Entries by Patrick Matis

Istoria Bucureștiului – Apariția și numele Bucureștiului – Între adevăr și legendă

Oriunde pe continentul european izvoarele au fost destul de rezervate în privinţa momentelor de început ale oraşelor, aşa încât documentele au surprins ceva mai târziu desprinderea oraşului de lumea satului. Lucrurile nu au stat altfel nici pentru oraşul Bucureşti, capitala de astăzi a românilor. Naşterea şi numele oraşului au suscitat un interes crescând, începând cu secolul al XIX-lea, dar cum nu se ştia nimic concret, documentele lipsind, legendele au prins tot mai mult contur. Au existat două variante în explicarea denumirii de Bucureşti. 1. Prima considera că, din punct de vedere filologic, Bucureştii veneau de la verbul a se bucura, de la care deriva şi substantivul bucurie, oraşul fiind un oraş al bucuriei. 2. A doua variantă avea la bază legenda unui anume Bucur de la care şi-ar fi luat numele oraşul. Explicaţia apare ceva mai complexă. Diferite surse consideră că numele de Bucureşti vine de la numele de Bucur, Bucura, care fac parte din familia cuvintelor: a (se) bucura, bucurie, bucuros, etc. Numele de Bucur, Bucura, au fost nume vechi şi de tradiţie la români, destul de răspândite, cu deosebire în Transilvania, unde se semnalează o serie de localităţi, cum ar fi: Movila lui Bucur, Bucur ceauşul, Bucura, Măgura lui Bucur etc. Un Bucureşti apare şi lângă Brad, în munţii Apuseni. Şi în părţile Hunedoarei şi chiar în sudul Dunării, în Albania de astăzi, au fost semnalate câte o aşezare purtând numele capitalei noastre de astăzi. Dincoace de munţi, în Ţara Românească, asemenea nume au fost întâlnite foarte rar, încât unii autori au tras concluzia că Bucur ar fi fost un cioban venit din Transilvania, de peste munţi (Simionescu, Cernovodeanu, 1976, 85). În judeţul Mehedinţi exista o comună Bucura, a cărei legendă vorbea de o foarte frumoasă fată, care şi-a eliberat fraţii de suferinţă din robie, din rândul cărora făcea parte şi iubitul ei. Cum drum de întoarcere nu mai era pentru ei, au hotărât să rămână pe acele locuri şi au dat aşezării pe care au întemeiat-o numele de Bucura, după numele fecioarei ce-i scăpase din robie (Densușianu, 1898, 6). Legenda vorbeşte de frumuseţea neasemuită a tinerei, concluzia trasă fiind aceea că în trecut numele de Bucur ori Bucura era asociat cu ideea de frumuseţe. Ipoteza, spune autorul, este întărită şi de etimologia cuvântului bucur, deoarece „în albaneză bucure însemnează frumos; bucuri – frumuseţe şi bucuron – înfrumuseţez” (Densușianu, 1898, 7). Un om bucur însemna un om frumos, iar numele de Bucur, Bucura, a fost dat acelora care se distingeau prin frumuseţea lor (Densușianu, 1898, 7). Treptat, se pare, semnificaţia primitivă a cuvântului s-a pierdut şi numele propriu s-a răspândit atât de mult, încât ideea de frumuseţe a dispărut cu totul. Dacă la început, adjectivul bucur, bucura exista cu înţelesul de frumos, mai târziu adjectivul bucur a dat verbul a se bucura. Din forma verbală a luat naştere substantivul bucurie şi adjectivul bucuros (Densușianu, 1898, 9). Se pare că în anumite zone, de exemplu în jurul Braşovului, era obiceiul ca noilor născuţi