Entries by Patrick Matis

Mihaela Fășie Cudalbu – Un Orfeu moldav în Canada – George Enescu

/0 Comments/in /by

De-a lungul istoriei României, un artist de excepție și-a dedicat întreaga activitate întru consolidarea unei adevărate școli muzicale, elevând-o la dimensiuni comparabile cu a oricărei școli europene: George Enescu. Anul 2025 marchează o piatră de hotar în istoria muzicii culte românești, prin celebrarea (sau mai precis comemorarea!) celor 70 de ani de la trecerea în neființă în mai 1955 a celui mai complex muzician al României, cinci într-unul, cum fusese definit sugestiv pentru pluridimensionalitatea personalității artistice (compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog). George Enescu se năștea la data de 19 august 1881 fiind al optulea copil, și unicul care a supraviețuit, al lui Costache Enescu și al Mariei Cosmovici. Orizontul muzical al tânărului Enescu se prevedea încă de la vârsta de cinci ani când compunea primele creații scurte pentru vioară și pian. Calea afirmării i-a fost netezită prin învățăturile și exemplul predecesorilor, printre ei, Eduard Caudella devenind primul mentor. La doar șapte ani era cel mai tânăr student acceptat la cursurile Conservatorului de la Viena după violonistul Fritz Kreisler. La 10 ani George Enescu era invitat de însuși împăratul Austriei, Franz Joseph, să cânte într-un recital privat, ajungând apoi a-l cunoștea pe Johannes Brahms în casa profesorului său Joseph Helmesverger. De la Viena la Paris, saltul nu a fost prea mare, adolescentul de numai 14 ani cunoscându-i acolo pe coloșii muzicii moderne ai primei jumătăți ai secolului XX: profesorii săi Jules Massenet și Gabriel Fauré, ori colegii Claude Debussy și Maurice Ravel. Cariera sa interpretativă lua curând avânt în special datorită aparițiilor în calitate de violonist concertist și dirijor atât în Europa cât și în Statele Unite, unde conducea, în 1923 la concertul de la Carneggie Hall, recunoscuta orchestră Philadelphia. Aparițiile ca violonist deveniseră un modus vivendi, compozitorul afirmând mai în glumă, mai în serios: „Violina îmi asigura existența, trăiesc din ea, trăiesc cu ea, ca un bărbat cu o femeie bogată, pe care n-o iubește, care însă îl întreține”. Faima violonistică este secondată de cea pianistică, marele pianist Alfred Cortot însuși afirmând: „…extraordinar, cântă mai bine decât mine”. În completarea triadei interpretative, George Enescu începe prin a-și dirija propriile lucrări în concerte în marile săli europene sau la Ateneul Român. Aborda apoi întregul repertoriu clasic și modern, cu predilecție către compozițiile autohtone, creații de Mihail Jora, Marțian Negrea ori Constantin Silvesti fiind redate lumii cu o artă intrepretativă care a subjugat toate marile orchestre. „George Enescu are darul să deschidă largi ferestre luminii într-o galerie de tablouri ce stăteau până la el nedeslușite, dar nu chiar în întuneric”, afirma muzicologul Emaniol Ciomac. Dar pentru că acest portret este dedicat aparițiilor genialului nostru muzician în Canada, este interesant a merge pe urmele sale în acea parte a continentului nord-american mai puțin cunoscută publicului român. Conform revistei româno-canadiene Pagini Românești, prima apariție a lui George Enescu în Canada se petrecea la Montreal, under susținea un recital la hotelul Mont Royal pe data de 9 februarie 1933. „Era un Enesco insuficient cunoscut publicului din Montreal, afirma publicația amintită, invitat să cânte de către Facultatea de Muzică a Universității McGill. Presa din Quebec simte nevoia să explice cititorilor cine este acest Enescu, amintind studiile sale și faptul că era violonistul preferat al reginei Carmen Sylva, mai populară decât el în acel moment.” (https://paginiromanesti.ca/2019/09/17/enescu-concertele-sale-montreal-scria-presa-quebec-despre-compozitorul-roman/).  La doar patru ani de la recitalul in Montreal, articole apărute în diverse publicații canadiene (majoritatea toronteze) semnalează primul recital susținut în calitatea de violonist pe data de 11 ianuarie 1937 la Hart House Theatre, The Women’s Musical Club al orașului Toronto. (https://georgemotoc.com/2019/09/15/george-enescu-and-toronto/). Mai mult decât un simplu club, acest grup format în 1898 de un grup de femei-muzicieni sau iubitoare de muzică își dedicau pasiunea pentru arta sonoră și timpul către recunoașterea meritelor unor muzicieni altfel necunoscuți canadienilor. Prin intermediul fondurilor clădite în deja 127 de ani de existență, The Women’s Musical Club continuă și azi să sponsorizeze concerte, recitaluri, ori să acorde prin concurs o bursă anuală unui tânăr intrepret. George Enescu avea deja o carieră interpretativă de excepție și era un interpret matur (împlinise deja 55 de ani) când a primit ovațiile publicului din Toronto în acea friguroasă seară de ianuarie pentru interpretarea unor piese de Mozart, Bach sau mai puțin cunoscutul compozitor francez Guillaume Lekeu. Revista The Globe and Mail din ediția 16 ianuarie 1937 declara: „…Este un mare interpret care… încarcă muzica de o urgență emoțională, un impuls ardent și o atracție personală palpitantă… Este într-adevăr extraordinar prin presiunea emoțiilor pe care le varsă în orice cântă, astfel că poți părăsi sala extenuat emoțional dar impresionat…”. Nici o lună mai târziu George Enescu apărea din nou – alături de Toronto Symphony Orchestra (pe atunci un organism încă tânăr, abea înființat în 1923) într-o explozivă seară de 9 februarie 1937 la Massey Hall din Toronto – în tripla postură de violonist (în Concertul pentru vioară și orchestră de J. Brahms), compozitor (concertul includea Rapsodia Română Nr. 1) și dirijor. Impresia produsă de marele nostru muzician pe tărâmuri canadiene i-a oferit trei ani mai târziu un contract ca dirijor al aceleiași orchestre toronteze. Din păcate norii celui de-al doilea război  mondial care s-au abătut și asupra României, au împiedicat plecarea în Canada, ori în orice altă parte a lumii. Revista toronteză… semnala: „George Enesco, violonist, compozitor și dirijor faimos, care ar fi trebuit să conducă Toronto Symphony în această stagiune, nu este capabil să își îndeplinească angajamentul deoarece nu poate obține pașaport care să-i permită să părăsească România”. Revista cita scurtul mesaj trimis prin cablu de Enescu, amintind că apariția sa ca dirijor „era așteptată cu nerăbdare de iubitorii de muzică.” Începutul celei de-a doua conflagrații mondiale îl află pe George Enescu concertând în inima Micului Paris; cu propriul cvartet de coarde alături de Constantin Bobescu (vioara a doua), Alexandru Rădulescu (violă) și Theodor Lupu  (violoncel), la Ateneul Român atât ca solist cât și dirijor, ori în recitaluri la sala Dalles or Sala ARO. Alături de soția sa Maruca, prințesa Cantacuzino, prietena și confidenta Reginei României, muzicianul se mutase încă din 1939 în micul apartament din

