrăgit. Artist clasic în formarea sa, el este chitaristul Încântărilor și, de peste 3 decenii, se încăpăţânează să creadă că frumuseţea va mântui totuși lumea și o spune neîncetat, cu chitara, cântând mult, peste tot: în țară ori în străinătate (Paris, Roma, Veneţia, Varşovia, Belgrad, Viena, Stockholm, Budapesta etc), pe marile scene ale muzicii clasice (Ateneul Român, Sala Radio, filarmonici, Teatrul Nottara, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Iaşi etc) ori în spații neconvenționale, pur și simplu printre oameni. Cristina Fieraru și Maxim Belciug au debutat în duo în 2024, propunând publicului diverse programe de concert derivate din preocupările lor de a explora posibilitățile expresive ale perechii voce – chitară în contextul diversității repertoriale, căutând mereu emoția, frumosul și muzica pură, dezbrăcată de constructe și de artificii. Crama Histria este o cramă boutique cu spirit aparte și vinuri cu arome puternice, distincte. Aici, locul, oamenii și visurile adaugă, fiecare, câte ceva în poveste: colinele istorice ale Dobrogei, arse de soare și bătute de briza mării, truda mâinilor și priceperea durată de generații, moștenirea afectivă, tradiția în viticultură și tot dorul pe care Paul Fulea, creatorul de vinuri de la Histria, le potrivește în fiecare vin. Sau, după cum spune povestea oficială a cramei: „Un țipăt de șoim și o vulpe care trece printre rânduri. O prepeliță se grăbește să-și ducă puii la adăpost. Natura specifică zonei colinare a Dobrogei, în toată splendoarea ei. Alături de mare, marea ce duce dorul zidurilor cetății Histria, pe care le scălda în vechime. O fărâmă de istorie. Și, printre toate aceste frumuseți, sunt oamenii. Oameni cu sufletul curat, oameni buni, care încă mai știu să vorbească viei, la fel ca acum 2000 de ani, cand îngrijeau via lui Ciurea. Nu s-a pierdut nimic din această legătură magică”. Concertul începe la ora 19:00 și are loc sâmbătă, 13 august 2025, pe terasa panoramică a Bibliotecii Astra, corp. B (sediul nou), str. Gheorghe Barițiu 7, Sibiu. Biletele sunt disponibile online, pe eventbook.ro, ambilet.ro și iabilet.ro. https://eventbook.ro/music/bilete-vin-la-opera-pe-terasa-soprana-cristina-fieraru-chitaristul-maxim-belciug https://www.ambilet.ro/bilete/vin-la-opera-pe-terasa-sibiu-695541/ https://www.iabilet.ro/bilete-sibiu-vin-la-opera-pe-terasa-soprana-cristina-fieraru-si-chitaristul-maxim-belciug-in-concert-cu-degustare-de-vinuri-histria-114140/