să li se dea până la botez numele de Bucur sau Bucura, în funcţie de caz, exprimând sentimentul de bucurie al părinţilor la naşterea unui copil (Ionescu, 2001, 78-79). Vechimea şi frecvenţa cuvântului bucur considerat mai degrabă a fi de origine autohtonă traco-dacică a fost dovedită printr-o serie de derivate, multe dintre ele devenite nume de locuri: „Bucuroaia, Bucureasa, Albucurel, Bucuraş, Bucurel, Bucurilă etc. De origine românească sunt probabil şi numele bulgăreşti: Bucor şi Bucur” (Ionescu, 2001, 78-79). Părerile în privinţa originii cuvântului bucur au fost împărţite: Alexiu Viciu afirma în 1929, că numele de Bucur era un nume de persoane luat de la slavi (Viciu, 1929, 18). Alte surse indică originea albaneză, venită de la turci. Se pare însă că numele de bucur nu a putut fi luat de la albanezi, care l-ar fi preluat şi ei la rândul lor de la turci, pentru simplul motiv că el are rădăcini mult mai vechi, numele de Bucur considerat a fi cea mai veche urmă de nume pur românesc (Densușianu, 1898, 11). Grigore Brâncuş considera și el că Bucura şi bucurie sunt generale în dacoromână, iar termenul bucur exista şi în aromâna din Albania (Brâncuș, 1983, 49). „Verbul bucura este un derivat de la adjectivul bucur = frumos care trebuie să fi fost general în româna comună. Astăzi se păstrează în acest sens numai ca nume propriu. Ca antroponimic este foarte frecvent şi are o arie largă de răspândire. De asemenea este răspândit în toponimie. Se observă că în toponimie şi antroponomastică îşi păstrează sensul primitiv de frumos, corespunzând formal şi semantic adjectivul albanez ‘bukur’ (din care verbul bukuro(n)j – a înfrumuseţa; bukuri – frumuseţe, bukura – nume personal feminin. Din limba română a pătruns ca nume de persoană şi în limba bulgară. Româneştebucur, albaneză bukur au origine comună. Evoluţia semantică a cuvântului în limba română s-a putut petrece fără prea mari greutăţi. Din toate, rezultă că în româna comună existăbucur adjectiv: frumos, bucura, verb a înfrumuseţa, bucurie s.f. frumuseţe. Adjectivul bucur = frumos s-a pierdut din limba vorbită, conservându-se ca nume de persoană, iar celelalte două: verbul şi substantivul au evoluat la sensurile care sunt astăzi. E posibil ca şi în substrat cuvântul să fi avut sensul de ‘plăcut, mulţumitor, care produce bucurie’. Specializarea semantică s-ar datora sinonimiei cu elemente de origine latină, frumos, muşat mai ales că latinul gaudeo nu s-a păstrat în latină. E posibil de asemenea ca în albaneză pătrunderea latinului gaudeo (albaneză gezoj = a se bucura) să fi împiedicat dezvoltarea şi generalizarea sensului de ‘care produce bucurie’ al vechiului adjectiv i bukure.” (Brâncuș, 1983, 50). Versiunea că numele de Bucureşti face parte din familia cuvintelora (se) bucura, bucurie, bucuros a fost îmbrăţişată de o serie de călători străini cărora li se părea firesc ca numele să derive de la bucurie, Bucureştiul fiind un oraş, după părerea lor, destul de vesel. Astfel, Franz Joseph Sulzer (1727-1791) elveţian, ofiţer de ocazie în armata imperială, ajuns secretar al lui Alexandru Vodă Ipsilanti, vorbeşte de Bucureşti, al cărui nume consideră că vine de la