Cristian Horgoș – Tinerii s-au implicat în activități tradiționale în tabăra de știință și cultură „Dacica”

/0 Comments/in , /by

Tabăra de tineret organizată în Pensiunea Dacica din apropierea Cetății dacice Costești-Blidaru, în perioada 1 – 8 august, s-a concentrat pe împletirea științei și a culturii. Astfel, pe lângă aprofundarea chimiei și matematicii, adolescenți s-au implicat din toată inima în activități tradiționale zonei precum culesul pepitelor de aur cu șaitrocul din albia pârâului, căutarea de meteoriți, adică „stelele căzătoare” din folclorul românesc, folosirea râșniței și maiului pentru tocat mineralele și participarea la focuri de tabără atât din lemn cât și a „focului” din reacții exoterme. „Chimia, joaca și distracția s-au împletit perfect în această ediție a taberei… Așa cum ne-am obișnuit, activitățile inedite și colectivul unit au făcut ca această experiență să fie extraordinară pentru toate vârstele. Suntem profund încântați să finalizăm încă o tabără reușită! Am mai descoperit o parte din univers alături de voi, oameni de știință în devenire! Abia așteptăm să ne revedem anul viitor, cu și mai multe cunoștințe, curiozități și realizări”, a transmis la final profesorul Tiberiu Stroia, principalul artizan al taberei. Acesta a fost ajutat și de alte cadre didactice dar și de doi tineri asistenți, foști participanți la ediții anterioare a taberei, Ioana (17 ani) și Tudor (16 ani), care au pregătit reactanții pentru reacțiile chimice studiate cu interes de elevi. „Vânătoarea de ‘comori’ a fost activitatea mea preferată fiindcă a împrietenit copiii veniți din diverse colțuri ale țării”, spune Tudor. „În tabăra Casa Științei mi-a plăcut că Tiberiu chiar încearcă să ne facă pasionați de știință și cultură. Mi-a surâs și că am avut răgaz să ne distrăm împreună și că nu trebuia să învățăm chiar tot timpul”, spune orădeanca Matilda Martin (15 ani). Discuțiile prelungite seara târziu s-au depărtat deseori de științele exacte. De altfel, „Casa Științei”, organizatoarea taberei, s-a implicat anul acesta și în Concursul Național de Creație Literară „Tinere Condeie” – secțiunea de poezie prin eleva Dobreanu Ioana-Lucia, care a obținut Premiul I la etapa județeană. „Omniprezentă, arta poetică se poate împleti fabulos cu spiritul critic al științei; structura, compoziția și conținutul unei poezii pot dobândi valențele unui labirint ludic al raționamentului. Fiecare cuvânt are rânduială și sens, în condiția tuturor nivelurilor de lectură”, este crezul nucleului de dascăli din Casa Științei. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Polcă și „pe picior” la Concursul Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban”

