Calendar „CERTITUDINEA” – Luna Mai 2020 – Armata poloneza ocupa Kievul. Romania refuza sa participe, alaturi de Polonia, la impartirea Ucrainei

Dupa redobandirea independentei (11 noiembrie 1918), Polonia a promovat o politica de recastigare a intregului „spatiu al polonitatii”, adica al tuturor teritoriilor pierdute incepand cu anul 1772 prin cele trei impartiri succesive ale tarii intre Rusia, Prusia si Austria.

Primele referiri la o actiune comuna romano-polona in spatiul ucrainean dateaza din decembrie 1918: cateva mesaje trimise, prin Paris, catre generalul Constantin Prezan, seful Marelui Cartier General al Armatei Romane, de catre liderii Comitetului National Polon din Franta si Marea Britanie.

Ministrul de Externe polon Ignacy Paderewski facea apel la intelegerea deplina si participarea Romaniei la acest „proces” – singurul care ar fi garantat apartenenta definitiva a provinciilor recent unite cu teritoriile lor nationale: Galitia Orientala (Polonia) si Basarabia (Romania). Bucurestiul a transmis, prin contele Aleksander Skrzynski, ca Romania nu dorea teritorii ucrainene si ca o interventie militara in Rasarit nu era de dorit, atata vreme cat Polonia se afla angajata in mai multe conflicte cu vecinii sai.

La 7 mai 1920, trupele poloneze au ocupat Kievul iar maresalul Pilsudski a facut o ultima propunere de impartire a Ucrainei; oferta avea in vedere acum doar portiunea din litoralul Marii Negre, in care se afla portul Odessa si regiunea dintre Nistru si Bug, ca zona tampon impotriva atacurilor bolsevice. Desi Parisul nu a dat niciun semn ca s-ar fi opus planurilor poloneze, pozitia generalului Averescu (care era acum prim-ministru) a ramas ferma: respingerea oricaror planuri de participare a Romaniei la conflictele din rasarit si stoparea negocierilor romano-polone in vederea incheierii aliantei bilaterale, pana la rezolvarea deplina a disputelor militare polono-sovietice.