Alexandru Evanghelidis – DeepMind, ChatGPT, calculele numerice computaționale și proștii părerologi care le venerează

O să-mi fac datoria civică de fizician și o să vă zic stați liniștiți la locurili voastre și haideți, vă rog, domnu paznic, să facem ceva cu acest individ agitat (e vorba de Andrei Caramitru – n.red.). DeepMind a făcut ceea ce se face de când s-a inventat mașina automată de calcul, adică a făcut calcule numerice. Nu a venit ChatGPT cu nicio idee, de fapt nu s-a folosit niciun LLM, și este un pic forțat să pună AI în titlul lucrării lor, dar na, când finanțatorul cercetării are sute de miliarde pariate pe cuvântul ăla, mai lași de la tine. Legile fizicii se exprimă prin ecuații. Unele simple, altele mai complexe. Cele mai avansate și relevante ingineresc legi, cum ar fi Navier-Stokes, sunt exprimate prin ecuații integro/diferențiale. O ecuație matematică poate avea între zero și o infinitate de soluții. Mai știți ecuația de gradul doi din generală, cum avea două soluții și puteai să le scrii pe fiecare explicit în funcție de parametrii a, b, c? Ei, formulele alea două pe care le învățai pe de rost se numesc soluții analitice, sau exacte. Cât timp ești încă în R (și a și b sunt nonzero), soluțiile alea funcționează indiferent de a, b sau c. Dar dacă nu le-ai știi de dinainte sau nu ai putea să le derivezi, ce faci? Te apuci și bagi numere la nimereală în ecuație și vezi ce valori obții. Dacă bagi destul de multe numere, o să poți să le trasezi rezultatele pe un grafic, să îți faci o idee aproximativă despre cum evoluează x în funcție de a, b, c și să dezvolți măcar niște euristici – niște reguli de calcul ad-hoc – care îți dau soluții cu un anumit grad de precizie. Poți chiar să folosești graficul și o riglă ca instrument de rezolvare a ecuației. Aceasta ar fi o soluție numerică. Ce au făcut DeepMind a fost să obțină niște soluții numerice specifice pentru ecuațiile Navier-Stokes și Euler 3D, folosite în mecanica fluidelor, într-adevăr cu un grad de precizie mai înalt decât ce a existat până acum. Au făcut asta cu machine learning, nu cu AI, adică au creat niște instrumente de calcul automat prin care au explorat spațiul infinit al soluțiilor acestor ecuații într-un mod eficient și țintit, până când au dat de niște zone interesante. Iei ecuația, bagi numere în ea, vezi dacă sunt bune sau nu, resetezi, repeți, de miliarde de ori. Ei argumentează că au suficient de multă precizie încât să poată spună că au demonstrat riguros matematic existența acelor zone. Articolul e deocamdată doar pe arXiv, nu a trecut prin niciun filtru de recenzie, deci rămâne de văzut ce spune comunitatea matematicienilor și fizicienilor matematicieni. Mă îndoiesc că Caramitru jr. o să stea să urmărească asta, însă. Repet, asta se face de dinainte de tranzistori, și nu este fundamental ceva ce nu ar putea face un om. Poți foarte bine să te apuci să scrii de mână tot procesul, doar că îți va lua ridicol de mult timp. Nu este inteligență, este automatizare. Inteligența de obicei îți găsește soluțiile analitice, ceva ce „AI-ul” încă n-a reușit și n-o să reușească vreodată în paradigma curentă, dar oamenii o fac de secole. Avem câteva soluții exacte și pentru ecuațiile astea din paperul DeepMind, și le avem de dinainte să devină nVIDIA companie de triliarde, sau chiar să existe. Dacă nu le aveam n-am fi putut să ne omorâm între noi de la mii de kilometri distanță folosind rachete hipersonice. Nota bene: Inventatorul ciberneticii a fost un român pe numele său Ștefan Odobleja, precursorul ei mondial, denumind-o „psihologie consonantistă” în 1928, nu Norbert Wiener zece ani mai târziu, în 1938… de reflectat la aceste lucruri (nota redacției). A consemnat pentru dumneavoastră Alexandru Evanghelidis.

Cristian Horgoș – Junii care confundă Festivalul de muzică „George Eminescu”

Dacă e să ne luăm după un sondaj al INSCOP Research „26% dintre tinerii de 18-29 de ani nu au auzit de George Enescu”. Hopa, după 8, 10 sau 12 ani de școală un sfert din tineretul țării n-a auzit de Enescu… Atunci, pe cale de consecință, un sfert din dascălii de muzică ar trebui reciclați sau redirecționați spre agricultură, construcții ori spre „muzica” aparatelor din țesătorii. Cum adică, după atâția ani de muzică predată junii noștri să nu știe de Ciprian Porumbescu, de George Enescu sau de Ciocârlia? Or fi în schimb doldora de Bach, Wagner sau Vivaldi? Dar stați, să nu ne pripim. În primul rând când e vorba de sondaje ne-am cam lămurit cum stă treaba. Iar sondajul citat mai sus are și un puternic derapaj politic deci e cu atât mai suspect. Cu invitația de a-l lectura cu circumspecție, îl găsiți integral aici: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/tinerii-votantii-aur-si-cei-din-rural-sunt-cei-mai-putin-familiarizati-cu-george-enescu-notorietatea-compozitorului-scade-sondaj-3419985. Apoi mai e un „chichirez”. Sondajul precizează de „orientări politice” dar tace mâlc despre minorități. Și vă spun deschis ca pe lângă Radio România Cultural ascult și postul de radio Bartók Béla mai ales că oferta simfonică pe zona de radio românească e limitată. Deci nu pot fi bănuit de șovinism. Pe de altă parte, ascult rarisim, pe la nunți obligatorii, melodii cântate la „tyanul dă pept”, cum îi mai spun conaționalii noștri la țambal. Adică experți ca Țancă Uraganu’, Vali Vijelie, Taifun Music și alte adevărate fenomene meteo-acustice. Și da, nu putem avea pretenții maxime de la minorități să știe de Enescu. Iar dacă adunăm matematic, avem minorități de peste 20% din populație… Diferența până la presupusul 26% nu mai e deja așa de mare. Sigur că și pentru cei 5-6 % poate nu ar strica o circulară prin școli ca profesorii de muzică să fie siguri că le povestesc școlarilor de marile noastre personalități muzicale și că le pun și niște audiții. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Festivalul Internațional de Poezie București, la final de ediție a 15-a, 15-21 septembrie 2025