/0 Comments/in , /by

Centrul de Cultură al Județului Bihor, alături de Primăria Comunei Roșia și de Consiliul Județean Bihor, organizează duminică, 17 august, începând cu ora 14:00, cea de-a XII-a ediție a Festivalului-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban”. Evenimentul se va desfășura în localitatea Roșia și va aduce pe scenă artiști îndrăgiți, ansambluri folclorice și tineri instrumentiști. Festivalul poartă numele regretatului viorist și meșter de viori cu goarnă, Dorel Codoban și are ca scop promovarea și conservarea tradițiilor muzicale specifice județului Bihor, fiind un eveniment de referință în peisajul cultural bihorean. Alături de tinerii concurenți care vor încânta publicul la vioara cu goarnă și se vor întrece pentru Marele Premiu, programul artistic oferit de Centrul de Cultură al Județului Bihor, va fi susținut și de: soliștii Corb Andrei Darius, Popa Bianca Diana, Gudiu Luncan Roxana, Rada Daniela, Tirb Roxana Florina, Dem Andrei Ciprian și de invitatul special, Adrian Stanca. De asemenea va participa și câștigătorul Marelui Premiu al ediției precedente (2024), Patrik Raul Silaghi. Vor mai evolua ansamblurile folclorice Codrenii Bihorului, Moșuț din Vadu Crișului și Muguri și Mlădițe de tezaur din Beiuș. Programul serii este completat de invitații Primăriei Roșia: Remus Bondar, Violeta Gherman, Alex de la Orăștie, Delia Jude și Alin Joldeș, alături de grupul dansatori din Asociația „Folclor Fără Frontiere” și Ansamblul Crișana. Evenimentul va fi prezentat de Rada Daniela. Probele de selecție au constat în interpretarea a două melodii de joc locale: o polcă și un „pe picior” iar acompaniament ritmic trebuie asigurat de un „dobaș” (percuționist). În urma preselecţiei, în concurs vor intra: Ambro Romeo Narcis, Bota George, Botiş Alex Constantin, Cionca Sebastian Călin, Cionca Gabriel Dumitru, Cionca Mihai Călin, Ionaş Florin, Ştiube Andrei, Tinca Vlăduţ Antonio, Zdrite Darius Andrei și Zdrite Luca Laurenţiu. Festivalul-Concurs al Viorii cu Goarnă „Dorel Codoban” este un prilej de întâlnire în jurul simbolului identității muzicale bihorene, aducând împreună comunitatea locală, artiștii și publicul iubitor de folclor autentic. Evenimentul, inițiat în 2013 în memoria renumitului meșter și interpret Dorel Codoban, urmărește promovarea și conservarea tradițiilor muzicale bihorene. Vioara cu goarnă, specifică zonei, a fost recunoscută ca element al Patrimoniului Cultural Imaterial al României încă din 2021. Concurenții admiși vor interpreta două melodii de joc locale, iar juriul îi va evalua pe baza autenticității repertoriului, costumului popular și prezenței scenice. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

LECȚIA DE ISTORIE: 13 AUGUST 1595 – BĂTĂLIA DE LA CĂLUGĂRENI, cum s-a desfășurat în realitate

/0 Comments/in , /by

Bătălia de la Călugăreni (Județul Giurgiu, Muntenia, România) a avut loc la 13 august 1595. Oastea munteană formată din zece mii de luptători, condusă de Mihai Viteazul, întărită cu șase mii de ostași ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Muntenești în pașalâc. Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595. Raportul de forțe era net favorabil oștii otomane. Nicolae Bălcescu, citând surse contemporane, arată: „Într-adevăr, armata lui [Sinan] era, cum știm, de o sută optzeci de mii de ostași, mai mult decât de zece ori mai mare ca a lui Mihai Vodă, care, cu toate ajutoarele ce primi din Moldova și Ardeal, d-abia se urca la șaisprezece mii oameni și doisprezece tunuri”. În ceea ce privește efectivele oștirii creștine, se poate aprecia că Mihai Viteazul a avut sub comanda sa cel mult zece mii de militari și un parc de artilerie compus din douăsprezece tunuri mari de câmp. Cronica oficială vorbește de opt mii de munteni și două mii de maghiari. Acest raport de forțe net defavorabil aliaților explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăștinos, străbătut de râul Neajlov, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu. În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite. PRIMA FAZĂ A BĂTĂLIEI Prima fază a bătăliei s-a petrecut în dimineața zilei de 13 august 1595 și s-a caracterizat prin atacuri de tatonare ale celor doi adversari. În zori, cavaleria română a atacat prin surprindere cavaleria otomană din fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov. Mihai și-a constituit dispozitivul de luptă de zece mii de oșteni pe două linii, cu zece tunuri, pe malul nordic al râului. Rezerva de șase mii de oameni aflați sub comanda lui Albert Király, în rândurile căreia se aflau și oștenii secui trimiși în ajutor de principele Ardealului, a fost amplasată la distanță destul de mare, la nord-vest de Călugăreni. Această amplasare a rezervelor urmărea să facă față unui eventual atac otoman care s-ar fi produs dinspre Singureni. Pericolul s-a dovedit real, într-acolo aveau să acționeze forțele otomane ale lui Hassan Pașa, beilerbeiul Rumeliei. După ce cavaleria sa a fost respinsă, Sinan Pașa a trimis în luptă o grupare de douăsprezece mii de luptători. După ce i-a lăsat pe turci să treacă peste râu, Mihai Viteazul i-a supus unui puternic bombardament de artilerie, după care i-a atacat în forță, alungându-i la sud de Neajlov. Prima fază a bătăliei s-a încheiat în favoarea românilor. A DOUA FAZĂ A BĂTĂLIEI A doua fază a bătăliei a început la prânz. Sinan Pașa, conducătorul oștii otomane, a hotărât să înceapa atacul împotriva românilor cu toate forțele de care dispunea. Ienicerii au atacat frontal peste pod, în timp ce o grupare comandată de Mehmet Satârgi Pașa (cel care trebuia să fie numit beilerbei al Țării Muntenești) a efectuat o manevră de învăluire prin est. În același timp, beilerbeiul Rumeliei, Hassan Pașa, a efectuat o manevră largă de învăluire prin vest, trecând peste Neajlov pe podul din Singureni. Lovitura ienicerilor a fost extrem de puternică. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit, pe lângă podul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină. Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul. În același timp însă, spahiii din flancul drept al otomanilor au trecut râul printr-un vad și au amenințat întreaga aripă stângă a românilor. Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, din cauza presiunii inamicului românii fiind nevoiți să abandoneze tunurile. După ce s-a terminat retragerea și toate trupele române s-au reunit, înaintarea turcilor a fost oprită. A TREIA FAZĂ A BĂTĂLIEI Ultima fază a bătăliei s-a desfășurat în după-amiaza aceleiași zile și s-a materializat într-o puternică ofensivă a românilor. Înaintea de începerea atacului, căpitanul Cocea și oamenii lui s-au reîntors dintr-o misiune de recunoaștere, voievodul român având la dispoziție un număr de soldați odihniți, care nu participaseră încă la luptă. Mihai Viteazul a hotărât să execute un puternic contraatac, o lovitură combinată frontală și o manevră de învăluire pe flancul stâng al inamicului. Satîrgi Pașa a fost respins de către ieniceri. Otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singură cale de retragere. Contraatacul s-a prelungit până la pod, toate tunurile au fost recuperate, iar focul artileriștilor români și al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. Încercând să stabilizeze situația, Sinan Pașa a înaintat în fruntea trupelor de elită. Retragerea turcilor în fața atacurilor continui ale românilor s-a transformat în debandadă în momentul în care detașamentul de patru sute de călăreți ai căpitanului Miron Alexandru Cocea a atacat spatele armatei otomane și tabăra aflată lângă satul Hulubești. În deruta care a cuprins armata otomană, valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa și pe marele vizir, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta împetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în fruntea călăreților săi câmpul de luptă. URMĂRILE BĂTĂLIEI Un număr de șapte mii de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin atacul de la Călugăreni, Mihai reușise să atingă unele obiective: a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și întârziat înaintarea turcilor, câștigând timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane. Cu toate

