Bucureștiul de altădată – Nenea Iancu, Jupân Dumitrache și Grădina Union

A fost odată ca niciodată, într-o vreme în care Bucureștiul avea, după cum spunea Constantin Bacalbașa, „o înfățișare cu mult mai simplă, cu mult mai românească și cu mult mai cinstită”¹, într-o vreme în care „era încă vechiul București”², grădina Union – Suisse cu un café concert internațional susținut de „un om cu mare vază, un om la ordinea zilei”³, I. D. Ionescu⁴.

În Curierul spectacolelor apărea în primăvara anului 1876 un „Aviz important” prin care I. D. Ionescu făcea următorul apel către locuitorii capitalei: „Subsemnatul, în urma silințelor ce-am depus de a dota grădina Union-Suisse cu o scenă sistematică, decoruri noi, zece loji pentru comoditatea familielor și o muzică militară, precum și a artiștilor ce se vor prennoi căt mai des, sper că (voi) fi, ca român, susținut de onor, public bucureștean”.⁵

Dorința sa a depășit, însă, orice așteptări, Grădina Union – Suisse a devenit neîncăpătoare pentru toți cei care doreau să asiste la spectacol. Probabil că de atunci a apărut sistemul practicat multă vreme cu „nu aveți un bilet în plus?”. Spațiul era mult prea mic pentru numărul mare de doritori de revistă. În medie cam 200-300⁶ de persoane rămâneau pe afară.⁷

Dar unde era situată grădina Union – Suisse?

Ceea ce se numea Grădina Union – Suisse nu era decât o curte modestă cu câțiva copaci situată pe strada Câmpineanu, în spatele Teatrului Național.⁸ Pe o hartă a prezentului Teatru Național era plasat între actualul Palat al Telefoanelor și clădirea Adriatica, pe locul pe care se ridică astăzi împunător și discutabil Hotelul Novotel. De o parte și de alta a fostului Teatru Național sunt Palatul Telefoanelor, care s-a înălțat peste o altă grădină celebră, terasa Oteteleșanu și clădirea Adriatica, ce adăpostește printre altele postul de televiziune București 1 TV Calea Victoriei sau mai pe scurt B1TV.

În vremea lui Nenea Iancu, Grădina Union era aproape față în față cu strada Sfântul Ionică care cobora perpendicular pe strada Câmpineanu. Numele străzii, azi dispărută, venea de la biserica ce se înălța aproape de intersecția cu strada Câmpineanu. Biserica Sfântul Ionică cunoscută și sub numele de Sfântul Ionică – Moldoveni sau Sfântul Ionică cel Mic și ea dispărută în vâltoarea marilor transformări urbanistice ale capitalei, se afla în spatele bisericii Crețulescu pe spațiul verde cuprins cu aproximație între Palatul Regal, Biserica Crețulescu și strada Câmpineanu.

În această grădină, care nu avea nimic spectaculos și nici nu anunța în nici-un fel nemurirea la care o condamnase I. L. Caragiale, se afla o căsuță în care era instalat Clubul coloniei Elvețiene și unde veneau de obicei să joace popice membrii clubului și invitații lor. Vara, grădina era închiriată diverselor trupe de varietăți.⁹

Norocul acestei grădini s-a numit I. D. Ionescu, dar șansa grădinii și a lui I. D. Ionescu de a se înscrie în rândul celor care nu pier niciodată a luat numele lui Nenea Iancu.

Poate că Grădina Union – Suisse a devenit prin intermediul lui Jupân Dumitrache, „Iunion”, iar relatarea întâmplării din grădină și a drumului de „coșmar” până la locuința sa din Dealul Spirii nu mai pot lipsi din nici o antologie a umorului românesc.

Reconstituirea traseului parcurs de Jupân Dumitrache însoțit de consoarta dumisale Veta, cumnata sa Zița și forțat de împrejurări și de… Rică Venturiano, se face cu greu în zilele noastre datorită transformărilor edilitar urbanistice inerente unui mare oraș, dar și masivelor demolări din zona Dealului Spirii și a sistematizării zonei Palatului Regal. Nu mai există Grădina Union – Suisse, Biserica Sfântul Ionică, Stabilimentul.

Nici măcar Mănăstirea Mihai Vodă nu mai este la locul ei.

Între timp, Podul de pământ a devenit Calea Plevnei, Agia s-a schimbat în Prefectura Poliției, dar au rămas cam în aceleași locuri.