Duminică, 21 septembrie, se încheie a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București. Printre invitați s-au numărat poetul american Denver Butson, poetul italian Luigi Colagreco, poeta Iria Fariñas din Spania, Magda Cârneci, Dan Coman, Radu Vancu sau Teodor Dună. În total, peste 180 de poeți din 20 de țări au susținut lecturi publice. Festivalul Internațional de Poezie București (FIPB) este un proiect fondat în 2010 de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR). Festivalul reunește anual la București nume importante ale poeziei de astăzi de pe întreg mapamondul, într-o succesiune variată de evenimente, în cadrul cărora scrisul este sărbătorit ca artă, alături de tonalitățile muzicii, nuanțele și viziunile picturale sau bucuria unui spectacol teatral ori cinematografic. FIPB a crescut exponențial de la un an la altul, devenind astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din România și unul dintre cele mai urmărite din Europa Centrală și de Sud-Est. Ajuns la cea de-a XV-a ediție în 2025, Festivalul Internațional de Poezie București face parte din acest amplu proiect de reinventare și „punere în scenă” a literaturii ca spectacol, ca experiență, ca expresie a vitalității.

Cristian Horgoș – Brâncuși, un adversar de calibru al Maleficum Ex Machina

Te pune adânc pe gânduri recentul editorial al României Culturale „MALEFICUM EX MACHINA: Adevărata față a Globalismului Tenebros”, de Patrick Matiș. Motto-ul „Există doar un singur bine: cunoașterea. Există doar un singur rău: ignoranța” – Socrate, e destul de traductibil în citatul lui Brâncuși: „Când o societate nu mai cunoaşte, sau amestecă binele cu răul, ea se află deja pe povârnişul pierzaniei.” Și sărind direct la finalul editorialului avertisment, găsim din fericire o rază de speranță: „Într-o zi se vor plictisi de întuneric și vor reveni în lumină. Dar până atunci, Întunericul poate fi combătut doar cu Lumină, iar Ura doar cu Iubire.” Ultima parte a frazei de încheiere se reflectă și în citatele brâncușiene: „Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toata fiinţa.  (…) Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa”. Iar speranța că „Într-o zi se vor plictisi de întuneric și vor reveni în lumină” o putem găsi oarecum la Brâncuși în afirmația „Toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor.” „Oppositorum contrarium” se traduce din latină prin coincidența/unificarea contrariilor iar acest concept filosofic și religios se referă la ideea că forțele sau calitățile aparent opuse pot fi în cele din urmă văzute ca unificate, în special într-un context suprarațional sau divin. Printre gânditorii cheie asociați cu această idee se numără Nicolaus Cusanus, Giordano Bruno, Carl Jung și, iată – chiar dacă fără așa multă teorie – și Brâncuși. O lucrare interesantă, chiar dacă pretențioasă este „Integrarea contrariilor la Eliade și Jung, o analiză comparativă”, de George Silion. Chiar cred că în această lucrare se găsesc argumente interesante și inedite în favoarea editorialului lui Patrick Matiș. Nu o să citez mult din ea fiindcă poate fi lecturată aici: https://argolit.ro/integrarea-contrariilor-la-eliade-si-jung-o-analiza-comparativa-bogdan-george-silion/. Totuși, evidențiez fragmentul: „Similaritățile de care am vorbit i-au determinat pe unii exegeți ai operei lui Eliade să-l considere pe acest din urmă ‘jungian’. Ninian Smart, Edmund Leach, Ivan Strenski, Mac Linscott Rickets sau Douglas Allen subliniază influențele psihanalizei lui Jung în gândirea lui Eliade. Dacă primii trei interpreți exclud faptul că Mircea Eliade ar avea o viziune religioasă  total separată de cea a psihologului elvețian, Ricketts sau Allen găsesc doar ușoare similitudini între concepțiile celor doi gânditori.” Am ales acest citat și pentru că unul dintre exegeții menționați a fost eroul unui foarte recent articol al României Culturale: „Cafeluța Culturală – Profesorul Mac Linscott Ricketts – Un mare prieten american al culturii române” (16 septembrie). A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi doar în 18 orașe