Euro-concurs foto “Via, vinul și bucuria de a trăi”

/0 Comments/in , /by

Cultura viţei-de-vie a fost înfloritoare mai întâi la traci, apoi la greci şi romani. Filosoful grec Platon (427-347 î.Hr.) descria, în „Dialogurile” sale, un ritual în care „tracii beau vinul neamestecat deloc cu apă, atât femeile, cât şi bărbaţii, şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire”. Mai apoi, preotul Deceneu si regele Burebista și-au îndemnat poporul la abținere de la vin, deoarece cădeau în beții. Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), Summit Agro România și Asociația pentru Civilizația și Cultura Vinului „Millesime” organizează Concursul Internațional de artă fotografică intitulat „Via, vinul și bucuria de a trăi”. Concursul este organizat sub tutela Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), în cadrul „Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc”. Pot participa membri creatori ai AIEFA și ai celor 62 de organizații partenere ale acesteia din Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu, precum și alți iubitori ai fotografiei cu un număr de 10 de imagini/ autor care se încadrează în genericul concursului. Organizatorii intenționează să editeze catalogul tipărit al Salonului Internațional. De asemenea, aceștia urmăresc promovarea unor lucrări orientate spre: imaginea senzorială a vinului (culoare, aromă, gust), expresia feței persoanelor când descoperă frumusețea vinului, peisaje cu viță-de-vie, struguri, culesul și prelucrarea strugurilor, legătura vinulului cu religia și arta, pivnițe, vinoteci și vinuri la învechit, prezența vinului la masă, în viața cotidiană. Participarea la concurs este gratuită. Toate lucrările vor avea titlurile, înscrise și în borderou, în limbile română sau engleză. Borderoul va fi trimis completat corect şi complet, în format electronic, prin e-mail, pe adresa: eurofotoart@gmail.com, semnat de președintele fotoclubului. Semnătura va certifica, în acest fel, originalitatea imaginilor, precum și faptul că lucrările le aparţin autorilor, respectiv că ele au fost realizate în România. Juriul va fi format din: dr. ing. Patricia Știrbu, preşedinte Summit Agro România, Bulgaria, Adria şi Republica Moldova, artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, preşedintele juriului, și dr. Dorin Popa, președintele Asociației „Millesime” Oradea. Premiile sunt 330 euro – premiul I, 220 euro, premiul II și 110 euro, premiul III – plus premiul de Excelență „Millesime”. Se vor acorda și medalia de aur, argint și bronz „Carol Pop de Szathmári”, respectiv 6 plachete „Carol Pop de Szathmári”. Vernisajul şi înmânarea premiilor vor avea loc pe 4 octombrie, de la ora 18.00, la Centrul Expozițional al Federației Internaționale de Artă Fotografică din cadrul Palatului Princiar al Cetății medievale Oradea, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc. Salonul Internațional va fi prezentat, ulterior, în mai multe oraşe din România precum și peste granițele țării. Ultimul termen de primire a lucrărilor este 31 august, jurizarea va avea loc pe1 septembrie, rezultatele vor fi anunțate pe 9 septembrie. Alte Informații se pot obține la adresa de e-mail: eurofotoart@gmail.com sau la telefonul: 0741212111. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

„Arta actorului de comedie cu producţie de scurt metraj” – Workshop gratuit din cadrul Bucharest Best Comedy Film în perioada 17 – 24 august