Stabilimentul – Arsenalul de artilerie ridicat de Al. I. Cuza a dispărut cu tot cu dealul pe care se afla sub colosala construcție a Casei Poporului, actualul Palat al Parlamentului.

În linii mari drumul a avut următorul parcurs:

„Apucam pe la Sfântul Ionică ca să ieșim pe Podul de pământ…”, spune jupân Dumitrache.

Din spatele Teatrului Național au pornit pe strada Sfântul Ionică (azi dispărută), până în strada Brezoianu. Urmează apoi traseul străzii Brezoianu spre Podul de pământ (Calea Belvedere) care la vremea respectivă venea până lângă Biserica Sfântul Ion cel Mare (pe locul actualului C.E.C.).

Planul orașului București, mr. D. Pappasoglu, 1871, reconstituirea traseului de pomină al lui Jupân Dumitrache.

Planul orașului București, mr. R. A. Borroczyn, 1852, reconstituirea traseului de pomină al lui Jupân Dumitrache.

„…ieșim în dosul Agiei, …ajungem la Sfântul Ilie Gorgani”, continua același jupân Dumitrache.

De la Agie și până la Sf. Ilie Gorgani traseul urmează Calea Belvedere (Podul de pământ) traseu care azi nu mai există. El se poate suprapune cu aproximație peste Bulevardul Regina Elisabeta între strada Brezoianu și biserica Sf. Ilie Gorgani.

„…mergem pe la Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabiliment…”.

De la Sf. Ilie Gorgani „personajele” traversează spre Mihai-Vodă peste Dâmbovița neîngradită la vremea aceea de malurile drepte și abrupte pe care le vedem azi. De aici prin strada Izvor, prin stradela Curtea Arsă se intra pe strada Uranus (azi dispărută) spre Arsenal (Stabiliment). Odată ajunși la Stabiliment, casa lui Jupân Dumitrache putea fi oriunde pentru că cele două străzi Marcu Aoleriu (Marcu Aureliu) și Catilina au fost inventate de Caragiale.

Interesant este că numele nu sunt alese total întâmplător într-o zonă în care găsim străzi ca: Uranus, Jupiter, Saturn, Acvila, Apolon, Brutus etc. La fel de interesant este și faptul că locuința lui Jupân Dumitrache a existat și în realitate. Istoricul N. Vătămanu o localizează în Calea Șerban-Vodă nr. 26¹⁰, aproape de intersecția cu strada Principatele Unite. La rândul său, I. L. Caragiale a mutat acțiunea piesei, care ar fi putut să se desfășoare în zona Dealului Patriarhiei, în zona Dealului Spirii.

Vâltoarea demolărilor care a cuprins Bucureștiul a făcut să dispară și grădina Iunion și Dealul Spirii. Astăzi, nu mai există punctul din care a plecat și zona în care s-a oprit teribila aventură a lui Jupân Dumitrache.

Din fericire pentru noi rămâne „O noapte furtunoasă” pe care, probabil, nu o va demola nimeni, niciodată!

Nota bene:

Ilustrațiile sunt din albumul lui Aurel Jiquidi „Noaptea furtunoasă”, 16 litografii originale din 1931.

Sursă: „Triada Nemuritoare: Nenea Iancu, Jupîn Dumitrache și Grădina Union”, de Ionel Ioniță, „București, Materiale de Istorie și Muzeografie vol. XXIV”, pag. 149, editat de Muzeul Municipiului București, 2010.

Note:

1. Constantin Bacalbașa, „Bucureștii de altădată”, vol. I (1871 – 1877), ediție îngrijită de Aristița și Tiberiu Avramescu, Editura Eminescu, București 1987, p. 296.
2. Ibidem.
3. Idem, p. 202.
4. I. D. Ionescu născut la Brașov în 1844, moare la Sinaia în anul 1900. Stabilit în București după 1874 atinge apogeul carierei în 1877.
5. „Curierul spectacolelor”, în „Stindardul”, an I, din 30 aprilie 1876, p. 3.
6. C. Bacalbașa, op. cit., p. 262.
7. Într-unul din textele la care Bacalbașa a renunțat, erau menționate 3-400 de persoane.
8. Gheorghe Crutzescu, „Podul Mogoșoaiei, Povestea unei străzi”, Editura Meridiane, București, 1986, p. 194 – 195.
9. C. Bacalbașa, op. cit., p. 262.
10. N. Vătămanu, „Istorie Bucureșteană”, Editura Enciclopedică Română, Colecția Orizonturi, nr. 46, București, 1973, p. 140.