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie (Skłodowska) și își propune să arate publicului larg dar îndeosebi tinerilor, ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni face știința accesibilă tuturor, prin activități ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele. De la prima ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni în 2005 și până acum, milioane de vizitatori au intrat în legătură cu oameni de știință de pe întreg continentul și nu numai. Evenimentul atrage anual peste 1.5 milioane vizitatori din Europa și nu numai. Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 26 țări, pe 26 Septembrie 2025. Peste 400 orașe europene și nu numai vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca lor îl are asupra vieții cotidiene. „Dacă ai o minte curioasă, dacă îți dorești să începi o carieră în cercetare sau ești, pur și simplu, pasionat de știință, Noaptea Cercetătorilor Europeni este evenimentul cel mai potrivit pentru tine! Aici poți întâlni cei mai prietenoși cercetători, ai ocazia să vezi și să asculți prezentările celor mai inovative proiecte, poți efectua cele mai trăsnite experimente, iar concursurile și surprizele îți vor face experiența participării una de neuitat”, mai transmit organizatorii. Orașele în care va avea loc evenimentul sunt București, Titu, Ploiești, Tulcea, Brăila, Galați, Pancu, Bârlad, Suceava, Mediaș, Bumbești Jiu, Alba Iulia, Hunedoara, Deva, Zalău, Oradea, Arad și Timișoara, majoritatea evenimentelor fiind găzduite de Universități. Dintre marile centre universitare lipsesc deocamdată Iașiul și Cluj Napoca. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

După București și litoral, One World Romania ajunge și în vestul țării

Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania își continuă turneul prin țară și revine în această toamnă în vestul României. După ediția din august de la Eforie Sud, publicul din Timișoara (9-12 octombrie), Arad (13-15 octombrie) și Oradea (17-19 octombrie) va putea viziona unele dintre cele mai apreciate filme ale ediției a 18-a, desfășurată în primăvară la București sub tema „M-auzi?!”. Ca în fiecare an, proiecțiile vor fi completate de dialoguri comunitare cu invitați speciali – regizori, activiști, experți și reprezentanți ai ONG-urilor locale. Totodată, festivalul aduce în orașele-gazdă ateliere de film documentar pentru adolescenți, programul de educație cinematografică Juriul Liceenilor (la Timișoara), dar și proiecții educaționale dedicate liceenilor. Înscrierile pentru ateliere și juriu sunt deja deschise. Edițiile locale se vor deschide cu documentarul „Trenuri” / „Trains” (regia Maciej J. Drygas) – un eseu vizual compus exclusiv din materiale de arhivă, care surprinde dramele și speranțele Europei secolului XX. Filmul, distins cu Marele Premiu la prestigiosul Festival IDFA 2024 din Amsterdam, va fi prezentat și la Oradea, pe 18 octombrie. Un alt titlu inclus în program este „Musafirul” / „The Guest”, povestea emoționantă a unui refugiat sirian găzduit de o familie poloneză la granița cu Belarus. De asemenea, publicul se va întâlni cu „CALIU: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?”, documentarul despre celebrul violonist lăutar Caliu, tezaur uman, urmat de discuții cu regizoarea Simona Constantin și reprezentanți ai unor organizații dedicate culturii țigănești. Bunăoară, Taraful de la Clejani al lui Caliu a concertat în afara țării cu Filarmonica de Stat a Cehiei la Opera din Praga. Din repertoriul lui Caliu se numără „Cântecul Ciobanului”, „Balada ciobanului care și-a pierdut oile”, „Cântec de dragoste și joc” etc. La Timișoara, spectatorii vor putea viziona și filmul premiat de Juriul Liceenilor din București, „Laguna soldatului”, o explorare vizuală hipnotică a moștenirii eroului columbian Simón Bolívar și a relației complexe dintre om și natură. „Pentru prima dată, ediția din afara Bucureștiului propune un turneu în vest: Timișoara, Arad, Oradea. Mai mult decât filmele, publicul va putea experimenta spiritul festivalului: dialoguri comunitare, educație media și pentru drepturile omului, conectare, comunitate. Îndrăznesc să spun că e un format particular în mediul cultural de la noi, de unde nicio persoană căreia-i pasă de cei din jur n-a plecat dezamăgită”, a declarat Andreea Lăcătuș, directoarea festivalului. Programul complet și biletele pentru proiecțiile de la Cinema Studio din Timișoara sunt deja disponibile online. La Arad și Oradea, accesul publicului este gratuit. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Cristian Horgoș – Costumele de balet a lui Brâncuși aprind imaginația „telepaților”