/0 Comments/in , /by

Bucharest Best Comedy Film Festival 2025 vine cu o oportunitate unică pentru tinerii ce doresc să îşi exploreze şi dezvolte aptitudinile interpretative şi de creaţie: un workshop gratuit, programat între 17 – 24 august. Derulat sub titulatura „Arta actorului de comedie cu producţie de scurt metraj” şi găzduit zilnic în foaierul Operei Naţionale Bucureşti, programul pune în lumină toate faţetele comediei, de la film şi teatru la umorul digital, sub îndrumarea unor profesionişti în domeniu. Iar miza programului  de formare gratuit, este chiar crearea unor scurt metraje, ce au şansa de a ajunge pe marele ecran al Festivalului Comediei Româneşti. Dabija Enea, fondatorul Bucharest Best Comedy Film a cărui ediţie din 2025 va fi dedicată comediei româneşti evidenţiază: „Universul fascinant al comediei scenice va fi creionat în workshop-ul gratuit în care participanţii vor deprinde secretele unui act artistic de succes şi vor realiza scurt metraje ce pot ajunge pe ecranul Festivalului Comediei Româneşti programat în octombrie”. Din cuprinsul workshopului Curs de mişcare şi expresivitate scenică pentru registrul comic – coordonator Elisabeta Bostan Atelier de improvizaţie pe un scenariu dat – coordonatori Cezar Ghioca – regizor şi Enea Dabija – regizor şi fondator Bucharest Best Comedy Film. Q & A şi mentorat cu creatori digitali celebri: Ana Maria Moldovan, Andrei Garici, Andra Iulia Stoicescu, Adina Halas Înscrierile se realizează pe adresa office@bucharestbestcomedyfilm.ro, în limita locurilor disponibile, iar accesul este gratuit. Proiect finanţat de Ministerul Culturii.

Răzvan Constantinescu – Comatogen (recenzie film)

/0 Comments/in , /by

Un film răscolitor! Despre minciuna în care trăim. Despre supraviețuire. Despre trecerea noastră umilă prin viață, sub umbrela vinovăției perpetue și a pericolului permanent de a ne vinde sufletul ca să putem respira. Despre răutatea extremă care este, în mod paradoxal, de multe ori, justificată. Cel mai curat om se află, în fiecare secundă, sub amenințarea iminentă de a deveni criminal. Laturile ascunse ale fiecăruia dintre noi, de care nimeni nu va ști vreodată, poate că nici noi înșine – pentru că le vedem, dar nu le înțelegem, ni se arată, dar refuzăm să acceptăm că există – sunt aruncate în ochii spectatorului cu duritatea adevărului care scrâșnește din colții lui de sălbăticiune nedomesticibilă, într-un film fără muzică, în care trăirile personajelor erup într-o tăcere asurzitoare care sparge timpanul inocent al inconștienței noastre deja surde. O poveste care ne arată din nou că nimeni nu e numai înger și nimeni doar demon – fragilitatea ființei umane sub presiunea asocierii cu semenii noștri este din porțelanul care râde și plânge în același timp. Iar apa din acvariul în care am fost așezați este tulburată de mereu același instrument al Răului: banii. Societatea se așază cu toată greutatea ei pe mai toți dintre noi și ne frânge coastele demnității, ne sufocă plămânii purității noastre înnăscute. Copilul este o ființă minunată care, prin degenerare, devine adult. Ferice de cei care, prin protecție divină, nu-și pierd copilăria și nu sunt luați de vârtejul logicii comune care induce pierderea sinelui. Suntem cu toții păpuși în voia destinului și doar credința ne poate ține în matricea regăsirii sufletești. Iar filmul ăsta ne învață să avem înțelegere pentru deșertăciunea nevolniciei umane. Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu poate judeca actele noastre de supraviețuire atunci când viața se revarsă asupra-ne, crudă și neiertătoare. Orice s-ar întâmpla, trebuie să iertăm. Și să mulțumim, în fiecare moment, Domnului că nu ne-a pus în situații fără ieșire, că nu ne-a trimis tentația să ne sune la ușă, că ne-a ferit de ororile ipostazelor în care trebuie să ucidem ca să putem trăi. De ce să trăim? Pentru că ăsta este instinctul cu care ne-am născut, nu pentru că viața ar fi vreo izbăvire, mai amplă sau mai restrânsă, pentru sufletele schilodite cărora le suntem vehicule în timp. Ea doar ne oferă mereu suficiente ocazii de a ne rătăci, de a uita pentru ce suntem aici. Drumul de la a sparge o cană (și a nu recunoaște asta din jenă) până la crimă este înclinat mereu la vale. Distanța dintre minciuna inofensivă și păcatul suprem este parcursă accelerat în vremuri de furtună. Genialitatea regizorului Igor Cobileanski face ca, doar în 105 minute, să ne spună totul despre noi, ca viermi insignifianți cu inteligență superioară. Eu cred că scopul neștiut al lui a fost să inducă SMERENIA. Suntem cu toții ființe binecuvântate, dar trase din toate părțile de curenții zădărniciei. Ne aparținem doar aparent, iar ifosele de libertate stârnesc hohote de râs destinului. Nu putem să ne dezlipim de soartă, deoarece: dragoste, instinct matern, dorințe, slăbiciuni sau vicii, egocentrism generalizat, nevoie de a respira ca să putem viețui. Pentru toate acestea, trebuie să facem compromisuri. Iar compromisul suprem este distrugerea celui de lângă noi. Vă avertizez de pe-acum că tehnica regizorală aduce ceva complet inovator, dar nu vă voi spune ce anume, pentru a nu vă diminua plăcerea atunci când veți viziona acest film minunat. Dar un lucru este cert: dacă privim prin ochii fiecărui personaj al unei povești, vedem că adevărul pe care credeam că-l deținem este iluzoriu și că lucrurile în viață sunt mai complicate decât însăși firea umană: pentru că presupun întretăieri de firi. Nu suntem noi deștepții lumii, liderii comunitari, influensării curenților de aer, justițiarii nimicniciei și apologeții nemuririi, ci doar Dumnezeu știe și face rânduiala. Noi trebuie să fim doar iertători. Pentru că boala asta numită „vină” este idiopatică – nimeni nu știe de ce apare, când apare, care este cauza și cine e vulnerabil. De cele mai multe ori, vina este comună. Singurul remediu pentru vină este iertarea. Acest film este și despre trădare. Un lucru absolut uman, aproape indispensabil. Toată lumea trădează pe toată lumea. Și cel mai greu de îndurat este trădarea de sine. Probabil că nimeni nu scapă de ea, atât de muritori și nevolnici suntem. Avem în ADN trădarea, indiferent că e vorba de prietenul care m-a salvat cândva, de mentorul care mi-a dat aripi, de camaradul din tranșeu, de cauza pe care am servit-o o viață, de mama mea sau de tatăl meu. Stigmatul trădării se așază herpetologic pe umărul fiecăruia dintre noi ca un vaccin împotriva curățeniei sufletești și ne reamintește că suntem vietăți cu durată de valabilitate limitată. Din poveste, reiese o unică trădare ca imposibilă: aceea a mamei față de copilul ei; poate că și asta ar trebui să ne dea de gândit. Sentimentul matern este singura stâncă pe care viiturile deznădejdii și ale instinctelor grotești nu o pot eroda. Așa a lăsat Dumnezeu. La fel ca mine, voi toți lăcrimați când vă amintiți de mamele voastre. Iată de ce! V-am spus despre scenariu și v-am spus despre regizor. Genial! Dar asta nu este totul: actorii au atins cerul, în rolurile lor. Probabil că nici nu se putea altfel: atunci când regizorul face revoluție a spiritului, toți ceilalți îi sunt soldații firești inerenți. Spre deosebire de alte filme autohtone, unde falsul este indus de scenariul cu tente grotești (ca să șocheze), acum, actorii sunt oameni, ca noi toți. Pentru că filmul ne spune adevărul, nu e dileală Untold sau fake menit să atragă premii woke. E viață pură și asta îi face pe toți să fie autentici. Aceasta este arta: nu scorneli progresiste, nu manipulări teziste, nu propagandă ideologică, nu falsuri pentru orbire; nici banane lipite cu scotch, nici vopseli aruncate pe post de Rembrandt built better, nici zoaie corecte politic. Satanismul pălește în fața spiritului – aici e victoria eroilor noștri cineaști, aducători de adevăr. Există o singură scenă erotică în întreg filmul și, trecând peste frumusețea