Așa cum și unii români cred că opera de căpătâi, triplul ansamblu monumental de la Târgu Jiu, chiar ar emite energii, se înmulțesc vocile din străinătate care afirmă că unele creații de coregrafie a lui Brâncuși ar fi „amplificatoare de telepatie”. (Ca paranteză, am arătat în două articole** ale României Culturale că, personal, văd în Coloana Infinitului semnficații mai profunde decât cea de eventuală antenă radio). Revenind la „telepatii” se știe, într-adevăr, că nu doar Salvador Dali s-a exprimat artistic în coregrafia de balet, ci și Constantin Brâncuși. Iar povestea costumelor de balet ale lui Brâncuși care inundă acum internetul e într-adevăr una interesantă. Muza lui Brâncuși, balerina Lizica Codreanu a studiat baletul clasic cu doamnele Valadina şi Nijinska dar a simţit că mişcările clasice erau prea puțin pentru ea. Viziunea ei despre poveştile spuse de trup era avangardistă. Era influenţată de anturajul ei modernist, de discuţiile până noaptea târziu cu Brâncuşi, Tristan Tzara, Sonia Delaunay, Man Ray şi înţelegea că şi baletul începea să ia un alt drum, inovator. Dealtfel după o incursiune experimentală în India, cum la fel au procedat și Eliade și Brâncuși, Lizica va deschide primul centru de Hatha Yoga din Paris, despre care scriu revista Vogue şi Mircea Eliade, în Memoriile sale. În 1922, sculptorul Brâncuși a confecționat costume de dans pentru Lizica Codreanu, a pus Gymnopediile muzicologului Erik Satie la picup și a invitat-o pe aceasta să creeze un dans în atelierul său, printre sculpturi. Toată acțiunea a fost documentată de Brâncuși cu ajutorul unui aparat Thornton Pickard cu burduf și cremalieră, rezultând un număr de șapte imagini. Una dintre imagini a fost vândută în cadrul unei licitații cu o sumă record, devenind cea mai scumpă fotografie românescă din toate timpurile. În ultima vreme, pe o serie de site-uri și grupuri de Facebook se avansează o ipoteză demnă de filme science-fiction. „Un subiect puțin cunoscut în domeniul cercetării paranormale este suprapunerea destul de constantă dintre artă și încercările psihice, în special în avangarda anilor 1920. Opera de design a lui Constantin Brâncuși este considerată de moderni doar artă. Cu toate acestea, căștile sale speciale au fost concepute pentru a amplifica transmisiile telepatice, așa cum vedem în aceste fotografii fascinante. Subiecții cu abilități telepatice de nivel scăzut puteau, cu această cască telepatică, să proiecteze gânduri în stratosferă, unde puteau sări și apoi, folosind rotația Pământului, să călătorească spre vest. Alternativ, conul frontal și posterior putea folosi câmpul magnetic al Pământului ca strat de transmisie. Aplicarea cu succes a acestor amplificatoare telepatice a trimis un gând cu precizie până în India”, se arată pe grupurile de Facebook „Belle Epoque to Art Deco” respectiv „History of Art”. Aceeași idee năstrușnică e propagată, de pildă, și de site-uri precum snapshotsofhistory sau the-paradigm-web sub titlurile „Amplificatoare telepatice ale anului 1920 – Paris”. Adevărul e că acele „căști” sunt inspirate și din alte creații ale lui Brâncuși, după cum se poate vedea din fundalul pozelor. Iar imaginația aprinsă a unor pasionați de telepatie nu ar trebui să interfereze cu adevăratele gânduri care au stat în spatele creației magistrale a lui Brâncuși. Cât despre avangardiștii contemporani cu Tristan Tzara, s-a dovedit că aveau idei vizionare, dar ancorate în realitate. Merită să amintim, bunăoară, lucrarea „Microcosmos și macrocosmos între academie și avangardă – Note despre corespondența editorială dintre Carl Einstein și Fritz Saxl (Biblioteca Warburg)”. Note: *Coloana Infinitului, posibilă cheie spre Teoria Universală: https://culturaromana.ro/cristian-horgos-coloana-infinitului-posibila-cheie-spre-teoria-universala/. *Să descifrăm cimilitura de la Târgu-Jiu a lui Constantin Brâncuși: Poarta Sărutului, Coloana Infinitului și Masa Tăcerii și Fizica Cuantică: https://culturaromana.ro/cristian-horgos-sa-descifram-cimilitura-de-la-targu-jiu-a-lui-constantin-brancusi-poarta-sarutului-coloana-infinitului-si-masa-tacerii-si-fizica-cuantica/. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.