Cafeluța Culturală – Ungurenii, Moroienii, Țuțuienii, Mocanii și Bârsanii

/0 Comments/in , /by

Ungurenii sunt românii din Ardeal care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţinuturile de baştină, să treacă munţii şi să se adăpostească în Ţara Românească şi chiar în Moldova, în număr mai mic, din cauza vieţii aspre şi a asupririlor la care au fost supuşi. Cei mai mulţi ardeleni s-au refugiat în judeţele Olteniei, care se găseau în vecinătate şi în care mai ajunseseră ca urmare a transhumanţei. „Românii transilvăneni s-au aşezat pretutindeni pe teritoriul Ţării Româneşti, lucru confirmat de documentele aflate la Arhivele Statului din Bucureşti. Acestea conţineau numele unor băjenari ‘străini’, veniţi de peste hotare în Oltenia, în perioada anilor 1819-1831 şi înscrişi de visteria Ţării în «slobozii» ca unii ce plăteau birul pe jumătate. Dacă în cazul celor veniţi de peste Dunăre în judeţele de şes (Romaneşti, Dolj şi o parte din Mehedinţi), marea majortitate a acestor ‘străini’ erau români ce se reîntorceau din refugiu şi numai o mică parte ‘sârbi’, situaţia era cu totul alta în judeţele de munte (Vâlcea, Gorj şi cealaltă parte din Mehedinţi), unde ‘străinii’ erau în exclusivitate românii veniţi de peste Carpaţi. Localităţi mari şi însemnate ca Veideeni (Vâlcea), Novaci (Gorj) şi Baia de Aramă (Mehedinţi) erau alcătuite din ungureni”, arată cercetătorul Mihai Chiriţă. Migraţia din Ardeal a început în secolul al XIII-lea Migraţia populaţiei din Ardeal a început chiar din secolul al XIII-lea, dar a cunoscut diferite etape în care s-a mai estompat în funcţie de vicisitudinile istoriei. „În decursul istoriei sale, Ardealul a reprezentat rezervorul care a alimentat cu populaţie ţinuturile de dincoace de Carpaţi, pustiite timp de un mileniu de migratorii veniţi din nordul şi estul Europei. Primul document scris care relevă fenomenul migraţiei populaţiei transilvănene este la sud de Carpaţi este Diploma lui Bela IV – regele Ungariei – de la 1247, prin care se iau măsuri de interzicere a emigrărilor, urmat de un alt document românesc şi oral, de data aceasta: Legenda descălecatului lui Negru Vodă. Transilvania a revărsat valuri de populaţie în Ţara Românescă şi Moldova. Cauza principală a constituit-o reprimarea socială, spirituală, culturală, naţională, politică şi economică la care a fost supusă în mod sistematic populaţia băştinaşă. Autorităţile şi nobilimea maghiară i-a privat de la început pe români de pământ, transformându-i în şerbi. Li s-au luat până şi drepturile politice şi civile, rezervate numai celor trei naţiuni privilegiate, deşi venite mai târziu în Transilvania, prin acel faimos ‹Unio Trium Nationum› de la 1437”, mai menţionează Mihai Chiriţă în lucrarea «Ungurenii în Ţara Românească». Economia Ardealului avut de suferit Procesul de emigrare din Ardeal a avut urmări, uneori, catastrofale, pentru economia acesteia. „În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dincoa de Carpaţi se putea auzi strigături: ‘Toată Transilvania vine la noi’, iar la sfârşitul aceluiaşi secol, Austria reclama 16.000 familii din Ţara Românescă. De asemenea, în 1818, Ţara Românescă trimitea înapoi peste Carpaţi 787 de familii, fiind cerute de autorităţile din Transilvania. Se ştie că după Războiul de Independenţă, mocanii transilvăneni au emigrat în număr mare în Dobrogea. Se conseamnă şi faptul că numărul ardelenilor emigraţi în Ţara Românescă în perioada 1896-1913 se ridica la 150.000 persoane”, se mai precizează în lucrarea «Ungurenii în Ţara Românească». Privilegii acordate ungurenilor O altă cauză a emigrării românilor transilvăneni în Ţara Românescă, concomitent cu cea a ‘sârbilor’ de peste Dunăre a fost dezvoltarea agriculturii în Principate. Ţara Românescă devenise nu doar grânarul Imperiului Otoman, ci şi cel al Europei Centrale. Libertatea de navigaţie, care era garantată de Poartă, a contribuit la dezvoltarea agriculturii. În aceste condiţii, domnitorii Ţării Româneşti acordau o serii de beneficii străinilor care doreau să se stabilească în ţinuturile sale. „În anul 1776 s-au înfiinţat la Bucureşti şi Craiova câte un Isprăvnicat al ungurenilor. Ele aveau să se ocupe cu organizarea în slobozii a românilor veniţi din Transilvania, care doreau să se stabilească definitiv în Ţara Românească. Pentru aceasta, li se asigura o administraâie separată de cea a pământenilor, având ispravnici, zapcii şi pârcălabi proprii”, arată Mihai Chiriţă. Isprăvnicatele au funcţionat până în 1831 când sloboziile au fost desfiinţate şi ungurenii au trecut în rândul pământenilor, plătind cu toţii acelaşi bir. „În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, neexistând nici o speranţă de îmbunătăţire a traiului, oierii transilvăneni au început să-şi părăsească definitiv satele de baştină şi să se stabilească dincoa de Carpaţi cu familii cu tot, transhumanţa transformându-se într-o veritabilă migraţie”, mai menţionează cercetătorul. Fenomenul a continuat până în preajma Primului Război Mondial Ungurenii au continuat să fugă în principate şi în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu toate că graniţele erau bine păzite, pe poteci prin munte cunoscute numai de ei. Fenomenul s-a desfăşurat până în preajma Primului Război Mondial. „Românii transilvăneni au fost cunoscuţi în Ţara Românescă mai ales sub denumirea generică de ‘ungureni’, ca unii ce veneau din Ţara Ungurească, dar şi sub denumirea de mocani (cei din Bărăgan şi Dobrogea), ţuţuieni, bârsani sau moroieni (trocari)”, se mai arată în lucrarea «Ungurenii în Ţara Românească». Mocanii Mocanii sunt comunități pastorale autohtone de oieri români similare în multe privințe cu aromânii (în special cu ramura „rămânilor fărșeroți” și cea a „grămuștenilor”, cu care, de altfel, au coabitat în stâne), situate mai ales în două regiuni distincte din sudul Ardealului, dar și în alte arii ale acestei provincii. Mocanii au fost, până de curând, asociați cu unii vânzători de mere sau negustori ardeleni, deși nici ei nu practicau un nomadism propriu-zis. Mocanii săceleni Marele nostru etnograf şi folclorist George Pitiş, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a descoperit multe obiceiuri ale scheienilor braşoveni la Săcele. A găsit încă aici, oarecum pietrificate, obiceiuri străvechi în legătură cu logodna, nunta, naşterea şi în legătură cu înmormântarea. Ele erau la fel ca cele din Şcheii Braşovului, care au dispărut mai repede, dar s-au menţinut în toată zona pastorală a Ţării Bârsei. Aici erau diferite tipuri de păstori: mocanii, ţuţuienii şi moroienii. Mocanii erau băştinaşii, ţuţuienii erau veniţi din zona Sibiului şi moroienii erau dinspre Bran. Mai existau mocani în zona Harghitei şi Covasnei care cu timpul au pierit. În cele din

„Duelul Tenorilor” în aer liber – cu Ştefan von Korch şi invitaţii – a umplut Grădina de Vară Herăstrău

/0 Comments/in /by

La început de august, Grădina de Vară Herăstrău a găzduit primul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza: frumoasa grădină a Teatrului Constantin Tănase s-a transformat într-un adevărat tărâm al muzicii și eleganţei, odată cu desfășurarea concertului Duelul Tenorilor – un eveniment în care s-au contopit strălucirea artei lirice cu emoţia blândă a verii târzii, prin vocile soliştilor Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana, cărora li s-a alăturat Orchestra Filarmonicii Piteşti.

Fiecare dintre cei trei soliști a adus în prim-plan propria paletă artistică: Ștefan von Korch a încântat prin lirismul cald și eleganța interpretării, Mihai Urzicana a excelat în precizie şi trăire, iar Alin Stoica a impresionat prin aportul său dramatic.