Patrick Matiș – MALEFICUM EX MACHINA: Adevărata față a Globalismului Tenebros

„Există doar un singur bine: cunoașterea. Există doar un singur rău: ignoranța. – Socrate Ieșirea din Matricea „Fermei Animalelor” sau a „Statului Confiscat” de birocrații bugetofagi ai Monolitului centralizant și centralizator este o muncă de Sisif pentru temerarii care se încumetă revoluționar să se elibereze. Se cuvine să realizeze ei înșiși înspăimântătoare supraeforturi doar pentru a se scoate din lanțurile acestei coagule infradimensionale ale universului. Planeta noastră astfel ar putea suferi atât tristețe că-și mai pierde câte o baterie a economiei proprii, cât și o bucurie pentru sufletul eliberat că îi poate ridica vibrația. Dar, mulți chemați, puțini aleși. Atunci când temerarul revoluționar rostește adevărul prin ferestrele digitale ale lumii binare, unii, alții îl ascult, sau doar îl aud, după caz, iar egregorul verbului său penetrează în eter pentru a impacta mințile și conștiințele, în cele din urmă. Dacă nu creează vis lucid întru trezire, atunci doar hipnotizează masele. Dar efectul global este de un impact aparte de luminare a minții întunecate ale acelora care s-au plictisit să și-o mai exploreze măcar de curiozitate, măcar să vadă ce gândesc sau debitează în absența vigilenței asupra gândului propriu. Aici naște întrebări dar și răspunsuri, însă cel mai important e că naște hotărâri asupra sinelui, decizii fundamentale către ceea ce numim viitor. Și fiecare în intimitatea sa, dincolo de ecranele monitoarelor sau dispozitivelor de buzunar de la spate, în liniștea sa ajunge să înțeleagă faptul că așa nu se mai poate. Lumea a devenit o închisoare întunecată, iar supraveghetorii săi sunt dintre ai noștri hipnotizați și spălați pe creier să-și controleze proprii frații și propriile surori. Oameni contra oameni și inimi contra inimi. Doar Lumina-i mai deosebește. Plutind în eter, în peisajul digital al lumii, dar strâns conectat cu mințile oamenilor și fiind într-un dimpreună clasic, poate antic, poate străvechi și preistoric al vechilor mașinării de tip Antikythera, sau a minunățiilor de tip cranii de cristal, piramidelor și kogaioanelor înălțate până la Cer, pot simți că lumea se trezește, se zvârcolește, începe să se scuture de lenea obscură a lui Maleficum Ex Machina, mecanismul de hipnoză colectivă, poate chiar egregorul opus al lui Luminarium ce învârte lumea pe axa de argint. Nu, nu este un destin trasat omenirii. Și simt, percep, miros, aud, sorb savoarea și adulmec mireasma celor ce strigă „Nu vă mai vrem!”. Un cor egregorian răsună surd și mut în atmosfera nedefinită a lumii, dincolo de cuvintele rostite, în liniștea nopții. Este spațiul dincolo de eter, este mintea inteligentă care nu poate fi captată și exploatată de algoritmii așa-numitei „inteligențe artificiale”. Materia primă ce am convertit-o-n blocuri de locuit ca autentice mușuroaie de furnici nu mai este obstacol și se luminează acum în non plus ultra-ul gândirii curate omenești. Electricitatea lor se convertește-n întuneric la strălucirea ei. Ideile curg val, soluțiile și reparațiile lumii se împart între frați și surori, și totul se așează-ntr-o anti-entropie. Și așa s-a născut panica mașinii-sistem că-și pierde controlul asupra maselor, își pierde valoarea, își pierde „viața” pe care credea că o avea. Mințile captive încep să reacționeze și blochează, anulează, interzic tot doar ca tragedia lor să nu se petreacă. Omul să nu se elibereze din Matrice, să nu iasă din Ferma Animalelor în care în mod imbecil este ținut. Dar contrareacția, sau chiar răspunsul uman este exact invers. Nu se bagă la loc în cutie creatura umană și continuă lupta, chiar dacă mulți se pierd pe drum și alții răzbesc dincolo de zidurile monstrului globalist al tenebrelor antiumane. Mintea întunecată a Monolitului născocește atunci mii și mii de elucubrații halucinante și obsedante repetându-le în eter doar-doar oamenii vor adormi la loc. Dar nu, mintea lor luminată, chiar dacă puțin ca și când ar fi gustat din dulcea libertate de dincolo de Matrice, respinge orice narațiune mincinoasă a tenebroșilor. Este o luptă pe viață și pe moarte între tenebrele monolitiene ale acestei lumi pe care singuri ne-am zămislit-o din faptul că nu am înțeles viața și planul divin cu noi, și lumina din înalt pe care atât am detestat-o, ocolit-o, respins-o că acum îi mulțumim înfometați că încă mai există și ne hrănește. Ce minunată-i Mila Divină! Dacă acum două decenii a spune că faptul de a simți lumina și energia divină și a te simți inspirat de ea era o blasfemie, cei din jurul tău având să te batjocurească neîncetat, acum cu toții recunosc care mai de care pe lângă tine că și ei simt la fel. Și așa au venit vremurile trezirii. Oare ce minune este aceasta? Ce anume ne-a făcut să ne trezim? De ce înainte-vreme chestiunile divinei lumini călăuzitoare și spiritualității nu erau atât de căutate și râvnite? Pentru că evenimentul suprem nu se petrecuse, iar Maleficum Ex Machina nu avea să se manifeste în văzul tuturor arătându-și adevărata față, la cumpăna dintre epoci siderale. A venit cu o scânteie edificatoare care a zămislit o punte cu două sensuri, dus și întors, iar mintea umană a pătruns pe ea în Orașul lui Mert, din Câmpiile Păcii, dar și către Neant și Cetatea lui Dite, în Dublul Lac de Foc. Cu alte cuvinte, mintea umană a văzut întunericul suprem și lumina superlativă. Am văzut cu toții unde duce ego-ul inuman din noi și supușenia față de tenebrele adânci de dincolo, care-i șoptesc ideologii, doctrine, fanatisme, revoluții sângeroase, politici destabilizante și societăți tulburate de mase furioase și comploturi din culise. Toate acestea au dus către a înțelege că semnele vremurilor aveau dreptate: există conspirații ale tenebroșilor împotriva umanității pe care o urăsc de moarte, deoarece știu că este de natură divină de care ei se tem și fug. Totul a fost de la bun început război religios, adică exact al Arhanghelului Michael cu Satan, cel cu 10.000 de capete și fețe. Pe cealaltă parte, când omul descoperă că are și conștiință, acea scânteie divină care licărește în noi și pe care avem nevoie s-o manifestăm cât mai des, atunci viața devine iubire, cooperare între oameni, ajutor reciproc, nimeni nu suferă și nu moare de foame, de sete, nu moare netămăduit de afecțiunile ce-i apasă sufletul, nu suferă-n tăcere, toți suntem

„Higheghe și vin”: eveniment unic în țară cu tarafurile Stângaciu, Zbiciu și 600 de dansatori

„Prin ‘Higheghe și vin’, o inițiativă unică în țară, ne dorim să readucem în actualitate bucuria simplă a jocului, a întâlnirii și a tradițiilor autentice, transmise din generație în generație. Este o inițiativă menită să reînvie frumusețea tradițiilor bihorene și un mod de a transmite noilor generații o parte din folclorul nostru identitar, prin punerea acestora în contact direct cu ceea ce înseamna costumul și dansul popular tradițional bihorean”, a declarat inițiatorul acestui proiect, Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor. Evenimentul folcloric de amploare și unic în țară va avea loc în Piața Unirii în 2 octombrie 2025, iar vedeta va fi vioara cu goarnă. „Higheghe și vin” va aduce în centrul Oradiei peste 600 de dansatori, din 17 Ansambluri din Bihor, acompaniate de: Taraful Stângaciu, Taraful Cristi Laboș și Taraful Zbiciu (foto – în Defileul Crișului Repede, la Șuncuiuș). Ansamblurile foclorice participante sunt: „Luncșoara Bihorului” din Luncșoara, „Ardeleana” din Tulca, „Folclor fără frontiere” din Sântandrei, „Floarea Barcăului” din Marghita, „Cununița” din Mădăraș, „Datina” din Aleșd, „Codrenii Bihorului” din Roșia, „Muguri și mlădițe de tezaur” din Beiuș, „Zestrea Buduresii” din Budureasa, „Zestrea Diosigului” din Diosig, „Palisada” din Cuzap, „Vatra” din Măgești, „Cetatea Șoimului” din Peștiș, „Moșuț” din Vadu-Crișului, „Nuntașii Bihorului” din Oradea, „Crișana” din Oradea și „Bărdăuța” din Borod. Seara va debuta cu o paradă a portului popular, din spatele Teatrului de Stat până în Piața Unirii, unde un „birău al danțului” va deschide oficial momentele. Acolo, va fi amenajată o scenă complet îmbrăcată în țoale, iar sunetul va fi unul special, circular, pentru ca fiecare notă muzicală să se audă uniform din orice unghi. Tot în centru, vor fi standuri cu produse autentice de Bihor, meșteșugari sau plăcinte de Briheni, iar participanții se vor putea prinde în dans, cu condiția să poarte cel puțin o piesă vestimentară tradițională bihoreană. Instrumentul vedetă al serii va fi vioara cu goarnă, specifică zonei Bihorului, iar spiritul toamnei va fi întregit de savoarea vinurilor și a musturilor bihorene din cramele locale, reunite în „Asociația Agricultorilor din Valea Ierului”, precum și din Podgoriile Dextra. „Manifestarea aduce împreună frumusețea dansului și a portului popular bihorean, aromele vinului local și bogăția toamnei, într-o seară autentică a tradițiilor”, spun organizatorii. Evenimentul își propune să recreeze atmosfera „danțului la țură”, ce se organiza în fiecare marți și joi, începând din anii ’70, pânâ în ’90, sub Pasajul „Vulturul Negru”. Evenimentul „Higheghe și vin” este organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor și Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea. A consemnat pentru dumneavoastră Cristian Horgoș.