Programul a inclus arii celebre din capodopere ale liricii italiene precum Elixirul dragostei sau Tosca, dar și canțonete îndrăgite – O sole mio, Granada, Torna a Surriento – care au încununat seara cu acel parfum inconfundabil al muzicii italiene autentice.

Prezentarea a fost realizată cu grație și finețe de Ruxia Șandru, care a conferit serii un plus de coerență.

Acompaniamentul orchestral a fost asigurat de Filarmonica Pitești, care a dovedit, încă o dată, atașamentul față de manifestările de înaltă ținută artistică. Orchestra a oferit un suport sonor vibrant și nuanțat, contribuind esențial la reușita serii.

Publicul, numeros și entuziast, a fost martorul unei seri în care muzica și natura s-au întâlnit într-o sinergie perfectă, într-o sărbătoare a sensibilității și pasiunii lirice. Seara a fost, potrivit solistului gazdă Ştefan von Korch – „o veritabilă celebrare a artei vocale, un omagiu adus frumuseții sunetului și emoției.”

Turneul Duelul Tenorilor continuă în toamnă, cu noi ediții programate în:

• Sibiu, 17 noiembrie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”
• Craiova, 21 noiembrie, la Teatrul Național „Marin Sorescu”

Iar următorul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza – va fi şi prima lucrare prezentată intergal în stagiune: Carmina Burana – cea mai celebră cantată din lume – programată pe 17 iulie 2026.

Spectacolele, coordonate de tenorul Ştefan von Korch, fac parte din stagiunea Musical Extravaganza, care apropie orizontul operei şi operetei de publicul de toate tipurile prin evenimente tematice, găzduite în spaţii deosebite, care potenţează starea creată de fiecare poveste pe portativ.

Seria continuă după următorul program:

Credit foto: Anca Coleaşa

Violonista Rusanda Panfili şi Orchestra La Chapelle Sauvage vor fermeca Bucureștiul cu muzica lui Hans Zimmer pe 28 septembrie 2025 la Ateneul Român

/0 Comments/in , /by

Un eveniment spectaculos, un omagiu adus geniului muzicii de film! Pe 28 septembrie 2025, ora 20.00, Ateneul Român va fi scena unui spectacol memorabil dedicat creațiilor celui mai influent compozitor al cinematografiei moderne – HANS ZIMMER. Sub bagheta dirijorului KAREL DE WILDE, prestigioasa orchestră LA CHAPELLE SAUVAGE din Belgia va oferi publicului o călătorie muzicală captivantă prin cele mai emblematice coloane sonore din filme premiate cu Oscar și Grammy! Invitată specială: RUSANDA PANFILI – violonista oficială din Hans Zimmer Live! Evenimentul capătă o dimensiune impresionantă prin prezența Rusandei Panfili, violonista de excepție care il acompaniază pe Hans Zimmer în celebrele sale turnee mondiale. Recunoscută pentru virtuozitatea și pasiunea sa inegalabile, Rusanda readuce pe scena Ateneului Român energia autentică și emoția pură care definesc muzica maestrului Zimmer. O reprezentație care va însufleţi universul sonor al unor capodopere muzicale, precum: Interstellar, Inception, Pirații din Caraibe, The Lion King sau Gladiator. Astfel, La Chapelle Sauvage, orchestră de elită, formată din cei mai talentați tineri muzicieni ai momentului, va interpreta preț de 90 de minute, fără pauză, suitele orchestrale care au transformat fiecare film într-o experiență sonoră de neegalat. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, entertix.ro, eventim.ro, iabilet.ro, myticket.ro la următoarele categorii de preț: https://gqentertainment.ro/bilete/  🎟 VIP – 629 lei     🎟 Categoria I – 529 lei     🎟 Categoria II – 429 lei     🎟 Categoria III – 329 lei LA CHAPELLE SAUVAGE – ORCHESTRA CARE SFIDEAZĂ LIMITELE MUZICII Creată din dorința de a explora noi orizonturi sonore, orchestra La Chapelle Sauvage îmbină perfecțiunea clasică cu o viziune modernă asupra interpretării muzicale. Formată inițial ca un ansamblu de tineri muzicieni talentați, sub îndrumarea dirijorului Karel De Wilde, orchestra a cucerit rapid scenele internaționale, remarcându-se prin versatilitatea și profunzimea emoțională a fiecărui concert. O abordare îndrăzneață, un echilibru perfect între tehnică impecabilă și pasiune pură – aceasta este semnătura muzicală a La Chapelle Sauvage. Cu un repertoriu vast, care variază de la muzică de cameră la lucrări simfonice grandioase, orchestra colaborează în mod frecvent cu soliști și coruri internaționale, oferind publicului experiențe artistice unice. HANS ZIMMER – ARHITECTUL SUNETULUI CINEMATOGRAFIC Deținător a două Premii Oscar, patru Premii Grammy și trei nominalizări Emmy, Hans Zimmer este numele care a revoluționat muzica de film. Îmbinând sunetele electronice cu orchestrațiile clasice, el a creat coloane sonore care au definit generații. De la debutul său în industria muzicală și colaborările timpurii cu Stanley Myers, până la consacrarea prin Rain Man (1988) și The Lion King (1994), Zimmer a transformat fiecare partitură într-o operă de artă. Filme precum The Dark Knight, Dune, Dunkirk sau Man of Steel poartă amprenta inconfundabilă a compozitorului iar sound-ul său unic continuă să inspire cineaști și muzicieni din întreaga lume. Oportunitatea de a trăi această experiență este aici! Pe 28 septembrie 2025, Ateneul Român devine tărâmul în care muzica lui Hans Zimmer prinde viață!